404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Omor

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.964/P/2004

Din 02.02.2005 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 71/110/2005 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 cp

În fapt, prin actul de sesizare, s-a reţinut că în seara zilei de 20.11.2004 pe fondul consumului de alcool, în timp ce victima D.M.A.se afla la locuinţa sa din jud. Bacău a întreţinut relaţii sexuale homosexuale cu acesta, împrejurare în care a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i astfel decesul.

Prin sent. pen. nr.103/D/15.02.2007 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a cpp rap. la art. 10 lit. c cpp achitarea inculpatului şi punerea de îndată în libertate.

Prin dec. pen. 236/18.12.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dos. 71/110/2005 s-a respins ca nefundat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sent. pen. nr.103/D/15.02.2007 pronunţată de Tribunalul Bacău.

Prin dec. pen nr.1397/D/15.04.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus casarea în totalitate a dec. pen. 236/18.12.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi în parte sent. pen nr.103/D/15.02.2007 pronunţată de Tribunalul Bacău şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bacău sub nr.4631/110/2008.

Având în vedere disp. instanţei de recurs s-a dispus exhumarea victimei D.M.A.( filele 22-27)şi efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală – examen ADN- de către Institutul de Medicină Legală „ Mina Minovici” Bucureşti ( filele 91-95 ).

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:

În codul de procedură penal român, astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 ind. 2 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Prin adoptarea prezumţiei de vinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane – , s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi ale concepţiei organelor judiciare, care trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

– vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

– sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoare fază a procesului;

– la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes.

– hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebiue să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă

Singura probă în dovedirea vinovăţiei inculpatului constă în recunoaşterea acestuia manifestată cu ocazii diferite:în două declaraţii date în faza de urmărire penală ( filele 44-48 d.u.p. ), cu ocazia audierii sale la soluţionarea propunerii de arestare preventivă ( fila 8 dos 8318/2004 ), şi cu ocazia activităţii de „ conducere în teren” efectuată tot în cursul urmăririi penale( filele 5-6 d.u.p. )

Această recunoaştere nu a existat de la început, fiind de necontestat că la debutul cercetărilor cu privire la persoana sa, inculpatul a negat comiterea faptei. Că este aşa o dovedeşte în primul rând împrejurarea că prin rezoluţia din 23.11.2004 s-a dispus examinarea sa tehnică poligraf şi apoi răspunsurile date de inculpat la întrebările puse în cadrul examinării, când a negat că este autorul faptei ( fila 7 d.u.p. )

În cursul judecăţii inculpatul a revenit la atitudinea iniţială de nerecunoaştere a faptei.

Faptul că inculpatul B.V. a fost inconsecvent în declaraţiile date în faţa organelor judiciare este irelevant, întrucât, conform art. 66 cpp „inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia”. Potrivit art. 69 cpp „declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Examinând atât declaraţiile în care inculpatul recunoaşte fapta cât şi pe cele în care o neagă, instanţa constată că cele din prima categorie nu numai că nu se coroborează cu alte probe, dar împrejurări semnificative relatate de inculpat sunt infirmate de împrejurări ce rezultă din alte probe.

Astfel, în prima declaraţie, scrisă personal de inculpat, acesta a relatat că a strâns victima în timp ce întreţinea raport sexual cu aceasta, inculpatul fiind activ. Descriind acest aspect, inculpatul a precizat că victima s-a dezbrăcat de pantaloni, şi-a dat indispensabilii jos până la genunchi, s-a aşezat cu faţa în jos (probabil pe pat), picioarele rămânând pe pardoseală (filele 44-45 d.u.p.). Victima a fost găsită într-o altă poziţie, respectiv întinsă pe pat, cu faţa în jos, îmbrăcat cu indispensabili, pulovărul cu care era îmbrăcată fiind tras peste indispensabili. Această situaţie de fapt rezultă din procesul verbal încheiat cu ocazia primei cercetări la faţa locului efectuată de agentul de poliţie din cadrul Postului de Poliţie F. la data de 21.11.2004 (fila 7 d.u.p.).

Probele administrate în cauză dovedesc că poziţia victimei nu a fost schimbată până la sosirea lucrătorului de poliţie, martorii J.A. şi P.M., primele persoane care au găsit victima, indicând aceeaşi poziţie ca şi cea constatată de lucrătorul de poliţie ( filele 57,59 d.u.p., fl. 66,67 dos. 71/110/2005).

De asemenea şi martora C.M. – sora victimei – a declarat că a găsit victima în pat, cu faţa în jos ( fila 62 d.u.p.), în cursul judecăţii precizând că a văzut acest lucru uitându-se pe geam ( fila 33 dos. 71/110/2005).

Aceste contradicţii conduc la concluzia că inculpatul a relatat aspectele menţionate altfel decât în realitate.

Mai există o altă împrejurare relatată de inculpat şi infirmată de o altă probă. Astfel el a declarat că a plecat de la bar împreună cu victima dar martorul C.I. a afirmat că în seara zilei de 20.11.2004 a văzut victima care „se chinuia să bage căruţa cu un cal în curte” şi că aceasta era singură.

În fine, în ambele declaraţii inculpatul a precizat că pentru a întreţine actul sexual, victima s-a dezbrăcat de pantaloni, dar expertiza medico-legală de examen ADN pus în evidenţă urme de spermă pe pantalonii ei, ceea ce duce la concluzia că cel puţin actul sexual întreţinut de acesta a avut loc în alte condiţii decât cea descrisă de inculpat cu ocazia recunoaşterii.

În ceea ce priveşte examinarea cu tehnica poligraf, instanţa constată că au fost evidenţiate modificări ale stresului emoţional al inculpatului, caracteristice ale comportamentului simulat, dar această examinare nu este reglementată de codul de procedură penală ca fiind mijloc de probă, un comportament simulat neconstituind singura cauză a modificărilor emoţional, verificat fiind că sunt persoane care trăiesc un stres emoţional chiar şi atunci când sunt audiate doar în calitate de martor, şi cu atât mai mult când sunt bănite de comiterea unei infracţiuni.

Din celelalte probe administrate în prezentul procesul penal rezultă cu certitudine doar faptul că în ziua când se reţine a fi săvârşită infracţunea inculpatul s-a întâlnit cu victima D.M.A. într-un bar situat pe raza comunei F., jud. Bacău. Probele administrate nu reuşesc însă să releve împrejurarea că inculpatul şi victima s-au deplasat împreună la locuinţa acesteia din urmă.

Martorii P.M. şi J.A. au fost persoanele care au găsit victima decedată în locuinţa acesteia. Aceşti martori nu oferă nici un fel de date privitoare la posibilitatea ca inculpatul să se fi aflat anterior la locuinţa victimei, iar martorul C.I. a declarat că în seara respectivă a văzut victima în faţa locuinţei acesteia, în drum şi era singură ( fila 112 dos. 71/110/2005).

Raportul de expertiză medico-legală ADN ( fila 196-200 dos. 71/110/2005), şi suplimentele de expertiză ( filele 253-252 dos. 71/110/2005 şi filele 91-95) stabilesc cu valoare de certitudine următoarele aspecte:

– urmele de sânge şi spermă identificate pe obiectele de îmbrăcăminte sau în locuinţa victimei, aparţin acesteia şi nu provin de la inculpat.

– urmele biologice identificate pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de inculpat la data faptei, aparţin acestuia şi nu provin de la victimă.

Toate aceste probe întăresc incertitudinea vinovăţiei inculpatului în raport cu fapta pentru care este acuzat.

La fila 126 dos. 71/110/2005 a Curţii de Apel Bacău se află un înscris sub semnătură privată, în care este consemnat că martorul P.M., care s-a sinucis în cursul procesului penal, este autorul infracţiunii de omor săvârşită împotriva victimei D.M.A.

La judecata în apel, din primul ciclu procesual,. s-a efectuat expertiza criminalistică, în raportul întocmit concluzionându-se că acest bilet nu a fost scris de martor, ceea ce nu dovedeşte însă că autor al faptei este inculpatul, indiferent cine a decis realizarea scenariului care rezultă din declaraţia martorului S.P., audiat de instanţa de apel ( fila 41 ); în orice caz nu este inculpatul, care de la data de 21.11.2004 şi până la data de 15.02.2007 s-a aflat în stare de arest preventiv.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea privind vinovăţia inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „ orice îndoială este în favoarea inculpatului” ( in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 cpp, se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă ( fapta supusă judecăţii )

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezi administrate în cauză, că realitatea obiectivă ( fapta supusă judecăţii ) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există şi totuşi îndoiala persistă în ceea ce priveşte nevinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie şi deci inculpatul trebuie achitat .

Faţă de considerentele ce preced, tribunalul în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c cpp va dispune achitarea inculpatului B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev de art. 174 cp.

În baza art. 14 şi 346 cpp va lua act că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Va constata că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 192 al. 3 cpp cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro