Top

Restituiri

Prin sentinţa civilă nr. 1284/20.05.2004, pronunţată în dosarul nr. 1870/2004 al Judecătoriei O., s-a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, s-a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, s-a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei APAPS Bucureşti şi s-a respins, ca neîntemeiată acţiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, acţiune formulată de reclamantă R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. P.M., S.C. B.P.Bucureşti, S.C.C. S.A.O. şi Primăria S.M..

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pârâtele S.C. P.M., S.A. S.M. şi S.C.C. S.A.O., solicitând anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2615/18.12.1995, contract având ca obiect Vila D. şi de asemenea a contractului nr. 1034/1996 ce are ca obiect terenul în suprafaţă de 827, 33 teren aferent imobilului vilă. S-a arătat că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. 3 şi 5 din Legea 10/2001, reclamanta invocând un drept de proprietate asupra imobilelor, în calitatea sa de moştenitoare a defunctului S.I., susţinând că, deşi a notificat pârâta S.C. P.M., aceasta a înstrăinat imobilele.

Raportat la dispoziţiile art. 43 din Legea 10/2001, instanţa a arătat că având în vedere obiectul acţiunii – de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.C. P.M. S.A. şi S.C. C. S.A. pe de o parte şi cel dintre S.C.C. S.A. şi B.P.Bucureşti, pe de altă parte, este competentă material să soluţioneze litigiul.

Excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată a fost respinsă de instanţă, care a reţinut că reclamanta a făcut, la termenul din 03.04.2002, precizări legate de obiectul acţiunii şi faţă de aceste precizări, sancţiunea nulităţii nu mai este incidentă.

Raportat la obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizat, instanţa a constatat că pârâta APAPS nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte cocontractantă.

În soluţionarea excepţiei prematurităţii acţiunii, instanţa a arătat că reclamanta, prin procurator, a făcut precizări asupra obiectului cererii de chemare în judecată, la termenul din 03.04.2002, în sensul că nu s-a solicitat restituirea imobilului şi /sau despăgubiri în cazul în care acesta nu mai există, astfel încât instanţa a respins această excepţie.

Cererea de introducere în cauză a susnumiţilor V.M. şi V.I. a fost respinsă de instanţa de fond, cererea fiind calificată drept o completare la acţiune, neformulată în termen procedural, raportat la dispoziţiile art. 132 C.proc.civ. şi raportat la poziţia procesuală a pârâţilor.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, instanţa a reţinut că imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi reclamanta, în calitate de moştenitoare a proprietarului S. I. a comunicat S.C. P.M. o notificare, la 28.11.1991, solicitând sistarea vânzării imobilului ( fila 6 dosarul 1834/2002). S-a arătat, de instanţa de fond că acest imobil a fost vândut de S.C. P.M. S.A. în anul 1995, prin licitaţie publică, S.C. C. S.A.

Bunul a fost vândut în 1995 de S.C. P.M. S.A. care ulterior naţionalizării dobândise imobilul în proprietate.

Având în vedere că din motivarea cererii de chemare în judecată nu rezultă nici un motiv de nulitate a actelor de înstrăinare prin raportare şi la art. 46 alin. 3 Legea 10/2001, temei de drept invocat de reclamantă dar care a fost declarat neconstituţional, instanţa de fond a reţinut că acţiunea în anulare este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apel înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr. 3782/2004.

În cursul soluţionării apelului pe rolul Curţii de Apel, s-a dispus, la cererea apelantei, introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi a S.C.M.I.G.SRL M.I.G., C.A.S. Bacău, S.C. J.F.I. C. S.R.L. Bacău, S.C. M. I.S. S.R.L. M.I.G., V.M. şi V.I..

Prin încheierea din 12.05.2005 s-a dispus suspendarea cauzei, în condiţiile art. 244 pct. 1 C.proc.civ., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 NR. 0311/1995.

Prin încheierea din 06.04.2006 s-a dispus scoaterea de pe rol a apelului şi trimiterea lui spre soluţionare Tribunalului Bacău, unde a fost înregistrat sub nr. 3024/110/2006.

Prin încheierea din 15.01.2007 s-a constatat suspendată soluţionarea apelului raportat la încheierea din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău.

Prin decizia civilă nr. 253 /15.09.2008 s-a admis excepţia perimării, constatându-se că soluţionarea apelului s-a perimat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta – reclamantă şi prin decizia civilă nr. 10/12.01.2009 a Curţii de Apel Bacău s-a admis recursul, s-a modificat decizia nr. 253 /2008 în sensul respingerii excepţiei perimării şi soluţionarea apelului a fost trimisă Tribunalului Bacău pentru continuarea judecăţii apelului, apelul fiind înregistrat sub nr. 647/110/2009.

Analizând, în rejudecare, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1284/20.05.2004 a Judecătoriei Bacău, tribunalul reţine:

În motivarea apelului, astfel cum a fost înregistrat iniţial la Curtea de Apel Bacău ( fila 21 dosarul 3782/2004), apelanta a arătat că sentinţa instanţei de fond este neîntemeiată şi nelegală deoarece instanţa nu a avut în vedere faptul că solicitarea de introducere în cauză a terţilor s-a făcut la primul termen de judecată, nu a avut în vedere că înstrăinarea terenului a fost abuzivă raportat la notificarea anterior comunicată S.C. P.M., societate ce deţinea doar un drept de administrare nu şi unul de proprietate. La momentul înstrăinărilor S.C. P.M. cunoştea că reclamanta revendica dreptul de proprietate asupra imobilului. Întrucât imobilul a fost rechiziţionat la 12.04.1948, abuziv, ulterior lui 1989 nimeni nu putea să-şi însuşească vreun drept de proprietate.

Prin raportare la Legea 112/1995, notificarea reclamantei este anterioară apariţiei legii şi în condiţiile notificărilor comunicate până în acest moment, înstrăinările trebuiau oprite.

În speţă, S.C. P.M. a înstrăinat imobilul după apariţia Legii 112/1995, dar înainte de intrarea ei în vigoare, temei pentru a nu restitui imobilul.

S.C. C. S.R.L. O. dobânditoarea imobilului l-a vândut, ulterior, la SC B.P.SA Bucureşti, în 1998 şi raportat la situaţia juridică a imobilului care a fost analizată şi în presă, S.C B.P. avea posibilitatea de a nu demola clădirea astfel cum, de altfel, avea posibilitate şi Primăria S.M. să nu emită autorizaţia de demolare.

În condiţiile în care imobilul nu ar fi fost demolat, el putea face obiectul Legii 10/2001.

În consecinţă, apelanta a arătat că se impune casarea sentinţei, constatarea nulităţii actelor de înstrăinare şi restituirea în natură a suprafeţei de 1140 mp din care 480 mp sunt liberi.

Ulterior, scoaterii apelului de pe rolul Curţii de Apel Bacău şi trimiterii lui la Tribunalul Bacău, apelanta a depus, la 31.08.2006, precizări la apelul formulat iniţial, arătând că solicită revendicarea suprafeţei de 1200 mp teren situat în S.M., negocieri cu AVAS Bucureşti, S.C. P.M., Primăria S.M., S.C. C. S.A. O., S.C M.I.G.S.A M.I.G., S. C M. IS SRL M.I.G. pentru clădirea demolată daune materiale de 500.000 de euro pentru clădire, daune morale de 200.000 euro întrucât atât societăţile comerciale cât şi Primăria şi AVAS au favorizat înstrăinarea şi în final demolarea imobilului.

În susţinerea apelului s-a solicitat proba cu înscrisuri.

S.C. B.P.S.A a formulat întâmpinare arătând că cererile de introducere în cauză a unor terţe persoane sunt inadmisibile iar raportat la fond, apelanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, Decretul nr. 92/1950 fiind un titlu legal emis ce nu poate fi anulat, apelanta fiind, eventual, îndreptăţită de măsuri reparatorii.

S.C. Metal a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, apelanta nefăcând dovada dreptului de proprietate, neavând raportat la acest aspect nici calitate procesuală activă. De asemenea atâta vreme cât nu a produs nici un titlu din care să rezulte dreptul său de proprietate. Atâta vreme cât decizia nr. 632/2004 a Î.C.C.J. a confirmat o dată în plus valabilitatea titlului de proprietate al intimatei. S-a arătat că aşa cum a arătat şi sentinţa atacată, apelanta nu a indicat nici un motiv de nulitate a contractelor contestate.

După trimiterea apelului pentru continuarea judecăţii, în urma respingerii excepţie de perimare, la 07.05.2009, apelanta a depus la dosar note ( fila 20 dosarul cauzei) prin care arată că înţelege să solicite modificarea naturii juridice a cererii din acţiune în anulare act în revendicare şi judecarea cauzei de tribunal ca instanţă de fond, învestită cu soluţionarea litigiilor întemeiate pe Legea 10/2001, revendicarea suprafeţei de 1300 mp şi despăgubiri pentru clădire de 2.300.000 euro. Se arată că se solicită şi nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. Mm08 nr. 0311 pentru suprafaţa de 1300 mp, se solicită introducerea în cauză a Statului Român, se reiterează cererea din apelul iniţial privind negocieri cu societăţile comerciale intimate, AVAS şi Primăria S.M., daune materiale de 300.000 euro, daune morale de 500.000 euro, nulitatea actelor de înstrăinare, soluţionarea revendicării prin compararea titlurilor, obligarea S. C M.I.G.SRL la restituirea suprafeţei de 430 mp ( fila 20).

Raportat la excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, invocată prin notele sus amintite, la termenul din 22.06.2009, tribunalul, în condiţiile art. 4 alin. 1 Legea nr. 544/2004, a sesizat Curtea de Apel Bacău cu soluţionarea excepţie de nelegalitate a certificatului, soluţionarea apelului, fiind suspendată în condiţiile art. 4 alin. 1 a Legii 544/2004.

Repunerea pe rol a soluţionării apelului s-a făcut prin încheierea din 06.12.2010, prin decizia nr. 1313/2010 a Î.C.C.J. fiind soluţionată irevocabil excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, excepţia fiind respinsă ca inadmisibilă.

Raportat la precizările din 31.08.2006 ( fila 1 dosarul 2983/2006) şi la notele scrise depuse la 07.05.2009 ( fila 20), ambele cuprinzând cereri formulate în cursul soluţionării apelului, tribunalul a invocat excepţia inadmisibilităţii având în vedere solicitările formulate şi stadiul procesual în care se află soluţionarea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost ea formulată la Judecătoria O. şi astfel cum a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1284/2004, sentinţă ce reprezintă obiectul apelului.

Apelanta – reclamantă a solicitat admiterea solicitărilor sale privind modificarea cererii, introducerea în cauză a Statului Român, admiterea revendicării şi acordarea daunelor materiale şi morale, excepţia urmând a fi respinsă.

Apărătorul intimatei S.C B.P.S. A. a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii, acestea fiind cereri noi, formulate direct în apel.

Analizând excepţia inadmisibilităţii tribunalul reţine că aceasta este incidentă deoarece, potrivit art. 294 alin. 1 C.proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

Raportat la textul legal sus-menţionat cererea de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezintă o cerere nouă formulată pentru prima dată în apel.

De asemenea, în condiţiile art. 294 alin. 1 C.proc.civ., obiectul cererii nu poate fi schimbat şi prin urmare nici solicitarea apelantei de „ modificare a naturii juridice” din anulare act în revendicare nu poate fi primită. Chiar dacă tribunalul reprezintă instanţa competentă investită cu soluţionarea litigiilor întemeiate pe Legea 10/2001, instanţa în cauză este învestită cu soluţionarea litigiului astfel cum el a fost dedus judecăţii prin cererea reclamantei, ca instanţă de apel şi nu ca instanţă de fond, cererea de modificare neputând fi primită în această fază procesuală.

Pe cale de consecinţă şi cererea de revendicare este inadmisibilă a fi formulată în apel aşa cum inadmisibile sunt şi cererile prin care se solicită daune materiale, daune morale, negocieri cu societăţile intimate şi cererea de despăgubiri pentru clădire, toate acestea fiind cereri noi formulate pentru prima dată în apel şi ca atare inadmisibile.

În consecinţă, tribunalul urmează a analiza doar criticile formulate de apelantă raportat la sentinţa civilă atacată şi în considerarea acţiunii de anulare astfel cum a fost formulată de reclamantă.

Sub acest aspect tribunalul reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de apelantă raportat la sentinţa civilă nr. 1284/20.05.2004 au vizat respingerea cererii de introducere în cauză a soţilor V.I. şi Maria şi neanalizarea împrejurării că S.C P.M. nu deţinea un drept de proprietate ci doar un drept de administrare iar înstrăinările de teren s-au făcut după ce reclamanta i-a comunicat notificare prin care a adus la cunoştinţă că înţelege să revendice proprietatea.

Cât priveşte introducerea în cauză a numiţilor V.I. şi V.M. tribunalul reţine că acest aspect este lipsit de relevanţă raportat la faptul că, ulterior, Curtea de Apel Bacău, a dispus introducerea lor în cauză iar, pe de altă parte, susţinerile apelantei sunt neîntemeiate deoarece cererea de introducere în cauză a numiţilor Vrînceanu s-a făcut, nu la prima zi de înfăţişare, ci abia ulterior, după trimiterea dosarului la Judecătoria O. şi instanţa de fond a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 132 C.proc.civ. raportat şi la poziţia celor solicitaţi a fi introduşi în cauză.

Cât priveşte greşita respingere a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, tribunalul reţine că aceasta este întemeiată pe reaua- credinţă a înstrăinătorilor, respectiv a S.C. P.M. care deşi îi fusese comunicată notificarea din 1991, în 1995 a vândut imobilul şi în drept a invocat art. 46 alin. 3 şi 5 din Legea 10/2001.

Cât priveşte dispoziţiile art. 46 alin. 3 Legea 10/2001, anterior republicării, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, acest text de lege a fost declarat neconstituţional prin decizia civilă nr. 98/2002 a Curţii Constituţionale, actele vizate de dispoziţiile art. 46 alin 3 Legea 10/2001, fiind valabile, Curtea Constituţională arătând că, după Legea nr. 112/2005 nu a mai fost interzisă vânzarea imobilelor şi nu a existat nici o interdicţie de vânzare a imobilelor până la apariţia Legii 10/2001.

Notificarea comunicată de reclamanta S.C. P.M. în 1991 şi înstrăinarea imobilului făcută de această societate în 1995 nu poate constitui o dovadă de rea- credinţă şi de fraudă la lege în sarcina cocontractanţilor întrucât în însuşi cuprinsul notificării se arată că reclamanta urmează a acţiona pentru recâştigarea moştenirii ce i se cuvine de drept, proprietatea tatălui său.

La momentul acestei notificări şi până la înstrăinare reclamanta nu a prezentat nici un înscris prin care să i se constate îndreptăţirea la imobil, ea însăşi vorbind doar de o vocaţie în acest sens şi aceasta în condiţiile în care la momentul înstrăinării, S.C. P.M. S.A. era în posesia certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0311, certificat care a rămas valabil, acţiunea reclamantei de anulare a acestui certificat fiind respinsă irevocabil prin decizia nr. 570 /29.11.2005 a Î.C.C.J.

Cum la momentul înstrăinării, în 1995, certificatul nici măcar nu fusese contestat iar reclamanta – apelantă nu a prezentat nici un titlu, aducând la cunoştinţă S.C. P.M., doar intenţia sa de a face demersuri în vederea recuperării bunurilor, tribunalul reţine că nu se poate vorbi de o fraudă a părţilor contractante la încheierea actelor.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 296 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat. Cererile noi de modificare a cadrului procesual şi a obiectului cererii din anulare act în revendicare vor fi respinse ca inadmisibile pentru considerentele mai sus- arătate, reclamanta avânt deschisă calea de a formula acţiune în revendicare, pe cale separată, fără a putea transforma prezentul apel într-o astfel de acţiunea.

Etichete: