Top

Legea penală mai favorabilă

În sensul textului Constituţiei, înţelegem prin lege penală mai favorabilă orice dispoziţie cu caracter penal intervenită după săvârşirea infracţiunii şi care conduce la crearea unei situaţii mai uşoare pentru făptuitor.

Legi care au caracter retroactiv

a) Legile de dezincriminare

Art. 12 (1), Cod Penal – Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

O faptă se consideră dezincrimnată atunci când ea nu-şi mai găseşte corespondent în legea nouă.

Simpa abrogare a textului care incrimina o faptă nu înseamnă că fapta a fost dezincriminată. Pentru a decide că ne aflăm în prezenţa unei dezincriminări trebuie să constatăm că fapta nu-şi mai găseşte corespondent în legea nouă.

Nu suntem în prezenţa unei dezincriminări atunci când se modifică condiţiile de tragere la răspundere, când se modifică modalitatea de săvârşire a unei infracţiuni, se modifică limitele de pedeapsă ori se modifică circumstanţele de agravare.

În toate aceste situaţii nu este incidentă prevederea din art. 12, ci cea din art. 13, cod penal.

b) Legile care prevăd măsuri de siguranţă sau măsuri educative

Potrivit art. 12 (2), cod penal – Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi.

Această dispoziţie este vădit neconstituţională, ea consacrând o ipoteză de retroactivitate a unor norme care nu sunt întotdeauna mai favorabile. Această opinie este întărită şi de faptul că atunci când, ulterior adoptării Constituţiei, au apărut situaţii de succesiuni de legi privind măsurile de siguranţă sau măsurile educative, nu s-au aplicat niciodată prevederile din art. 12 (2), ci instanţele au ales măsuri aplicabile pe baza legii mai favorabile, în baza art. 13.

Dispoziţia din art. 12 (2) nu mai poate fi aplicată. Legile la care se referă această dispoziţie nu mai au caracter retroactiv.

c) Legile de amnistie, decretele de graţiere

Au caracter retroactiv prin natura lor şi creează o situaţie mai uşoară pentru făptuitor.

d) Legile penale interpretative

Acestea sunt norme care vin să lămurească înţelesul unor termeni utilizaţi de lege penală. Aceste norme pot retroactiva pentru că ele fac corp comun cu legea pe care o interpretează. Atunci când norma penală interpretativă extinde sfera de aplicare a unei legi, ea nu poate fi aplicată retroactiv.

e) Legile referitoare la regimul de executare a pedepselor

Art. II din Legea 140/1996 (Legea privind modificarea şi completarea codului penal), care prevede că „dispoziţiile prezentei legi privitoare la liberarea condiţionată nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor care s-au sustras de la executare”, a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională prin decizia 214 din 16 iunie 1997. Astfel, aceste legi mai pot retroactiva numai în măsura în care crează o situaţie mai uşoară pentru făptuitor.

f) Legile în conţinutul cărora se prevedea că se aplică retroactiv

Asemenea legi nu mai pot fi adoptate astăzi, fiindcă ar fi neconstituţionale. În condiţiile art. 15 (2) din Constituţie, mai pot cunoaşte o aplicare retroactivă legea de dezincriminare, actele de amnistie şi graţiere, precum şi legile de executare, legile interpretative, legile referitoare la prescripţie. Aceste ultime trei categorii, numai în măsura în care creează o situaţie mai favorabilă pentru infractor.

3) Principiul aplicării legii penale mai favorabile

Prima ipoteză: art. 13, cod penal – În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Criterii:

a) Principalul criteriu pentru determinarea legii penale mai favorabile este criteriul legii principale.

Situaţia pedepselor intercalate

Legea 1 prevede între 1 şi 7 ani. Se alege această lege în cazul în care se urmăreşte legea mai favorabilă pentru minimum de pedeapsă.

Legea 2 prevede între 2 şi 5 ani. Se alege această lege în cazul în care se urmăreşte legea mai favorabilă pentru maximum de pedeapsă.

Legea 1 prevede între 1 şi 7 ani. Se alege această lege în cazul în care se urmăreşte legea mai favorabilă pentru închisoare.

Legea 2 prevede între 2 şi 10 ani sau amendă. Se alege această lege în cazul în care se urmăreşte legea mai favorabilă pentru amendă.

Înainte de a alege legea mai favorabilă este necesară cercetarea dosarului pentru a vedea ce fel de sancţiune se va aplica (spre minim sau spre maxim).

Între legea care prevede măsuri educative şi cea care prevede pedepse este mai favorabilă cea care prevede măsuri educative.

b) Criteriul condiţiilor generale de răspundere

c) Criteriul condiţiilor de răspundere

Art. 13 (2), cod penal – Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.

A doua ipoteză a aplicării legii penale mai favorabile: atunci când legea mai favorabilă apare după hotărârea definitivă de condamnare – art. 14, cod penal.

Dacă pedeapsa prevăzută de această lege pentru infracţiunea comisă de făptuitor este mai mică decât cea pe care el o execută, pedeapsa se va reduce, în mod obligatoriu, la maximum pedepsei prevăzut în legea nouă. Reducerea operează chiar dacă pedeapsa a fost executată. În raport faţă de oricare alte instituţii de drept penal, din momentul intervenirii noii legi se va ţine cont de pedeapsa redusă.

Persoana nu este îndreptăţită să ceară despăgubiri pentru perioada de timp pentru care a stat în plus în închisoare.

A treia ipoteză:

Art. 15, cod penal – Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condam-nare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximum special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvâr-şită, de persoana condamnantului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.

Se referă la ipoteza în care, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare intervine o lege penală mai favorabilă, însă pedeapsa din noua lege nu este mai mică decât pedeapsa concretă primită de făptuitor. În această ipoteză instanţa poate, la cererea condamnatului, să reducă pedeapsa.

Reducerea operează cel mult proporţional cu scăderea legislativă a pedepsei.

Ex:

Legea 1 prevede între 10 şi 20 ani. Inculpatul primeşte 12 ani.

Legea 2 prevede între 7 şi 15 ani. Reducerea se face după următorul procedeu: Se iau cele două maxime şi pedeapsa concretă şi se procedează la următoarea formulă:

20 (maximum iniţial)…………………………………15 (maximum ulterior)

12 (pedeapsa concretă obţinută iniţial)……………… X

X = 12×15 = 9 ani

20

Prin urmare, inculpatului i se poate reduce pedeapsa până la 9 ani.

Trăsături generale:

–          Reducerea pedepsei este facultativă.

–          Reducerea nu este determinată fix de lege, ci se determină doar limita până la care se poate să opereze.

–          Criteriul după care se determină măsura în care operează reducerea sunt gravitatea infracţiunii săvârşite, persoana acestuia, comportamentul său din timpul executării pedepsei.

–          În cazul în care pedeapsa a fost definitiv executată, reducerea operează cu o treime, în mod obligatoriu şi fără a ţine cont de proporţionalitatea scăderii pedepsei.

(Diferenţa între art. 14 şi art. 15)

Legea penală temporară

Art. 16, cod penal – Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.

Legea penală temporară se caracterizează prin două elemente:

a) Apar în anumite situaţii excepţionale

b) Au cuprins în conţinutul lor fie explicit, fie implicit momentul ieşirii din vigoare.

Legea penală temporară are ca efect faptul că se aplică în mod obligatoriu, fără nici un fel de excepţie, tuturor infracţiunilor comise în perioada cât s-a aflat în vigoare. Această lege se va aplica făcând abstracţie de principiul legii mai favorabile, de cel al dezincriminării şi de cel al retroactivităţii legii penale.

Prescripţia operează.