404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contracte. Rezoluţiune contract vânzare – cumpărare.

SENTINŢA CIVILĂ NR. 3453/10.11.2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. _ reclamanta _ a solicitat în contradictoriu cu pârâţii _ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr._. Cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanta arată că la data de 16 ianuarie 1997 a

încheiat cu pârâţii contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 185. Prin contract, reclamanta a înstrăinat către pârâţi imobilul apartament format din două camere şi dependinţe la un preţ modic de 3.000.000 lei vechi. Tot prin contractul de vânzare-cumpărare a fost stabilit în favoarea reclamantei un drept de uzufruct până la încetarea sa din viaţă, drept pe care pârâţii nu îl mai respectă.

La scurt timp de la întocmirea actului de vânzare-cumpărare pârâţii s-au mutat în imobil împreună cu reclamanta însă nu cu gândul de a respecta dreptul de uzufruct ci cu dreptul de a o teroriza şi a o pune în situaţii jenante.

Astfel, pârâţii au obligat-o să stea într-o cameră fără acces la utilităţi în condiţiile în care ea este cea care plăteşte impozitele şi taxele. În acest sens, în camera în care au obligat-o să stea i-au întrerupt energia electrică atât la bec cât şi la priză, fiind nevoită să stea pe întuneric.

In drept cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 517,545,554,558 şi ale art. 1020,1021 cod civil.

In dovedirea cererii reclamanta a depus acte: contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 185/16.01.1997.

Legal citată pârâta _s-a prezentat în instanţă şi interpelată a arătat că nu este de acord cu acţiunea civilă formulată de reclamantă.

Legal citat pârâtul _nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi formula apărări.

In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de judecată reţine următoarele.

La data de 16.01.1997 s-a încheiat între părţi contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 185/16.01.1997.

Prin contractul încheiat, în favoarea reclamantei a fost instituit un drept de uzufruct până la încetarea sa din viaţă.

Prin instituirea dreptului de uzufruct se procedează la dezmembrarea dreptului de proprietate, la cumpărător trecând, la data încheierii actului, doar nuda proprietate, posesia şi folosinţa rămânând vânzătorului.

Pentru apărarea drepturilor sale, faţă de nudul proprietar, cumpărătorul are posibilitatea de a alege fie acţiunea confesorie de uzufruct, care este o acţiune reală, fie acţiunea personală decurgând din contract. Mai mult, pentru apărarea dreptului său, uzufructuarul are la îndemână şi acţiunea posesorie.

Uzufructuarul nu poate cere rezoluţiunea vânzării pentru nerespectarea drepturilor sale de către nudul proprietar în temeiul art. 1020 Cod civil, întrucât, potrivit respectivului text, condiţia rezolutorie este totdeauna subînţeleasă, dacă una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţia, numai în contractele sinalagmatice pe când uzufructul viager are caracterul unui contract unilateral, nudul fiind ţinut să respecte drepturile uzufructuarului, să nu stânjenească exercitarea de către uzufructuar a drepturilor sale, art. 539 Cod civil.

Având în vedere aceste considerente instanţa de judecată urmează să respingă acţiunea civilă formulată de reclamantă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro