Taxă specială pentru autoturism. Lipsa procedurii prealabile, anterioară cererii de restituire a taxei. Consecinţe

Acţiunea reclamantei vizând restituirea taxei de primă înmatriculare trebuie să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancţiunea respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 45/C.A. din 1 februarie 2010
Prin sentinţa nr. 623/CA/ din 22 octombrie 2009, Tribunalul Iaşi, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.C.-F., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, anularea actului emis sub nr. 8149662 din 5.05.2009, precum şi obligaţia pârâtei la restituirea sumei de 1.534 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, pentru bunul importat la data de 30 octombrie 2008, dintr-un stat membru al Comunităţii Europene.
Examinând cu prioritate excepţia nerespectării procedurii prealabile, ridicată de pârâtă, prima instanţă a reţinut că reclamantul solicita anularea chitanţei ce i s-a eliberat, în urma achitării taxei pe poluare pentru autovehiculul importat, că, în raport de data efectuării acestei operaţiuni, în cauză erau incidente dispoziţiile art.7 din O.U.G. nr.50/2008, act normativ care prevede că stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită se realizează, în această materie, de autoritatea fiscală, conform prevederilor O.G. nr.92/2003.
Constatând că, în cazul reclamantului, taxa a fost stabilită şi calculată prin decizie de pârâtă, şi că această decizie nu a fost contestată, cerându-se doar anularea chitanţei emise la data de 5.05.2009, act care atesta doar faptul încasării taxei pe poluare, prima instanţă a apreciat că acest document nu avea semnificaţia şi conţinutul unui act administrativ-fiscal, în înţelesul art.41-43 din Codul de procedură fiscală, iar simplul fapt al formulării unei acţiuni în restituire, fără parcurgerea procedurii prealabile, a făcut ca instanţa să nu se considere legal investită, întrucât neîndeplinirea acestei proceduri constituia un fine de neprimire a cererii.
Curtea de apel a respins recursul declarat, constatând că reclamantul-recurent a făcut dovada că a achiziţionat de la firma „H.A.” din Germania un autoturism marca Honda, în anul 2008, bun pe care l-a introdus în România, şi, că anterior înmatriculării vehiculului pe numele său, a achitat la Trezoreria Iaşi suma de 1.534 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, eliberându-i-se chitanţa nr. 8149662 din 5 mai 2009, act a cărui anulare s-a cerut prin acţiune.
Curtea a constatat de asemenea că această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008 şi că ea se constituia venit la bugetul Fondului pentru Mediu, neputând fi asimilată taxelor şi impozitelor reglementate prin Codul fiscal, din punct de vedere al dreptului material.
Raportul juridic născut din faptul plăţii taxei pe poluare pentru autovehicule este însă asimilat raporturilor de drept fiscal, el fiind supus din perspectiva dreptului procesual, reglementărilor prevăzute de O.G. nr.92/2003, act normativ care stabileşte procedura pe care o persoană ce se consideră vătămată trebuie să o urmeze în vederea apărării drepturilor sale, cadru juridic la care face referire şi art.7 din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data efectuării operaţiunii administrative contestate.
Ori, raportat la dispoziţiile art.205 şi respectiv ale art.218 alin.2 C.pr.fisc., coroborate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, curtea de apel a constatat că era obligaţia reclamantului-recurent să facă dovada că, anterior sesizării instanţei de judecată, a cerut unităţii fiscale competente anularea deciziei emise în condiţiile stabilite prin Ordinul M.E.F. – A.N.A.F. nr.986 din 30 iunie 2008 şi că această contestaţie a fost soluţionată în forma cerută de art.210-211 C.pr.fisc.
Atât timp cât această dovadă nu a fost făcută, prima instanţă a fost îndreptăţită să considere că acţiunea de faţă nu satisface cerinţele obligatorii impuse de art.218 C.pr.fisc., cerinţe care trebuiau îndeplinite până la data introducerii cererii de chemare în judecată, demersurile ulterioare acestui moment neputând fi luate în considerare, astfel precum este şi cazul petiţiei ce a fost înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Iaşi sub nr.14957 din 15.01.2010, la care s-a răspuns prin adresa nr.5300 din 29.01.2010, în condiţiile în care acţiunea a fost depusă la Tribunalul Iaşi la data de 6 iulie 2009.
Obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este conformă nu doar cu practica Curţii Constituţionale a României, dar şi că jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care prin hotărârea sa din 22 octombrie 1998 pronunţată în cauzele conexe C-10/97 – C-22/97, a statuat că această rambursare a taxelor poate fi solicitată numai cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă stabilite în diferitele legislaţii naţionale, înţelegându-se prin aceasta că aceste condiţii nu ar putea fi mai puţin favorabile decât cele referitoare la reclamaţiile asemănătoare de natură internă şi că nici nu ar face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Cum în dreptul intern, concordant cu dreptul comunitar, instanţa de contencios administrativ nu poate fi sesizată în mod direct şi imediat de cel ce se consideră vătămat printr-un act administrativ, ci doar după parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, în legislaţia naţională nu este nici excesivă şi nici nu presupune angajarea unor cheltuieli suplimentare pentru cel care reclamă, curtea de apel a apreciat că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, primirea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, făcând de prisos cercetarea pe fond a raportului juridic litigios, inclusiv a chestiunii pretinsei încălcări a prevederilor art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, adoptată prin O.U.G. nr.50/2008, act normativ care a instituit taxa pe poluare pentru autovehicule.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art.312 C.pr.civ., recursul a fost respins, nimic neîmpiedicându-l însă pe reclamant să reia procedura de restituire, în condiţiile de reglementare evocate.

Etichete: Taxă specială pentru autoturism