404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Acţiune formulată de magistraţi privind plata sporului anticorupţie. Competenţă

Decizia nr.484/25.07.2006

Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 1013/25.05.2006 a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanta P.C.M în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi, la Judecătoria Iaşi.

În soluţionarea excepţiei invocată din oficiu, instanţa de prim grad a reţinut următoarele:

În speţă, reclamanta solicită acordarea unor despăgubiri, respectiv al sporului de 40%, motivând ca a fost discriminată în raport cu colegii care beneficiau de acesta în baza actelor normative în vigoare la acea dată.

Referitor la pretenţiile reclamantei, tribunalul reţine că acestea nu decurg dintr-o aplicare greşită a prevederilor legale sau un refuz al angajatorului de a face plata ca să poată fi considerat un conflict obişnuit de muncă.

De asemenea, temeiul de drept invocat este O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării. Aceste dispoziţii normative prevăd că în toate cazurile de discriminare „persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun”.

În aceste condiţii instanţa a calificat acţiunea reclamanţilor o acţiune în despăgubiri fundamentată pe dispoziţiile art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.

Conform art. 21 alin. 2 din acelaşi act normativ cererea de despăgubiri se soluţionează de instanţele de drept comun.

Împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul Vaslui a declarat recurs reclamanta P.C.M, întemeiat pe art. 304 ind. 9 Cod procedură civilă şi 304 ind. 9 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greşită a legii în stabilirea competenţei materiale a instanţei de prim grad.

În dezvoltarea motivului de recurs se susţine că acţiunea formulată este un conflict de muncă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 295 raportat la art. 281 şi art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, competenţa revenind Tribunalului Vaslui – completul specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 295 alin. 1 Codul muncii „Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.

În consecinţă, Codul muncii se aplică şi raporturilor de muncă ale magistraţilor, întrucât reglementările speciale, între care Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor nu sunt complete.

În conformitate cu art. 74 din Legea nr. 303/2004 pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la remuneraţie, drepturile salariale nu pot fi diminuate decât în cazurile prevăzute de lege, iar legea specială stabileşte salarizarea. Obiectul acţiunii indicat în cererea de chemare în judecată îl constituie acordarea „drepturilor salariale”, în procentul indicat, pe diferite perioade, diferenţiate în aplicarea art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, acte normative care prevăd că procurorii şi judecătorii beneficiază de un spor la indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Cum indemnizaţia şi sporurile sunt elemente componente ale drepturilor salariale ale magistraţilor (art. 74 din Legea nr. 303/2004), acţiunea calificată de tribunal ca o cerere de „despăgubiri”, nu este dată în competenţa de soluţionare a judecătoriei ca instanţă de prim grad.

Curtea a reţinut că drepturile solicitate sunt de natură salarială, fiind aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materia raportului juridic de dreptul muncii.

În raport de dispoziţiile art. 295 alin. 2 din Codul muncii, coroborate cu art. 2 pct. 1 lit. c din Codul de procedură civilă şi ale art. 82 din Legea nr. 168/1999 privind conflictele de muncă, competenţa în primă instanţă revine tribunalului.

La stabilirea şi la acordarea salariului, conform art. 154 alin. 3 din Codul muncii, cât şi a reglementărilor speciale (Legea nr. 303/2004, O.U.G. nr. 27/2006) pentru magistraţi este interzisă orice discriminare, între care şi cele privind funcţia îndeplinită, pe faze procesuale.

Împrejurarea că şi alte acte normative, între care O.G. nr. 137/2000 reglementează dreptul la despăgubiri al persoanelor discriminate, precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, nu impune competenţa instanţei de drept comun conform art. 21 alin. 1 din actul normativ menţionat.

Curtea a avut în vedere că sporul solicitat este un element al „dreptului de salarizare” definit şi acordat printr-o reglementare specială pentru o anumită categorie de persoane, aflate într-un raport de muncă ce impune acţiuni în despăgubire, încadrându-se în conflict de muncă.

Astfel fiind, nu ne aflăm în faţa unei „simple acţiuni în pretenţii”, cum s-a susţinut prin întâmpinare şi motivarea excepţiei de Ministerul Justiţiei, ci a unui conflict de muncă reglementat sub aspectul procesual prin Codul muncii, Legea nr. 168/1999 şi art. 2 pct. 2 lit. c din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, instanţa a reţinut aplicarea greşită a legii de tribunal, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, conform art. 312 Cod procedură civilă şi Legii nr. 168/1999.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro