404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

ART.2781 COD PR.PENALĂ. ORGANULUI DE URMĂRIRE PENALĂ ÎI ESTE INTERZIS PEIN CONSTITUŢIE ŞI PRIN LEGE SĂ FACĂ CERCETĂRI ŞI/SAU APRECIERI CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA DE JUDECATĂ A UNUI MAGISTRAT ATÂTA TIMP CÂT SOLUŢIA PRONUNŢATĂ DE ACESTA ESTE SUPUSĂ CĂILOR LEGALE DE ATAC.

Prin plângerea formulată la data de 5 septembrie 2006 şi înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. 1193/32/2006, numitul A.D. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 65/P/2006 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi a rezoluţiei nr. 9487/4105/2006 a Prim adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva judecătoarei M.M. de la Tribunalul Bacău pentru săvârşirea faptelor prev. de art.1661 Cp., art.2481 Cp. şi art.268 Cp. cu aplicarea art.33 lit.a Cp.

În motivarea plângerii s-au invocat următoarele:

Conţinutul rezoluţiilor dovedesc şi probează că în cauză nu a avut loc nici o cercetare penală, motivările celor două rezoluţii nefiind altceva decât o trecere în revistă a evenimentelor succesive referitoare la cauza penală cu privire la persoana inculpatului.

Judecătorul care a soluţionat cauza a sfidat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti de autorizare a societăţii profesionale V.N. SRL Suceava cu obiectul de activitate: consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, considerând în mod nejustificat că persoana fizică D.A. a încheiat contracte de prestări servicii juridice şi nu persoana juridică al cărei prepus era acesta din urmă.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

La 7.04.2006 Societatea profesională pentru activităţi de reprezentare juridică V.N. S.R.L. Suceava din municipiul Suceava şi A.D., au formulat o plângere penală împotriva numitei M.M., judecător la Tribunalul Bacău pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.1661 Cp., art.2481 Cp. şi art.268 Cp.. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub nr.65/P/7.04.2006. În motivarea în fapt a plângerii, petenţii au invocat în esenţă următoarele:

Judecătorul M.M. care a soluţionat la 17.08.2004 cauza penală care a format obiectul dosarului nr. 9984/2003 al Tribunalului Bacău a pronunţat o hotărâre de condamnare pe nedrept a prepusului societăţii S.C. V.N. SRL Suceava, numitul D.A. pentru fapte penale pe care acesta nu le-a săvârşit niciodată (art.281 Cp. şi art.215 Cp.). Acesta nu a făcut altceva decât a îndeplinit contractele de prestări servicii juridice încheiate de petenta, persoană juridică cu terţe persoane.

În opinia petenţilor judecătorul a îndeplinit în mod abuziv activitatea sa de distribuţie a justiţiei, deşi ştia că inculpatul este nevinovat, încălcând cu bună ştiinţă prevederile art.35 din Decretul nr. 31/1954 şi ignorând autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti de autorizare a S.C. V.N. S.R.L. cu activitatea de reprezentare juridică a persoanelor fizice şi juridice.

S-a mai arătat că prin nereţinerea în favoarea inculpatului A.D. a dispoziţiilor L.nr.514/2004 şi Statutului profesiei de consilier juridic, judecătorul a încălcat dispoziţiile art.13 Cp. care sunt norme imperative, întrucât aceste acte normative statuează expres legalitatea exercitării activităţilor de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică de către consilierii juridici prin forme proprii de exercitare a profesiei.

A fost criticată şi pedeapsa complementară pe care instanţa a aplicat-o inculpatului (interzicerea dreptului de a practica avocatura).

Prin soluţia nr.65/P/3.07.2006 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus a nu se începe urmărirea penală faţă de M.M., judecător la Tribunalul Bacău pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.1661 Cp., art.2481 Cp. şi art.268 Cp. cu aplicarea art.33 lit.a Cp. motivat de faptul că verificându-se dosarul nr. 9984/2003 în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 330/D/2004 s-a constatat că judecătorul nu a săvârşit abateri de la normele de drept penal şi procesual penal de natură să caracterizeze neglijenţă sau rea-credinţă.

S-a mai reţinut, de asemenea, că potrivit art.97 alin.2 din L.nr.303/2004 exercitarea dreptului de sesizare al persoanelor în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti care sunt supuse căilor legale de atac.

Împotriva acestei soluţii au formulat plângere în termen la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S.C. V.N.” SRL Suceava şi A.D..

În motivarea plângerii s-a arătat că organul de urmărire penală nu a efectuat nici măcar un act premergător. Rezoluţia atacată nu reprezintă altceva decât o enumerare a activităţilor procesuale săvârşite în cadrul cauzei ce formează obiectul dosarului nr.9984/2003 pe parcursul judecăţii sale, ceea ce demonstrează refuzul organelor de urmărire penală de a cerceta săvârşirea faptelor penale de către judecătoarea Maghiara Margareta.

Prin rezoluţia nr.9487/4105/9.08.2006, pronunţată de Prim-Adjunctul Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a respins ca neîntemeiată plângerea, reţinându-se că prin plângere nu s-au adus elemente sau date noi care să nu fie cunoscute la urmărirea penală. Totodată s-a făcut referire în rezoluţii şi la dispoziţiile art.97 alin.2 din L.nr.303/2004.

În plângerea adresată instanţei, petentul a reiterat susţinerile şi criticile din plângerea penală, respectiv din plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Verificând rezoluţiile contestate pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instanţa a constatat că plângerea formulată este nefondată pentru considerentele ce succed:

Din interpretarea semantică a dispoziţiilor art. 97 alin.2 din L.nr.303/2004, republicată, art. 17 din L.nr.304/2004 republicată, art.l alin.4 şi art.129 din Constituţia României revizuită rezultă fără echivoc faptul că exercitarea dreptului de sesizare al persoanelor în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti care sunt supuse căilor legale de atac.

Or, prin plângerea penală formulată împotriva judecătorului care a soluţionat dosarul nr.9984/2003 a tribunalului Bacău petentul a înţeles să facă referiri exclusiv cu privire la soluţia instanţei de judecată care a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii în formă continuată prev.de art.215 alin.2, 3 Cp. cu aplicarea art.41 alin.2 Cp. (acte materiale săvârşite în intervalul 15.06.1995 – 2.04.1997, faţă de 6 părţi civile) şi încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.281 Cp. raportat la art.l alin.2, art.22 şi art.78 din L.51/1995 cu aplicarea art.13 Cp. şi art.41 alin.2 Cp. şi a infracţiunii de înşelăciune prev.de art.215 alin.2,3 Cp. cu aplic.art.41 alin.2 Cp. (acte materiale din august – septembrie 1996) în baza art.l 1 pct.2 lit.b C.p.p. raportat la art.10 lit.a C.p.p. întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Această sentinţă a fost atacată cu apel de către Parchet, inculpat şi o parte din părţile vătămate, cauza fiind încă pe rolul Curţii de Apel Bacău la momentul pronunţării prezentei sentinţe.

Eventualele încălcări ale normelor legale aşa cum susţine petentul vor putea fi constatate exclusiv de către instanţele judecătoreşti care soluţionează căile de atac.

Cauza fiind încă în curs de soluţionare, în mod corect Parchetul nu a efectuat şi alte acte premergătoare în cauză în afară de studierea dosarului 9984/2003 al Tribunalului Bacău.

A concluziona astfel înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan şi paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului), recte organele de urmărire penală, alta decât o altă instanţă de judecată, ceea ce nici Constituţia , nici legile de organizare judecătorească şi Convenţia europeană a drepturilor Omului nu permit. Conform jurisprudenţei C.E.D.O. procurorul nu este considerat un magistrat în sensul articolului 5 alin.3 din Convenţie (a se vedea hotărârea Pantea contra României).

Rezultă deci că organului de urmărire penală îi este interzis prin Constituţie şi prin lege să facă cercetări şi/sau aprecieri cu privire la activitatea de judecată a unui magistrat atâta timp cât soluţia pronunţată de acesta este supusă căilor legale de atac.

Fără a valida sau a infirma afirmaţia din rezoluţia contestată de petent conform căreia „nu se constată că judecătorul a săvârşit abateri de la normele de drept penal şi procesual penal de natură să caracterizeze neglijenţă sau rea-credinţă”, Curtea în temeiul art.2781 alin.8 lit.a C.p.p. a respins ca nefondată plângerea.

Revocare arestări – dispariţia caracterului temeinic al probelor privind săvârşirea faptei de către inculpat; respectarea proporţionalităţii între ingerinţa adusă dreptului la libertate şi interesul public ocrotit (art.5 C.E.D.O.)

Prin D.p. nr.810/29.XI.2006 pronunţată de CA. Bacău în dosarul nr. 2056/32/2006, în temeiul art.385 pct.l lit.”b” C.pr.pen. s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva încheierii din 23.XI.2006 a Tribunalului Bacău – pronunţată în dosarul nr. 5921/P/2006 -prin care în baza art.3002 raportat la art.l60b al.2 C.pr.pen. s-a revocat starea de arest preventiv a inculpatului M.C.L..

Ambele instanţe au reţinut că de la data ultimei verificări a legalităţii măsurii, în cauză s-a procedat la audierea inculpatului, a părţii vătămate şi a celor doi martori din lucrări, declaraţiile lor coroborate relevând o altă situaţie de fapt decât cea din actul de sesizare, în sensul că inculpatul nu este vinovat de infracţiuni pentru care este cercetat. Ori, în aceste împrejurări, s-a constatat că a dispărut atât scopul iniţial al măsurii preventive constând în asigurarea bunei desfăşurări a procesului verbal (prevăzut de art.136 C.pr.pen.) – prin administrarea principalelor probe ale acuzării – cât şi caracterul temeinic al probelor referitoare la săvârşirea de către inculpat a faptei (cf.art.143 C.pr.pen.).

În plus, instanţa de recurs a mai reţinut că soluţia se justifică şi raportat la faptul că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, prezumţie ce capătă caracter absolut în condiţiile în care devine discutabilă chiar existenţa faptei), precum şi la cel privind respectarea unei proporţii între ingerinţa asupra dreptului la libertate prevăzută de art.5 din C.E.D.O. şi interesul public ocrotit (aflarea adevărului, buna desfăşurare a procesului penal şi pericolul concret pentru ordinea publică).

De asemenea, s-a mai apreciat ca fiind fără relevanţă; sub aspectul necesităţii măsurii preventive de libertate, a posibilităţilor de completare a probelor în acuzare, aceasta neconstituind temei reglementat de art.148 C.pr.pen.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro