404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plangere

R O M A N I A

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei B sub nr. 4954/189/2009 la 20.10.2009, petentul PAI a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de politie al judetului V (IPJ Vaslui), sa dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria CC nr..2009, exonerarea sa de la plata amnezii de 120 lei si anularea punctelor de penalizare aplicate. In subsidiar, petentul a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In motivarea plangerii petentul a aratat ca a purtat centura de siguranta si din aceasta cauza a semnat procesul verbal consemnand obiectiunile sale in sensul ca nu este de acord cu masura luata. Petentul a precizat ca desi i s-a adus la cunostinta ca a fost filmat cu aparatul radar, in procesul verbal nu este consemnat aparatul cu care a fost filmat si nici numarul casetei video cu care s-a efectuat inregistrarea. Petentul a mai aratat ca a solicitat sa i se arate inregistrarea si sa i se comunice daca aparatul radar este verificat metrologic, daca agentul de politie are atestat de operator radar si daca echipajul de politie era numit prin ordin de serviciu, dar i s-a raspuns ca aceste dovezi vor fi prezentate in instanta. Petentul a mai aratat ca posibilitatile sale materiale sunt reduse si nu ii permit sa achite amenda.

In drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

La dosarul cauzei a fost atasat procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 2009 (f. 4) si copii de pe cartea de identitate si permisul de conducere al petentului (f. 6).

Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar in baza art. 15 lit. i) din Legea 146/1997.

La termenul din data de 24.11.2009, instanta a incuviintat pentru petent proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu un martor.

La termenul din data de 05.01.2010, instanta a audiat martorul Selcovoiu Teodor, propus de petent, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar (f. 15). La acelasi termen organul constatator a depus la dosar, prin fax, precizari insotite de plansele fotografice si buletinul de verificare metrologica al aparatului radar (f. 16-18). La data de 07.01.2010, aceste inscrisuri au sosit si in original la dosar (f. 20-21).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul-verbal seria CC nr. 3980288, incheiat la data de 07.10.2009, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 120 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata si sanctionate de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata. Contraventia a constat in faptul ca petentul a condus autoturismul Renault cu numarul de inmatriculare VS-04-BDU, fara a purta centura de siguranta.

Procedand la verificarea legalitatii procesului verbal contestat, in conformitate cu dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor imperative ale art. 17 din acelasi act normativ.

In ceea ce priveste temeinicia aspectelor retinute in procesul verbal de constatare a contraventiei, instanta urmeaza sa aiba in vedere ansamblul probator administrat in cauza.

Probele administrate au constat in declaratia martorului S T si in plansele fotografice depuse de organul constatator.

In ceea ce priveste plansele fotografice, petentul a invocat faptul ca pe procesul verbal nu este consemnata seria aparatului radar si nici numarul casetei pe care s-a inregistrat filmarea.

Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau omologate si verificate metrologic, acest aspect urmand a fi consemnat in procesul verbal de constatare a contraventiilor.

In cuprinsul procesul verbal nu se regasesc mentiuni referitoare la seria si numarul aparatului radar, la autoturismul pe care a fost montat, la numarul casetei pe care a fost inregistrata filmarea. In procesul verbal nu se mentioneaza nici faptul ca abaterea a fost filmata.

In aceste conditii nu se poate determina daca aparatul radar cu care a fost efectuata filmarea este un aparat radar verificat metrologic.

Desi organul constatator a depus la dosar buletinul de verificare metrologica a aparatului radar montat pe autoturismul cu numarul de inmatriculare MAI 29058, intrucat nu exista nici o mentiune in cuprinsul procesului verbal care sa individualizeze aparatul radar cu care s-a efectuat filmarea, nu se poate determina daca acel aparatul radar este cel montat pe autoturismul MAI 29058.

In conditiile in care nu se poate stabili ca inregistrarea a fost efectuata cu un aparat radar verificat metrologic, instanta apreciaza ca planselor fotografice efectuate dupa filmarea aparatului radar nu li se poate da relevanta probatorie in cauza.

In ceea ce priveste declaratia martorului S T, acesta a aratat ca a observat ca petentul purta centura de siguranta. Aceasta declaratie confirma aspectele invocate de petent in plangerea contraventionala si se coroboreaza cu faptul ca petentul a scris in procesul verbal, la rubrica obiectiuni, faptul ca nu este de acord cu masura luata.

In conditiile in care singura proba care poate fi retinuta in cauza este declaratia martorului S T, iar acesta a relatat ca a observat ca petentul purta centura de siguranta, instanta apreciaza ca petentul a facut dovada faptului ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei.

Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite plangerea, va dispune anularea procesului-verbal de contraventie seria CC nr. 3980288/07.10.2009, va exonera petentul de la plata amenzii de 120 lei si va dispune inlaturarea celor 2 (doua) puncte de penalizare aplicate acestuia.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro