404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plangere ordonanta procuror

Prin plângerea înregistrată la această instanţă, petenţii au solicitat desfiinţarea soluţiei din Ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, menţinută prin ordonanţa Primului–Procuror, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea amenzii administrative în cuantum de câte 400 lei petenţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal, considerând că soluţia dată este nelegală şi netemeinică.

În motivarea plângerii, petenţii au arătat că soluţia atacată este greşită, deoarece ei sunt cei care au fost loviţi de persoana interesată, fiind nevinovaţi.

La solicitarea instanţei a fost înaintat şi anexat dosarul de urmărire penală nr. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cuprinzând ordonanţele atacate precum şi dovada comunicării ordonanţei Primului-Procuror către petenţi din data de 04.09.2009 (filele 13-14).

Conform dispoziţiilor art. 278 indice 1 Cod procedură penală, petenţii puteau face plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, adresată instanţei competente, în termen de 20 zile de la data comunicării de către Parchet a ordonanţei primului – procuror.

Instanţa apreciază că, faţă de data de la care a fost formulată plângerea de către petenţi – 06.10.2009 şi data comunicării către aceştia a Ordonanţei Primului-Procuror – 04.09.2009, termenul de 20 zile prevăzute de art. 278 indice 1 Cod procedură penală expirase şi, în consecinţă, va respinge plângerea ca fiind tardiv formulată.

Va obliga pe fiecare din cei doi petenţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro