404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Viceprimar. Acţiune în plata sporului de vechime. Distincţia între persoanele angajate cu contract individual de muncă şi persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică

Decizia nr.532/12.09.2006

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.2721/1.03.2006, reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Mirceşti şi Consiliul Local Răchiteni solicitând obligarea acestora la plata sporului de vechime, premiilor lunare şi anuale cuvenite în calitate de viceprimar aferente perioadei februarie 2003 – iunie 2004 şi iulie 2004 – februarie 2006.

Pârâtul Consiliul Local al comunei Mirceşti, judeţul Iaşi, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii susţinând că actul normativ privind salarizarea aleşilor locali îl constituie Legea nr.154/1998 şi nu Legea nr.40/1991, iar indemnizaţia lunară este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei. In apărare, pârâtul a mai invocat şi art.35, 36 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Prin sentinţa civilă nr.1017/26.04.2006 Tribunalul Iaşi respinge acţiunea formulată de reclamantul D.F., cu domiciliul în comuna Răchiteni, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Mirceşti şi Consiliul Local Răchiteni, judeţul Iaşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul D.F. a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ce i se cuvin şi care nu i-au fost achitate, în calitatea pe care a avut-o de viceprimar, în perioadele menţionate la cele două pârâte, aceste drepturi salariale constând în sporul de vechime în muncă, premiul anual şi premii lunare.

Potrivit dispoziţiilor art.19 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică „persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie lunară”.

Instanţa a reţinut că reclamantul a primit această indemnizaţie, dar nu i s-a calculat şi acordat sporul de vechime în muncă şi premiile anuale individuale, referindu-se la dispoziţiile Legii nr.40/1991 şi ale Legii nr.154/1998.

A mai reţinut instanţa că reclamantul având calitatea de viceprimar al comunelor Mirceşti şi Răchiteni, judeţul Iaşi, este retribuit potrivit dispoziţiilor Legii nr.154/1998. Ori, în dispoziţiile art.20 din legea menţionată, se prevede că indemnizaţia lunară este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei.

În anexa X din Legea nr.158/1998 se prevede că reglementările cuprinse în H.G. nr.281/1993, Legea nr.40/1991 republicată şi O.G. nr.39/1994 cu modificările ulterioare, privind stabilirea salariilor de bază, se menţin în vigoare în vederea salarizării personalului încadrat în activităţile cărora nu li se aplică dispoziţiile prezentei legi.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a constatat că cererea formulată de reclamantul D.F. este neîntemeiată şi, în consecinţă a respins acţiunea.

Reclamantul D.F. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.1017/26.04.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.

In motivarea recursului recurentul precizează că în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului, viceprimarul este organ ales, îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, reprezintă autoritatea executivă a administraţiei publice locale şi este ocrotit de lege, şi atât în temeiul art.61 pct.4 din Legea administraţiei publice locale nr.215/23.04.2001, cât şi în temeiul art.35 din Legea nr.393/28.09.2004 privind Statutul aleşilor locali „viceprimarul primeşte, pe toată durata exercitării mandatului, o indemnizaţie lunară stabilită în condiţiile legii”.

„Cuantumul indemnizaţiei lunare se stabileşte pe baza valorii de referinţă sectorială, înmulţită cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa nr. II, rotunjit din o mie în o mie de lei în favoarea persoanei respective. Valoarea de referinţă sectorială este cea prevăzută în anexa nr. I” (art.20 pct.2 din Legea nr.154/15.07.1998).

Aşa cum se poate observa „La calculul cuantumului indemnizaţiei nu se adaugă sporul de vechime în muncă şi nici alte sporuri prevăzute de lege” aşa cum de altfel reţine şi instanţa în hotărârea atacată. De aceea „Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, indemnizaţiile reprezintă (…)baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial” (art.2 din O.U. nr.108/14.07.2005 şi art.3 pct.4 şi 5 din O.G. nr.3/12.01.2006).

Potrivit literaturii de specialitate: Sunt considerate „Venituri din salarii: Toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate pe baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

In vederea impunerii, sunt asimilate salariilor următoarele venituri:

– indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică”. (Ştiinţe Economice: Concepte şi expresii importante pentru aplicarea legislaţiei fiscale în România, pag.150-151. Autori: Gh. M. Voinea, Angela Boariu şi Mircea Soroceanu. Editura Polirom – 2005).

Aşadar, prin hotărârea sa, instanţa încalcă prevederile art.39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali care precizează că: „Durata exercitării mandatului de viceprimar constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi recalcularea pensiei”.

Instanţa ignoră faptul că o perioadă lucrată nu poate fi considerată vechime în muncă, dacă nu i se acordă persoanei în cauză sporul de vechime (menţionat în carnetul de muncă şi materializat în bani).

Statutul precizează că viceprimarul beneficiază de drepturi băneşti, şi nu doar de un simplu salariu de bază (indemnizaţie), aşa cum reţine instanţa.

Instanţa invocă pasaje din diferite acte normative (fără temei legal) şi ignoră atât Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali cât şi principiul universalităţii prevăzut de Constituţie (art.15, pct.2), potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor”.

Recurentul solicită instanţei de recurs să observe că nici Anexa nr. X din Legea nr.154/1998, nici H.G. nr.281/1993, nici O.G. nr.39/1994, nici O.U.G. nr.108/2005, nici O.G. nr.3/2006 şi nici o altă lege nu abrogă dispoziţiile art.14, 17 şi 18 din Legea nr.40/01.06.1991 şi nici pe cele ale art.39 din Legea nr.393/28.09.2004 privind Statutul aleşilor locali care consfinţesc drepturile salariale revendicate.

Din toate prevederile legale în materie rezultă că „indemnizaţia lunară este unica formă de remunerare” a viceprimarului.

Or, asta nu înseamnă că beneficiarul acesteia nu este îndreptăţit şi asupra drepturilor salariale conexe prevăzute de lege.

Aşa cum a mai arătat şi în acţiune, indemnizaţia lunară este unica formă de retribuire, pentru că persoana care o primeşte îşi desfăşoară activitatea în baza unui mandat – cu statut special prevăzut de lege – şi nu are un contract de muncă, ca să i se zică salariu, sau o altă formă de muncă ca să i se zică soldă, dividende, ori orice alte sume sau avantaje de natură salarială sau asimilate salariilor.

De aceea salariul de bază lunar acordat personalului din sectorul bugetar este similar cu indemnizaţia lunară acordată persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

Susţine recurentul că atâta timp cât legea prevede că indemnizaţia lunară constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, aceasta este asimilată salariului de bază lunar şi beneficiarul acesteia este îndreptăţit la drepturile salariale conexe, drepturi pe care şi el le revendică în cauză.

Instanţa invocă şi susţine în mod eronat că i-ar fi opozabile anumite prevederi legale (L.40/1991, L.154/1998).

Or, tocmai aceste prevederi vin să clarifice pe deplin prevederile pct.4 al art.3 din O.G. nr.3/2006. Adică: persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, sunt remunerate lunar (conform legii) cu o sumă fixă numită indemnizaţie şi că la calculul cuantumului acestei sume nu se beneficiază de premii, de spor de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Şi de aceea pct.4 al art.3 din O.G. nr.3/2006 face precizarea că: „Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, indemnizaţiile prevăzute în anexele nr. (…) reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.

Susţine recurentul că instanţa interpretează eronat un act juridic atât de simplu, dedus judecăţii şi emite cu atâta uşurinţă o hotărâre lipsită de temei legal şi mai ales cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de judecată nu justifică în nici un fel motivele respingerii cererii. Mai mult decât atât, invocă şi susţine aspecte ce contravin Dreptului muncii şi Constituţiei României.

Instanţa nu a avut în vedere şi nu a ţinut seama de puterea probatorie a dovezilor administrate în cauză.

In motivarea respingerii cererii, instanţa reţine că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile Legii nr.158/1998, care se referă la ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii India pentru protejarea reciprocă a investiţiilor (M.Of. nr.283/31.07.1998).

Precizează recurentul că nu reţine aspectul legat de faptul că „Durata exercitării mandatului de viceprimar constituie vechime în muncă şi se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta”, aşa cum de altfel dispune şi art.39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, dispoziţie imperativă în vigoare şi prevăzută de un statut special.

In temeiul art.312 Cod procedură civilă solicită casarea hotărârii atacate şi analizând cauza pe fond, admiterea recursului.

Intimaţii Consiliul Local al comunei Mirceşti şi Consiliul Local al comunei Răchiţeni nu au depus întâmpinare.

In recurs nu s-au depus înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa de control judiciar a constatat că recursul este nefondat.

Recurentul D.F. a fost ales în funcţia de viceprimar al comunei Mirceşti în perioada februarie 2003 – iunie 2004 şi viceprimar al comunei Răchiteni în perioada iulie 2004 – februarie 2006.

Viceprimarul este persoana care ocupă o funcţie de demnitate publică (art.3 din Legea nr.154/1998), iar remunerarea acestuia are ca bază dispoziţiile Legii nr.154/1998 (art.1 lit.c) privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.

Legea cadru (Legea nr.154/1998) foloseşte două noţiuni şi anume: salariu de bază pentru persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar şi indemnizaţie pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.

Potrivit art.19 din Legea nr.154/1998: „Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei II” şi anume: anexa II, pct.34-37 corespunzătoare viceprimarului comunei.

Textul art.20 prevede că: „Indemnizaţia lunară, prevăzută de art.19, este unica formă de remuneraţie a activităţii corespunzătoare funcţiei”.

Articolul 29 dispune că la data intrării în vigoare a legii se abrogă prevederile din actele normative cuprinse în anexa X, precum şi orice alte dispoziţii contrare cu privire la salarizarea din sectorul bugetar.

Susţine recurentul că anexa X la Legea nr.154/1998 nu abrogă dispoziţiile art.14, 17 şi 18 din Legea nr.40/1991 referitoare la sporul de vechime, premiile anuale şi lunare.

Este reală susţinerea recurentului că printre textele abrogate de anexa X pct.1 a Legii nr.154/1998 nu sunt cuprinse şi art.14, 17 şi 18 din Legea nr.40/1991, însă Curtea a apreciat că acestea sunt abrogate prin sintagma „orice alte dispoziţii contrare cu privire la salarizarea personalului din sectorul bugetar”.

Astfel, Legea nr.40/1991 foloseşte numai noţiunea de salariu, nu şi cea de indemnizaţie.

În Legea nr.154/1998 noţiunea de salariu de bază lunar face referire la persoanele care ocupă funcţii asimilate cu funcţiile de demnitate publică (art.21) cărora le sunt acordate şi sporul pentru vechimea în muncă, premiile şi stimulentele (art.24 alin.3, anexa nr.III-VIII).

Curtea a constatat că prin Legea nr.154/1998 legiuitorul a făcut distincţie între persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă şi cărora le este specifică noţiunea de salariu de bază la care se adaugă sporul de vechime, premii şi stimulente şi persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică (cum este cazul recurentului) şi care au ca formă unică de remunerare indemnizaţia.

Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în O.G. nr.3/12 ianuarie 2006.

Astfel, indemnizaţia pentru funcţia de viceprimar comună este prevăzută în anexa VII/3b la O.G. nr.3/2006 şi cuprinsă la art.3 alin.4 din acelaşi act normativ.

Potrivit art.3 alin.4 din O.G. nr.3/2006: „Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, indemnizaţiile prevăzute în anexele (…) VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.

Curtea a constatat că aceste prevederi se întregesc cu cele prevăzute de dispoziţiile art.3 alin.5 din O.G. nr.3/2006 potrivit cărora: „In aplicarea prevederilor alin.(4) persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege”.

Sintagma „indemnizaţie lunară” este cuprinsă şi în art.35 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, text ce se coroborează cu dispoziţiile art.39.

Cu privire la menţionarea în penultimul aliniat al considerentelor sentinţei recurate a Legii nr.158/1998, Curtea a constatat că este o eroare în sensul dispoziţiilor art.281 Cod procedură civilă, fiind evident că instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile Legii nr.154/1998.

Raportat acestor considerente, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă şi în baza art.312 teza II Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de D.F. şi a menţinut sentinţa recurată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro