404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plângere contravenţională

Tip speţă: sentinta civilă

Titlu: plangere contraventionala

Data speţă: 11.10.2010

Prin cererea înregistrată sub nr. 1235/199/10.11.2009, pe rolul Judecătoriei Buhuşi, petentul B. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie, seria AP nr. 1307527 încheiat la data de 20 octombrie 2009 de I.P.J. Bacău – Postul de Poliţie Racova.

Plângerea a fost formulată în termen legal.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei, el fiind cel lovit de mai multe persoane.

Acuzaţiile ce i s-au adus sunt nereale.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu martori.

Plângerii i-a fost anexat procesul verbal de contravenţie.

Legal citat intimatul nu a fost reprezentat dar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării se arată că la data de 20.10.2009 s-a prezentat la Postul de Poliţie Racova petentul pentru a depune plângere pentru lovire împotriva numiţilor D. M. şi C. F., ambii din comuna Racova, reclamaţia fiind înregistrată la nr. 371078/20.10.2009. Acesta a reclamat că a fost bătut de cei doi mai sus menţionaţi, prezentând certificat medico-legal din care a rezultat că a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, dar nu are nici un fel de pretenţii şi nu doreşte să se judece cu aceştia.

Din declaraţiile martorilor a rezultat faptul că petentul la data de 11.10.2009, în jurul orelor 1900, aflându-se la barul SC A. SRL din comuna Racova, în urma consumului de alcool a provocat scandal în incinta barului. După ce a fost scos din bar, acesta a continuat şi pe stradă să aducă injurii celor din bar, a intrat într-o altercaţie cu numitul D.M., aruncând cu pietre şi încercând să îl lovească pe acesta cu o scândură ruptă dintr-un gard.

Pentru cele săvârşite de petent, pe baza declaraţiilor martorilor, acesta a fost sancţionat conform Legii 61/1991.

Procesul verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, petentul nu a fost de faţă la întocmirea procesului verbal, a luat la cunoştinţă conţinutul acestuia la data de 30.10.2009, exemplarul nr. 2 al procesului verbal al contravenţiei fiindu-i comunicat prin serviciul poştal. De faţă la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei a fost numita A. M..

În drept şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115-119 Cod procedură civilă, OG 2/2001 ŞI Legea 61/1991 iar în temeiul art. 242 al. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Petentul a solicitat proba cu martorii M. C.şi A. D..

Instanţa a dispus audierea martorilor din lucrări.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria AP nr. 1307527/20.10.2009, încheiat de I.P.J Bacău – Postul de Poliţie Racova, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 500 lei pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 2 pct. 26, 1 şi 4 din Legea 61/91.

S-a reţinut în sarcina petentului că la data de 11.10.2009, ora 2000 fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal în barul SC A.S.R.L şi pe DJ 159 Racova, unde a înjurat, a vorbit vulgar, a aruncat cu pietre asupra persoanelor şi a rupt o scândură din gard pentru a se bate.

Analizând din oficiu procesul verbal de contravenţie, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanţa constată că la întocmirea acestuia au fost respectate dispoziţiile imperative ale art. 17 din OG 2/2001, a căror încălcare atrage nulitatea absolută iar alte motive de nulitate nu au fost invocate de petent, astfel că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal, instanţa reţine că intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator din care rezultă că petentul a provocat scandal în bar şi pe drumul judeţean, adresând cuvinte şi expresii vulgare consumatorilor barului iar după ce a rupt o scândură din gard a încercat să-l lovească pe numitul D.M., iar acesta a ripostat lovindu-l pe petent.

Cele prezentate în raportul agentului constatator sunt confirmate de declaraţiile martorilor din lucrări audiaţi în cauză din care rezultă că petentul s-a dezbrăcat, a provocat scandal în bar şi în afara acestuia, a aruncat cu pietre şi a rupt o scândură din gard pentru a se bate. Petentul nefiind la prima abatere de acest gen.

Cu toate că petentul a solicitat proba testimonială, martorii audiaţi în cauză au arătat că nu au fost de faţă şi nu cunosc pentru ce a fost sancţionat petentul.

Instanţa reţine că potrivit faptelor reţinute în procesul verbal de contravenţie, organul constatator a aplicat în mod corect sancţiunile însă petentul nu a administrat proba din care să rezulte că cele menţionate în procesul verbal nu corespund realităţii.

Faţă de cele ce preced, instanţa în temeiul art. 34 din OG 2/2001 va respinge plângerea ca nefondată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro