404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Acţiune în constatarea dreptului de servitute legală. Drept de acces pentru operatorul public de reţea destinată serviciilor de telecomunicaţii

Succesiunea reglementărilor în materia telecomunicaţiilor a impus o sarcină proprietarilor de terenuri, un drept de acces stabilit prin lege, pentru instalare, întreţinere a liniilor de transmisie şi a suporturilor acestora. Exercitarea dreptului este stabilită prin convenţia părţilor, a acordului proprietarului terenului şi a furnizorului de servicii de telecomunicaţii (Legea nr.74/1996, O.U.G. nr.79/2002). În consecinţă, acesta nu poate dobândi dreptul de servitute legală, conform art.616 – 643 C.civ., temei de drept invocat în cererea reconvenţională.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr.29 din 21 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Vaslui la data de 5 februarie 2007, reclamantul C.C. a chemat în judecată pârâta S.C. „R.” S.A. Vaslui pentru a fi obligată să schimbe traseul celor trei stâlpi de telecomunicaţii amplasaţi pe terenul proprietatea sa şi să îi plătească despăgubiri.

Reclamantul a susţinut că pârâta nu i-a răspuns la notificări, s-a prevalat de dispoziţiile art.576 C.civ., deşi nu are un titlu constitutiv de servitute, datorând despăgubiri conform art.616 C.civ, fiindu-i încălcat dreptul său de proprietate consacrat constituţional.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat constatarea dreptului de servitute legală (de acces) pe terenul din satul S., comuna B., judeţul Vaslui, situat în punctul „P.” şi obligarea reclamantului C.C. la asigurarea accesului societăţii pe terenul proprietatea acestuia şi chemarea în garanţie a Comisiei locale Banca şi Comisiei Judeţene Vaslui pentru aplicarea Legii nr.18/1991.

Prin sentinţa civilă nr.1087 din 10.04.2008 Judecătoria Bârlad a respins ca neîntemeiate, excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, ridicate de pârâta S.C. „R.” SA.; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. „R.”, împotriva reclamantului-pârât C.C., pentru constatarea dreptului de servitute legală de acces; a constatat că pârâta-reclamantă S.C. „R.” S.A. are un drept de servitute legală de acces la cei trei stâlpi de telefonie instalaţi pe suprafaţa de teren din punctul „P.”, din extravilanul satului S., comuna B., judeţul Vaslui; a obligat reclamantul-pârât C.C. să permită pârâtei S.C. „R.” S.A. accesul pe suprafaţa de teren pe care sunt amplasaţi cei trei stâlpi de telefonie, respectiv pe terenul din punctul „P.”.

Pe fondul cauzei, judecătoria a reţinut că cei trei stâlpi de telefonie au fost instalaţi conform dispoziţiilor Decretului nr.197/1955 privind exploatarea serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, anterior reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului reclamantului, prin titlul nr.619/14.566 din 25.09.1999 emis de Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. La data formulării acţiunii fiind în vigoare Legea nr.74/1996 şi O.U.G. nr.79/2002, actele normative statuează că furnizorii de reţele de comunicaţii electronice autorizaţi în condiţiile legii pot să instaleze, să întreţină, să înlocuiască sau să mute orice elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice, inclusiv suporturile de comunicaţii electronice şi celelalte facilităţi necesare pentru susţinerea acestora, precum şi punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii, de comunicaţii electronice pe deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietate publică sau privată, după caz.

În aplicarea şi interpretarea art.577 şi art.586 C.civ. a constatat instanţa de fond că pârâta a dobândit un drept de servitute legală de interes public asupra terenului pentru care reclamantul are drept de proprietate reconstituit. Exercitarea acestui drept nu poate fi împiedicată de C.C.

Consecinţa constatării dreptului de servitute, a admiterii cererii reconvenţionale este obligarea reclamantului-pârât să îi permită S.C. „R.” S.A. accesul pe proprietatea sa.

A constatat judecătoria, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză agricolă, că reclamantului nu i-a fost cauzat nici un prejudiciu, terenul nefiind lucrat de reclamant în ultimii trei ani.

În apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de Judecătoria Bârlad, reclamantul a adus critici privind aplicarea greşită a legii în constatarea dreptului de servitute legală, dispoziţiile Decretului nr.197/1955 fiind abrogate prin Legea nr.18/1991 implicit, fiind încălcat dreptul său de proprietate, principiile fundamentale în apărarea acestuia, menţionate de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr.127/A/23.09.2008, a admis apelul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr.1087/10.04.2008 a Judecătoriei Bârlad, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. „R.” S.A. împotriva pârâtului C.C. pentru constatarea dreptului de servitute legală de acces.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a constatat că activitatea pârâtei este supusă reglementării O.U.G. nr.79/2002, inclusiv dreptul de acces pe proprietăţile private, chiar dacă a luat naştere în virtutea unui act normativ anterior, exercitarea acestuia fiind supusă legii speciale în vigoare, care nu face referire la situaţii tranzitorii.

A reţinut instanţa de apel că Legea nr.74/1996, în vigoare la data introducerii cererii reconvenţionale, recunoştea operatorului public de reţea destinată serviciilor de telecomunicaţii, prin art.15, un drept de acces în imobile, incite şi alte proprietăţi, drept care putea fi exercitat numai în condiţiile stabilite de lege, pe care pârâta-reconvenientă nu le-a dovedit că le îndeplineşte pentru a cere în instanţă recunoaşterea acestui drept. Astfel, în mod greşit prima instanţă a admis cererea intimatei invocând Codul civil ca temei de drept al acestei soluţii, deoarece pe de o parte, acesta nu îşi are aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii, iar pe de altă parte, exercitarea dreptului de servitute de acces nu se poate realiza după bunul plac al reclamantei, se arată în considerentele hotărârii atacate. Pentru situaţii de urgenţă, în ipoteza unui refuz al proprietarului, există posibilitatea recunoscută de lege intimatei, de a recurge la alte proceduri, iar legea specială în vigoare (O.U.G. nr.79/2002) recunoaşte în art.23 alin.2 un drept de acces care poate fi exercitat numai dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii.

Celelalte critici care vizează încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului au fost reţinute de tribunal ca neîntemeiate, cu motivarea că stâlpii de telefonie existau pe teren anterior reconstituirii dreptului de proprietate, deservesc un interes public, nu pot fi mutaţi aşa cum a solicitat reclamantul. Suprafaţa ocupată este de 6,78 m.p., terenul nu a fost exploatat agricol, profitul nerealizat de proprietar nu s-a putut determina. Instanţa de fond nu şi-a încălcat atribuţiile şi nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.

Împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Vaslui a declarat recurs pârâta S.C. „R.” S.A., fiind invocată aplicarea greşită a legii în constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului de servitute legală.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că dreptul recurentei s-a născut în anul 1972, la instalarea reţelei, conform prevederilor art.4 Decretul nr.197/1955, precum şi dreptul subsecvent de întreţinere a liniilor şi reţelelor de telecomunicaţii, dispoziţii preluate prin Legea nr.74/1996 în art.15 şi 16. Situaţiile tranzitorii privesc numai conectarea iniţială a abonatului la reţeaua titularului de licenţă (art.16 alin.2).

A susţinut recurentul-pârât că, în caz de împărţire a fondului aservit, servitutea va rămâne neschimbată în limitele ei, în favoarea fondului dominant, în cauză reţeaua de telecomunicaţii, iar schimbarea proprietarului nu a afectat dreptul de servitute.

S-a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991 s-a făcut cu respectarea tuturor sarcinilor, a dreptului de servitute legală, care continuă să existe, iar sub aspectul daunelor cerute, nu au fost cauzate reclamantului, nefiind îndreptăţit la despăgubiri.

Curtea a constatat că situaţia de fapt reţinută în considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele dosarului, instanţa stabilind corect dispoziţiile legale aplicabile şi anume O.U.G. nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor.

Instanţa de apel a dispus schimbarea în parte a sentinţei şi anume a respingerii capătului din cererea reconvenţională pentru „constatarea dreptului de servitute legală de acces”, păstrând restul dispoziţiilor hotărârii.

Cererea reconvenţională are două capete de cerere, instanţa de fond le-a soluţionat prin două dispoziţii, constatând dreptul de servitute legală de acces şi obligarea reclamantului-pârât C.C. de a permite S.C. „R.” S.A. accesul pe suprafaţa de teren pe care sunt amplasaşi cei trei stâlpi.

În partea în care sentinţa a fost desfiinţată nu mai are nici o putere, deci constatarea dreptului de servitute legală.

În puterea lucrului judecat au intrat celelalte dispoziţii ale hotărârii şi anume cele prin care reclamantul C.C. este obligat să permită „accesul” la cei trei stâlpi de telefonie, respingerea acţiunii principale şi respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârât.

Apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

La data investirii judecătoriei, 5 februarie 2007, pârâta S.C. „R.” S.A. era furnizor de reţele de comunicaţii electronice a cărui activitate este reglementată prin O.U.G. nr.79/2002, având drepturile şi obligaţiile stabilite prin art.23 şi art.24.

Prin lege s-a atribuit furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice dreptul de a instala, de a întreţine, de a înlocui şi a muta orice elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate privată, fiind stabilită prin art.26 din ordonanţă modalitatea prin care titularii dreptului îl pot exercita şi anume prin încheierea unui contract în formă autentică.

Faptul că stâlpii de telefonie sunt amplasaţi pe terenul preluat de stat anterior reconstituirii dreptului de proprietate pentru autoarea reclamantului, nu îi conferă furnizorului de reţele de telecomunicaţii un drept de servitute în sensul dispoziţiilor Codului civil, art.616-643, invocate de pârât în motivarea în drept a cererii reconvenţionale.

Curtea a avut în vedere că prin Decretul nr.197/1955 privind exploatarea serviciilor de poştă şi telecomunicaţii (art.4) legiuitorul a dat dreptul autorităţii competente de a instala stâlpii, în speţă pe terenul particularilor, alăturat obligaţiei corelative de a despăgubi pe cel prejudiciat, titular al acţiunii în justiţie, în termenul şi modalitatea stabilită prin actul normativ.

Prin Legea nr.74/1996 privind telecomunicaţiile, furnizorii serviciilor de telecomunicaţii, categorie în care este inclusă şi pârâta-recurentă, pentru operatorul public de reţea este reglementat prin art.15 şi art.16 dreptul de a instala, de a întreţine şi de a muta liniile de transmisie, suporturile acestora şi punctele terminale folosite în, pe, sub sau deasupra proprietăţii în condiţiile acestei legi, prin „convenţie scrisă”, încheiată cu proprietarul sau deţinătorul terenului. În cazul în care nu se obţine „acordul”, s-a instituit o procedură administrativă pentru exercitarea dreptului de instalare şi întreţinere supusă controlului instanţei de contencios administrativ, Legea nr.74/1996 prin art.67 dispunând abrogarea Decretului nr.197/1955.

În art.616, Codul civil prevede că „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama a trece pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi, în proporţie cu pagubele ce s-ar ocaziona”.

Servitutea de trecere este reglementată în Codul civil ca o servitute legală de interes privat. Dreptul de „instalare şi acces”, atât în reglementarea anterioară O.U.G. nr.79/2002, la data investirii instanţei de fond, cât şi în soluţionarea recursului impune o sarcină proprietarului terenului în interes public.

Curtea a reţinut că, prin art.576, Codul civil defineşte servitutea ca o sarcină impusă unui fond pentru uzul şi utilitatea unui imobil având alt stăpân şi constituie una din limitările caracteristice ale dreptului de proprietate. Ea presupune existenţa „a două imobile” ce aparţin unor proprietari diferiţi. Fondul „dominant” este cel în favoarea căruia se constituie servitutea, iar cel în sarcina căruia s-a constituit este fondul aservit. Succesiunea reglementărilor în materia telecomunicaţiilor a impus o sarcină proprietarilor de terenuri în ceea ce priveşte instalarea, întreţinerea liniilor de transmisie şi a suporturilor acestora, ce are ca izvor convenţia, acordul proprietarului terenului şi al operatorului, al furnizorului serviciilor de telecomunicaţii. Dreptul este stabilit prin lege, poate fi exercitat numai în condiţiile stabilite de aceasta, fiind impuse şi obligaţii pentru proprietarul terenului, şi are ca izvor convenţia, acordul proprietarului terenului şi al furnizorului de servicii de telecomunicaţii.

Dreptul de acces este prevăzut prin lege, de amplasare şi întreţinere, poate fi exercitat în condiţiile stabilite de aceasta. În lipsa convenţiei, acordul proprietarului poate fi suplinit prin hotărâre judecătorească, care ţine loc de contract între părţi.

În consecinţă, proprietatea asupra suporturilor de transmisie, a stâlpilor în speţă, nu conferă recurentei calitatea de „fond dominant”, de proprietar asupra terenului, în sensul dispoziţiilor Codului civil, fără de care nu se poate constitui servitutea.

Prin lege s-a constituit dreptul de instalare finalizat prin montare şi cel corelativ de întreţinere, pe durata existenţei, în speţă a stâlpilor. Proprietarului actual, reclamantul-intimat, i s-a transmis numai obligaţia de a permite accesul pe terenul individualizat în dispozitivul sentinţei, dispoziţie păstrată prin decizia atacată. Modalitatea investirii prin cererea reconvenţională a impus soluţia şi nu pronunţarea, conform O.U.G. nr.79/2002, a hotărârii care să ţină loc de contract.

În propria cale de atac nu se poate agrava situaţia, astfel că în limitele investirii prin motivele de recurs, curtea a constatat că decizia tribunalului nu a încălcat dispoziţiile legale analizate şi, în temeiul art.312 C.civ., curtea a respins recursul.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro