404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Indemnizaţia de dispozitiv reglementată de dispoziţiile Legii nr. 138/1999 şi ale Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/05 iunie 2002 modificat şi completat prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/28 iulie 2003. Categoriile de personal cărora le este recunoscut dreptul la această indemnizaţie.

Contencios administrativ. Dreptul funcţiei publice.

Art. 11, 16 din O.U.G. 63/2003 art. 3 din Legea nr. 138/1999 pct. 9.1, 9.2 din Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/05 iunie 2002 modificat şi completat prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/28 iulie 2003.

De recunoaşterea dreptului la indemnizaţia de dispozitiv beneficiază doar personalul civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice în structurile de ordine şi siguranţă publică, avute în vedere de dispoziţiile Legii 138/1999.

Prin dispoziţiile art. 11 al. 1 din O.U.G. 63/2003, în domeniul administraţiei publice în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost stabilite anumite instituţii şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, referitor la administraţia publică din unităţile administrativ – teritoriale fiind incident principiul descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, consacrate de dispoziţiile art. 120 – 123 din Constituţia României, respectiv de prevederile art. 2 din Legea 215/2001 republicată cu completările şi modificările ulterioare.

Limitele de aplicare a Ordinului 275/2002 cu modificările şi completările aduse de Ordinul 496/2003 sunt circumscrise de categoriile de personal ce compuneau Ministerul Administraţiei şi Internelor după reorganizarea reglementată de dispoziţiile O.U.G. 63/2003 publicate în Monitorul Oficial al României nr. 462/28 iunie 2003, precum şi de cele avute în vedere de dispoziţiile Legii 138/1999 ca beneficiare a indemnizaţiei de dispozitiv.

În acest context, prin dispoziţiile art. 11 din O.U.G. 63/2003, anterioare Ordinului 496/2003, au fost reglementate instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurile de ordine şi siguranţa publică din subordinea Ministerului şi Internelor, în funcţie de domeniile de activitate, respectiv administraţie publică şi ordine şi siguranţa publică.

Pe de altă parte, din perspectiva categoriilor de personal prin dispoziţiile art. 16 din O.U.G. 63/2003, au fost reglementate componenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor ca fiind reprezentată de funcţionarii publici, funcţionari publici cu statut special – poliţişti, cadre militare în activitate, personal contractual, militari, jandarmi şi poliţişti de frontieră angajaţi pe bază de contract.

Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,

de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 744 din 06 noiembrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 150/CA/13 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 133/103/2008 a fost respinsă acţiunea formulată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Consiliul Judeţean Neamţ şi din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ în numele şi pentru reclamanţii membri de sindicat funcţionari publici în aparatul administrativ al Consiliului Judeţean Neamţ în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Neamţ şi Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la alocarea, calcularea şi plata drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv lunară, în cuantum de 25 % din salariul de bază, retroactiv începând cu data de 25 ianuarie 2005 şi, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a contractului de muncă (după caz), în funcţie de perioada efectiv lucrată în cadrul acestei structuri, pentru fiecare reclamant, sume reactualizate în funcţie de rata inflaţiei, precum şi consemnarea în carnetele de muncă a indemnizaţiei de dispozitiv retroactiv de la data de 25 ianuarie 2005.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:

Indemnizaţia de dispozitiv este un drept acordat iniţial prin Legea nr.l38/1999. Dispoziţiile acestei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei. Indemnizaţia de dispozitiv este un drept acordat personalului din structuri militare şi constituie un drept corelativ obligaţiilor ce decurg din calitatea de militar sau personal civil în unităţi militare. Chiar dacă personalul unităţilor militare îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instituţii publice, acest personal îşi păstrează obligaţiile ce decurg din raporturile cu unităţile militare din care face parte. Astfel exigenţele, rigorile şi obligaţiile personalului prevăzut ca beneficiu al indemnizaţiei de dispozitiv sunt diferite de cele ale funcţionarilor publici din cadrul unei instituţii precum Consiliul Judeţean.

Ordinul cu nr.496/2003 al Ministrului Administraţiei şi Internelor nu este un act normativ ci este un act administrativ aplicabil numai în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Prin personal civil se înţelege numai personalul civil (funcţionari publici sau personal contractual) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu şi personalul civil cu care funcţionarii publici ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative vin în contact şi cu care colaborează în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu.

Deşi atât funcţionarii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cât şi cei ai Consiliului Judeţean îşi desfăşoară activitatea aparent în aceleaşi condiţii, cele două categorii au autorităţi diferite, cu care se află în raporturi de serviciu, au statut socio-profesional diferit, obligaţii profesionale diferite şi sunt supuşi unor niveluri de exigenţă diferite. De asemenea, carierele profesionale ale celor două categorii diferă şi implicit drepturile băneşti legale prevăzute sunt diferite.

Pentru motivele de mai sus, acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Sindicatul Liber al Salariaţilor din Consiliul Judeţean Neamţ şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ în numele reclamanţilor membri de sindicat, scutit de plata taxei de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 15 lit. a din Legea 146/1997.

În motivarea recursului s-a arătat că pct. 9.2 şi 31.1 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor 496/2003 sunt relevante în cauză, stabilind că de dreptul la îndemnizaţia de dispozitiv beneficiază şi personalul civil din administraţia publică, fără a diferenţia între administraţia publică centrală şi cea locală, sintagma „personal civil” având semnificaţia „funcţionari publici şi personalul contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor”, fără a fi folosită sintagma „din aparatul propriu al M.AL”.

În consecinţă, de indemnizaţia de dispozitiv trebuie să beneficieze şi personalul din aparatul propriu al consiliilor locale, o altă interpretare contravenind prevederilor constituţionale, ale normelor interne, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Cartei Europene a Autonomiei Locale, reprezentând o situaţie de discriminare între categoriile de salariaţi din prefecturi şi din consiliile judeţene şi cele locale.

Pe de altă parte, pronunţându-se în speţe similare instanţele din ţară au înlăturat această formă de discriminare, neacordarea sporului de dispozitiv reprezentând un tratament inegal în raport cu reclamanţii din alte judeţene, sancţionat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin mai multe decizii ale sale.

Legal citaţi, intimaţii – pârâţi au formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, Ordinul Ministrului de Interne 275/2002 modificat prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor 496/2003 referindu-se la salarizarea personalului militar şi civil din structura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

La solicitarea instanţei au fost depuse la dosar înscrisuri de intimaţi: copia Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/2002 şi a Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/28 iulie 2003.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condiţiile art. 304, 3041 Cod procedură civilă, instanţa îl apreciază ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reglementarea indemnizaţiei de dispozitiv s-a realizat prin dispoziţiile art. 3 din Legea 138/1999 ca o componentă a soldei lunare cuvenite iniţial cadrelor militare şi militarilor angajaţi pe bază de contract, precum şi salariaţilor civili din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/05 iunie 2002 a fost dat în aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul de Interne, având în vedere prevederile Legii 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, stabilind la pct. 9.1 că beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv şi studenţii care au obţinut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” sau alte instituţii militare de învăţământ superior.

Prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/28 iulie 2003 a fost modificat şi completat Ordinul 275/2002. Astfel, după pct. 9.1 a fost introdus pct. 9.2 care statua dreptul la indemnizaţia de dispozitiv şi în favoarea personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, prin personal civil înţelegându-se funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit pct. 31 din Ordinul 275/2002 modificat prin Ordinul 496/2003.

Limitele de aplicare a Ordinului 275/2002 cu modificările şi completările aduse de Ordinul 496/2003 sunt circumscrise de categoriile de personal ce compuneau Ministerul Administraţiei şi Internelor după reorganizarea reglementată de dispoziţiile O.U.G. 63/2003 publicate în Monitorul Oficial al României nr. 462/28 iunie 2003, precum şi de cele avute în vedere de dispoziţiile Legii 138/1999 ca beneficiare a indemnizaţiei de dispozitiv.

În acest context, prin dispoziţiile art. 11 din O.U.G. 63/2003, anterioare Ordinului 496/2003, au fost reglementate instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurile de ordine şi siguranţa publică din subordinea Ministerului şi Internelor, în funcţie de domeniile de activitate, respectiv administraţie publică şi ordine şi siguranţa publică.

Pe de altă parte, din perspectiva categoriilor de personal prin dispoziţiile art. 16 din O.U.G. 63/2003, au fost reglementate componenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor ca fiind reprezentată de funcţionarii publici, funcţionari publici cu statut special – poliţişti, cadre militare în activitate, personal contractual, militari, jandarmi şi poliţişti de frontieră angajaţi pe bază de contract.

În acest cadru legislativ, raţiunea legiuitorului de a recunoaşte dreptul la indemnizaţia de dispozitiv categoriilor avute în vedere de prevederile Legii 138/1999 a fost materializată prin aplicarea dispoziţiilor din această materie şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice cu atribuţii de ordine şi siguranţă publică, având în vedere că anumite structuri de ordine şi siguranţa publică au fost demilitarizate, personalul acestora dobândind statut de funcţionar public, precum poliţiştii (prin Legea 360/2002), poliţiştii de frontieră (O.U.G. 104/2001).

Deşi au fost abrogate, dispoziţiile arătate din O.U.G. 63/2003 sunt reluate de prevederile art. 13 din O.G. 30/2007.

Având în vedere regulile de tehnică legislativă stabilite de dispoziţiile art. 75, 76 ale Legii 24/2000, Ordinele 275/2002 şi 496/2003 nu pot fi interpretate şi aplicate decât în limitele cadrului stabilit de legile, hotărârile şi ordonanţele Guvernului pe baza şi în executarea cărora au fost admise.

În consecinţă de recunoaşterea dreptului la indemnizaţia de dispozitiv beneficiază doar personalul civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice în structurile de ordine şi siguranţă publică, avute în vedere de dispoziţiile Legii 138/1999.

Mai mult decât atât, prin dispoziţiile art. 11 al. 1 din O.U.G. 63/2003, în domeniul administraţiei publice în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost stabilite anumite instituţii şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, referitor la administraţia publică din unităţile administrativ – teritoriale fiind incident principiul descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, consacrate de dispoziţiile art. 120 – 123 din Constituţia României, respectiv de prevederile art. 2 din Legea 215/2001 republicată cu completările şi modificările ulterioare.

Cum reclamanţii din prezenta cauză sunt funcţionari publici şi personal contractual din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ, autoritate a administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, nu se încadrează în categoriile vizate de dispoziţiile art. 47 coroborate cu art. 1 din Legea 138/1999.

Invocarea de către reclamanţi a unei situaţii discriminatorii ce se impune a fi înlăturată de instanţa de judecată nu este justificată în acest context, criteriile în funcţie de care se poate constata o asemenea situaţie nefiind incidente în cauză. Astfel, nu subzistă condiţiile de egalitate având în vedere statutul socio-profesional, cariera profesională, îndatoririle de serviciu şi răspunderile diferite.

Pe de altă parte, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 82C. 821/2008 s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 1,2 al. 3, art. 27 aL 1 din O.G. 27/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în consacrarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

În prezenta cauză, a recunoaşte reclamanţilor dreptul la indemnizaţie de dispozitiv echivalează cu refuzul aplicării dispoziţiilor legale aplicabile categoriei din care fac parte şi înlocuirea acestora cu prevederile Legii 138/1999.

Susţinerile reclamanţilor cu privire la interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor Ordinului 275/2002 completat şi modificat prin Ordinul 496/2003, care ar fi contradictorie Constituţiei, normelor interne, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Cartei Europene a Autonomiei Locale nu sunt concretizate prin indicarea dispoziţiilor încălcate, invocarea generică a încălcării neputând constitui un motiv temeinic de recurs.

În privinţa existenţei normei de interzicere a discriminării – art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, art. 16 din Constituţia României, instanţa a examinat anterior condiţiile de incidenţă a unei situaţii discriminatorii, constatând inexistenţa acesteia în prezenta cauză.

Cât priveşte Legea 13/2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană aceasta nu produce efecte prin ea însăşi, tratatul intrând în vigoare la 01 ianuarie 2009, sub condiţia depunerii tuturor instrumentelor de ratificare de către înaltele Părţi Contractante.

Referitor la practica existentă la nivelul instanţelor judecătoreşti din ţară, instanţa constată, pe de o parte, că în sistemul judiciar român practica instanţelor nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, că prin Hotărârea Curţii Europene a drepturilor Omului – Secţia a IlI-a din 06 decembrie 2007, publicată în Monitorul oficial al României nr. 616/21 august 2008, în cauza Beian contra României, în ceea ce priveşte încălcarea art. 14 din convenţie, s-a reţinut neîhdeplinirea de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rolului acesteia de regulator al divergenţelor de jurisprudenţă, iar nu existenţa unor simple conflicte de jurisprudenţă, care sunt consecinţa inerentă oricărui sistem judiciar bazat pe un ansamblu de instanţe de fond.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, a fost respins recursul ca nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro