404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Ordonanţă de plată

Tip speţă: sentinţă civilă nr. 584

Titlu: ordonanţă de plată (OUG 119/2007)

Data speţă: 08.07.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 435/199/2010 creditoarea S.C. M. S.R.L. a solicitat instanţei, ca, în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. S.R.L. B. să se emită ordonanţa prin care aceasta să fie obligată să plătească sume de 23.009,5 euro reprezentând contravaloarea mărfurilor facturate, primite dar neachitate, cu obligarea debitoarei şi la plata dobânzilor bancare la nivelul dobânzii BNR, precum şi cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii creditoarea a arătat în perioada septembrie-octombrie 2009 debitoarea s-a aprovizionat de la creditoare cu fire textile şi utilaje, emiţându-se facturile :

– nr.1175/09.09.2009 în valoare de 11.500 euro;

– nr.1178/15.09.2009 în valoare de 3.112,5 euro;

– nr.1359/23.10.2009 în valoare de 6.797 euro;

– nr.1360/26.10.2009 în valoare de 1.600 euro.

Deşi marfa a fost livrată, debitoarea nu şi-a onorat obligaţiile de plată.

În susţinerea cererii au fost anexate în copie facturile mai sus arătate, precum şi adrese comunicate debitoarei. Ulterior a depus la dosar facturile traduse.

Cerere a fost legal timbrată cu 39 lei taxă timbru şi 0.3 lei timbru judiciar.

Părţile au fost legal citate, fiind reprezentate în instanţă prin apărători aleşi.

Pentru termenul din 22.04.2010 debitoarea a depus la dosar o cerere prin care a arătat sediul social al debitoarei .

La termenul de judecată din data de 08.07.2010 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. Creditoarea a solicitat respingerea excepţiei invocate, cu motivarea că, potrivit art. 10 pct. 4 C.pr.civ., în afară de instanţa domiciliului pârâtului, în cererile privitoare la obligaţii comerciale, mai sunt competente instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea cererii. Debitoarea a solicitat respingerea excepţiei invocate, cu aceeaşi motivare. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii deoarece creditoarea si-a întemeiat cererea pe dispoziţiile O U G 119/2007. Potrivit insa art.2, acest act normativ se aplica creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plata a unor sume de bani. Pe cale de consecinţa legea stabileşte trei condiţii ale creanţei, respectiv aceasta sa aiba un caracter cert, lichid si exigibil iar obligaţia de plata sa rezulte dintr-un contract comercial. Potrivit art 46 c. comercial obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate. Din examinarea facturilor depuse, rezulta ca acestea nu poarta stampila cocontractantului, respectiv a debitoarei, si nici semnătura persoanei in drept, cu menţiunea „acceptat” ceea ce determina in mod inevitabil consecinţe asupra caracterului cert al creanţei solicitate.

Prin urmare, fata de specificul acestei proceduri, nefiind probate existenta unui contract comercial intre parti si faptul executării in temeiul acestui contract de către reclamanta a predării mărfurilor către parată, nu sunt indeplinite condiţiile prevăzute de art.2 din OUG119/2007.

Cu privire la excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

Conform disp. art.137 din C.proc. civ., instanţa se va pronunţa cu precădere asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 5 al. 1 din OUG. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar potrivit art. 5 alin. 4, judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând conform legii.

Întrucât legea nu distinge, instanţa trebuie să verifice atât competenţa materială, cât şi pe cea teritorială, chiar dacă, potrivit dreptului comun, aceasta are caracter relativ.

Din actele cauzei rezultă că obiectul litigiului îl constituie executarea obligaţiilor comerciale asumate de către debitoare prin semnarea facturilor, respectiv a obligaţiei de plată a contravalorii mărfurilor livrate. Între părţi nu s-a încheiat un contract (creditoarea nu a făcut dovezi în acest sens) în care să se prevadă locul încheierii ori locul executării acestuia. Potrivit art. 10 pct. 4 C.pr.civ., în afară de instanţa domiciliului pârâtului, în cererile privitoare la obligaţii comerciale, mai sunt competente instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. Aşa fiind, instanţa va constata că prin alegerea de competenţă făcută de către creditoare, Judecătoria Buhuşi a devenit competentă, astfel că va respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buhuşi.

În ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine următoarele: potrivit art.2 din O.G. nr.119/2007, „ prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale”.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor legale reglementate de procedura ordonanţei de plată, instanţa reţine că între părţi nu s-a încheiat un contract, creditoarea întemeindu-şi cererea pe facturile nr.1175/09.09.2009 în valoare de 11.500 euro; nr.1178/15.09.2009 în valoare de 3.112,5 euro; nr.1359/23.10.2009 în valoare de 6.797 euro; nr.1360/26.10.2009 în valoare de 1.600 euro.

În cauză, debitoarea a contestat caracterul cert al creanţei, invocând faptul că din examinarea facturilor depuse, rezulta ca acestea nu poarta stampila cocontractantului, respectiv a debitoarei, si nici semnătura persoanei in drept, cu menţiunea „acceptat”.

Instanţa reţine, în condiţiile dispoziţiile art. 9 al.2 din O.G.nr.119/2007, că nu este vorba de o contestare formală, invocată doar în cadrul procedurii speciale a ordonanţei de plată, în scopul de a conferi un caracter contencios susţinerilor creditoarei, ci, în cauză, actele invocate de către creditoare în susţinerea cererii sale nu pot face dovada faptului că mărfurile au fost livrate de către creditoare debitoarei.

Având în vedere susţinerile contradictorii ale părţilor, analizate din perspectiva înscrisurilor administrate în dovedirea susţinerilor lor, instanţa constată că, într-o atare situaţie, cererii de ordonanţă de plată formulate de către creditoare i se conferă un caracter contencios, care impune administrarea de probe specifice unui proces purtat în condiţiile dreptului comun.

Cum debitoarea, prin obiecţiile invocate, a contestat în mod pertinent caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse de creditoare, instanţa urmează ca, în temeiul disp.art.9 al.3 din O.G. nr.119/2007, să respingă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Urmează, ca pe calea dreptului comun, părţile să-şi probeze susţinerile, în condiţiile disp.art.46 C.comercial şi art.1169 C.civil, astfel încât instanţa ce va fi învestită cu o cerere în sensul arătat, să stabilească dacă debitoarea datorează sau nu, suma pretinsă de creditoare.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pe creditoarea S.C. M. SRL să plătească debitoarei suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro