404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Obligaţia de întreţinere a copiilor. Data de la care se datorează pensia de întreţinere pentru minor

Pensia de întreţinere se acordă în principiu de la data cererii de chemare în judecată şi nu de la data pronunţării sau a rămânerii definitive a hotărârii. În cazul în care, pe durata procesului de divorţ, pârâtul face dovada contribuţiei la întreţinerea minorilor de bună-voie ori pensia a fost stabilită prin altă hotărâre judecătorească, odată cu desfacerea căsătoriei instanţa stabileşte obligaţia de întreţinere de la pronunţare.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 416 din 14 octombrie 2009
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Iaşi, reclamanta D.M. a chemat în judecată pârâtul D.C. pentru a se dispune desfacerea căsătoriei, păstrarea numelui şi încredinţarea minorilor spre creştere şi educare, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere.
Prin cererea reconvenţională pârâtul-reclamant a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa soţiei, aceasta să revină la numele avut anterior, să i se încredinţeze lui spre creştere şi educare cei doi minori, cu obligarea reclamantei-pârâte la plata pensiei de întreţinere şi a cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 7447 din 12.06.2008, a admis în parte acţiunea şi cererea reconvenţională, declarând desfăcută din culpă comună căsătoria părţilor, încredinţând reclamantei-pârâte pe minorul D. şi obligându-l pe pârâtul-reclamant să achite în favoarea acestuia, cu titlu de pensie de întreţinere, contravaloare în lei la data plăţii, a sumei de 125 euro lunar, începând cu data pronunţării şi până la majoratul acestuia.
S-a reţinut în considerentele hotărârii, între altele, că interesul minorului D.D. era de a fi încredinţat mamei, motivat de faptul că aceasta s-a ocupat de buna dezvoltare a copilului, relaţiile cu tatăl fiind doar formale. Cuantumul pensiei a fost stabilit în raport de suma oferită de tată, de 250 euro lunar pentru doi copii. Instanţa de prim grad a constatat că minora D.I.-R. a devenit majoră în timpul judecăţii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta-pârâtă formulând, între altele, critici cu privire la data de la care a fost stabilită obligaţia de întreţinere pentru minor, de la pronunţarea hotărârii şi nu de la introducerea acţiunii şi, deşi s-a cerut pensie de întreţinere şi pentru minoră, instanţa nu s-a pronunţat, capătul de cerere nefiind soluţionat, pentru pârâtul-reclamant obligaţia existând până la majoratul acesteia, iar când este în continuarea studiilor, şi pe durata acestora.
Tribunalul Iaşi prin decizia civilă nr. 427 din 11 mai 2009 a respins apelul, reţinând în privinţa cererii de stabilire a pensiei de întreţinere pentru D.I.-R., că nemotivarea instanţei de fond se datora nepronunţării instanţei asupra acestui capăt de cerere, aspect pentru care partea interesată avea la îndemână formularea unei cereri de completare a hotărârii în condiţiile art. 2812 Cod procedură civilă şi nu declararea apelului. Celelalte critici relative la cererea de stabilire a pensiei pentru fiica părţilor erau subsidiare acestui aspect. Câtă vreme judecătoria nu s-a pronunţat, tribunalul nu putea cerceta motivul pentru care instanţa de fond nu a motivat o soluţie pe care nu a pronunţat-o ori nu şi-a exercitat rolul activ în privinţa învestirii sale cu aceasta.
Oricum, notabil era că instanţa de fond a stabilit că obligaţia de plată a pensiei de întreţinere în sarcina pârâtului-reclamant curgea de la data pronunţării sentinţei (aspect necriticat în apel), dată la care fiica părţilor era majoră, iar instanţa nu a fost învestită cu cerere de stabilire pensie major formulată de aceasta.
Împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi a declarat recurs D.M., invocând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) în soluţionarea capătului de cerere referitor la pensia de întreţinere, prin păstrarea soluţiei date de judecătorie, fără a se da curs criticilor formulate sub aspectul datei de la care era datorată, de la introducerea acţiunii şi nu de la pronunţare, minorii fiind în nevoie atunci când s-a cerut, iar tatăl fiind pus în întârziere. Faptul că D.I.-R. a devenit majoră în cursul judecăţii nu constituie un impediment pentru instanţă de a stabili pensia de la data introducerii acţiunii şi până la majorat, conform art. 86 alin. 3 Codul familiei. Cum de altfel s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 594/14.04.2009, instanţele au obligaţia, deşi părţile nu cer, de a se pronunţa din oficiu asupra pensiei de întreţinere, de la data introducerii acţiunii de divorţ.
Analizând lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că situaţia de fapt stabilită prin sentinţă şi păstrată în apel avea corespondent în probele dosarului. În calea de atac a apelului, în exercitarea controlului judiciar, instanţa nu avea obligaţia de a analiza probele administrate la fond şi a le reda în cuprinsul deciziei, recursul fiind însă întemeiat sub aspectul datei de la care era datorată întreţinerea pentru minorul D.D. şi a omisiunii instanţei de a se pronunţa în capătul de cerere privind stabilirea pensiei pentru D.I.-R. pe durata procesului de divorţ, până la majoratul acesteia.
Curtea a constatat că reclamanta-pârâtă prin acţiune a solicitat stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru cei doi minori rezultaţi din căsătorie. Pe durata procesului, pensia de întreţinere nu a fost stabilită pe cale de ordonanţă preşedinţială şi nici nu s-a dovedit contribuţia de bună voie a tatălui, dimpotrivă ca motiv de divorţ s-a invocat lipsirea de sprijin material.
În conformitate cu art. 86 alin. 3 Codul familiei, obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, iar descendentul cât este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Pentru minori, starea de nevoie este prezumată. În cadrul acţiunii de divorţ, stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru minorii rezultaţi din căsătorie este un capăt de cerere obligatoriu, exerciţiul dreptului la acţiune aparţinând soţului în întreţinerea căruia se află copii, oricare ar fi vârsta acestora până la majorat şi capacitatea de exerciţiu restrânsă a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani. Pensia de întreţinere se acordă în principiu de la data cererii de chemare în judecată şi nu de la data pronunţării hotărârii sau a rămânerii definitive. Cel ce datorează întreţinerea este pus în întârziere de la data înregistrării acţiunii prin care reclamantul a solicitat întreţinerea, în speţă 08.11.2007. Numai în cazul în care pe durata procesului de divorţ pârâtul face dovada că a contribuit la întreţinerea minorilor de bună voie ori pensia este stabilită prin altă hotărâre judecătorească, odată cu desfacerea căsătoriei, instanţa stabileşte obligaţia de întreţinere de la pronunţare.
În speţă, prin aplicarea greşită a art. 86 şi art. 93 Codul familiei, prima instanţă a stabilit obligaţia de întreţinere de la pronunţare, soluţie păstrată în apel, ceea ce a impus modificarea deciziei atacate în tot şi stabilirea pensiei pentru minorul D.D. de la data introducerii acţiunii.
Curtea a constatat că instanţele de fond şi apel au aplicat greşit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, întrucât nu au hotărât şi asupra capătului de cerere privind stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru D.I.-R. Descendenţii, în temeiul art. 86 alin. 3 Codul familiei, beneficiază de dreptul la întreţinere indiferent de vârstă, cu o singură condiţie, de a se afla în stare de nevoie. Cum titularul acţiunii, în procesul de divorţ este soţul-reclamant, pentru capătul de cerere principal şi cele accesorii pentru minora care a împlinit 18 ani în cursul judecăţii, instanţele aveau obligaţia, în aplicarea art. 42 alin. (3) Codul familiei să se pronunţe asupra acestei cereri.
Instanţa de apel avea obligaţia impusă prin art. 295 alin. (1) Cod procedură civilă de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Fiind invocat ca motiv de apel nerezolvarea capătului de cerere obligatoriu privind stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru unul din descendenţi, tribunalul trebuia să constate că prima instanţă nu l-a soluţionat şi să trimită cauza pentru rejudecare, sub acest aspect.
Faptul că instanţa a admis numai în parte pretenţiile reclamantei, în stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru copiii rezultaţi din căsătorie, a impus soluţia procedurală a căilor de atac recunoscute de lege, de a pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii şi nu aceea prevăzută de art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă.
Curtea a reţinut că obligaţia de întreţinere, capăt de acţiune în divorţ, pentru pârât era unică, oricare ar fi numărul copiilor, determinarea cuantumului, data de la care era datorată şi până când, urmând a se dispune în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, curtea de apel a reţinut că instanţele nu au soluţionat în fond cererea având ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere pentru D.I.-R., în sensul art. 329 alin. 6 şi art. 312 alin. 3 şi 5 Cod procedură civilă, ce a impus trimiterea pentru rejudecare sub acest aspect.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro