404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ. REGIMURI SPECIALE. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ. CONTRACT DE MANDAT. PRESTARE DE SERVICII

Decizia civilă nr. 36/14.01.2010

Prin sentinţa civilă nr. 124/CF din 21.07.2009 Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta F. E. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Piatra Neamţ şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia de impunere nr. 22858 din 26.01.2009 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, respectiv suma de 13.722 lei cu titlu de TVA colectată, nedeclarată, aferentă veniturilor încasate în sumă de 72.221 lei şi suma de 596 lei majorări de întârziere. Aceste obligaţii fiscale au fost stabilite de organul fiscal urmare raportului de inspecţie fiscală încheiat la 26.01.2009.

Contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere a fost soluţionată prin Decizia nr.143 din 31.03.2009 prin care s-a respins contestaţia formulată pentru suma totală de 14.318 lei.

În perioada 1.02.2007- 31.12.2007 reclamanta a înregistrat încasări în sumă totală de 693.586 lei, încasări rezultate din executarea contractului de mandat comercial încheiat cu S.C. K.I.C.C. S.R.L. Reclamanta a depăşit în luna decembrie 2007 plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin. 1 din Codul fiscal, astfel încât obligaţia înregistrată ca plătitor de TVA se impunea a fi îndeplinită potrivit dispoziţiilor art.152 din Legea nr. 571/2003 până la data de 1.01.2008. Cum reclamanta nu a îndeplinit obligaţia de înregistrare ca plătitor de TVA şi nu a achitat obligaţia fiscală datorată cu acest titlu pentru luna decembrie 2007, organul fiscal a reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale care reglementează obligaţia de plată a TVA şi a majorărilor în întârzierea plăţii.

Reclamanta a obţinut veniturile în baza contractului de mandat încheiat la 1.06.2005 cu S.C. K.I.C.C. S.R.L., contract care a avut ca obiect coordonarea, controlul şi supravegherea întregii activităţi de vânzare a produselor mandantului în zona de distribuţie Moldova Nord. Or, între părţile contractante nu s-au stabilit raporturi de dreptul muncii, aşa cum a invocat reclamanta. Mandatul are ca obiect principal încheierea de acte juridice cu terţii, mandatarul fiind reprezentantul mandatului în timp ce în contractul de muncă salariatul nu are calitatea de reprezentant, o eventuală împuternicire de reprezentare a salariatului constituind un act unilateral de dreptul muncii şi nu un contract cum este cazul mandatului. În aceste condiţii, prestarea serviciului efectuat de reclamantă în interesul mandantului reprezentă o operaţiune impozabilă conform dispoziţiilor art. 126 alin. 1 lit. d şi art. 127 din Legea nr. 571/2003. Faţă de dispoziţiile art. 127 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 şi de faptul că drepturile şi obligaţiile date de contractul de mandat în sarcina mandatarului nu se încadrează în aceste dispoziţii, se constată că din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată datorată de reclamantă, operaţiunile desfăşurate de aceasta sunt impozabile. În consecinţă şi obligaţia stabilită de organul fiscal cu titlu de TVA şi majorări de întârziere este legală, în cauză nefiind motive care să ducă la anularea deciziei contestate.

În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului, reclamanta F. E. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:

Hotărârea tribunalului este netemeinică şi nelegală deoarece a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 127 alin. 3 din Codul fiscal.

Una dintre cele 5 condiţii stabilite de art. 126 din Codul fiscal pentru considerarea unei operaţiuni ca fiind impozabilă este cea prevăzută la lit. c), ca livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să fie realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită prin art. 127 alin. 1 din Codul fiscal. exercitarea activităţii de o manieră independentă conduce la considerarea respectivei persoane ca persoană impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată în situaţia în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 126 alin. 1 din Codul fiscal.

Art. 127 alin. 3 din Codul fiscal reglementate excepţiile de la exercitarea activităţii de o manieră independentă: personale legate de angajator printr-un contract individual de muncă; persoanele legate de angajator prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat. În acest din urmă caz, legiuitorul nu a avut în vedere raporturile tipice de muncă deoarece acestea iau naştere numai în baza contractului individual de muncă, ci raporturi reglementate de alte dispoziţii legale şi care prezintă unele dintre trăsăturile caracteristice ale raporturilor tipice de muncă, putând fi clasificate ca relaţii sociale de muncă în condiţiile în care presupun prestarea de către o persoană fizică a unei munci în folosul celeilalte părţi – persoană juridică, în schimbul unei remuneraţii.

Tribunalul a interpretat greşit dispoziţiile art. 127 alin. 3 teza a II-a din Codul fiscal luând în considerare strict raporturile anagajator-angajat. Având în vedere clauzele contractului de mandat nr. 12/6.05.2006, condiţiile de desfăşurare a activităţii ce face obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi modul în care trebuie interpretată teza a II-a a alin. 3 a art. 127 din Legea nr. 571/2003, ne aflăm în prezenţa unui instrument juridic din cele avute în vedere de Codul fiscal în reglementarea persoanelor care sunt considerate că nu acţionează de o manieră independentă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

Însărcinarea care i s-a încredinţat în baza contractului de mandat priveşte, în principal, coordonarea activităţii desfăşurate de agenţii de vânzare. Mandantul s-a obligat să-i asigure condiţiile pentru desfăşurarea activităţii care face obiectul contractului. În baza acestui contract s-a angajat să presteze activităţile care fac obiectul contractului, pe zona de distribuţie, în schimbul remuneraţiei prevăzute la pct. 4.2, întreaga activitate desfăşurându-se pentru şi în folosul mandantului, cu obligaţia sa de a urmări creşterea vânzărilor mandantului în zona de distribuţie, diminuarea cheltuielilor şi, în consecinţă, creşterea eficienţei zonei de distribuţie a mandantului.

În exercitarea însărcinării primite nu acţionează de o manieră independentă, existând raporturi de subordonare faţă de mandant, acţionând sub directa îndrumare şi controlul acestuia. între mandant şi mandatar poate exista acest raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că o persoană juridică, mandantul, a încredinţat o anumită însărcinare mandatarului, persoană fizică.

Mandantul este cel care stabileşte modul în care trebuie să se desfăşoare activitatea de desfacere a produselor la punctul de lucru şi pe zona de distribuţie, stabileşte sortimentele de produse, preţurile e de vânzare, politica de vânzare, condiţiile de desfacere a produselor către clienţii săi, dă indicaţii mandatarului şi îndrumă activitatea acestuia prin note interne, note de lucru şi note informative emise de compartimentele specializate ale mandantului şi exercită supravegherea şi controlul permanent.

Examinând hotărârea recurată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile fiscale aplicabile în materie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Atât inspecţia fiscală, cât şi actele administrativ fiscale care i-au urmat privesc persoana fizică care desfăşoară activităţi independente în mod individual P.F. F. E. – având codul de înregistrare fiscală 24930485 -, stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare făcându-se în sarcina acestei entităţi juridice şi nu în sarcina persoanei fizice (de drept civil) F. E. Aşadar, impunerea fiscală vizează persoana fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice, singura care putea să încheie contractul de mandat din 1.06.2005 (înregistrat sub nr. 12/26.05.2005), accesul la activitatea economică nefiind recunoscut persoanelor fizice astfel cum sunt acestea reglementate de Decretul nr. 31/1954. Prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, activitatea economică este definită ca fiind activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit (lit. a), iar persoana fizică autorizată este definită ca fiind persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă.

În calitatea sa de persoană fizică autorizată, P.F. F. E. a plătit, în perioada verificată, 2005-2008, impozitul pe venit de 10%, astfel cum s-a reţinut prin raportul de inspecţie fiscală 22585/26.01.2009. Însă, în aceeaşi calitate, P.F. F. E. putea deveni şi plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în funcţie de cifra anuală de afaceri; prin anexa 6.2. la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1766/2004 s-a prevăzut conţinutul declaraţiei necesare în scopul înregistrării fiscale, declaraţie în care solicitantul era ţinut să completeze, la rubrica ,,Plătitor de T.V.A.”, cifra de afaceri anuală din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere prognozată a se obţine în cursul anului fiscal din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, conform obiectului de activitate.

La momentul la care a depăşit plafonul prevăzut de art. 152 alin. 1 din Codul fiscal, P.F. F. E. avea obligaţia de a solicita, în conformitate au art. 152 alin. 3 (în august 2006, devenit ulterior alin. 6) înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 începând cu august 2006. Or, reclamanta a formulat o astfel de cerere la data de 8.01.2009, cererea fiind înregistrată sub nr. 6.

Art. 152 se referă la persona impozabilă, persoană a cărei definiţie este redată în art. 1251 din Codul fiscal (introdus prin Legea nr. 343/2006, în vigoare începând cu data de 1.01.2007). Astfel, potrivit pct. 18 persoana impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică. (Anterior, semnificaţiile termenilor comuni întregului cod se regăseau exclusiv în art. 7, titlul I – Dispoziţii generale – al Codului fiscal; astfel, activitatea a fost definită ca fiind orice activitate desfăşurată de către o persoană în scopul obţinerii de venit (pct. 1), activitatea dependentă a fost definită ca orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare (pct. 2), iar activitatea independentă – ca orice activitate desfăşurată cu regularitate de către o persoană fizică, alta decât o activitate dependentă. Definiţia dată activităţii dependente este utilă pentru identificarea veniturilor de natură salarială, toate activităţile care nu se caracterizează prin relaţia de dependenţă conducând la obţinerea de venituri care nu sunt de natură salarială. Definiţia negativă a activităţii independente a fost necesară deoarece formele activităţii independente sunt nelimitate, neputând fi enumerate limitativ; prin urmare, tot ceea ce nu este activitate dependentă conduce la venituri din activităţi independente. La data de 1.01.2008, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007, legiuitorul a exceptat de la definiţiile cuprinse în art. 7, titlul VI avându-se în vedere că, prin Legea nr. 343/2006, au fost reglementate propriile semnificaţii ale termenilor şi expresiilor folosite în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată).

P.F. F. E. este o persoană impozabilă în sensul art. 127 alin. 1 din Codul fiscal, respectiv persoană impozabilă care desfăşoară, de o manieră independentă, activităţile economice de natura celor prevăzute la alin. 2 al aceluiaşi articol. Desfăşurarea activităţii de o manieră independentă rezultă din realizarea activităţii în conformitate, mai întâi, cu Legea nr. 300/2004, iar apoi, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, iar nu din desfăşurarea activităţii din contractul de mandat de către persoana fizică F. E.. Prin urmare, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 127 alin. 3 din Codul fiscal invocate de recurentă. În acest context şi având în vedere faptul că agenţii comerciali care desfac produsele pe zona de distribuţie a reclamantei sunt angajaţi ai mandantului, sunt de reţinut şi dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 potrivit cărora „persoana fizică autorizată nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă”.

Pe de altă parte, clauzele contractului de mandat referitoare la condiţiile de muncă, remunerarea mandantului – care, potrivit art. 3.1. din contract este în cuantum de 6,3% din încasările aferente reţelei de distribuţie şi 2% din vânzările K.A. şi este stabilită pentru prestaţiile mandatarului – şi celelalte obligaţii ale mandantului nu conturează un instrument juridic în sensul art. 127 alin. 3 teza a II-a din Codul fiscal, ci o prestare de servicii în sensul art. 129 alin. 3 din Codul fiscal. La lit. e) este prevăzută ca fiind operaţiune din sfera prestărilor de servicii, serviciile de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau într-o prestare de servicii; or, ceea ce face P.F. F. E. sunt tocmai serviciile de intermediere, efectuate în numele şi în contul S.C. K.I.C.C. S.R.L., intervenind în livrarea produselor acestei societăţi, prin intermediul propriilor săi agenţi de vânzări (agenţii S.C. K.I.C.C. S.R.L.), în zona de distribuţie a P.F. F. E.. La lit. c) este prevăzută ca fiind operaţiune din sfera prestărilor de servicii, angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu o altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie; prin art. 4.2. lit. c) din contractul de mandat nr. 26/2005, mandatarul s-a obligat să nu producă, să nu promoveze şi să nu vândă, pe toată durata mandatului, direct sau indirect, produse similare cu cele ale mandantului.

Totodată, sunt de reţinut dispoziţiile cuprinse în art. 7 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, dispoziţii date în aplicarea art. 129 alin. 3 lit. e din Codul fiscal. Potrivit acestor prevederi „intermediarul care acţionează în numele şi în contul altei persoane este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care mandatarul intermediază livrări de bunuri sau prestări de servicii, furnizorul/prestatorul efectuează livrarea de bunuri/prestarea de servicii către beneficiar, pentru care emite factura direct pe numele beneficiarului, iar mandatarul efectuează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura de comision care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către mandant, respectiv către beneficiar sau, după caz, către furnizor/prestator”.

Faţă de cele ce preced, curtea constată că motivele invocate în recurs nu pot determina modificarea ori casarea hotărârii tribunalului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro