404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Infractiuni pe drumuri publice

INSTANTA

La data de 21.10.2009 cu nr. x s-a inregustrat pe rolul instantei rechizitoriul procurorului intocmit in dosarul nr.x/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria B prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului A N pentru a fi cercetat cu privire la savarsirea infractiunilor prev. de art. 87 alin.1 si 89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal.

In actul de sesizare al instantei se retine ca inculpatul a condus in noaptea de 7/8.04.2009 pe strazile Mun. B un autoturism avand in sange o alcoolemie peste limita legala si in urma producerii unui accident a parasit locul faptei fara incuviintarea organelor de politie.

Din probatoriul administrat in cauza instanta retine urmatoarea situatie de fapt.

In noaptea de 7/8.04.2009 , dupa ce a consumat bauturi alcoolice inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca ,, Daewoo-Cielo” pe care l-a condus pe mai multe strazi din Mun B.

In zona „Gura Leului” , urmare a influientei alcoolului si faptului ca purta convorbiri telefonice , acesta a intrat in coliziune cu un autoturism parcat regulamentar pe str. P.

In urma impactului , bara de protectie a autoturismului condus de inculpat s-a desprins si a ramas la locul accidentului , sistemul de semnalizare stanga suferind si el avarii.

Cu toate acestea , inculpatul si-a continuat deplasarea , fara sa anunte organele de politie despre producerea accidentului.

Acesta a rulat in continuare pe str. X , iar in zona Autogarii , a virat stanga pe str. X

S-a deplasat apoi pe str. X , a ajuns in zona X , continuandu-si traseul pe str. X si X .

In tot acest timp , pe intreaga distanta parcursa de inculpat , de pe strada X pana pe str. X , a fost urmarit de catre o masina a organelor de politie , care au sesizat producerea accidentului si faptul ca inculpatul a fugit din acel loc.

Desi a fost semnalizat luminos sa opreasca , acesta a refuzat , oprind intr-un final la intersectia strazii X cu str X.

Accidentul a avut loc la ora 00.25 fiind oprit de politie , dupa o prealabila urmarire , abia la 00.32.

Organele de politie au constatat ca inculpatul prezenta halena alcoolica , era incoerent in limbaj si nu-si putea mentine echilibrul.

S-a constatat totodata , lipsa barei de protectie a autoturismului condus de inculpat si avariile existente la sistemul de semnalizare.

Fiind intrebat cum de a ajuns in aceasta stare , inculpatul a declarat in acel moment , ca a consumat la barul „Americanul „ din Mun B , bere cu un amic al sau pe nume X , dupa care s-a urcat la volan.

Stiind faptul ca anterior consumase bauturi alcoolice , a parasit locul accidentului .

Cu acest prilej , inculpatul a recunoscut ca s-a deplasat apoi pe strazile X, loc unde a oprit la semnalele indelungate ale organelor de politie.

Solicitindu-i-se testul de respiratie , inculpatul l-a refuzat , fiind insa de acord cu deplasarea sa la Spitalul Mun de Urgente ” Elena Beldiman” unde la ora 00.55, i s-a recoltat prima proba de sange , rezultatul fiind de 1,90 g %

La ora 01.55, i-a fost recoltata cea de a doua proba , iar valoarea alcoolemiei a fost de 1,75 g %0.

Totodata inculpatul a fost examinat clinic de catre medic , din buletinul de examinare clinica rezultand ca acesta avea un comportament agitat , nu era orientat in timp si spatiu , nu identifica locul obiectelor , nu s-a concentrat si nu a raspuns intrebarilor puse de medic .

Era recalcitrant , vorbea in permanenta la telefonul mobil , fiind mereu in discordanta cu examinatorul.

Concluziile medicului au fost ca nu s-a comportat civilizat si ca era sub influenta bauturilor alcoolice.

Chiar si medicului examinator al inculpatul i-a declarat doar consumul de bere.

Pe parcursul cercetarilor , inculpatul a declarat ca a consumat doar 200 ml palinca dublu-rafinata de Bihor de 50 grade tarie la locuinta numitei X cu putin timp inainte de producerea accidentului, solicitand efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei, care sa stabileasca alcoolemia avuta in momentul producerii accidentului, ca urmare a aconsumului acestei bauturi si in cantitatea mentionata.

Raportului de expertiza medico-legala nr. 551/R din 03.07.2009 al Institutului de Medicina Legala Iasi a concluzionat ca „ in functie de valorile de la analiza chimica a sangelui, proba stiintifica si certa,coroborate cu momentul consumului de bauturi alcoolice, inculpatul A Neculai ,ar fi putut avea in data de 08.04.2009 , la orele 00.25-00.32, alcoolemii cu valori intre 0,65 g%o – 0,95 g %o”.

In cursul cercetarii judecatoresti reprezentantul Parchetului a solicitat, dupa audierea si respectiv reaudierea unor martori atat din lucrari cat si propusi de inculpat, o contraexpertitza a calculului retroactiv al alcoolemiei inculpatului avuta la momentul savarsirii accidentului.

S-au avut in vedere trei variante de consum declarate de inculpat si rezultatele obtinute in urma recoltarii probelor de sange , prin a caror analiza de laborator s-au stabilit alcoolemiile de 1,90 g%o si 1,75 g %o.

Prima varianta se referea la un consum de 500 ml. bere intre orele 20.30- 23.00.

A doua varianta se referea la un consum de 200 ml palinca dublu rafinata de Bihor de 520 pe nemancate intre orele 00.10-00.20

A treia varianta se referea la un consum de 2 beri marca Bergenbier , fara a se specifica starea reala de plenitudine a stomacului , in jurul orei 23.00

Contraexpertiza efectuata de Institutul National de Medicina Legala „ Mina Minovici” B , a constatat ca urmare a corelarii datelor obtinute prin efectuarea calculului teoretic , cu valorile stabilite la analiza, s-a stabilit o neconcordanta ( varianta I , II SI III ) intre alcoolemia teoretica rezultata din datele de consum si valorile certe stabilite la analiza.

Neconcordanta denota un consum de bauturi alcoolice mai mare si in alte circumstante decat cele declarate ( varianta I) si un consum mai mare decat cel declarat( varianta II si III ) S-a mai precizat ca expertiza s-a intocmit in conformitate cu metodologia stabilita de Consiliul Superior de Medicina Legala si ca toleranta de credibilitate acceptata – care este de 0,20 g%o, – este o diferenta cu o valoare progresiva exprimata in g%o dintre valoarea alcoolemiei maxime corelate si valoarea alcoolemiei maxime teoretice din consumul declarat.

Avand ca referinta maximul alcoolemiei corelate , aceasta toleranta se aplica numai daca alcoolemia teoretica rezultata din consum este mai mica decat toleranta.

Valoarea alcoolemiei maxime corelata a fost la ora 00.55, cand s-a facut recoltarea primei probe de sange de 1,90g%o , iar din consumul declarat s-ar fi atins la aceeasi ora o alcoolemie de 1,57 g%o.

Diferenta care rezulta dintre aceste doua valori este de 0,35 g%o , cu mult mai mare decat toleranta de credibilitate admisa de 0,20g%o

Retinand aceste argumente , raportul a concluzionat ca in data de 08.04.2009 la orele 00.25- 00.32 inculpatul ar fi avut :

– in varianta I : o alcoolemie teoretica de cca. 1,95g%o

– in varianta II : o alcoolemie teoretica in crestere de cca. 0,85 – 1,20 g%o

– in varianta III : o alcoolemie teoretica de cca. 1,75 – 1,95 g%o

Din consumul a 200 ml. palinca intre orele 00.10 – 00.20 , inculpatul putea realiza o alcoolemie de cca. 1,55 – 1,60 g%o , alcoolemia de 1,90 g%o stabilita la analiza sangelui denotand un consum mai mare decat cel declarat.

Situatia de fapt mai sus retinuta s-a stabilit pe baza urmatoarelor mijloace de proba: procesele verbale de constatare a infractiunii flagrante,raportul catre comandantul Politiei Mun. B, buletinul de exeaminare clinica , buletinul de analiza toxicologica- alcoolemie , rapoartele de expertiza medico-legala privind interpretarea retroactiva a alcoolemiei , declaratiile martorilor audiati in cauza , coroborate cu declaratiile martorilor audiati pe parcursul intregului proces penal.

Din ansamblul probator administrat in cauza si retinand concluziile Raportului de expertiza medico-legala nr. 836/i/2010 privind interpretarea retroactiva a alcoolemiei intocmit de Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici”, instanta apreciaza ca faptele inculpatului A N , de a conduce in noaptea de 7/8.04.2009 pe strazile Mun. B un autoturism avand in sange o alcoolemie mai mare de 0,80 g%o si in urma producerii unui accident , de a parasi locul faptei fara incuviintarea organelor de politie, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prev. de art. 87 alin.1 si 89 alin.1 din OUG 195/2002 .

In baza acestor texte de lege , instanta urmeaza sa aplice inculpatului cate o pedeapsa la individualizarea carora sa retina disp. art. 52 si 72 Cod penal.

Potrivit dispozitiilor acestor texte de lege: “ Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni.

Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala. Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului.

La stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.”

Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale si a avut o atitudine oscilanta pe parcursul procesului penal , nefiind constant in declaratii , referitor la consumul de alcool , felul bauturii alcoolice si ora cand a consumat bautura.

Faptul ca inculpatul a declarat initial ca a consumat bere si nu palinca , rezulta atat din procesele verbale de constatare , din buletinul de examinare clinica , precum si din declaratiile martorilor X.

Martorii X au declarat ca inculpatul mirosea puternic a bauturi alcoolice , era incoerent in limbaj , foarte agitat , fiind intr-o evidenta stare de ebrietate.

De altfel , cu prilejul declaratiei din 15.10.2009 , inculpatul a precizat faptul ca initial a declarat in mod real , ca a consumat bere la barul „Americanul” negandindu-se ca valoarea alcoolemiei va fi asa de mare si in consecinta va fi intocmit un dosar penal.

Ulterior a declarat ca a consumat alt gen de bautura alcolica , in alta cantitate si alta ora, motivatia acestei declaratii fiind perspectiva sumbra de pierdere a locului de munca.

Nici referitor la cea de a doua fapta , inculpatul nu a fost constant in declaratii.

Prima data a declarat ca a parasit locul accidentului pentru ca anterior consumase bauturi alcoolice, iar ulterior a afirmat ca a apreciat ca nesemnificativa avarierea celuilalt autoturism parcat regulamentar .

Din procesul verbal de la fila 21 dosr urmarire penala ,rezulta ca autoturismul marca „Cielo” proprietatea martorului X , in urma accidentului cauzat de inculpat, care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a prezentat urmatoarele avarii :oglinda laterala stanga rupta, portiera stanga indoita, aripa stanga indoita, bara de protectie fata dislocata, asadar avarii multiple si nicidecum „nesemnificative” asa cum sustine inculpatul.

Art. 74 Cod penal prevede care imprejurari pot constitui circumstante atenuante, ce pot fi retinute la dozarea pedepsei ce urmeaza a fi executata de inculpat.

Potrivit acestui articol urmatoarele imprejurari pot fi considerate circumstante atenuante:

a) conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii;

b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita;

c) atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor.

Din aceste imprejurari instnta va retine numai pe cea prev. la lit.a , dar va avea in vedere si motivatia inculpatului in adoptarea acestei atitudini, asa cum s-a precizat anterior – pierderea locului de munca.

Urmare a aplicarii disp. art. 74 alin.1 lit.a Cod penal se vor aplica inculpatului si disp. art.76 Cod penal care prevede ca: “ In cazul in care exista circumstante atenuante, pedeapsa principala pentru persoana fizica se reduce sau se schimba, dupa cum urmeaza:

a) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;

b) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de un an;

c) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;

d) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimul general;

e) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimul general, sau se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 250 lei, iar cand minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 200 lei;”

Faptele inculpatului au fost savarsite in concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal.

Potrivit art. 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea.

Se vor aplica inculpatului disp. art. 71 Cod penal referitoare la pedeapsa accesorie care prevede ca: “ Pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prevazute in art. 64.

Condamnarea la pedeapsa inchisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 lit. a teza II si b , din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.”

Raportat persoanei inculpatului, varstei acestuia si imprejurarilor concrete in care s-au savarsit faptele , lipsa antecedentelor penale, deci primul contact cu legea penala, instanta apreciaza ca fata de acesta se pot aplica disp. art. 81 Cod penal care prevad ca: ”Instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumita durata, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38;

c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi acordata si in caz de concurs de infractiuni, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 2 ani si sunt intrunite conditiile prevazute in alin. 1 lit. b) si c).

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu atrage suspendarea executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute in hotararea de condamnare.”

In consecinta se va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului.

In temeiul art. 82 Cod penal se va fixa termen de incercare asa cum este reglementat si anume:

“ Durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei constituie termen de incercare pentru condamnat si se compune din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani.

In cazul cand pedeapsa a carei executare a fost suspendata este amenda, termenul de incercare este de un an.

Termenul de incercare se socoteste de la data cand hotararea prin care s-a pronuntat suspendarea conditionata a executarii pedepsei a ramas definitiva.”

Se va atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal care prevede ca:

“Daca in cursul termenului de incercare cel condamnat a savarsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.

Revocarea suspendarii pedepsei nu are loc insa, daca infractiunea savarsita ulterior a fost descoperita dupa expirarea termenului de incercare.

Daca infractiunea ulterioara este savarsita din culpa, se poate aplica suspendarea conditionata a executarii pedepsei chiar daca infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. In acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendari.”

In temeiul art.71 alin. ultim. Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii ,se suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Potrivit art. 191 Cod proc. penala inculpatul va fi obligat la plata catre stat a cheltuielilor judiciare avansate in cauza.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro