404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Conducerea sub influenta alcoolului si parasirea locului accidentului

Tip: sentinţă penală

Nr./Data: 53/28.09.2009

Autor: Judecătoria Buhuşi

Domenii asociate: infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr.1024/P/21.05.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A. C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 al.1 din OUG 195/2002 şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, prevăzută de art.89 al.1 din OUG 195/2002.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în ziua de 19.11.2008 a condus autoturismul Dacia Break pe DJ 156 B, pe raza com.B., având o alcoolemie de 1,65g‰ respectiv 1,95g‰ şi după ce l-a accidentat pe B. I.A. a părăsit locul accidentului.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.184 al.1, 3 Cod penal întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În cauză s-au audiat martorii din lucrările dosarului, instanţa reţinând următoarele:

În ziua de 19.11.2008, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Break, şi l-a condus pe DJ 156B pe raza com.B.. Fiind noapte, şi sub influenţa alcoolului, inculpatul a acroşat mopedul condus de numitul B.I.A., după care a părăsit locul accidentului.

După ce a parcurs aproximativ 3 km, inculpatul s-a întors la locul accidentului, pe drum fiind oprit de organele de poliţie.

În urma recoltării probelor biologice, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,65g‰ (proba I) şi 1,95 g‰ (proba aIIa).

Audiat la urmărirea penală, inculpatul a arătat că nu a văzut ce s-a întâmplat şi de aceea şi-a continuat deplasarea, după care a revenit declarând că nu a văzut victima, fiind întuneric, iar sistemul de iluminare al autoturismului, era defect.

La instanţă, inculpatul, a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice şi a intrat în coliziune cu un scuter, dar nu şi-a dat seama pe cine a lovit, afară fiind ceaţă şi burniţă, iar impactul nu a fost mare.

Susţinerile inculpatului sunt combătute de declaraţiile martorilor din lucrări, care au declarat că inculpatul circula „şerpuind” şi a intrat pe contrasens, lovind mopedul, după care a părăsit locul accidentului.

Faptele inculpatului întrunesc în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, şi părăsirea locului accidentului, prevăzute de art.87 al.1 din OUG 195/2002 şi respectiv art.89 al.1 din OUG 195/2002 şi sunt dovedite cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de verificare a autoturismului, planşele fotografice, procesul verbal de constatare, procesul verbal de prindere în flagrant, procesul verbal de prelevare probe, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii lor dar şi persoana inculpatului, poziţia acestuia pe parcursul cercetărilor şi la instanţă, faptul că este infractor primar, lucrează sezonier la SC Agroleg Silistru SA B. ca şef echipă, având o bună comportare şi are 5 copii minori.

Instanţa, apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate.

În cauză se vor aplica circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a, c şi 76 lit.d Cod penal, dar şi ale art.33 lit.a Cod penal faptele fiind concurente, urmând ca în urma contopirii pedepselor să aplice un spor de pedeapsă.

Instanţa, faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art.81 Cod penal.

Va stabili termenul de încercare potrivit art.82 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Potrivit art.71 al.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată în baza art.71 li 64 Cod penal, dar şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului a protocoalelor adiţionale şi Jurisprudenţa CEDO.

În cauza Hrist contra Marea Britanie, s-a concluzionat că interzicerea dreptului de a vota, încalcă art.3 din Protocolul adiţional, astfel că aplicarea acestei pedepse nu se impune.

Urmează ca instanţa să interzică inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza aIIa, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 al.2 Cod penal iar în baza art.71 al.5, va suspenda pedeapsa accesorie aplicată celor doi inculpaţi.

Va constata că inculpatul a avut apărător ales la instanţă.

Văzând şi dispoziţiile art.191 Cod pr.penală;

Red.PA 08.10.2009

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro