404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contestaţie decizie de pensionare

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.377/25.01.2010 d-l F.M. a chemat în judecată CJP Bacău contestând decizia nr.R/15737/21.12.2009.

În motivarea cererii sale, a arătat contestatorul că i s-a respins cererea de pensionare nefiind luată în considerare adeverinţa nr.317/12.10.2000 eliberată de SC I. SA Bacău, potrivit căreia în perioada 15.07.1966-18.08.1970 munca desfăşurată a fost încadrată în grupa I de muncă.

S-a arătat, de asemenea, în motivarea contestaţiei că la determinarea drepturilor de pensie nu au fost valorificate stagiile asimilate şi nici contribuţia suplimentară la sistemul public de pensii.

Motivând în drept contestaţia, d-l F. M. a invocat dispoziţiile L.19/2000 precum şi pe cele ale Ord. MMPS nr.50/1990 iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (f.4-6,10). Contestaţia este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit L.19/2000.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.14-15), CJP Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată cu motivarea că adeverinţa nr.317/12.10.2000 nu a putut fi luată în considerare, în cuprinsul precizându-se că reclamantul a lucrat la secţia turnătorie, având meseria de tinichigiu, în timp ce în carnetul de muncă figurează menţiunea că a fost angajat ca muncitor necalificat în secţia de tinichigerie, iar pe de altă parte, temeiul legal nu a fost înscris corect, pentru perioada anterioară datei de 18.03.1969 fiind incidente dispoziţiile L.27/1966 şi Instrucţiunile nr.1040/1967.

Intimata a depus la dosar documentaţia în baza căreia a emis decizia contestată, alte înscrisuri (f.16,17, 23-54).

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

Potrivit adeverinţei nr.317/12.10.2000 eliberată de SC I. SA Bacău (f.5) d-l F.M. a fost salariat la Întreprinderea judeţeană de Industrie locală „23 August” Bacău, având meseria de tinichigiu, munca desfăşurată de acesta în perioada 15.07.1966-18.08.1970 încadrându-se în grupa I de muncă, potrivit Ordinului nr.50/1990, anexa I, pct.25, timp de lucru 100%.

Potrivit dispoziţiilor legale arătate, constituie muncă în grupa I activitatea din turnătoriile de fontă, oţel, sau neferoase, cu producţie industrială continuă, în care se execută şi operaţiile de dezbatere sau de curăţare a pieselor în hala de turnare or, reclamantul a avut meseria de tinichigiu într-o secţie de turnătorie, îndeplinind, astfel, condiţiile impuse de text pentru a-i fi recunoscută grupa I de muncă.

În ceea ce priveşte, însă, perioada solicitată, instanţa constată că potrivit art.12,13 din O.50/1990 doar perioada lucrată după 18.03.1969 se încadrează în grupele I sau II de muncă potrivit dispoziţiilor acestui act normativ, pentru perioada anterioară urmând a fi avute în vedere prevederile Instrucţiunilor nr.1040/1967.

Cum adeverinţa nr.317/2000 se raportează doar la dispoziţiile O.50/1990, instanţa va admite în parte contestaţia şi, anulând decizia nr.R/15737/21.12.2009, va obliga intimata să emită o nouă decizie, cu luare în calcul a perioadei 18.03.1969-18.08.1970 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, timp lucrat 100%.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro