404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contestaţie în anulare. Soluţionarea recursului după ce s-a dispus suspendarea judecăţii de instanţa de judecată învestită cu rezolvarea unei cereri de strămutare. Inaplicabilitatea art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., în cazul în care cererea de strămutare a fost respinsă

Dacă cererea de strămutare a fost respinsă, dispoziţia de suspendare a judecăţii îşi pierde orice efect, trecut sau viitor, considerându-se că s-a respectat norma de procedură referitoare la competenţa teritorială exclusivă, în situaţia în care, anterior soluţionării pricinii, s-a formulat o cerere de strămutare, ce nu şi-a mai găsit însă finalitatea urmărită de petent, prin faptul respingerii ei de către instanţa competentă.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 378/CA din 9 iunie 2009

Prin decizia pronunţată, curtea a respins ca nefondată plângerea formulată de petente împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, reţinându-se că, în mod justificat, oferta petentelor a fost apreciată ca fiind neconformă şi că, dat fiind faptul că şi celelalte oferte au fost găsite ca neconforme, soluţia autorităţii contractante de anulare a procedurii de atribuire este legală, raportat la dispoziţiile art. 209 alin. 1 lit. b) şi c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Împotriva acestei hotărâri petentele au introdus prezenta contestaţie în anulare, invocându-se faptul că, deşi, judecata era suspendată, prin hotărârea preşedintelui Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel a procedat la soluţionarea recursului, încălcându-se astfel dispoziţiile imperative aplicabile: contestaţie întemeiată pe prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de contestatoare, şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea a constatat că motivul contestaţiei în anulare vizat se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, în cazul de faţă a competenţei teritoriale exclusive, prin coroborarea dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. cu prevederile art. 40 alin. 5 C.pr.civ., care stabilesc că, în cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecata pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept, prin efectul admiterii cererii de strămutare.

În cauză, chiar dacă s-ar trece peste faptul că instanţa de control judiciar nu a fost încunoştiinţată de formularea unei cereri de strămutare a judecăţii, nici de partea interesată şi nici de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum dispoziţiile art. 40 alin. 5 C.pr.civ. obligau, dar mai ales în legătură cu dispoziţia de suspendare a judecăţii dosarului de fond, până la soluţionarea cererii de strămutare, curtea a constatat că din certificatul depus la dosar nu rezultă nici măcar data la care acesta a fost eliberat petiţionarului.

Dar, dincolo de acest aspect de ordin formal, curtea a constatat că, pentru a se face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 40 alin. 5 C.pr.civ., decizia pronunţată în cauză se consideră desfiinţată de drept doar „prin efectul admiterii cererii de strămutare”.

Ori, această condiţie, esenţială pentru aprecierea încălcării normelor referitoare la competenţa teritorială exclusivă, nu este îndeplinită în cauza de faţă, însăşi contestatoarea recunoscând că „cererea de strămutare a recursului a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect”.

Chiar dacă ceea ce se susţine de contestatoare ar corespunde adevărului, deşi din fişa dosarului rezultă doar că, prin încheierea pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de strămutare, fără să se arate şi motivul respingerii, pentru aplicaţiunea dispoziţiilor art. 40 alin. 5, coroborate cu prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., nu mai au nici o relevanţă motivele care au condus la această soluţie, respectiv dacă cererea a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect sau pentru orice alt motiv, atâta timp cât desfiinţarea de drept a unei hotărâri judecătoreşti nu poate interveni decât în ipoteza în care cererea de strămutare a fost admisă.

Cum, în cauză, cererea de strămutare a fost respinsă, dispoziţia de suspendare a judecăţii îşi pierde orice efect, trecut sau viitor, considerându-se că s-a respectat norma de procedură referitoare la competenţa teritorială exclusivă, în situaţia în care anterior soluţionării pricinii s-a formulat o cerere de strămutare, ce nu şi-a mai găsit însă finalitatea urmărită de petent, prin faptul respingerii ei de către instanţa competentă.

Ca atare, constatând că certificatul invocat nu poate avea nici un fel de efecte juridice, în ceea ce priveşte valabilitatea deciziei contestate, atâta timp cât cererea de strămutare a fost respinsă şi că, în cazul respingerii cererii de strămutare, se consideră că nu a avut loc nici o încălcare a normelor imperative referitoare la competenţa teritorială exclusivă, care să justifice aplicaţiunea dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., contestaţia în anulare de faţă a fost respinsă ca neîntemeiată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro