404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Cerere creditor de obligare a judecătoriei să procedeze la comunicarea unei sentinţe reprezentantului debitorului, lichidator numit în procedura falimentului. Admisibilitate

Atât timp cât la dosarul cauzei existau înscrisuri ce identificau administratorii societăţii debitoare şi domiciliul acestora, ulterior a persoanei lichidatorului, căruia în mod legal trebuia să i se facă comunicarea hotărârii, se reţine ca fiind un refuz nejustificat din partea serviciilor judecătoriei de a îndeplini obligaţia legală de comunicare la sediul lichidatorului judiciar.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 533/CA din 28 noiembrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 138/CA din 12 mai 2008, Tribunalul Vaslui a admis acţiunea formulată de S.C. „R.” S.R.L. Vaslui, împotriva Judecătoriei Vaslui, pe care o a obligat-o să facă comunicarea sentinţei nr. 2229 din 15 iunie 2007 reprezentantului debitorului, respectiv lichidatorului numit prin sentinţa civilă nr. 33/F din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă reţine că reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ pe motiv că aceasta refuză în mod nejustificat să comunice sentinţa nr. 2229 din 15.06.2007 debitorului S.C. „B. şi I.” S.RL., care se află în prezent în stare de faliment, conform sentinţei civile nr. 35/F/23 ianuarie 2008, în calitate de lichidator al acesteia fiind desemnat Cabinetul Individual de Insolvenţă S.C. „E.I.” S.R.L. Bîrlad, reprezentat de C.E.

Raportându-se la dispoziţiile art. 86, 94, 98 şi 106 din Codul de procedură civilă, pe care le redă in extenso, prima instanţă a apreciat că solicitarea reclamantului de a se realiza comunicarea hotărârii nu se poate refuza, nici direct şi nici indirect întrucât chiar şi în cazul unor neregularităţi de comunicare, acestea trebuie să fie îndreptate, şi că acest refuz se asimilează actelor administrative unilaterale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă constată de asemenea că şi refuzul indirect este nejustificat, atâta timp cât petentul nu a fost înştiinţat cu privire la faptul că debitorul a „abandonat” sediul social cunoscut şi înregistrat, şi nu i s-au cerut precizări cu privire la sediul actual de fapt, nerefăcându-se comunicarea către debitorul falit şi nici către lichidatorul judiciar în condiţiile în care soluţia publicării în ziarul „B.” nu a fost luată în consideraţie procedurală de către instanţă, apreciindu-se că restituirea de către agentul procedural (poşta) a primei comunicări nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de îndreptare a acestei neregularităţi, şi că instanţa are obligaţia legală de a comunica hotărârea din oficiu şi totodată dreptul de a cere părţii interesate precizări, în cazul în are nu se poate face comunicarea, din lipsa datelor privind sediul faptic, diferit de cel legal.

Curtea de apel a respins recursul pârâtei, constatând următoarele:

Este necontestat faptul că S.C. „R.” S.R.L. a sesizat Judecătoria Vaslui cu o cerere prin care se solicită ca debitoarea sa S.C. „B. şi I.” S.R.L. Vaslui să fie somată, în condiţiile O.G. nr. 5/2001, să plătească suma de 9.700 lei, că această cerere a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 2229 din 15 iunie 2007 a Judecătoriei Vaslui şi că cererea de investire cu formulă executorie a acestei hotărâri a fost respinsă, prin încheierea din 24 octombrie 2007, pe motiv că nu s-a îndeplinit procedura prevăzută de art. 6 alin. 4, din O.G. nr. 5/2001, după ce creditorului i s-a adus la cunoştinţă că este suficient a realiza procedura de comunicare prin publicitate, în condiţiile art. 95 Cod procedură civilă. Prima instanţă nu reţine că respingerea cererii de investire cu formulă executorie a sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. 1628/333/2007 a fost nejustificată, ci faptul că constatând că nu poate realiza comunicarea ei , în condiţiile imperative prevăzute de art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001, nu s-a folosit de datele aflate în dosarul cauzei şi nici nu a solicitat, în mod expres, petentului să le completeze.

Curtea a considerat că recurenta nu poate pretinde că a fost în imposibilitate de a face legala comunicare, din moment ce la dosarul 1628/333/2007, la filele 32 şi 24 se află adresa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vaslui în care sunt menţionate numele şi domiciliile administratorului societăţii debitoare, iar în dosarul 97/89/2008 s-a depus sentinţa civilă nr. 33/F din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a dispus falimentul S.C. „B. şi I.” S.R.L, confirmându-se ca lichidator judiciar pe C.E. – Cabinet Individual de Insolvenţă, cu sediul în B., strada B.Şt.D., nr. 132, judeţul Vaslui.

Mai mult decât atât se constată că, de la data depunerii hotărârii menţionate în dosarul cauzei de faţă (2 aprilie 2008) şi până la data pronunţării hotărârii recurate (12 mai 2008) era un interval de tip suficient de mare pentru a se dispune recomunicarea hotărârii, în condiţiile art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001, fără să mai fie nevoie de intervenţii suplimentare din partea celui care s-a considerat vătămată prin neîndeplinirea obligaţiei legale de comunicare a unei hotărâri judecătoreşti.

Judecătoria Vaslui, ca orice altă instanţă din sistemul judiciar românesc, îndeplineşte un serviciu public a cărui menire este aceea de a asigura realizarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie, fără a fi în drept să introducă obstacole suplimentare în calea realizării drepturilor cetăţenilor şi fără a i se permite să birocratizeze în exces activitatea de administrare a instanţei, în condiţiile în care s-a dovedit că a dat indicaţii nepotrivite petentului şi a ignorat dispoziţiile art. 87 pct. 5 Cod procedură civilă, care stabileşte că cei supuşi procedurii falimentului sunt citaţi prin lichidatorul judiciar.

Atâta timp cât, atât în dosarul nr. 1628/333/2007, cât şi în dosarul nr. 97/89/2008 existau înscrisuri care dovedeau cine sunt administratorii societăţii şi unde îşi aveau ei domiciliul şi, respectiv, ulterior care este persoana numită a fi lichidator judiciar, persoane cărora, în mod legal, li se putea face cuvenita comunicare, în numele şi pentru persoana juridică pe care o reprezentau, prima instanţă a fost îndreptăţită să reţină că pârâta a refuzat în mod nejustificat să recomunice hotărârea la adresa de domiciliu a administratorilor, sau la sediul lichidatorului judiciar, nefiind obligaţia creditorului, în atare condiţii, de a stărui, la nesfârşit, pe lângă serviciile Judecătoriei Vaslui, pentru a se îndeplini obligaţia legală de comunicare, obligaţie ce revine, în mod necontestat, recurentei.

Ca atare, constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală şi că nimic nu poate justifica obstrucţionarea creditorului de a obţine îndeplinirea obligaţiei de comunicare a hotărârii reprezentanţilor legali, trecuţi şi actuali, ai debitorului său, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul promovat de către pârâtă, ca fiind nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro