404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Asigurări sociale

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1394 din 03.03.2009, astfel cum a fost precizată (f.28), d-l C.G. a chemat în judecată C.j.p. Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că în perioada 9.03.1988-16.11.1992 a lucrat la SC E. SA Bacău ca şofer, perioadă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, potrivit Ordinului 50/1990, anexa II, poziţiile 207,208.

În motivarea cererii sale, a arătat reclamantul că a solicitat pârâtei o adeverinţă din care să rezulte faptul că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada arătată, arhiva angajatorului fiind predată de către lichidatorul societăţii CJP Bacău care, însă, a refuzat să elibereze înscrisul solicitat.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.3-11) şi precizări (f.36).

Prin încheierea din 29.10.2009 instanţa a dispus conexarea dosarului nr.1395/110/2009 (f.29), dosar în care se soluţionează cererea reclamantului având ca obiect cererea de obligare a CJP Bacău la eliberarea unei adeverinţe privind perioada 16.01.1974-4.08.1998 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, la dosar fiind depuse înscrisuri (f.3-11).

Prin reprezentanţii săi legali, CJP Bacău a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, soluţionată prin încheierea din 30.10.2009 (f.29) şi a depus la dosar înscrisuri (f.24-28), instanţa solicitând relaţii şi lichidatorului SC E., I.E. SPRL Bacău (f.43, 46-51, 57, 60-64).

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, d-l G.C. a fost angajat în calitate de conducător auto la A.B., ulterior SC E. SA Bacău, începând cu 16.01.1974 şi până la data de 4.08.1998 (f.3-10 dosar 1395/110/2009, f.3-11 dosar 1394/110/2009).

Prin cererile pendinte, reclamantul a solicitat să se constate că a lucrat în perioada 16.01.1974-04.08.1998 în condiţii ce justifică recunoaşterea grupei a II-a de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului nr.50/1990, anexa II, poziţiile 207 şi 208, fără a face, însă, dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de textele legale invocate. Astfel, beneficiază de grupa a II-a de muncă şoferii care deservesc autobuze pentru transporturi publice de călători (pct.207) şi şoferii care deservesc autocamioane (inclusiv asimilatele acestora) cu capacitate de transport de cel puţin 10 tone (pct.208) or, deşi reclamantul susţine (f.36) că în perioada indicată a lucrat pe maşini de tonaj greu, cu masa de 22 tone, nu a făcut dovada susţinerilor sale.

În consecinţă, considerând că reclamantul nu îndeplineşte cerinţele legale, instanţa va respinge atât acţiunea principală cât şi acţiunea conexă ca nefondate.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro