Drepturi salariale ale funcţionarilor publici. Indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, solicitată de funcţionari din administraţia publică locală. Recunoaşterea dreptului (cu opinie separată)

Având în vedere faptul că Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, are o dublă subordonare, respectiv atât în subordinea Consiliului Judeţean, cât şi a Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, angajatorul recunoscând că reclamanţii „efectuează activităţi specifice serviciului şi după program, după caz în situaţii deosebite”, opinia majoritară este că aceştia sunt îndreptăţiţi a primi sporul de dispozitiv, fără a prezenta relevanţă susţinerea angajatorului privitoare la inexistenţa fondurilor băneşti necesare.
Opinia separată consideră că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi a beneficia de această indemnizaţie, având în vedere că instituţia în care îşi desfăşoară activitatea se află în structurile administraţiei publice, iar nu în cele ale asigurării siguranţei publice, la care fac trimitere prevederile art. 11 alin. 2 din O.U.G. nr. 63/2003 şi ale O.U.G. nr.30/2007, condiţiile acestora de muncă nefiind similare cu cele ale cadrelor militare.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 412/CA din 29 septembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 179/C.A. din 16 iunie 2008, Tribunalul Vaslui a admis cererea formulată de Sindicatul salariaţilor din administraţia publică locală din cadrul S.P.C.J.E.P. Vaslui, în numele şi pentru reclamanţii A.D., B.R., B.L., B.T., C.C.-C., I.T., O.V., P.L., T.S., V.I., Z.L., N.O.-S., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţa Persoanelor Vaslui, obligând pârâtul să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv, în cuantum de 25 % lunar, calculată la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, începând cu data de 1 aprilie 2005 şi în continuare, drepturi băneşti ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei de la data plăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul S.P.C.J.E.P. Vaslui şi că, potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară, de 25 % din solda de funcţie, respectiv din salariul de bază, normă ce se aplică şi personalului militar şi civil din cadrul Ministerului de Interne, în condiţiile în care, prin Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003, emis de ministerul administraţiei şi internelor, s-a prevăzut, la punctul 9.2, că „Indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.
Prima instanţă a apreciat că din moment ce reclamanţii îşi desfăşoară activitatea ca personal civil în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, prevederea înserată la pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 îi vizează şi pe aceştia, întrucât numai în acest fel se asigură egalitatea de tratament salarial pentru personalul ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de evidenţă a populaţiei, se realizează principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor şi ă personalul din cadrul autorităţii publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului nr. 496/2008, în măsura în care autoritatea dispune de resurse financiare care să asigure plata sporului, fiind dovedit că reclamanţii desfăşoară activităţi specifice şi după terminarea programului normat de muncă, fapt confirmat de instituţia publică pârâtă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a respins cererea pârâtului este nefondată, sens în care reţine următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanţii, reprezentaţi de structura sindicală din care fac parte, au statut de funcţionari publici şi că ei se află în raporturi de serviciu cu pârâtul-recurent, care este organizat ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică.
Faptul că, potrivit actului de înfiinţare a Serviciului, acesta este subordonat Consiliului Judeţean Vaslui, autoritate care nu se află în raporturi de subordonare cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, nu-l plasează pe acesta în afara domeniului „administraţiei publice”, la care se referă pct. 9.2. din Ordinul nr. 496/2003, având în vedere că Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor are dublă subordonare, acest lucru rezultând în mod expres atât din art. 4 alin. 2 al Hotărârii nr. 136/2004, emisă de Consiliul Judeţean Vaslui, cât şi din O.U.G. nr. 63/2003, structura din cadrul Ministerului Internelor chemată să asigure coordonarea şi controlul activităţii Serviciului public comunitar judeţean fiind Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, relaţia de subordonare dintre structura centrală şi cea teritorială fiind dovedită pe deplin şi cu actele aflate la dosar.
Dincolo de raportul existent între Serviciul public de evidenţă a persoanelor şi Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, Curtea constată că însăşi legiuitorul a stabilit prin O.U.G. nr. 63 din 28 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 496/2003, că Ministerul Administraţiei şi Internelor are, printre alte atribuţiuni, şi atributul de a îndruma şi sprijini autorităţile publice locale şi aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale şi de a asigura, prin structurile de specialitate din subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi a funcţionarilor publici, precum şi a activităţii de evidenţă a persoanelor, competenţe ce presupun şi atribuţii de reglementare unitară a salarizării funcţionarilor publici din sfera activităţilor monitorizate.
De altfel, recunoscând caracterul neunitar şi discriminatoriu al salarizării funcţionarilor publici din sectorul de evidenţă a persoanelor, funcţie de momentul şi sectorul din care au fost preluaţi de Serviciul public comunitar, pârâta-recurentă confirmă, prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, că „personalul S.P.C.J.E.P. Vaslui efectuează activităţi specifice serviciului şi după program, după caz, în situaţii deosebite, conform prevederilor legale şi ar fi bine să beneficieze legal de această indemnizaţie”.
Ori folosirea funcţionarilor publici peste durata normată a programului de muncă, fără a li se asigura o plată corespunzătoare a acestei munci, încalcă dispoziţiile art. 41 din Constituţia României, revizuită, în mod justificat prima instanţă reţinând că prestarea muncii în aceleaşi condiţii şi de către aceeaşi categorie de funcţionari (salariaţi) impune angajatorului obligaţia de a asigura egalitatea de salarizare.
Împrejurarea că pârâtul-recurent nu dispune de fondurile necesare plăţii indemnizaţiei în cauză, pentru că în prezent a considerat că prevederile Ordinului nr. 496/2003 nu se aplică şi personalului său, nu poate constitui un motiv pentru a nu se recunoaşte dreptul reclamanţilor de a primi indemnizaţia de dispozitiv, întrucât, pe de o parte, recurentul nu-şi poate invoca culpa de a fi ignorat o dispoziţie normativă a organului central în a cărui coordonare se află, iar pe de altă parte, pentru că este de competenţa sa să facă demersuri pe lângă ordonatorul principal de credite să-i fie alocate sumele necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici ce nu beneficiază de acelaşi regim salarial cu cei care au fost preluaţi din structurile de evidenţă a persoanelor din cadrul organelor descentralizate ale Ministerului de Interne.
Legea nr. 138/1999 republicată, care reglementează salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, prevede, în art. 13, plata unei indemnizaţii de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază.
Dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că se aplică strict unei categorii profesionale care, la data intrării în vigoare a legii, 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 49 din acelaşi act normativ, personalul civil din ministerele şi instituţiile indicate mai sus, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
Reclamanţii sunt funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, nu în structurile de ordine şi siguranţă publică la care se referă prevederile art. 11 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003, dispoziţii reluate în art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007. Cum activitatea desfăşurată de reclamanţi este diferită de activităţile din structurile de ordine şi siguranţă publică, activităţi ce se desfăşoară în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, nu se poate reţine că le sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la plata indemnizaţiei de dispozitiv.
Prin urmare, prevederile din Ordinul nr. 496/2003, potrivit cărora indemnizaţia se acordă şi personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice nu pot fi interpretate în sensul că indemnizaţia de dispozitiv se acordă întregului personal civil, ci în sensul că se acordă numai acelei părţi care îndeplineşte condiţia impusă prin ordonanţă de urgenţă, de desfăşurare de activităţi în condiţii similare cu cadrele militare. A considera altfel echivalează cu a acorda ordinului ministrului forţă juridică superioară ordonanţei de urgenţă, ceea ce nu este permis.
Având în vedere, deci, că reclamanţii nu desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, Curtea trebuia să admită recursul şi să respingă acţiunea.