404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Validare poprire

Tip speţă: sentinta civila

Titlu: validare poprire

Data speţă: 12.10.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 991/199/2010,reclamantul BEJ G. K. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu SC „L. G.C.” SRL,a terţului poprit B.- G.S. G. şi cu creditoarea S.C. A. S.R.L., să dispună validarea popririi asupra conturilor debitoarei aflate în mâna terţului poprit până la concurenţa sumei de bani pe care debitoarea le datorează în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin nr. xxx din 22.09.2009 emis de debitoare.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că prin biletul al ordin nr. BRDE3AB0171011 din 22.09.2009 emis de debitoare precum şi cererea creditorului, debitoarea a fost obligată să plătească suma de 8.021,62 lei, deşi a fost somată în data de 16.06.2010, debitoarea nu s-a conformat în sensul achitării debitului.

În dovedirea cererii, creditorul a depus la dosar, înscrisuri.

Terţul poprit, legal citat, a depus la dosarul cauzei întâmpinare. În aceasta se arată că a transmis reclamantului extrasul de cont privind societatea debitoare din care rezulta ca aceasta nu desfăşura activitate prin contul deschis la B., nu are disponibilităţi în cont, situaţie care se menţine şi la data depunerii întâmpinării..

O dată cu întâmpinarea au fost anexate şi extrase de cont de la data de 01.06 11.08.2010.

Analizînd actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Biletul la ordin nr. xxx din 22.09.2009 debitoarea a garantat plata unor mărfuri către creditoare în valoare de 7.107,32 lei.

Debitoarea nu şi-a executat de bună voie obligaţia. Executorul judecătoresc a emis iniţial somaţia de plată nr.98/16.06.2010 către debitoare.

Pentru a se asigura plata sumei, executorul judecătoresc a emis, în conformitate cu art 454 C p.c adresă de înfiinţare a popririi 98/24.06.2010 prin care a solicitat înfiinţarea popririi în ceea ce priveşte veniturile debitorului,care avea cont deschis la terţul poprit.

Potrivit art.460 C.pr.civ., dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi.

Art.456 C.pr.civ. prevede că în termen de 15 zile de la comunicarea popririi – 24.06.2010, în cazul de faţă – şi în cazul sumelor datorate în viitor de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, bunurile mobile incorporale poprite, şi să trimită dovada executorului.

Art 409 C proc civ arată că salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitoarei şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă le acestuia pot fi urmărite.

Terţul poprit nu este îndreptăţit să refuze primirea adresei de înfiinţare a popririi, ci urmează să o înregistreze în vederea valorificării la momentul la care există fonduri ale debitoarei.

Cu privire la sumele pentru care se cere validarea popririi, instanţa reţine că cererea este neîntemeiată. Atât prin adresa de la fila 13 cât şi prin cea de la fila 14 dosar se arată că debitoarea nu a avut vreo sumă de bani în cont şi nici nu a efectuat operaţiuni bancare în perioada 11.06.20101-11.08.2010.

Soldul debitoarei în perioada respectivă a fost de 0 lei. Acest fapt a fost confirmat de înscrisurile depuse de terţul poprit la dosarul cauzei o dată cu întâmpinarea.

Având în vedere cele expuse anterior,cererea de validare a popririi este neîntemeiată.

Cât priveşte cererea de amendare instanţa consideră că nu se impune admiterea acesteia deoarece instanţa apreciază că nu a existat rea credinţă în acest caz.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro