404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Aplicarea dispoziţiilor art. 14 ind. 1 din Legea nr.44/1994. Cuantumul rentei lunare cuvenite veteranilor de război decoraţi cu ordine şi medalii

Acordarea rentei lunare prevăzută de O.U.G. nr. 12/2004 aprobată prin Legea nr. 210/2004, veteranilor de război decoraţi cu ordine şi medalii se face în cuantumul prevăzut de art.14 din Legea nr.44/1994, intenţia legiuitorului prin introducerea art.14 ind.1 fiind doar de a preciza baza de calcul a acestui beneficiu.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 496 din 22 august 2008
Prin sentinţa civilă nr.595 din 221 mai 2008, Tribunalul Vaslui a respins excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.Şt.-V., pârâta fiind obligată să plătească acestuia diferenţa de rentă lunară în funcţie de nivelul soldei de grad şi funcţie la minim a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naţionale, începând cu data de 01.03.2004.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul şi-a dovedit calitatea de veteran de război, deţinător al medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”, drept pentru care este beneficiarul unei rente lunare.
Având în vedere însă faptul că Legea nr.44/1994 a fost modificată prin O.U.G. nr. 12/2004, prima instanţă a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la plata unei rente echivalente cu solda de grad şi funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Vaslui, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Până în luna decembrie 2000, medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” era onorifică, însă prin O.U.G. nr.215/2000, Legea nr.44/1994 a fost completată cu art.131, prin care s-a reglementat acordarea unei rente lunare echivalente cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, tuturor veteranilor de război care nu au fost decoraţi cu ordinele sau crucile de război prevăzute la art.13 lit.a) şi b) din lege, dar cărora li s-a conferit medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”.
Prin O.U.G. nr.12/2004, aprobată prin Legea nr.210/2004, s-a completat Legea nr.44/1994, republicată, cu art.141, potrivit căruia, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art.13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Astfel, se susţine că tipurile de rente au fost prevăzute în mod diferenţiat de art.13 şi 14 din Legea nr.44/1994, art. 14 1 fiind introdus pentru a nu coexista rente în cuantumuri diferite acordate pentru persoanele cărora le-a fost conferită aceeaşi decoraţie.
Analizând recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui, prin prisma disp.art.3041 C.pr.civ., se reţine că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greşit prima instanţă a interpretat disp.art.141din Legea nr.44/1994, întrucât intimatul-reclamant, având calitatea de veteran de război, decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” nu poate beneficia decât de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda în grad a unui sublocotenent, astfel cum aceasta a fost prevăzută de art.14 din aceeaşi lege.
Astfel, O.U.G.nr.12/2004, aprobată prin Legea nr.210/2004, a completat Legea nr.44/1994, republicată, cu articolul 141, potrivit căruia : ”începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art.13 şi 14, se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim al unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naţionale”.
Necesitatea acestei iniţiative legislative a fost justificată de faptul că, la data de 1 martie 2004, a fost majorat coeficientul de ierarhizare pentru personalul activ şi implicit nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim a sublocotenentului din acest sistem, în celelalte sisteme militare cuantumurile acestora rămânând neschimbate. Această situaţie ar fi condus la plata de rente în cuantumuri diferite pentru persoane decorate cu aceeaşi medalie.
În consecinţă, art.141 din Legea nr.44/1994 a precizat doar baza de calcul a rentei cuvenite persoanelor cărora le-a fost conferită medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”, cuantumul acestor drepturi băneşti rămânând cel stabilit de disp.art.14 din Legea nr.44/1994.
Mai mult, prin Legea nr.303/2007, art.14 din Legea nr.44/1994 a fost modificat, în sensul că veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art.13 alin.1 lit.a) şi b), dar cărora le-a fost conferită Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.
Rezultă astfel cu certitudine că intenţia legiuitorului, prin introducerea, în anul 2004, a art.141 în Legea nr.44/1994, nu a fost acordarea unei rente lunare echivalente cu solda integrală de grad a unui sublocotenent şi persoanelor prevăzute la art.14 din aceeaşi lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 şi 312 alin.2 C.pr.civ., a fost admis recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui şi s-a modificat în parte sentinţa pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul B.Şt.-V., menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro