404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Interpretarea şi aplicarea articolului 15 alineat (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Calculul valorii totale a creanţelor

Din analiza întregului conţinut al alineatului (2) al art. 15 din Legea nr. 85/2006, curtea reţine că acest calcul al valorii totale a creanţelor se face în funcţie de etapa în care se desfăşoară procedura, în text distingându-se patru etape care au fost avute în vedere de legiuitor şi care sunt succesive, în raport de felul tabelului de creanţe întocmit. În condiţiile în care tabelul a fost rectificat de administratorul judiciar, valoarea totală a creanţelor împotriva averii debitorului se va calcula în funcţie de acest din urmă tabel, care cuprinde creanţele verificate şi acceptate de administratorul judiciar.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 570 din 22 noiembrie 2010

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro