404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Ucidere din culpă – părăsirea locului accidentului

Tip speta:sentinta penala

Titlu: ucidere din culpă (art.178 C.p.) + părăsirea locului accidentului

Data speta: 15.02.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr.883/P/2008/06.05.2009, s-a dispus punerea în mişcarea acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.R., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal şi respectiv 89 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 30.09.2008, în timp ce se deplasa cu mopedul marca „Piaggio” pe DJ 156 G, pe raza com.B., jud.B., a accidentat pe C. P., care a decedat, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

În cauză, s-au audiat martorii din lucrări.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 30.09.2008, în jurul orei 1800, inculpatul S. R. a împrumutat mopedul marca „Piaggio”, de la numitul G. N., care trăieşte în concubinaj cu numita C. A., sora inculpatului, cu scopul de a se deplasa în satul şi comuna B., la mama sa, S. I..

Deplasarea a făcut-o de la domiciliul numitului G.N., din satul B. şi până la mama sa, unde a stat aproximativ o oră, apoi s-a întors spre domiciliul lui G. N. pentru a-i înapoia mopedul.

Inculpatul, a circulat pe raza comunei B., DJ 156G, în sensul de deplasare B..

În apropiere de satul B., circulau pe jos, pe partea dreaptă a şoselei, pe carosabil, la o distanţă de circa 1,2 m de acostament, în acelaşi sens de deplasare cu cel al mopedului, soţii C. I.şi C. A.. Aceştia se deplasau la un priveghi, la o rudă de-a lor, care decedase. Era în jurul orei 21,30 dar drumul era în stare bună şi uscat, vizibilitatea fiind redusă deoarece era timp de noapte şi zona nu era iluminată public.

Mopedul circula fără a avea aprinse luminile farului şi luminile de poziţie iar când a ajuns în dreptul victimei C. I., a lovit-o pe aceasta, cu roata şi ghidonul, în partea stângă şi din spate.

În urma impactului, mopedul s-a răsturnat şi s-a deplasat târâş 2,7 metri, după care s-a oprit, inculpatul fiind proiectat pe carosabil, de care s-a lovit cu capul.

Mopedul a suferit avarii, iar victima C. I. a decedat.

După impact, inculpatul, s-a ridicat de jos, s-a urcat pe moped, care rămăsese în stare de funcţionare deşi fusese avariat, şi a plecat la domiciliul numitului Ghidu Neculai, părăsind astfel locul accidentului, fără a anunţa organele de poliţie.

A lăsat mopedul în grădina lui Ghidu Neculai, rezemat de nişte butuci cu vie, iar a doua zi, pe 01.10.2008, a plecat în Italia, de unde s-a întors în ultima săptămână a lunii martie 2009.

Înainte de a pleca de acasă, victima C. I., consumase băuturi alcoolice, iar în momentul decesului avea o alcoolemie de 0,50‰.

Atât victima cât şi soţia acestuia erau îmbrăcate cu haine de culoare închisă, nu aveau elemente reflectorizante pe îmbrăcăminte şi nici vreo sursă de lumină (lanternă) care să le indice poziţia pe carosabil şi circulau pe partea dreaptă a şoselei, pe carosabil, în condiţiile în care în zona accidentului drumul era mărginit de un acostament circulabil cu lăţimea de 1,2 metri.

Conform raportului de expertiză efectuat la urmărirea penală, în momentul premergător impactului, mopedul condus de inculpat rula cu viteza de 54 km/h, în condiţiile în care deşi în zona producerii accidentului viteza legală maximă de circulaţie admisă era de 50 km/h.

Mopedul nu avea luminile aprinse, ceea ce a condus la micşorarea vizibilităţii, cu consecinţa nepăstrării în timpul depăşirii a distanţei laterale suficiente pentru evitarea unui accident.

Expertiza auto a concluzionat că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa comună a inculpatului S. R. şi a victimei C. I. instanţa apreciind că inculpatul are o culpă de 70%.

Proprietarul mopedului avariat, G. N., nu a solicitat despăgubiri materiale.

Inculpatul a avut o poziţie sinceră la urmărirea penală şi instanţă, dar a susţinut că a fost orbit de o altă maşină şi că circula cu viteză de 30 km, susţineri nedovedite şi în contradicţie cu concluziile expertizei tehnice auto.

Faptele inculpatului întrunesc în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, prevăzute de art.178 al.2 Cod penal şi respectiv art. 89 al.1 din OUG 195/2002, instanţa urmând să aplice dispoziţiile art.33 lit.a Cod penal, faptele fiind concurente.

Faptele de mai sus sunt probate cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de examinare a mopedului implicat în accident, planşele fotografice, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză tehnică, declaraţia părţii civile , declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut faptele.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal(gradul de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii lor dar şi persoana inculpatului care a avut o poziţie sinceră, este infractor primar, fără ocupaţie şi a fost de acord cu plata despăgubirilor civile.

Coroborând gradul de pericol social al faptelor cu finalitatea aplicării sancţiunii penale, instanţa apreciază că scopul preventiv-educativ al pedepsei de executat poate fi atins fără executare în regim de detenţie.

Urmează ca instanţa să aplice circumstanţele personale prevăzute de art.74 lit.a,c şi 76 lit.d Cod penal şi să scadă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege iar în urma contopirii pedepselor să aplice un spor de pedeapsă.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, instanţa va dispune în temeiul art.81 Cod penal suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Va stabili termenul de încercare conform art.82 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

În temeiul art.71 al.2 Cod penal şi potrivit hotărârilor CEDO, Sabou şi Pârcălab împotriva României şi Hrist împotriva Marii Britanii, instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza aIIa, b, Cod penal, exercitarea acestor drepturi fiind incompatibile cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art.71 al.5 Cod penal, suspendă pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa reţine că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, transport de la morgă şi pomenirile ulterioare înmormântării, precum şi 5000 lei daune morale.

În susţinerea cererii, a solicitat proba cu martorii.

Martorul Z. S. a arătat că a împrumutat partea vătămată cu suma de 3000 lei şi împreună cu acesta a făcut cumpărăturile pentru înmormântare(haine, alimente, sicriu). Tot el, a adus victima de la morga, şi a primit 2 căruţe cu lemne, în schimb.

Martorul a arătat că nu cunoaşte cât a cheltuit partea vătămată pentru pomenirile ulterioare, dar ştie că acesta a mai împrumutat 2000 lei de la Bucur.

Martorul B. I., a arătat că a împrumutat partea vătămată cu suma de 1500 lei, pentru înmormântare, care i-au fost restituiţi de partea vătămată.

Instanţa reţine că partea vătămată nu a dovedit în totalitate cheltuielile făcute.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa apreciază că partea vătămată este îndreptăţită a le primi.

Urmează, ca instanţa, în temeiul art.14, 346 Cod pr.penală şi 998 Cod civil va obliga inculpatul la plata daunelor morale şi materiale aşa cum au fost dovedite şi potrivit culpei.

Instanţa reţine că victima a fost transportată cu ambulanţa la morga B., cuantumul cheltuielilor de transport cu ambulanţa fiind de 298,4 lei, conform adresei de constituire parte civilă nr.971/01.02.2010.

Urmează, aşadar, ca instanţa în temeiul art.313 din Lg.95/2006 să oblige inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă B., având în vedere culpa inculpatului de 70%.

Va constata că inculpatul a avut apărător ales la instanţă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro