Asigurări sociale

Dosar nr. 3261/89/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 1930

Sedinta publica de la 16 Decembrie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE PETRUS CIPRIAN DIACONARU

Asistent judiciar OLIVIA CRETU

Asistent judiciar LORIN STEFAN PASCARU

Grefier LAVINIA-CERASELA LICA

Pe rol judecarea cauzei Asigurari sociale privind pe reclamanta FM, cu domiciliul ales la … în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, jud. Vaslui, având ca obiect recalculare pensie anulare decizie recalculare pensie.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza urmatoarele: dosarul se afla la al 2 termen de judecata, procedura de citare cu partile este completa, Serviciul Contabilitate al Tribunalului Vaslui nu a depus la dosarul cauzei relatiile solicitate de instanta la termenul anterior, s-au primit la dosar relatiile solicitate de instanta de la CJP Vaslui, într-un singur exemplar iar reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari cu privire la petitul actiunii sale, într-un singur exemplar.

S-au analizat actele si lucrarile dosarului, dupa care;

Verificând si analizând actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca nu mai sunt alte cereri de formulat si nici alte probe de administrat în prezenta cauza, motiv pentru care constata încheiata cercetarea judecatoreasca, dupa acre, constatând ca s-a solicitat si judecata cauzei în lipsa, conform art.242 alin.1 pct.2 Cpc, lasa dosarul în pronuntare, urmând a se trece ulterior la deliberare, conform art.256 Cpc , pentru când s-a dat sentinta civila de fata;

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalul Vaslui sub nr. 3261/89/2010 la data de 17.09.2010, reclamanta FM, a contestat, în contradictoriu cu pârâtii Casa de pensii Bârlad si Casa Judeteana de Pensii Vaslui, decizia nr. 22168 din data de 19.08.2010 emisa de pârâta, solicitând:

– anularea Deciziei nr. 22168 din data de 19.08.2010 si a buletinului de calcul aferent deciziei privind recalcularea pensiei de serviciu pentru limita de varsta in conformitate cu dispozitiile Legii 119/2010, Hotararii Guvernului nr. 737/2010, cu aplicarea Legii nr. 19/2000, prin care s-a anulat pensia de senviciu stabilita anterior potrivit dispozitiilor Legii nr. 567/2004 – art. 68 alin. 1 si 3, decizii emise de Casa Judeteana de Pensii Vaslui – Casa Locala de Pensii Barlad.

– mentinerea Deciziei nr. 22168 din data de 23.06.2009 privind recalcularea pensiei de serviciu, stabilita in temeiul dispozitiilor Legii nr. 567/2004 – art. 68, alin.l si 3, pensie in plata pâna la data de 01.09.2010 ;

– obligarea pârâtilor la plata diferentei dintre pensia de serviciu conf. Deciziei nr. 22168 din data de 23.06.2009 si pensia recalculata conf. Deciziei nr. 22168 din data de 18.08.2010 si pâna la repunerea în plata a ultimei decizii a pensiei de serviciu din 23.06.2009;

– obligarea pârâtilor la plata dobânzii legale aferenta sumelor reprezentând diferenta dintre cele doua decizii – Decizia privind pensia de serviciu (23.06.2009) si pensia recalculata (19.08.2010) calculate pana la data platii efective a Deciziei din 23.06.2009;

– mentinerea sporurilor acordate prin Sentintele civile anexate, ramase definitive si irevocabile.

– Stabilirea calculului eronat a pensiei conf. Deciziei nr. 22168 din data de 19.08.2010 prin neincluderea in aceasta a venitului mediu anual pentru perioada 1991 – 2004, nefiind operata in cartea de munca contributia, fiind înscrise numai majorarile salariale

– obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata

În motivare reclamanta a aratat faptul ca, în temeiul temeiul Legii privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa aceste nr. 567/2004 – art. 68 alin 1. si 3, a fost pensionata cu pensie de serviciu, conform textului invocat,potrivit cu care, grefierii cu o vechime de eel putin 25 ani in aceasta fiinctie beneficiaza de o pensie de serviciu in cuantum de 80% din salariu de baza si sporul de vechime avute in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.

A aratat reclamanta ca, prin hotarâri judecatoresti definitive si revocabile a beneficiat de sporurile cuvenite, stabilite si prin recurs in interesul legii pronuntat de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie iar în timpul exercitarii atributiilor de serviciu a îndeplinit obligatiile prevazute de Legea 303/2004 si a beneficiat de drepturi stabilite potrivit legii 303/2004 a altor legi in domeniul justitiei a recursurilor in interesul legii, drepturi stabilite prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, astfel ca, la data pensionarii, cât si ulterior, cu ocazia recalcularii prin pronuntarea hotarârilor definitive si irevocabile, Tribunalul Vaslui a eliberat adeverinte privind drepturile cuvenite si in temeiul carora s-au emis deciziile privind pensia de serviciu.

Sustine reclamanta ca, prin Legea nr. 119/2010 si HG nr. 737/2010 nu au fost abrogate dispozitiile Legii nr. 567/2004 în baza carora s-a dispus pensionarea sa, nefiind incidente în cauza nici dispozitiile Legii nr. 24/2000 – privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, care prevad ca, în cazul unei noi reglementari de acelasi nivel sau nivel superior contrare reglementarii anterioare, acestea din urma trebuie abrogate expres . De asemenea, mai arata reclamanta ca, prin Decizia nr. 871/25.06.2010, Curtea Constitutionala a retinut pe de o parte ca Legea nr. 119/2010 nu a abrogat dispozitiile din legile speciale, iar pe de alta parte faptul ca, aceasta critica de neconstitutionalitate are grad de pertinenta iar trimiterea la dispozitiile art. 12 ale legii nr. 119/2010 nu este pertineta în cauza deoarece, pe de o parte, textul se refera la persoane ale caror drepturi la pensie sunt stabilite în conditiile legii dar ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi si doar acestea vor fi supuse automat procesului de recalculare astfel cum este reglementat de prezenta lege iar pe de alta parte nu se încadreaza în aceste dispozitii, fiind pensionata cu mult timp înaintea intrarii in vigoare a Legii nr. 119/2010 si beneficiind de pensie de serviciu in plata cu sporurile stabilite prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile. Deciziile Curtii Constitutionale sunt aplicabile erga omnes atat sub aspectul dispozitivului cat si al considerentelor deciziilor date.

Cu privire la aplicarea legii în timp, reclamanta a mai aratat ca, art. 1 Cod civil prevede ca legea se aplica numai pentru viitor, aplicarea textelor în vigoare, stabilirea textelor abrogate cat si aplicarea legii în timp fiind atributul exclusiv al instantei ordinare si nu al instantei de contencios constitutional, sens în care, s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala prin Decizia nr. 64/13.01.2010 .

Concluzioneatza reclamanta ca, aplicarea legii în timp, legea speciala neabrogata cât si celelalte aspecte invocate sunt instrumente de interpretare si de rezolvare a întregului litigiu in competenta exclusiva a instantelor ordinare, aceasta idee fiind sustinuta si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât si de Protocolul I aditional la Conventie, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Carta drepturilor Fundamentale a Drepturilor omului. Prevederile Protocolului I aditional la Conventia pentru Drepturile Omului si ale Libertatilor Fundamentale, hotarârile CEDO în cazul altor tari europene privind pensia (Letonia).

Cu privire la decizia atacata, reclmanata a învederat ca, în calculul drepturilor stabilite prin aceasta nu au fost incluse veniturile medii anuale pentru perioada 1991 – 2004.

În drept au fost invocate dispozitiile Codului Civil, Codul de Proc. Civila, Legea 567/2004, Codul Muncii, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, Protocolul 1 aditional la Conventie, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – Art. 17 alin 1 privind dreptul de proprietate, Art. 25 privind drepturile persoanelor in vârsta, Art. 34 alin 1 privind Securitatea Sociala si Asistenta Sociala si Art. 52 alin 1 privind intinderea drepturilor si principiilor, Declaratia Universala a Drepturilor Omului si anume Art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, Art. 25 punctul 1 privind dreptul la un nivel de trai decent, Art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabila si la protectie sociala, hotarârile pronuntate de CEDO.

Reclamanta a atasat cererii de chemare în judecata, în copii, deciziile nr. 22168 /19.08.2010 si nr. 22168 din data de 23.06.2009 emise de catre pârâta, ( filele 6 – 7).

Pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, legal citata, a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata si mentinerea deciziei atacate ca fiind legala si temeinica .

În motivare, pârâta a aratat ca, reclamantul a figurat în evidentele Casei Locale de Pensii Bârlad ca fiind beneficiarul unei pensii de serviciu acordata conform Legii nr. 567/2004 art. 68 alin 1 si 7, în baza deciziei nr. 22168 din data de 23.06.2009 iar prin decizia nr. 22168 din data de 19.08.2010 au fost recalculate drepturile de pensie ale pârâtei potrivit Legii nr. 119/2010 si HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute la art. I lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010, acte normative care reglementeaza procedura de recalculare a pensiilor de serviciu acordate în baza unor legi speciale .

Sustine pârâta ca, Hotarârea Guvernului nr. 737/2010 a fost adoptata de Executiv prin însusirea proiectului initiat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, în temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei si a art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor iar la elaborarea actului au fost respectate dispozitiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative, precum si cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea. avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, regulament aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 561/2009, proiectui actului administrate fiind avizat de catre autoritatile publice interesate în aplicarea acestuia, respectiv de Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei, inclusiv de catre Consiliul Legislativ, cu avizul nr. 921/19.07.2010 .

Se arata în continuare ca, Legea nr. 119/2010 reglementeaza recalcularea tuturor pensiilor speciale prin delimitarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevazut de Legea nr. 19/2000 astfel încât, în conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. II9/2010 au fnst emise HG nr. 735/2010 si HG 737/2010. Potrivit pârâtei, în urma analizei de detaliu a sistemului de pensii publice si a evolutiei acestuia prin pastrarea structurii actuale s-au conturat o serie de probleme majore, prezente si viitoare, determinate de existenta unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii si tratamente favorabile unor categorii profesionale, sisteme care au condus la crearea unui decalaj urias între cea mai mare si cea mai mica pensie platita de stat. Toate acestea au condus la necesitatea reformarii sistemului public de pensii prin adoptarea unei legi unitare a pensiilor publice, motivata de o serie de factori macro-economici si sociali prin care s-a urmarit asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea discrepantelor privind contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat si inegalitatile de alocare a resurselor pentru finantarea pensiilor publice, eliminarea legilor speciale de pensionare care prevad criterii diferite, avantajoase. Nu în ultimul rând se arata ca, pronuntându-se asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 873/2010, a stabilit ca sunt constitutionale dispozitiile privind recalcularea pensiilor de serviciu prevazute de art. I din lege, cu exceptia pensiilor de serviciu ale judecatorilor, procurorilor, respectiv magistratilor asistenti ai Curtii Constitutionale, recalcularea acestara urmând a se realiza conform prevederilor legale .

Sustine pârâta ca, în conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 1199/2010, recalcularea pensiilor se realizeaza de catre institutiile în evidenta carora se afla persoanele beneficiare în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a hotarârii guvernului, cu atât mai mult cu cât, în cazul special al hotarârilor Guvernului, din cuprinsul art. 108 alin. (2) din Constitutia României, rezulta ca acestea sunt emise pentru organizarea executarii legilor sau ordonantelor, bucurându-se de prezumtia de legalitate pâna la anularea lor de catre instanta . Conform opiniei pârâtei, în mod corect s-a dispus reclacularea pensiei, având în vedere pe de o parte, faptul ca, potrivit doctrinei si jurisprudentei, prezumtia de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executarii acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însusi titlu executoriu iar pe de alta parte ca, dreptul la pensie este dreptul garantat de Constitutie, nu însa si cuantumul acesteia, legiuitorul fiind în drept sa modifice, ori de câte ori apare aceasta necesitate, conditiile si criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul si cuantumul acestora .

Cu privire la invocarea de catre reclamant a Conventiei Europene si a jurisprudentei CEDO, pârâta învedereaza instantei ca acestea nu pot fi retinute, întrucât Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca legea nu garanteaza un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept castigat, concluzionând astfel ca, drepturile de pensie ale contestatoarei au fost calculate corect pe baza documentele existente la dosarul administrativ al acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor si HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu .

În dovedirea sustinerilor, pârâta a atasat întâmpinarii, în copii, deciziile nr. 22168 din data de 19.08.2010 si nr. 22168 din data de 23.08.2009 emise de catre pârâta ( filele 15 – 16) .

Pârâta Casa de Pensii Bârlad, legal citata, nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanta si nu a administrat probe în aparare .

La termenul din 04.11.2010, instanta din oficiu, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Bârlad, iar dupa punerea în discutia contradicorie a partilor, conform art. 137 Cod procedura civila, aceasta a fost admisa, determinat de faptul ca pârâta nu are persoalitate juridica .

Astfel, raportat la actiune si la dispozitiile legale incidente în cauza (art. 82 alin 2 din Legea nr. 19/2000 si art. 2 alin 1 si 2 din Statutul din 8 ianuarie 2004 al Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale aprobat prin HG nr. 13/2004), pârâta Casa Locala de Pensii Bârlad nu are atributii în ceea ce priveste stabilirea drepturilor de pensie si emiterea deciziilor de pensionare, care sunt atributul exclusiv al caselor judetene ( teritoriale), astfel ca, în speta, nu exista identitate între pârâta si cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecatii .

Fata de actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Reclamanta FM a lucrat ca si grefier iar începând cu data de 11.11.2008 a beneficiat de pensia de serviciu acordata conform Legii nr.567/2004 art. 68 alin 1 si 7. Drepturile cuvenite acestuia au fost recalculate succesiv, fiind emisa astfel, decizia nr. 22168 din data de 23.06.2009, stabilindu-se o pensie de 2464 lei ( fila 7) iar ulterior, prin decizia nr. 22168 din data de 19.08.2010 ( fila 8) au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantului, potrivit Legii nr. 119/2010 si HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute la art. I lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010, acte normative care reglementeaza procedura de recalculare a pensiilor de serviciu acordate în baza unor legi speciale, noul cuantum al pensiei în urma recalcularii ajungând la suma de 979 lei .

Dispozitii legale incidente :

Legea 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.: art. 1 lit. c: „Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, urmatoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislatiei anterioare, devin pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si Alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare: c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea;”; art. 3 alin 3 : „ (3) În termen de 15 zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, se elaboreaza metodologia de recalculare a pensiilor prevazute la art. 1, care se aproba prin hotarare a Guvernului.”; art. 4 alin 1 lit. b: „ 1) Recalcularea pensiilor prevazute la art. 1 se realizeaza de catre institutiile in evidenta carora se afla persoanele beneficiare, dupa cum urmeaza: b) într-o perioada de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a hotarârii Guvernului prevazute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. c)—h)” .

HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor : art. 1 „ (1) Prezenta hotarare a Guvernului are ca obiect de reglementare stabilirea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor” Art. 3 alin 1 : „ (1) În cazul persoanelor carora la data stabilirii pensiei de serviciu li s-a determinat si punctajul mediu anual în sistemul public, potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual si cuantumul pensiei din sistemul public corespunzator acestuia” .

? Din perspectiva legislatiei interne :

Analizând decizia atacata prin prisma dispozitiilor legale interne, incidenta în cauza, asa cum au fost redate mai sus, instanta constata ca decizia nr. 41606 din data de 19.08.2010 a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale, cu atât mai mult cu cât, prevederile ce au stat la baza recalcularii pensiei, au fost declarate constitutionale prin decizia nr. 871/28.06.2010 a Curtii Constitutionale.

? Din perspectiva reglementarilor internationale :

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

De asemenea, art. 20 alin 2 din Constitutia României prevede ca : „2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile” .

Declaratia Universala a Drepturilor Omului: art. 17 : „1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cât si în asociatie cu altii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”

Potrivit dispozitiilor art. 148 alin 2 din Constitutia Romaniei , „ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.

Conform alin 4 al aceluiasi articol , „Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).

De asemenea art. 4 alin 3 teza II-a si a III-a Versiunea Consolidata a Tratatului Privind Uniunea Europeana (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 maqrtie 2010 ) stipuleaza ca : „Statele membre adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea îndeplinirii obliga?iilor care decurg din tratate sau care rezulta din actele institu?iilor Uniunii. Statele membre faciliteaza îndeplinirea de catre Uniune a misiunii sale ?i se ab?in de la orice masura care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. ” .

Art. 6 alin 1 teza 1 si teza 2 si alin 3 din Versiunea Consolidata a Tratatului Privind Uniunea Europeana (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010 ) prevede expres ca : „Uniunea recunoaste drepturile, libertatile si principiile prevazute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptata la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeasi valoare juridica cu cea a tratatelor”. „ Drepturile, liberta?ile ?i principiile prevazute în Carta se interpreteaza în conformitate cu dispozi?iile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea ?i punerea sa în aplicare ?i cu luarea în considerare în mod corespunzator a explica?iilor men?ionate în Carta, care prevad izvoarele acestor dispozi?ii. ” (3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si astfel cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre, CONSTITUIE PRINCIPII GENERALE ALE DREPTULUI UNIUNII. “

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 maqrtie 2010 ): art. 17 alin 1 : “ Dreptul de proprietate (1) Orice persoana are dreptul de a de?ine în proprietate, de a folosi, de a dispune ?i de a lasa mo?tenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauza de utilitate publica, în cazurile ?i condi?iile prevazute de lege ?i în schimbul unei despagubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosin?a bunurilor poate fi reglementata prin lege în limitele impuse de interesul general. “ si art. 52 alin 1 si 3 “ (1) Orice restrângere a exerci?iului drepturilor ?i liberta?ilor recunoscute prin prezenta carta trebuie sa fie prevazuta de lege ?i sa respecte substan?a acestor drepturi ?i liberta?i. Prin respectarea principiului propor?ionalita?ii, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare ?i numai daca raspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesita?ii protejarii drepturilor ?i liberta?ilor celorlal?i. 3) În masura în care prezenta carta con?ine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conven?ia europeana pentru apararea drepturilor omului ?i a liberta?ilor fundamentale, în?elesul ?i întinderea lor sunt acelea?i ca ?i cele prevazute de conven?ia men?ionata. Aceasta dispozi?ie nu împiedica dreptul Uniunii sa confere o protec?ie mai larga ”

? Consideratii de fapt cu privire la aplicarea principiului

prioritătii dreptului comunitar de catre instanta :

Înainte de a trece la verificarea încalcarii drepturilor recunoscute reclamantei de dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, instanta va face câteva precizari cu privire la posibilitatea sa de a aplica cu prioritate reglementarile internationale, în conditiile în care constata ca normele interne vin în contradictie cu acestea .

Astfel, în ceea ce priveste Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ca principiu general, dispozitiile acesteia au forta constitutionala si supralegislativa .

Este de observat ca, normele juridice internationale privitoare la protectia drepturilor omului au aplicabilitate directa în dreptul intern – self exuecuting – obligatia interpretarii si aplicarii dispozitiilor constitutionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internationale ratificate de România, deci si în conformitate cu dispozitiile Conventiei, se impun tuturor autoritatilor publice române deoarece prevederile Constitutiei au aplicabilitate directa .

Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu prescrie pentru state obligativitatea încorporarii dispozitiilor sale în dreptul lor intern însa, acest lucru rezulta din principiile generale ale dreptului international coroborate cu spiritul Conventiei si cu acela al lucrarilor ei preparatorii. Art. 1 al Conventiei prevede ca partile contractante “recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile” pe care aceasta le defineste, fapt ce implica, indirect, ideea aplicarii obligatorii a dispozitiilor Conventiei în dreptul intern al statelor contractante.

Spre exemplificare, CEJ a impus pentru prima data acest principiu în hotarârea Van Gend en Loos din 5.2.1963, ramasa de referinta. In speta, se pusese problema aplicabilitatii directe a art.12 (devenit art.25) al Tratatului .

În aceeasi jurisprudenta constanta a CCJE, s-a dispus : ’’judecatorul national însarcinat sa aplice, în cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lasând, la nevoie, pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau a astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional’” Hotarârea din 9 martie 1978, data în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77 .

Recent, Curtea Europeana a subliniat ca, chiar daca statele contractante nu au obligatia formala de a încorpora Conventia si protocoalele aditionale în ordinea interna de drept, din principiul subsidiaritatii rezulta ca jurisdictiile nationale au obligatia sa interpreteze si sa aplice însesi normele lor de drept intern în conformitate cu dispozitiile Conventiei iar Curtea este competenta sa verifice daca modul în care este interpretat si aplicat dreptul intern produce efecte compatibile cu principiile Conventiei, din care face parte integranta si jurisprudenta instantei europene ( 30 mai 2000, Carbonara et Ventura împotriva Italiei, paragraf 68; 22 martie 2001, Streletz, Kessler si Krenz împotriva Germaniei, paragraf 49). Înca de la primele sale hotarâri Curtea a retinut ca drepturile si libertatile pe care Conventia le înscrie în Titlul I sunt recunoscute direct oricarei persoane care se afla sub jurisdictia statelor contractante ( 18 iunie 1971, DE Wilde, Ooms si Versyp înpotriva Belgiei, paragraf 82) confirmata de curând si prin faptul ca, prin jurisprudenta sa, Conventia are aplicabilitate directa în toate statele contractante ( 27 martie 2003, Scordino împotriva Italiei).

Totodata instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca este fundamental pentru mecanismul de protectie stabilit de Conventie ca însesi sistemele nationale de drept sa permita redresarea eventualelor încalcari ce eventual s-au produs, Curtea exercitând controlul sau cu respectarea principiului subsidiaritatii ( 10 mai 2001, Z et autresc/Royaume – Uni, paragraf 103).

Nu în ultimul rând, CONSILIUL CONSULTATIV AL JUDECATORILOR EUROPENI prin OPINIA nr. 9/10.11.2006 adresata Comitetului de Ministrii a Consiliului Europei art. C lit. c) pct. 45 retine statuarile CJCE potrivit carora : „45. CCJE subliniaza ca este recomandabil ca, în timpul modificarii legislatiei, legiuitorii sa aiba în vedere recomandarile Consiliului Europei. În mod similar, judecatorii, atunci când interpreteaza legea, ar trebui sa se conformeze standardelor internationale, chiar si celor care sunt considerate “soft law”” dar si acelea potrivit cu care : „ CCJE încurajeaza, în ciuda diferentelor dintre sistemele legale din Europa, eforturile pe care sistemele nationale le pot face, în calitatea lor de interpreti si garanti ai regulii de drept, daca este necesar prin organizarea de schimburi de experienta, pentru asigurarea faptului ca dreptul national, incluzând jurisprudenta, respecta jurisprudenta CEDO; în particular, prin asigurarea redeschiderii unui caz, dupa ce CEDO a statuat existenta unei violari a Conventiei si a Protocoalelor Aditionale, iar violarea nu poate fi îndepartata sau reparata în alt fel decât prin audierea cauzei;” .

Retinând aceasta bogata jurisprudenta, este evident ca, în cazul în care, instantele de judecata constata ca legile interne încalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, continând dispozitii mai putin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila.

În acelasi sens, este si literatura de specialitate care arata ca : „ Judecătorul national – ca organ al statului independent de puterea legiuitoare – poate aplica în mod direct Recomandarea (2004)5 a Comitetului de Ministri către statele membre privind verificarea compatibilitătii proiectelor de lege, a legilor în vigoare si a practicilor administrative cu standardele impuse de C.E.D.O. (adoptată la 12.05.2004, la cea de-a 114-a sesiune). Modalitatea concretă în care se poate ajunge la acest obiectiv este indicată în pct.12 din Anexa la Recomandarea mai sus menţionată: “pentru asigurarea compatibilitătii, este suficient să se procedeze la schimbări de jurisprudentă si de practică. În conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurată prin simpla neaplicare a măsurilor legislative respective“. Punctul III.28 din aceiasi Anexa la Recomandare prevede ca modalitate de verificare a compatibilităţii legilor în vigoare si a practicii administrative de către instituţiile judiciare următoarele:“verificarea poate avea loc în cadrul procedurilor judiciare initiate de persoane care au calitate procesuală activă sau chiar de organe ale statului, persoane sau organisme care nu sunt afectate direct “

Contrar unor opinii, constatarea de catre Curtea Constitutionala a României, în cuprinsul deciziei nr.871/25.06.2010 publicata în M.Of. nr.433/28 iunie 2010, ca Legea nr.119/2010 nu încalca dispozitiile Constitutiei României, nu împiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art.20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte

De altfel chiar Curtea Constitutionala, prin decizia nr.1.344 din 9 decembrie 2008 a retinut faptul ca nu are atributia de rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislatia supranationala, aceasta revenind instantelor judecatoresti, aratând ca : „De altfel, instantelor judecatoresti le revine sarcina de aplicare directa a legislatiei comunitare atunci când legislatia nationala este în contradictie cu aceasta”

Pentru aceste considerente se poate aprecia ca, normele cuprinse în Conventie si protocoalele aditionale alcatuiesc, împreuna cu jurisprudenta organelor sale, un bloc de conventionalitate .

Daca deciziile pronuntate de Curtea Constitutionala sunt în contradictie cu cele ale forurilor internationale competente sa interpreteze aceste prevederi, acestea nu pot fi retinute de instantele judecatoresti sesizate cu solutionarea unui litigiu în care îsi gasesc aplicarea, atât timp cît instantele judecatoresti sunt obligate, sa ignore legile interne si interpretarile Curtii Constitutionale a României care contravin reglementarilor internationale si interpretarilor date acestora de organele abilitate, astfel încât nu se poate retine depasirea atributiilor de catre instanta de judecata prin aplicarea cu prioritate a reglementarilor internationale .

Desi CEDO a apreciat ca, interpretarea Conventiei si a actelor sale aditionale trebuie sa fie interpretata în maniera în care statele sa poata respecta obligatiile internationale si sa nu împiedice tendinta actuala de extindere si intensificare a cooperarii internationale ( CEDO – Marea Camera, Waite si Kennedy împotriva Germaniei, hotarârea din 18 februarie 1999, paragraf 72), tot aceasta a considerat însa ca, în cazul în care statul, prin masurile legislative adoptate nu acorda o protectie echivalenta cu cea asigurata de Conventie, TREBUIE aplicata aceasta din urma, deoarece, într-un asemenea caz, rolul Conventiei în calitate de instrument constitutional al ordinii publice europene în domeniul drepturilor omului este mai important decât interesul cooperarii internationale ( 23 martie 1995, Loizidou împotriva Turciei, paragraf 75, 30 iunie 2005 – Bosphorus Hava Yollari Turizm ve Ticaret Anonim Sirketi împotriva Irlandei, paragraf 156 ) .

Totodata, raportat la art. 17 alin 1 din Carta Universala a Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene coroborat cu art. 6 alin 3 din Tratatul Privind Uniunea Europeana – Versiunea Consolidata, urmeaza ca, în baza art. 52 alin 3 din Carta Universala a Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene, instanta sa verifice respectarea dreptului de proprietate al reclamantei, ocrotit de dispozitiile comunitare, prin prisma jurisprudentei CEDO, având în vedere ca „în?elesul ?i întinderea lor sunt acelea?i ca ?i cele prevazute de conven?ia men?ionata”, urmând a fi cuprinse într-o singura analiza a jurisprudentei relevante .

Plecând de la dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ale art. 17 alin 1 din Carta Universala a Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene, instanta constata ca reclamantul beneficiaza de un drept de proprietate asupra pensiei a carei recalculare a fost dispusa de catre pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, însa este lipsita de aceasta proprietate, prin dispozitiile legale nationale enuntate mai sus .

În aceste conditii, evident aceste norme nationale vin în contradictie directa cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ale art. 17 alin 1 din Carta Universala a Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene, asa încât, instanta este obligata – conform art. 20 alin 2 din Constitutia României – sa faca aplicarea directa a reglementarilor internationale .

Cu privire la domeniul de aplicare a art. 1 al Protocolului nr. 1, începând cu cauza Sporrong et Lonnroth c/Suediei, si pâna la ultimele hotarâri adoptate în materie, instanta de contencios european al drepturilor omului a stabilit ca el cuprinde trei norme distincte, strâns legate între ele si anume : prima, care enunta principiul respectarii proprietatii; a doua, vizeaza privarea de proprietate si o supune anumitor conditii; si cea de-a treia, recunoaste puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau a amenzilor . Asa cum s-a statuat în cauza cauza Gasus Dosier – und Fordertechnik GmbH împotriva Olandei, ultimele doua reguli trebuie interpretate prin prisma principiului general enuntat în prima regula, deoarece se refera la cazuri speciale de încalcare a dreptului la respectarea bunurilor .

A. În primul rând, urmeaza ca instanta sa analizeze daca reclamanta se afla în posesia unui bun în momentul recalcularii drepturilor sale privind pensia .

A.1. Cu privire la drepturile de creanta, atât Curtea Europeana a Drepturilor Omului cât si fosta Comisie, au decis ca acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o „speranta legitima” de a îl vedea concretizat (20 noiembrie 1995, Pressos Compania Naviera SA s.a. c/Belgiei- 20 noiembrie 2005, M. De Napoles-Pocheco c/Belgiei, 4 iulie 1978. nr. 7742/1977, A. B and Company A S c/Germaniei; 9 septembrie 1998,nr.38817/1997, Lenzing AC c/ Rouyane-Uni, 28 septembrie 2004; Kopecky c/Slovaciei, 8 ianuarie 2008. Naanyan et Deryan c/Turciei, §44; 29 ianuarie 2009. Sud Fondi S.RL s.a. c/Italiei).

Astfel, în cauza GAYGUSUZ v. AUSTRIA ( 16 septembrie 1996, nr. 17371/90) CEDO a decis ca drepturile din asigurari sociale constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, retinând : „ Curtea considera ca dreptul la asistenta de urgenta – în masura în care este prevazut în legislatia aplicabila – este un drept pecuniar în sensul articolului 1 din protocolul 1. Aceasta dispozitie articolului 1 din protocolul 1 se aplica, prin urmare, fara a fi necesar sa se bazeze numai pe legatura dintre dreptul la asistenta de urgenta si obligatia de a plati „impozite sau alte contributii” . De asemenea, în cauza Buchen v. Cehia (36541/97), retinând de asemenea ca pensia constituie un drept patrimonial, Curtea a decis ca „limitarea nejustificata a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie speciala, drept nesocotit ulterior, fara a exista o justificare obiectiva si rezonabila pentru o asemenea îngradire, constituie o privare de proprietate în sensul art.1. par.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, dar si o discriminare în sensul art.1 din Constitutie si art. 1din Protocolul nr.12” ;

De asemenea, în acelasi sens, Curtea a retinut ca : „…, din moment ce un stat contractant a adoptat o legislatie care prevede acordarea în mod automat a unei prestatii sociale, indiferent de împrejurarea daca plata ei depinde ori nu de varsarea unor cotizatii prealabile de catre persoana interesata, aceasta legislatie da nastere unui interes patrimonial ce intra în domeniul de aplicatie a act 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie” – Stec et autres c/Royaume-Uni.

Nu în ultimul rând, instanta retine si hotarârea CEDO din 12 octombrie 2004 data în cauza Kjartan Ásmundsson versus Islanda (60669/00), instanta de de contencios european al drepturilor omului a stabilit ca : „Dreptul la pensie al reclamantului este un bun în sensul acestei dispozitii din Conventie”, confirmându-si înca odata jurisprudenta constanta dar si hotarârea din 9 decembrie 1994 data în cauza Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis împotriva Greciei, unde Curtea a constatat existenta dreptului de proprietate si în situatia în care, desi reclamantii nu au intrat efectiv în posesia drepturilor pecuniare stabilite de hotarârea nr. 13910/79 Tribunalului de Prima Instanta din Atena, anularea ulterioara de catre stat a acestora echivaleaza cu nerespectarea dreptului de proprietate . Astfel, Curtea a retinut ca „desi proprietatea nu fost transferata de stat, efectul combinat al alineatelor 2 si 3 din articolul 12 a dus la privarea de facto a proprietatii lor, deoarece rezultatul a fost literalmente de a anula datoriile care decurg dintr-un premiu final si obligatoriu al curtii de arbitraj” (paragrafele 59 – 63) .

A.2. Relativ la existenta bunului si incidenta încalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, instanta retine ca sustinerile pârâtei potrivit cu care „acestea nu pot fi retinute, întrucât Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca legea nu garanteaza un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept castigat”, sunt neîntemeiate .

Astfel, prin hotarârea pronuntata în cauza Muller contra Austriei, Curtea a decis ca o reducere substantiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanta dreptului de proprietate si chiar a însusi dreptului de a ramâne beneficiar al sistemului de asigurare la batrânete .

De asemenea, referitor la garantarea unui cuantum al pensiei ce face obiectul protectiei art. 1 al Protocolului 1 aditional la Conventie, instanta retine cauza PRAVEDNAYA c. Rusia (Cererea nr. 69529/01, hotarârea din 18 noiembrie 2004), în care Curtea a considerat ca prin privarea reclamantei de dreptul de a primi o pensie într-o suma determinata într-o hotarâre definitiva, statul a deranjat echilibrul echitabil, existent între interesele aflate în joc. În consecinta, Curtea a hotarât în unanimitate ca a existat o încalcare a articolului 1 din Protocolul 1 ( paragraful 41), în acelasi sens fiind si hotarârea data în cauza Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgia ( paragraful 43) unde a retinut ca „O astfel de interferenta cu drepturile fundamentale ale reclamantilor este contradictie cu mentinerea unui echilibru just între interesele aflate în joc” .

Totodata, prin Hotarârea din 18 februarie 2009 , data în cauza Andrejeva contra Letoniei (nr. 55707/00), Curtea a statuat ca, exista o încalcare a art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul 1 si a art. 6 din Conventie, obligând statul sa plateasca despagubiri retinând ca dreptul la pensie, astfel cum a fost stabilit administrativ de autoritatile letone constituie un „bun” în sensul Conventiei, chiar daca pensia a fost recalculata pentru viitor .

În final, instanta mei retine ca, în materie de prestatii sociale, Comisia a statuat în sensul ca plata unor contributii la sistemul de securitate sociala poate, în anumite conditii, sa duca la nasterea unui drept protejat de art. 1, adica dreptul de a beneficia la un anumit moment de avantajele conferite de acest sistem. Numai ca, pentru ca un asemenea drept sa se nasca si deci sa fie recunoscut trebuie ca cel interesat sa îndeplineasca acele conditii care sunt prevazute de legislatia nationala în materie (X. c/Italiei).

Or, este evident ca dreptul reclamantei era nascut la momentul la care i s-au stabilit initial drepturile privitoare la pensie, fiind întrunite conditiile Legii nr.567/2004 art. 68 alin 1 si 7, asa cum de altfel recunoaste si pârâta.

Asadar, pensia reclamantei, la care aceasta are dreptul în muncii prestate, reprezinta un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol aditional la Conventie.

B. Având în vedere ca asa cum s-a stabilit anterior, reclamanta era titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, urmeaza a fi analizate conditiile privarii de proprietate, respectiv sa se constate daca exista o ingerinta a autoritatilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerinta care sa fi avut ca efect privarea reclamantei de bunul sau, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.

Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr. 1, înscrie trei conditii în care privarea de un bun nu reprezinta o încalcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, dupa cum urmeaza : a) privarea sa fie prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile în materie; b) sa fie impusa de o cauza de utilitate publica; c) sa fie conforma cu principiile generale ale dreptului international . Jurisprudenta organelor Conventiei a mai adaugat o conditie specifica situatiei de privare de proprietate, si anume necesitatea indemnizarii corespunzatoare a titularului dreptului . Tot ca o creatie jurisprudentialâ s-a impus o conditie comuna atât în privinta privarii de proprietate, cât si în materia limitarilor acestui drept, prevazute de parag. 2 al art 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie sa fie proportionala cu scopul avut în vedere la instituirea ei.

Dupa cum a decis cu valoare de principiu fosta Comisie, o privare de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de dreptului intern si sa respecte un raport de proportionalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie sa menajeze un just echilibru între exigentele de interes general si imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabila si proportionala a valorii bunului, acordata titularului acestuia (Comisia EDH, 15 ianuarie 1998, nr. 19734/92, X c/Italia ).

B.1. Existenta unei ingerinte :

Reducerea pensiei reclamantei cu aproape 61% (de la 2464 lei lei la 979 lei) pentru viitor si lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.

B.2. Privarea de proprietate sa fie prevazuta de lege :

Conditia prevederii de catre lege a privarii de proprietate este îndeplinita daca exista o lege în sensul Conventiei, în temeiul careia sa fi avut loc privarea de proprietate si daca aceasta lege îndeplineste calitatile determinate de Curte în jurisprudenta sa, respectiv : sa fie accesibila, precisa si previzibila.

Legea 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, îndeplinesc conditiile mentionate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis si previzibil în sensul jurisprudentei CEDO .

B.3. Ingerinta sa fie impusa de o cauza de utilitate publica :

Potrivit expunerii de motive a Legii nr.119/2010, adoptarea acesteia s-a impus în vederea respectarii angajamentelor asumate de Romania prin semnarea acordurilor de imprumut cu organismele financiare internationale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economica a Romaniei, ca o masura cu caracter exceptional, prin care sa se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si in anul 2010, apreciindu-se ca „diminuarea dezechilibrelor existente mentinerea deficitului bugetar in limite sustenabile creeaza premisele relansarii economice” masura fiind necesara si pentru „mentinerea acordurilor cu organismele financiare internationale”. În aceeasi expunere s-a aratat ca “ aparitia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii si tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj urias între cea mai mare si cea mai mica pensie platita de stat” iar „ Existenta unor acte normative care reglementeaza organizarea si functionarea diferitelor sisteme de pensii de tip public in prezent, îngreuneaza in mod evident functionarea sistemului de pensii”

Asadar, transformarea unor categorii de pensii, stabilite pe baza legislatiei anterioare (pensiile speciale ) , în pensii în intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si Alte drepturi de asigurari sociale au fost determinate de mentinerea deficitului bugetar si relansarea economica dar si de asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepantelor privind contributia la bugetul asigurarilor sociale si inegalitatile de alocare a resurselor pentru finantarea pensiilor publice precum si de eliminarea legilor speciale de pensionare, care prevad criterii diferite, mai avantajoase, in favoarea anumitor categorii profesionale.

Si aceasta conditie este îndeplinita, având în vedere faptul ca stabilitatea economica a tarii si apararea sigurantei nationale sunt notiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” si de „cauza de utilitate publica .

B.4. Proportionalitatea ingerintei cu scopul legitim urmarit :

Ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit daca s-a mentinut un „just echilibru” între cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.

Cu privire la posibilitatea controlului de proportionalitate, instanta retine faptul ca, instanta de contencios european al drepturilor omului, a statuat faptul ca o reglementare a folosintei bunurilor care urmareste un interes general poate constitui o încalcare a art. 1 Protocolul nr. 1 datorita disproportionalitatii, consacrând principiul unui real control de proportionalitate pentru masurile restrictive de proprietate, începând cu hotarârea din 29 aprilie 1999 ( CEDO – Marea Camera, Chassagnou si altii împotriva Frantei, paragraf 85) si confirmata ulterior printr-o jurisprudenta constanta (28 iulie 1999 Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraf 59, Luordo împotriva Italiei, paragraf 78) .

În jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a retinut ca „ o interferenta cu respectarea bunurilor trebuie sa respecte un „echilibru just” între cerintele interesului general al

comunitatii si cerintele de protectie individuala a drepturilor fundamentale.

Preocuparea pentru realizarea acestui echilibru

se reflecta în structura de articolul 1 astfel ca trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul urmarit „ Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgia – paragraful 38 – (în acelasi sens cauza Sfintele Manastiri împotriva. Greciei , hotarârea din 09 decembrie 1994, seria A nr.301 A, p.23 si paragraf 38; Hotarârea din 21 iulie 2005 în Cauza Strain si altii împotriva României, Hirschhorn împotriva României, nr. 29294, paragrafele 93-94).

În aceste conditii trebuie determinat daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, daca aceasta masura nu obliga reclamantul sa suporte o sarcina disproportionata, situatie în care, trebuie sa se ia în considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala. În aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, fara plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurari exceptionale (cauza Ex-regele Greciei si altii împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/94, paragraful 89; cauza Broniowski împotriva Poloniei, Cererea nr. 31.443/96, paragraful 176).Obligatia de indemnizare a proprietarului este o cerinta, chiar daca este de creatie jurisprudentiala, impusa de conventie pentru ca o privare de proprietate sa nu înfrânga dispozitiile de protectie instituite de art. 1 din Protocolul nr. 1 .

Potrivit statuarilor instantei de contencios european al drepturilor omului, daca o reforma radicala a sistemului politic si economic al unei tari sau situatia sa financiara poate justifica, în principiu, limitari draconice ale despagubirilor, atare circumstante nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Conventie, cum ar, de exemplu, principiul legalitatii si cel al autoritatii si efectivitatii puterii judecatoresti (cauza Broniowski, împotriva Poloniei, paragrafele 175, 183 si 184). Cu atât mai mult, absenta totala a despagubirilor nu se poate justifica nici macar în context exceptional, în prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Conventie (Hotarârea din 21 iulie 2005 în Cauza Strain si altii împotriva României, publicata în M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53).

Privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea ar constitui o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, înscris de art. 1 din Protocolul nr. 1. Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata în ipoteza unei privari de proprietate constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protectiei acestui drept si asigurarea realizarii unor imperative de ordin general care, eventual, au impus-o (Akdivar si altii împotriva Turciei, cererea nr. 21893/93 , hotarârea din 16 septembrie 1996, Yagtzilar si altii împotriva Greciei, nr. 41727/98, paragraful 40, Jantea împotriva României, hotarârea din 4 noiembrie 2008 paragraful 30).

Legea nr.119/2010 nu ofera reclamantului posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate în cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstantele spetei, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica. În cuprinsul Legii nr.119/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu si lipsa totala a despagubirilor. Lipsa totala a despagubirilor a impus reclamantei o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul sau de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Reducerea pensiei reclamantului, ca urmare a recalcularii, cu aproape 61% (de la 2464 lei lei la 979 lei) si imposibilitatea acestuia de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor, beneficiari ai pensiilor stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie pastrat între protectia proprietatii si cerintele interesului general.

Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie.

De asemenea, interesul public urmarit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalca principiul proportionalitatii consacrat de jurisprudenta CEDO, prin aceea ca rupe justul echilibru ce trebuie pastrat între protectia proprietatii si cerintele interesului general prin privarea reclamantului de dreptul de a beneficia de pensie în suma garantata de dispozitiile legii speciale, respectiv a Legii nr. 567/2004 art. 68 alin 1 si 7.

În acest sens, a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin, hotarârea din 18 noiembrie 2004 – PRAVEDNAYA c. Rusia – paragrafele 40 – 41 : „Curtea considera ca prin privarea reclamantei de dreptul de a beneficia de pensie în suma garantata într-o hotarâre judecatoreasca definitiva, statul a rupt echilibru corect între interesele aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgia , hotarârea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr 332,. § 43)”

De altfel, chiar Curtea Constitutionala a României, în jurisprudenta sa anterioara a recunoscut ca, o norma care conduce la reducerea pensiilor este constitutionala doar în masura în care : „În cazurile în care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plati acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilita si aflata în plata, fara a se aduce vreo atingere drepturilor legal câstigate anterior. ”- decizia nr. 120/15.02.2007. Nu în ultimul rând chiar instanta de contencios constitutional recunoaste neconformitatea Legii nr. 119/2010 cu dispozitiile constitutionale ( art. 1 alin 5 si art. 47 din Constitutie), retinând în decizia nr. 871/25.06.2010 : „Critica de neconstitutionalitate are un oarecare grad de pertinenta întrucât legiuitorul a mentinut, într-adevar, în vigoare reglementarile referitoare la stabilirea pensiei de serviciu……” iar într-o alta decizie, referitoare la o categorie de pensii speciale, retine faptul ca instiutirea unei pensii speciale nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata în mod obiectiv, , constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutului special .

Toata aceasta jurisprudenta a Curtii Constitutionale, arata fara echivoc ca privarea reclamantei de dreptul de a beneficia de pensie în suma garantata de dispozitiile legii speciale, este lipsita de proportionaliate, rupând astfel echilibrul just dintre interesele acesteia si interesul general.

Tot în ceea ce priveste lipsa proportionalitatii ingerintei, instanta retine ca, motivarea masurii prin aceea ca PENSIILE DE SERVICIU TREBUIE RECALCULATE deoarece „pensiile de serviciu sunt compuse din doua elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, si anume: pensia contributiva si un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributiva, sa reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea speciala iar partea care depaseste cuantumul suportat din bugetul asigurarilor sociale de stat, se suporta din bugetul de stat” vine în contradictie cu statuarile CEDO.

Astfel, în privinta aplicabilitatii dispozitiilor Protocolul nr. 1 privitor la prestatiile sociale, începând cu decizia privitoare la admisibilitatea cererii din 6 iulie 2005 pronuntata în cauza Stec et autres c/Royaume-Uni urmata de jurisprudenta constanta în materie, instanta europeana a renuntat la distinctia între prestatii contributive si prestatii necontributive si a statuat în sensul ca atunci când un stat contractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile si interesele individuale ale celor cuprinsi în acest sistem intra sub imperiul dispozitiei analizate, independent de plata unor contributii de catre acestia, ori de modul la care sunt fondurile de pensii” (Reveliotis contra Greciei din 4 decembrie 2008 paragraful 27, Andrejeva contra Letoniei din 18 februarie 2009 – paragraful 76) .

În final, instanta retine si practica CEJ cu privire la drepturile câstigate, aceasta statuând ca daca „prestatiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele platite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie sa fie reduse” ( cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations familiales – 32/76 si Mario Viva v Fonds National de Retraite des Ouvriers Mineurs – 83/87) .

C. Referitor la opinia separata :

C.1. Cu privire la rezervele interpretarii eronate a jurisprudentei CEDO fata de circumstantele spetei :

În primul rând, judecatorul român trebuie sa determine daca, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Conventiei, iar acest lucru se poate face numai in functie de circumstantele concrete ale spetei, nu în general si in abstract.

În al doilea rând, analiza din opinia separata porneste de la o premisa gresita, deoarece analizeaza hotarârile CEDO ca fiind decizii de speta, cu aplicabilitate restrânsa, doar în situatii similare cauzelor solutionate de instanta de contencios al drepturilor omului .

Analiza este eronata deoarece, interpretarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului se bazeaza pe valoarea de principiu a hotarârilor Curtii Europene, aceasta nefiind o instanta care pronunta decizii de speta care sa fie aplicate doar în situatii identice celei avuta în vedere de instanta europeana ci, principiile statuate de Curtea EDO sunt izvor de drept si se aplica întocmai ca si dispozitiile Conventiei .

Astfel, pe de o parte, este adevarata sustinerea din opinia separata, potrivit cu care Conventia nu reglementeaza drepturi sociale, ci doar drepturi economice si politice însa, INSTITUIE NORME CARE PROTEJEAZA DREPTURILE CETATENILOR . Or, asa cum am aratat mai sus, atingerea dreptului la pensie al reclamantei consdntituie o încalcare a articolului 1 din protocolul 1 aditional la Conventie, refertor la dreptul de proprietate, drept garantat atât de Conventie cât si de Carta Carta Universala a Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene .

Jurisprudenta instantei europene a pus în evidenta o caracteristica ce tine de scopul si obiectul Conventiei, una dintre trasaturile caracteristice ce tin de scopul si obiectivele mentionate, fiind efectivitatea garantiilor pe care Conventia le prevede. Astfel, Curtea a statuat ca : „obiectul si scopul Conventiei impun întelegerea si aplicarea dispozitiilor sale, în asa fel încât exigentele pe care le proclama, privitoare la drepturile reglementate, sa fie respectate de toate statele contractante” si „orice interpretare a acestor drepturi si libertati trebuie sa se concilieze cu spitirul Conventiei ” ( cauzele Soering c/Royaume Uni – hotarârea din 7 iulie 1989, paragraf 87 si McCann et autres c/ Royaume Uni – hotarârea din 27 septembrie 1995, paragraf 146 ) .

Asadar, în repsectarea spiritului Conventiei, instanta este obligata sa aplice Conventia, deoarece „scopul acesteia consta în a proteja nu drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete si efective” ( cauzele Artico c/Italie – hotarârea din 13 mai 1980, paragraf 33, R.M.D. c/Suisse – hotarârea din 26 septembrie 1997, paragraf 51, si Yasa c/Turquie – hotarârea din 2 septembrie 1998, paragraf 64 ) .

C.2. De asemenea, eronata este si referirea la neincidenta articoluluii 14 din Conventie, din doua considerente: pe de o parte, analiza instantei are la baza exclusiv încalcarea dreptului de proprietate, drept ocrotit asa cum am aratat mai sus de articolul 1 din protocolul 1 aditional la Conventie, iar pe de alta parte, în prezent interzicerea discriminarii este reglementata de Conventia europeana printr-un text distinct si cu aplicare independenta, respectiv art. 1 din protocolul 12 aditional la Conventie .

C.3. Inexistenta notiunii de „bun” si interpretarea extensiva a dispozitiilor Conventiei :

În acest sens, instanta retine în primul rând ca, asa cum s-a statuat în literatura de specialitate interpretarea teleologica si evolutiva a dispozitiilor Conventiei, ocupa un loc de prim rang în jurisprudenta Curtii ( Comeliu Bârsan „Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole Ed. C.H. Beck Bucuresti 2010 pag.17 ).Pe de alta parte, interpretarea restrictiva a a drepturilor si libertatilor fundamentale garantate de Conventie, ar fi contrara scopului si obiectivelor urmarite prin încheierea ei( cauza Asiatiques d’AfriqueOrientale c/Royaume Uni – hotarârea din 14 decembrie 1973, paragraf 87 si McCann et autres c/ Royaume Uni – hotarârea din 27 septembrie 1995, paragraf 56 ) .

Asadar, instanta nu a procedat la o interpretare extensiva a diuspozitilor Conventiei ci la o interpretare evolutiva a acestora, printr-o analiza complexa si comparata a jurisprudentei, asa cum rezulta din punctele A si B ale considerentelor .

În alta ordine de idei, la punctul A din considerente, instanta a cercetat daca reclamanta se afla în posesia unui bun în momentul recalcularii drepturilor sale privind pensia, printr-o analiza comparata a evolutiei drepturilor protejate de Conventiei prin prisma art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, prin prisma jurisprudentei vaste, fara a se rezuma la una sau doua hotarâri . Astfel, instanta a aratat pe larg o bogata jurisprudenta în care Curtea, CU VALOARE DE PRINCIPII GENERAL APLICABILE A STATUAT FARA DUBIU CA DREPTURILE PROVENIND DIN ASIGURARI SOCIALE CONSTITUIE UN BUN ÎN LUMINA CEDO .

Suplimentar, instanta retine si hotarârea CEDO din 8 decembrie 2009 data în cauza Wieczorek c. Poloniei (18176/05), în care, instanta de de contencios european al drepturilor omului a stabilit ca : „în cazul în care o persoana are un drept stabilit în temeiul dreptului intern, reprezentat de o pensie de asigurari sociale, un astfel de beneficiu ar trebui sa fie privit ca un interes de proprietate care se încadreaza în domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr 1 pentru persoane care îndeplinesc cerintele sale (paragraf 57)” ca de altfel si în Cauza Kjartan Asmundsson versus Islanda, în care s-a statuat ca : „efectuarea de contributii la un fond de pensii poate, în anumite circumstante, sa creeze un drept de proprietate si un astfel de drept poate fi afectata de modul în care fondul este distribuit (a se vedea Bellet, Huertas si nos Vialatte c. Frantei (dec.),. 40832/98, 40833/98 si 40906/98, 27 aprilie 1999, si Skorkiewicz v. Polonia (dec.), nr 39860/98,. unu iunie 1999)” – paragraf 39 teza a II-a.

Cu privire la cuantum dar si la lipsa relevantei principiului contributivitatii, instanta retine în plus fata de cele retinute la punctul A.2 din considerente, hotarârea din 28 iulie 2009 data Cauza Rasmussen c. Poloniei (38886/05), în care, CEDO a statuat : „ Cu toate acestea, în cazul în care, un stat contractant are în vigoare o legislatie de asigurari privind plata de drept a unei prestatii de protectie – fie conditionata sau nu pe plata prealabila a contributiilor – legislatia trebuie sa fie considerata ca o proprietate care se încadreaza în domeniul de aplicare a articolului 1 pentru persoane care îndeplinesc conditii (Stec si altii, v Regatul Unit, [GC], (dec.), nr 65731/01 si 65900/01, § 54, CEDO 2006 -.). Mai mult, în cazul în care cuantumul prestatiei este redusa sau întrerupta, aceasta constituie o ingerinta în dreptul asupra bunurilor, care necesita sa fie justificata de interes general (Kjartan Ásmundsson v. Islanda, Hotarârea din 12 octombrie 2004, CEDO 2004-IX)” – paragraf 71.

Referitor la ingerinta, instanta retine suplimentar aceeasi hotarâre din cauza Wieczorek c. Poloniei (18176/05), în care, instanta de de contencios european al drepturilor omului a stabilit ca : „În cazul în care valoarea unui beneficiu este redusa sau întrerupta, aceasta poate sa constituie o ingerinta cu posesiunile care necesita sa fie justificata (a se vedea Kjartan Ásmundsson, citata mai sus, § 40, si Rasmussen c. Poloniei, nr. 38886/05, § 71, 28 aprilie 2009). Un aspect important în evaluarea unor astfel de interferente în temeiul prezentei dispozitii este daca dreptul reclamantului de a obtine beneficii din sistemul de asigurari sociale în cauza a fost încalcat într-o maniera care rezulta din afectarea de esenta drepturilor sale de pensie (a se vedea Domalewski c. Poloniei (dec.), nr. 34610/97, CEDO 1999-V).” – paragraf 57 teza finala.

Din analiza opiniei separate rezulta faptul ca aceasta se limiteaza la a expune argumente contrare solutiei adoptate, fara a proceda la o analiza comparata a întregii jurisprudente, pe când solutia de admitere a actiunii are la baza o analiza complexa a unei jurisprudente bogate care combate aceste argumente contrare cu o expunere detaliata a încalcarii dreptului de proprietate al reclamantei ca nerespectarii conditiilor ingerintei statului .Totodata, instanta aminteste faptul ca hotarârile CEDO nu pot fi aplicate ca simple decizii de speta doar la situatii identice, obligatorii pentru judecatorul national fiind principiile statuate prin aceste hotarâri, principii general valabile si cu aplicabilitate generala în ceea ce privesc drepturile aparate .

În aceste conditii, revenind la fondul cererii, instanta apreciaza ca, prin reducerea pensiilor speciale, în cazul reclamantei cu aproape 39% în baza Legii nr.119/2010 si a HG nr. 737/2010, au fost încalcate dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1.

Fata de situatia mai sus retinuta, în aplicarea dispozitiilor art. 41 din Conventie, instanta apreciaza, pe de o parte ca se impune anularea Deciziei nr. 41606 din data de 19.08.2010 emisa de catre pârâta si pe cale de consecinta , mentinerea deciziei nr. 41606 din data de 23.06.2009, iar pe de alta parte ca reclamanta este îndreptatita sa i se restituie sumele de bani aferente acestui procent, retinute în mod nelegal.

Urmeaza ca instanta sa constate ca actiunea reclamantului, asa cum aceasta a fost precizata, este întemeiata, motiv pentru care va dispune anularea Deciziei nr. 22168 din data de 19.08.2010 emisa de catre pârâta si pe cale de consecinta , mentinerea deciziei nr. 22168 din data de 23.06.2009 si va obliga pârâta sa plateasca reclamantului diferenta dintre pensia stabilita prin decizia nr. 22168 din 23.06.2009 si pensia stabilita prin decizia nr. 22168 din data de 19.08.2010, la care se va adauga dobânda legala, calculata de la 17.09.2010 si pâna la repunerea în plata a deciziei nr. 22168 din data de 23.06.2009.

Cât priveste mentinerea deciziei nr. 22168 din 23.06.2009 instanta retine ca este de competenta sa sî dispuna aceasta, având în vedere în primul rând ca prin aceasta nu se face altceva decât sa fie mentinute drepturi stabilite anterior de catre intimata iar pe de alta parte, este operatiunea firesasca ce urmeaza anularii deciziei de recalculare, pentru ca reclamantul sa nu fie vatamat în dreptul sau de proprietate .

Referitor la plata dobânzii, pârâta va fi obligata la plata acesteia începând cu data de 17 septembrie 2010, data introducerii actiunii . Instanta are în vedere faptul ca, pentru a fi angajata raspunderea pârâtei, este necesar ca acela care nu si-a executat obligatia contractuala sa fi fost pus în întârziere, în formele prevazute de lege, deoarece punerea în întârziere nu opereaza de drept ( dies non interpellat pro homine) .

Or, punerea în întârziere a avut loca la data de 17 septembrie 2010, prin introducerea contestatiei, astfel ca, instanta a apreciat ca data de la care curge dobânda este data punerii în întârziere .

Referitor la capetele 5 si 6 ale actiunii, privind rectificarea calculului realizat prin decizia nr. 22168 din data de 18.08.2010, în sensul mentinerii sporurilor acordate prin hotarâri judecatoresti si includerea venitului mediu anual pentru perioada 1991 – 2004, instanta constata ca acestea au ramas fara obiect prin anularea deciziei din 19.08.2010, astfel ca le va respinge în consecinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte actiunea formulata de reclamanta FM, cu domiciliul … în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Andrei Muresanu, nr.22, jud. Vaslui.

Anuleaza Decizia nr. 22168 din data de 19.08.2010 emisa de catre pârâta si pe cale de consecinta , mentine decizia nr. 22168 din data de 23.06.2009.

Obliga pârâta sa plateasca reclamantei diferenta dintre pensia stabilita prin decizia nr. 22168 din 23.06.2009 si pensia stabilita prin decizia nr. 22168 din data de 19.08.2010, la care se va adauga dobânda legala, calculata de la 17.09.2010 si pâna la repunerea în plata a deciziei nr. 22168 din data de 23.06.2009.

Respinge restul pretentiilor.

Definitiva si executorie.

Cu drept de recurs , în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 16 decembrie 2010.

Cu opinie separata

P.L.S C.O

Opinia separata

Nu contest faptul ca reglementarea comunitara si, în virtutea tratatelor comunitare, chiar si Conventia Europeana a Drepturilor Omului se aplica direct de catre instante, având prioritate în caz de contrarietate în fata reglementarii nationale. Consider însa ca interpretarea expusa prin considerentele hotarârii(asupra conceperii carei motivari îmi exprim respectul) si care a impus concluzia reprodusa în dispozitiv este excesiva.

Concret, nu subscriu la faptul ca pretentia reclamantei contestatoare din speta reprezinta un „bun” în sensul articolului 1 din protocolul 1 din Conventie.

Am rezerve fata de interpretarea jurisprudentei Curtii, raportat la circumstantele din spetele respective, în comparatie cu circumstantele din speta de fata.

Voi argumenta în primul rând aprecierea mea asupra notiunii de „bun”, apoi voi face câteva aprecieri asupra modalitatii de interpretare de jurisprudentei, precum si asupra jurisprudentei considerate ca relevate, pentru a conchide la final.

I. Notiunea de „bun”

Întelesul notiunii de „bun” în acceptiunea articolului 1 din Protocolul 1 la Conventie este un aspect controversat în domeniu.

Ca principiu, Conventia nu reglementeaza drepturi sociale, ci doar drepturi economice si politice(Corneliu Bârsan „Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole Ed. All Beck Bucuresti 2005 pag.IX ). Drepturile sociale sunt reglementate de Carta sociala europeana(a se vedea „Articolul 12 – Dreptul la securitate sociala”), care însa nu beneficiaza de mecanismul CEDO, inclusiv de aplicarea directa a Conventiei de catre judecatorul national. De aceea, drepturile sociale au fost analizate de Curte indirect, doar prin raportare la nerespectarea unui drept garantat de Conventia Europeana a drepturilor omului.

Numeroasele hotarâri citate în considerente, au facut obiectul analizei Curtii din prisma nerespectarii articolului 14 din Conventie care interzice discriminarea si nu a respectarii dreptului de proprietate propriu-zis. Prin natura sa, discriminarea trebuie raportata la un criteriu de discriminare si sa aiba un obiect.

Nu exista, astfel, o hotarâre care sa aprecieze expres, explicit la o speta identica sau suficient de asemanatoare, încalcarea ca atare articolului 1 din Protocolul 1 în privinta unor beneficii de natura necontributiva adaugate de stat la cuantumul pensiei de asigurari sociale.

În acest context, Curtea a apreciat ca se pot asimila diverse pretentii (inclusiv unele drepturi de asigurari sociale) din perspectiva analizarii existentei unei discriminari(a unui criteriu de discriminare, respectiv obiect al discriminarii), fara a hotarî însa distinct asupra chestiunii în speta.

Mai mult, în cauza Reveliotis contra Grecia( a carei hotarâre a fost redactata în anul 2009) se apreciaza ca aprecierea notiunii de « bun » în sensul Protocolului 1 la Conventie trebuie facuta de la caz la caz în functie de circumstantele luate în ansamblu.

Citam din hotarâre « 26. Notiunea de « bun » are o semnificatie autonoma care nu se limiteaza la proprietatea bunurilor corporale si care este independenta de calificarea formala a dreptului intern : anumite alte drepturi si interese constituie active care pot fi calificate ca « drepturi patrimoniale » si deci ca « bunuri » în acceptiunea acestei dispozitii. În fiecare caz, este important de examinat daca circumstantele, luate în ansamblu, îi pot oferi reclamantului titular un interes substantial protejat de articolul 1 din Protocolul 1. (s.n.)»

« 27. Conform jurisprudentei constante a Curtii, la dreptul al pensie nu este garantat ca atare (« en tant que tel » în limba franceza, în original) de Conventie. Curtea a precizat pe de alta parte ca în cazul în care un Stat contractant reglementeaza plata automata a unei prestatii sociale – acordarea acestei prestatii depinzând sau nu de de plata prealabila a unor cotizatii – aceasta legislatie trebuie considerata ca vizând un interes patrimonial relevant din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul 1 pentru persoanele care îndeplinesc conditiile. »

Este important în aprecierea în cazul concret din speta dedusa judecatii, a se stabili natura sumei achitate anterior reclamantei cu titlu de pensie speciala, raportat la notiunea de prestatii sociale care depind de plata sau nu a unei contributii sau a cuantumului contributiei.

Cuantumul pensiei reclamantei contine doua componente: o suma acordata ca indemnizatie de asigurari sociale si o alta suma din bugetul de stat.

Prima componenta a sumei acordate anterior a ramas neatinsa, fiind acordata în continuare. Nu face obiectul unei discutii contradictorii. Cea de a doua parte, în cuantum mai mare decât prima, a fost înlaturata ca efect al Legii 119/2010.

Aceasta a doua componenta nu constituie o prestatie sociala.

Prestatiile sociale se acorda în temeiul unor sisteme de asigurari sociale.

Sistemele de asigurari sociale, în general, functioneaza pe baza principiilor mutualitatii si solidaritatii si presupun plata unor contributii sociale care formeaza un fond din care – în cazul producerii unor riscuri asigurate – se indemnizeaza persoana asigurata cu plata unor indemnizatii(prestatii) sociale.

Plata acestor prestatii poate fi facuta în conditii diferite si distingem:

1. sa nu fie conditionate de plata unei contributii de asigurari sociale(cum este cazul serviciilor medicale de urgenta, în cazul asigurarilor sociale de sanatate);

2. sa fie conditionate de plata unor contributii pentru o perioada, fara însa sa conteze valoarea acestor contributii (cum este cazul serviciilor medicale obisnuite, în cazul asigurarilor sociale de sanatate)

3. acordarea si/sau valoarea acestora sa fie conditionata de perioada si/sau valoarea contributiilor platite ( indemnizatia de incapacitate temporara de munca, în cazul asigurarilor sociale de sanatate, pensia pentru limita de vârsta, pensia partiala anticipata, pensia de invaliditate, pensia de urmas, etc. în cazul asigurarilor sociale de pensii).

Aceasta distinctie a fost avuta în vedere de Curte, în special în cazul analizarii survenirii unor riscuri de incapacitate temporara de munca sau invaliditate( Cauzele Stec, Gaygusuz, Kjartan Asmundsson, etc. ).

În cazul unei pensii pentru limita de vârsta sau asimilata, riscul asigurat este în esenta „riscul de supravietuire” (denumire tehnica folosita de asiguratori în asigurarile de viata, unde se foloseste si „riscul de deces”) si vizeaza în concret supravietuirea la o anumita vârsta si dupa un o perioada de munca.

În concret, în cazul reclamantei, pensia de serviciu contine o suma acordata din fondul de asigurari sociale, conditionata ca si acordare si cuantum de plata, perioada si nivelul contributiilor de asigurari sociale, precum si o suma suplimentara acordata din bugetul de stat. Aceasta a doua suma nu are nici o legatura cu fondul de asigurari sociale si nici nu are caracter de indemnizatie sociala. Faptul ca se calculeaza si achita, din punct de vedere administrativ, odata cu pensia de asigurari sociale, nu îi confera acesteia caracterul unei indemnizatii sociale. Nu este conditionata de stagiul de cotizare, de vârsta sau de existenta si nici de nivelul contributiei de asigurari sociale si, asa cum s-a aratat, nu acopera un risc asigurat, definit ca atare în sistemul de asigurari sociale.

Reprezinta o suma achitata distinct din bugetul de stat si este conditionata de prestarea unei perioade într-o anumita functie, anume de grefier.

Ratiunea pentru care statul a acordat acest beneficiu tine de libera apreciere a acestuia asupra oportunitatii. În realitate, statul a conferit aceste beneficii pentru a asigura posibilitatea schimbarii personalului format în regimul anterior(cel comunist) în anumite domenii considerate strategice sau în considerarea calitatii unor anumite categorii profesionale. Indiferent de discutiile asupra moralitatii sau a scopului real/declarat al unor asemenea masuri, esential este ca aprecierea oportunitatii acestora cade în libera apreciere a statului, permisa de Conventie.

Aprecierea oportunitatii statului, presupune dreptul de a analiza asupra mentinerii criteriilor de acordare sau beneficiilor de oportunitate, raportat inclusiv la situatia financiara a tarii, ceea ce presupune si posibilitatea revocarii unui beneficiu.

Un beneficiu necontributiv si care nu are natura unei indemnizatii sociale, beneficiu chiar acordat prin lege, nu presupune faptul ca acesta va fi acordat la nesfârsit.

Conchizând, sustin ca suma de plata careia a fost lipsita reclamanta nu constituie un drept de asigurari sociale, neputând intra astfel în categoria de „bun”, în întelesul articolului 1 din protocolul 1 al Conventiei.

II.

Nu în ultimul rând, consider ca interpretarea jurisprudentei s-a facut într-o maniera extensiva care a viciat rezultatul rationamentului(corect in abstracto) expus în hotarâre.

A. Interpretarea jurisprudentei

Ca regula a interpretarii jurisprudentei Curtii, argumentele si concluziile dintr-o speta nu pot fi generalizate la modul absolut. „În orice cauza care are la baza o plângere individuala(…) ea trebuie sa se limiteze, în masura posibilului, la examinarea concreta a situatiei rezultate din acea plângere si sa se pronunte cu privire la existenta sau inexistenta încalcarii dreptului aparat prin Conventie.”(Corneliu Bârsan- opera citata, pag.121- a se vedea si jurisprudenta prezentata de autor în acest sens, precum si cauza Reveliotis contra Greciei, ulterioara publicarii lucrarii).

Recent, în cauza Reveliotis contra Greciei s-a statuat asupra modalitatii de interpretare.

« 26. Notiunea de « bun » are o semnificatie autonoma care nu se limiteaza la proprietatea bunurilor corporale si care este independenta de calificarea formala a dreptului intern : anumite alte drepturi si interese constituie active care pot fi calificate ca « drepturi patrimoniale » si deci ca « bunuri » în acceptiunea acestei dispozitii. În fiecare caz, este important de examinat daca circumstantele, luate în ansamblu, îi pot oferi reclamantului titular un interes substantial protejat de articolul 1 din Protocolul 1.(s.n)

27. Conform jurisprudentei constante a Curtii, la dreptul al pensie nu este garantat ca atare(s.n) (« en tant que tel » în limba franceza, în original) de Conventie. Curtea a precizat pe de alta parte ca în cazul în care un Stat contractant reglementeaza plata automata a unei prestatii sociale – acordarea acestei prestatii depinzând sau nu de de plata prealabila a unor cotizatii – aceasta legislatie trebuie considerata ca vizând un interes patrimonial relevant din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul 1 pentru persoanele care îndeplinesc conditiile. »

Traducerea s-a facut dupa varianta originala în limba franceza de pe site ul oficial al Curtii

(http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/portal.asp?sessionSimilar=62718694&skin=hudoc-en&action=similar&portal=hbkm&Item=1&similar=frenchjudgement)

B. Analiza jurisprudentei amintita în considerente

În unele cazuri, concluziile prezentate ca fiind statuate cu caracter general (desi decurg dintr-un context particular) prin hotarâri ale Curtii, sunt, din punctul meu de vedere, rezultatul unei interpretari ce exced contextului cauzei, existând uneori contradictii chiar cu alte asertiuni din hotarâri, asertiuni care duc la concluzia contrara celei însusita de catre Tribunal.

În Cauza Kjartan Asmundsson versus Islanda reclamantului, care a suferit în anul 1978 un accident de munca în virtutea caruia a fost declarat incapabil 100% pentru exercitarea meseriei de marinar, i-a fost platita o lunga perioada o substantiala indemnizatie de invaliditate din Fondul de pensii al marinarilor. Reclamantul a lucrat ulterior cu norma întreaga, dar nu ca marinar. În urma unei modificari legislative din 1992, criteriile de invaliditate se schimba prin raportare la capacitatea generala de a munci, iar în urma evaluarii dupa aceste criterii, a rezultat ca reclamantul are o invaliditate de 25%. Procentul minim prevazut de legislatie pentru acordarea unei indemnizatii era de 35%. Nu i-a mai fost astfel recunoscut dreptul la pensie de invaliditate.

Paragraful 39 din hotarârea pronuntata în cauza Kjartan Asmundsson versus Islanda specifica: „Având în vedere jurisprudenta Curtii, contributia la un fond de pensii poate, în anumite conditii, crea un drept de proprietate si un astfel de drept poate fi afectat de maniera în care un astfel de fond este distribuit. Cu atât mai mult, drepturile decurgând din plata contributiilor de asigurari sociale sunt „drepturi pecuniare”(„pecuniary rights”) în finalitatea articolului 1 din Protocolul 1. (see Gaygusuz v. Austria, judgment of 16 September 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV, p. 1142, §§ 39-41). În orice caz, chiar presupunând ca Articolul 1 din Protocolul 1 garanteaza beneficii persoanelor care au contribuit la sistemul de asigurari sociale, nu poate fi interpretat ca îndrituind persoana respectiva la un anumit cuantum al pensiei. (see Müller v. Austria, no. 5849/72, Commission’s report of 1 October 1975, Decisions and Reports 3, p. 25, and Skorkiewicz, cited above).” Nota: Traducerea am facut-o dupa textul hotarârii asa cum acesta este prezentat în varianta din limba engleza de pe site ul oficial al Curtii Europene a Drepturilor Omului (http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/ view.asp?item=1&portal=hbkm&action=html&highlight=Kjartan&sessionid=62660158&skin= hudoc-en)

Curtea a analizat ulterior afectarea substantei dreptului la pensie prin prisma contributiilor de asigurari sociale platite inclusiv cât timp a lucrat pe uscat 1969-1981 si doar în privinta proportionalitatii unei limitari a carei natura nu a fost contestata si nu a facut, astfel, obiectul judecatii Curtii. (În limba engleza, în original „An important consideration in the assessment under this provision is whether the applicant’s right to derive benefits from the social insurance scheme in question has been infringed in a manner resulting in the impairment of the essence of his pension rights (see Domalewski v. Poland (dec.), no. 34610/97, ECHR 1999-V).40. In the instant case, the applicant had contributed to the Pension Fund from 1969 to 1981 under a system according to which he did not acquire any claim to an identifiable share in the Fund but only what could be characterised as a right to receive a pension subject to the fulfilment of certain conditions(…)”(…)”It is the issue of proportionality which lies at the heart of the case under the Convention.”

În Cauza Gaygusuz v. Austria, reclamantului, care nu era cetatean austriac si contribuise la fondul de asigurari de somaj, i s-a refuzat beneficiul unei indemnizatii de somaj(alocatie de urgenta) întrucât legislatia prevedea acest beneficiu doar cetatenilor austrieci. S-a constatat astfel o discriminare, în sensul articolului 14 din Conventie Sten si atii versus Regatul Unit al Marii Britanii

Cauza Stec si altii versus Regatul Unit

Reclamanta a fost beneficiara unei pensii de invaliditate ca urmare a unui accident de munca. Acest beneficiu a încetat la împlinirea vârstei de pensionare -60 de ani, în cazul femeilor. Vârsta de iesire la pensie în cazul barbatilor era de 65 de ani. Reclamanta(alaturi de alte persoane în situatii similare) invoca faptul ca în lipsa unei discriminari fata de barbati ar fi beneficiat de indemnizatia respectiva pâna la vârsta de 65 de ani.

Curtea a constatat existenta unei discriminari.

În aceasta speta, textul indicat în considerentele hotarârii ca relevant(în sensul ca s-ar fi abandonat diferenta între beneficii sociale contributive si necontributive) nu face parte din hotarârea propriu- zisa, pronuntata în urma unei dezbateri contradictorii, ci din „încheierea” de admitere în principiu, data în cursul procedurii preliminare hotarârii (fapt remarcat, de altfel, de unul dintre judecatori într-o opinie separata concordanta).

B. Jurisprudenta relevanta privind speta din cauza

Cauzele citate în care Curtea a analizat discriminarea din prisma modalitatii de acordare a unor indemnizatii referitoare la pensie (urmare a survenirii unui risc social asigurat) sunt Buchen v. Republica Ceha si Andrejeva contra Letoniei.

În spiritul hotarârii Reveliotis contra Grecia( a carei hotarâre a fost redactata în anul 2009) se apreciaza ca aprecierea notiunii de « bun » în sensul Protocolului 1 la Conventie trebuie facuta de la caz la caz în functie de circumstantele luate în ansamblu. (paragraful 26 reprodus mai sus).

Circumstantele din spetele respective sunt substantial diferite de cele din cauza dedusa judecatii, astfel încât consideratiile particulare nu pot fi, din punctul meu de vedere, generalizate.

Cauza Buchen contra Cehia

Circumstante. Reclamantul, fost judecator militar, a fost trecut în rezerva, beneficiind de o indemnizatie de trecere în rezerva, începând cu data de 31 decembrie 1993. Anterior, acceptase transferul la un tribunal de drept comun, tot ca judecator, datorita faptului ca, prin lege au fost desfiintate instantele militare.

Printr-o decizie a Oficiului militar de pensii i s-a recunoscut reclamantului dreptul la indemnizatia de trecere în rezerva, dat fiind ca servise ca militar(functia de judecator militar era asimilata calitatii de militar activ) timp de cel putin 20 de ani.

În virtutea unei legi întrând în vigoare cu 1 ianuarie 1994, s-a dispus suspendarea platii indemnizatiei militare pentru judecatorii care exercitau functia de judecator civil, pe perioada exercitarii acestei functii.

Reclamantul se considera victima unei discriminari cu privire la protectia dreptului sau de proprietate. Se considera discriminat fata de alti militari care lucreaza în sistemul civil si primesc indemnizatia respectiva si fata de fostii procurori militari, actuali civili, care primesc indemnizatia.

Reproducem paragraful 46 din hotarâre.

„46. Curtea constata ca legislatia nationala incidenta, în speta articolul 33-1c) din legea 76/1959, a recunoscut reclamantului dreptul unei indemnizatii de pensionare( „le droit ŕ l’allocation de retraite”). Acest articol a fost în vigoare la data de 31 decembrie 1993, data la care reclamantul a fost trecut în rezerva, conform ordinului Ministrului Apararii din 28 septembrie 1993. Prin hotarârea din 27 ianuarie 1994, Oficiul de pensii al Ministerului Apararii a recunoscut dreptul reclamantului la aceasta indemnizatie, specificând cuantumul si perioada de plata. Curtea apreciaza asadar ca dreptul reclamantului la indemnizatia de pensionare, care constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1((Gaygusuz c. Autriche, arręt du 16 septembre 1996, Recueil des arręts et décisions 1996-IV, p. 1142, § 41) a fost stabilit de o maniera suficienta de autoritatile nationale pe baza reglementarilor în vigoare.”

Curtea a constatat existenta unei discriminari.

Cauza Andrejeva versus Letonia

Circumstante Reclamantei, cetatean strain(dar fost cetatean sovietic), nu i s-a recunoscut ca stagiu de cotizare perioada lucrata în alt stat (fosta Uniune Sovietica) spre deosebire de cetatenii letoni aflati în aceleasi conditii.

Curtea a constatat existenta unei discriminari.

III.

În final, acceptarea faptului ca notiunea de „bun” , în sensul Protocolului 1 din Conventie include indemnizatiile (sociale sau nu) de orice fel, duce – din punctul meu de vedere – la rezultate inadmisibile si care în mod cert nu au fost avute în vedere la Semnarea Conventiei sau protocoalelor aditionale.

Reproduc ca relevant în acest context un extras opinia concordanta separata a judecatorului Borrego Borrego la hotarâre pronuntata în Cauza Stec si altii versus Regatul Unit.

„Daca acceptam ca protectia proprietatii se extinde(… ) (în sensul includerii intereselor patrimoniale decurgând din beneficii sociale neconditionate de contributivitate ) noua interpretare a Curtii are o atractie de necontestat ! Fara sa mai fie nevoie de o revolutie, toti cetatenii Europei au devenit proprietari protejati de articolul 1 din Protocolul 1. Toti, de la milionar si pâna la saracul care supravietuieste din indemnizatii sociale, au devenit proprietari. Aceasta largire a notiuni de „posesie”, rezida, în viziunea mea, în modalitatea în care aceasta speta a fost prezentata, anume ca s-a urmarit stabilirea unei strânse legaturi între Protocolul 1 si Articolul 14 din Conventie.”

O lege reflecta, în esenta, o necesitate impusa de o realitate sociala. Mediul social este dinamic, astfel încât realitatile sociale se schimba în timp. Nicio lege nu este edictata pentru eternitate. Acceptând concluziile interpretarii expuse în considerentele hotarârii, s-ar ajunge la situatia în care, în virtutea Conventiei, statele nu ar mai putea legifera în viitor asupra diminuarii cuantumului sau eliminarii unor beneficii sociale, indiferent de situatia economica sau sociala concreta si asta în conditiile în care CEDO nu a reglementat expres acest domeniu.

Asistent judiciar,

Pascaru Lorin – Stefan

Etichete: asigurări sociale