Tentativă de omor. Vătămare corporală gravă. Criterii de diferenţiere. Provocare. Existenţa condiţiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen.

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 4 din 26 martie 2009

Prin sentinţa penală nr. 520 din 15 septembrie 2008, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului B.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 C.pen., vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 C.pen. şi lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. 2 C.pen.

În fapt s-a reţinut că inculpatul B.D., cu partea metalică şi partea din lemn a unei sape, i-a aplicat concubinei sale, C.E., mai multe lovituri în zona capului, a spatelui şi a membrelor superioare, cauzându-i astfel plăgi cranio-cerebrale cu fracturi cominutive medio-coronar şi paramedian drept, care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 – 35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei; la aceeaşi dată, cu acelaşi obiect contondent, i-a aplicat părţii vătămate C.D.E. o lovitură în regiunea mâinii stângi, cauzându-i o fractură deschisă 1/3 distală humerus stâng, care a necesitat pentru vindecare 35 – 40 zile de îngrijiri medicale, iar părţii vătămate A.I.R. o lovitură cu sapa, producându-i la nivelul feţei p plagă contuză ce a necesitat pentru vindecare 8 – 10 zile de îngrijiri medicale.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul B.D. a acţionat cu intenţia de a ucide victima C.E. şi nu cu intenţia de a-i produce doar o vătămare a integrităţii corporale, încadrarea corectă în drept a faptei fiind cea reţinută prin actul de sesizare, respectiv infracţiunea de „tentativă la omor” şi nu cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen., cum a susţinut inculpatul.

A reţinut, de asemenea, că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C.pen., care reglementează circumstanţa atenuantă a provocării.

Hotărârea primei instanţe a fost apelată de inculpatul B.D. şi criticată ca nelegală şi netemeinică.

Motivându-şi apelul declarat, inculpatul a invocat, în raport de condiţiile concrete ale săvârşirii faptelor, lipsa intenţiei de a ucide, fiind reţinută în mod greşit în sarcina sa comiterea infracţiunii de tentativă la omor, încadrarea juridică corectă fiind aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.pen.

Apelantul a solicitat şi reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen., justificată prin faptul că a acţionat violent sub stăpânirea unei tulburări provocate de victimă, ce i-a adresat injurii şi i-a interzis accesul în locuinţă, sub influenţa consumului de băuturi alcoolice şi pe fondul unei puternice stări de gelozie.

Analizând criticile formulate, instanţa de apel a constatat că, în raport cu situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor este legală, fiind stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normelor de incriminare.

În practica judiciară, intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere.

În concret, se apreciază că există intenţia de a ucide în funcţie de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea de a leza a obiectului cu care s-a acţionat.

Examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei, prima instanţă a constatat în mod corect că intenţia inculpatului B.D. nu a fost de a vătăma corporal victima, ci dimpotrivă, a prevăzut moartea victimei şi a urmărit-o.

Intensitatea loviturilor aplicate de inculpat, dedusă din gravitatea leziunilor produse victimei – plăgi cranio-cerebrale cu fracturi cominutive –, zona vitală vizată – zona capului alături de zona spatelui şi a membrelor superioare, precum şi aptitudinea de a ucide a instrumentului folosit la aplicarea loviturilor – corp tăietor – sapă –, demonstrează intenţia de a ucide.

Toate aceste elemente materiale coroborate cu atitudinea inculpatului, care a urmărit-o pe victimă, adresându-i ameninţări cu moartea şi, ulterior agresiunii exercitate asupra acesteia, a abandonat-o căzută la pământ, caracterizează poziţia subiectivă a inculpatului şi dovedesc că acesta a acţionat cu intenţia directă de a ucide, a prevăzut consecinţele grave ale faptei sale şi a urmărit producerea lor.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod corect săvârşirea de către inculpatul B.D. a unei tentative la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C.pen., raportat la art. 174 C.pen.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat şi reţinerea scuzei provocării, solicitare ce nu a fost primită.

Circumstanţa atenuantă a provocării poate fi reţinut numai atunci când victima a săvârşit în mod real unul din actele cărora, conform art. 73 lit.b) C.pen. li se poate recunoaşte acest caracter, prin urmare săvârşirea infracţiunii să fie ripostă la fapta victimei.

Ori, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă această împrejurare, din situaţia de fapt expusă, corect reţinută în raport de probatoriul administrat, rezultând că inculpatul a declanşat conflictul pe fondul sentimentului de gelozie faţă de victimă.

Împrejurările invocate de inculpat privind atitudinea injurioasă a victimei nedovedită în cauză şi refuzul acesteia de a-i permite accesul în locuinţă după declanşarea conflictului nu pot fi considerate de natură a-i fi produs inculpatului o puternică tulburare sau emoţie în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C.pen., text ce impune o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, situaţii ce nu se regăsesc în speţă.

Prin urmare, nu se constată starea psihică, în raport cu elementele de ordin obiectiv şi subiectiv ce rezultă din probe, ca element determinant pentru circumstanţa atenuantă a provocării.

În aceste condiţii, în mod legal prima instanţă a apreciat asupra inexistenţei acţiunii ilicite a victimei ca fiind cauză a infracţiunii, aşa încât nu pot fi primite susţinerile apelantului în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C.pen.

Etichete: tentativă de omor