404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Partaj

Prin sentinţa civilă nr. 2726/01.10.2010 a Judecătoriei Oneşti, s-a admis în parte, acţiunea reclamantei Ţ.M. în contradictoriu cu pârâtul Ţ.C.M. pentru partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, s-a dispus ieşirea din indiviziune şi s-au atribuit părţilor loturi, valoarea aferentă cotelor fiind compensată prin plata sultei. S-a constatat că imobilul situat în Oneşti, este bun propriu al reclamantei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că părţile au avut calitatea de soţi, căsătorie încheiată la 07.11.1998 fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr. 809/12.03.2009 a Judecătoriei Oneşti. S-a arătat că părţile s-au despărţit în fapt din 01.09.2008 şi pe timpul căsătoriei au dobândit în comun suprafaţa de 864 mp teren pe care au edificat o casă, imobilul – teren şi casa fiind achiziţionate din banii proveniţi din credite bancare, bani împrumutaţi de ambii soţi, instanţa reţinând în final o datorie comună de 8449,96 lei şi 1600 lei.

Privitor la contribuţia soţilor la achiziţionarea bunurilor mobile şi imobile, ce compun masa de partaj, instanţa a reţinut o contribuţie egală a părţilor. Cât priveşte garsoniera situată în Oneşti, instanţa a arătat că aceasta este bun propriu al reclamantei ca efect al subrogaţiei reale, preţul acestui imobil provenind din vânzarea apartamentului din Bacău, moştenit de reclamantă.

Cererile privitoare la majorarea loturilor cu sumele de bani de 4917 lei şi 32500 lei şi 8000 euro, instanţa le-a respins arătând că nu există dovezi privitoare la încasarea sumelor, respectiv investirea preţului apartamentului moştenit de pârât, în dobândirea bunurilor comune.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Apelurile au fost declarate în termen, apelul declarat de pârât fiind timbrat cu 1258 lei taxă de timbru şi apelul declarat de reclamantă cu 190 lei taxă de timbru.

În motivarea apelului, apelanta – reclamantă a arătat că instanţa, în mod greşit, nu a reţinut suma de 4917,89 lei ce reprezintă bun propriu al reclamantei, această sumă provenind din vânzarea acţiunilor moştenite de reclamantă şi preţul a fost folosit la edificarea casei din satul V..

Apelantul –pârât, în promovarea apelului său, a arătat că, în mod neîntemeiat instanţa a reţinut calitatea de bun propriu a garsonierei din Oneşti, deoarece acest bun a fost dobândit, în mod cert în timpul căsătoriei părţilor, hotărârea încălcând flagrant art. 30 şi 31 lit. f. din Codul Familiei.

A arătat apelantul că această garsonieră a fost achiziţionată cu banii rezultaţi din vânzarea apartamentului din Oneşti, bun comun.

Suma de 32.500 lei cu care pârâtul a solicitat să i se majoreze lotul, ca de altfel şi suma de 8000 euro sunt bani proprii pârâtului, rezultaţi din vânzarea unui apartament moştenit de la părinţi şi din veniturile din munca în străinătate.

În susţinerea apelurilor nu s-au administrat probe în apel.

Analizând motivele de apel invocate şi din oficiu, Tribunalul reţine că ambele apeluri sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la apelul promovat de reclamantă, Tribunalul reţine:

Apelanta – reclamantă a criticat hotărârea instanţei de fond întrucât nu a admis cererea de majorare a lotului său cu suma de 4917,89 lei, sumă bun propriu şi care a fost folosită la edificarea casei bun comun. Solicitarea reclamantei nu poate fi primită deoarece folosirea unor sume de bani – bun propriu în dobândirea unor bunuri comune poate fi analizată fie sub aspectul contribuţiei părţii la dobândirea bunurilor comune fie sub aspectul subrogaţiei cum invocă reclamanta, dar aceasta nu duce la majorarea lotului său cu suma de bani investită ci la reţinerea unei părţi corespunzătoare din valoarea totală, a casei, ca fiind bun propriu.

Pentru aceleaşi considerente urmează a fi înlăturat şi apelul pârâtului, ce vizează solicitarea de majorare a lotului său cu suma de 8000 euro şi 32.500 lei.

Privitor la motivul de apel prin care se critică soluţia instanţei de constatare a garsonierei din Oneşti, ca bun propriu, Tribunalul reţine că nici acest motiv de apel nu este întemeiat deoarece prin contractul nr. 772/17.03.1999, apelanta – reclamantă a vândut apartamentul din Bacău, cu un preţ de 10.000 lei ( 100.000.000 ROL) acest apartament fiind bun propriu al reclamantei dobândit prin succesiune.

Acest apartament a fost vândut în timpul căsătoriei părţilor şi din preţul încasat s-a cumpărat garsoniera din Oneşti, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1902/29.10.2001, preţul acesteia fiind de 4000 lei ( 40.000.000 ROL).

Apartamentul din Oneşti, la care face pârâtul referire, a fost cumpărat în iulie 1999 cu 3000 lei ( 30.000.000 ROL) şi ulterior vândut în august 2001, cu preţul de 6000 lei ( 60.000.000 ROL) ( fila 25).

Apelantul – pârât a susţinut că respectiva garsonieră a fost cumpărată cu bani comuni, bani proveniţi din darul de nuntă şi din vânzarea acestui ultim apartament .

Analizând succesiunea actelor şi preţul imobilelor înstrăinate şi vândute rezultă că din preţul de 10.000 lei obţinut din vânzarea apartamentului bun propriu al reclamantei s-a cumpărat, după aproximativ 3 luni de zile de la vânzare, apartamentul, cu suma de 3.000 lei, acest apartament fiind subrogaţie bun propriu al reclamantei. Pentru această perioadă de timp martie 1999- iulie 1999 nu s-a făcut dovada unor sume de bani suplimentare care să ducă la achiziţionarea acestui apartament cu bani comuni, astfel cum susţine apelantul. Apărările pârâtului vizând achiziţionarea apartamentului cu banii de la nuntă nu sunt dovedite şi acesta pentru că din declaraţia martorului B.D. rezultă că din darul de nuntă s-a cumpărat mobilier şi apartamentul, însă martorul nu a putut preciza care a fost suma obţinută ca dar de nuntă şi nici dacă părţile au avut anterior bani cu care să-şi organizeze nunta. Declaraţia celuilalt martor, B.M. ( fila 78) nu conţine elemente referitoare la provenienţa banilor din care s-a cumpărat apartamentul şi nici detalii referitoare la darul de nuntă.

Martorul M.D. a declarat că apartamentul bun anterior căsătoriei a fost vândut cu 100 milioane de lei şi din preţ s-a cumpărat apartamentul din Oneşti, iar martora T.G. a arătat că a fost la nunta părţilor şi pentru organizare aceştia au împrumutat bani.

Rezultă astfel că apartamentul a fost cumpărat din preţul provenit din vânzarea apartamentului bun propriu al reclamantei, acesta devenind prin subrogaţie bun propriu al reclamantei, la rândul său.

Nu s-a făcut dovada unui dar de nuntă substanţial sau a altor venituri care să explice provenienţa invocată de apelant, în ceea ce priveşte achiziţionarea apartamentului aşa cum s-a explicat, nici modalitatea în care au fost folosiţi cei 100 milioane de lei pe care i-a obţinut reclamanta din vânzarea apartamentului său şi aceasta prin raportare la cuantumul de 30 milioane cu care a fost achiziţionat apartamentul din Oneşti. Ca urmare Tribunalul reţine că susţinerile apelantei vizând caracterul de bun propriu al apartamentului din Oneşti au fost dovedite.

Reţinând calitatea de bun propriu al acestui apartament şi având în vedere că el a fost vândut, în august 2001, cu suma de 60 milioane lei iar în octombrie 2001 s-a cumpărat garsoniera, cu suma de 40 milioane lei, Tribunalul constată că, prin efectul subrogaţiei şi garsoniera este bun propriu, preţul dat provenind din preţul obţinut din vânzarea apartamentului .

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 296 C.proc.civ. Tribunalul reţine că apelurile sunt nefondate, raportat la obiectul cererii principale şi cererii reconvenţionale şi la probele administrate.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro