404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contopirea pedepselor cu închisoare

Prin cererea înregistrata la aceasta instanţa sub nr. 2163/180/2010 , petentul DG, a solicitat contopirea pedepselor cu închisoarea pe care le execută.

La dosar s-au ataşat sentinţele penale nr. 1161/24.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi 1340/20.11.2008 a Tribunalului Bucureşti , adresa nr. C/21997/PBBC/22.02.2010 a Penitenciarului Bacău referitoare la pedepsele pe care le execută petentul şi fişa de cazier judiciar a acestuia.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 1340/20.11.2008 a Tribunalului Bucureşti , definitivă la data de 09.11.2009, s-a aplicat petentului pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b din C.p. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.215 al.1-5 din C.p. cu aplicarea art.41 al.2 din C.p. , 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.288 al.1 din C.p. cu aplic. art.41 al.2 din C.p. , 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.291 din C.p. şi 5 ani şi 6 luni aplicată pentru infracţiunea prev. de art.323 din C.p. pedepse rezultate în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr.633/22.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti , pedepse contopite în pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b din C.p.. Infracţiunile pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în perioada aprilie – mai 2005.

Prin sentinţa penală nr. 1161/24.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti , definitivă la 03.12.2008 s-a aplicat petentului pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 al.1,2 din C.p. cu apli. Art.41 al.2 din C.p. Infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost comisă în perioada august – octombrie 2007.

Conform art.33 lit. a din C.p. există concurs de infracţiuni „ când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. „

Potrivit art. 449 din C.p.p. „ Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:

a) concursul de infracţiuni;…..”

Instanţa constată că infracţiunile ce au făcut obiectul celor două cauze au fost comise anterior condamnării petentului pentru vreuna din acestea, existând astfel un concurs de infracţiuni .

Ca urmare, va repune în individualitatea lor pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b din C.p. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.215 al.1-5 din C.p. cu aplicarea art.41 al.2 din C.p. , 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.288 al.1 din C.p. cu aplic. art.41 al.2 din C.p. , 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.291 din C.p. şi 5 ani şi 6 luni aplicată pentru infracţiunea prev. de art.323 din C.p. pedepse rezultate în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr.633/22.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi care au fost contopite în pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b din C.p. prin sentinţa penală nr. 1340/20.11.2008 a Tribunalului Bucureşti.

În baza art. 36. alin. 2 C.p. rap. la art. 33 lit.a , art. 34 lit.b şi art.35 din C.p. contopeşte aceste pedepse cu cea de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1161/24.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b din C.p.

Totodată va aplica petentului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II a şi b din C.p. pe durata prev. de art.71 al.2 din C.p.

În executarea acestor pedepse petentul a fost arestat în intervalele 22.06.2005 – 14.09.2006, 10.10.2007 – 25.06.2008 şi ultima dată la 12.11.2009 nefiind încă liberat, motiv pentru care, în temeiul art. 36 al.3 din C.p. se va deduce perioada executată , de la 22.06.2005 la 14.09.2006, de la 10.10.2007 la 25.06.2008 şi de la 12.11.2009 la zi.

Întrucât au intervenit modificări în ceea ce priveşte pedepsele pe care trebuia să le execute petentul, va fi anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1674/2009 emis de Tribunalul Bucureşti, urmând ca instanţa să dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei cu închisoarea stabilită prin prezenta hotărâre.

Conform art. 189 şi 192 al.3 din C.P.P. onorariul avocatului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, iar cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro