Top

Contestaţie la executare

Judecătoria Bacău

Secţia Civilă

Sentinţa civilă nr. 6138/08.06.2010

Obiect: contestaţie la executare

Cod: 54

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

La data de ……, sub nr. ……, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău contestaţia la executare formulată de contestatoarea BM în contradictoriu cu intimaţii BEJ MI şi OE, prin care se solicită anularea formelor de executare efectuate de BEJ MI în dosarul de executare silită nr………

În motivarea acţiunii, contestatoarea a arătat că imobilul – teren de 959 mp şi casă de locuit situat în comuna VS, sat M., jud. B. – suspus executării silite este proprietatea sa, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data ……

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.401, alin.1, lit.c din C.proc.civ.

Acţiunea a fost legal timbrată.

În cursul judecăţii, contestatoarea şi-a modificat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu intimata DI, instanţa luând act de modificare şi lărgirea cadrului procesual.

Intimata OE a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei la executare, arătând că suprafaţa de teren în litigiu a fost înstrăinată de numitul PC, tatăl contestatoarei, abuziv, întrucât prin SC nr……., imobilul suspus executării silite şi era bun în indiviziune, a făcut obiectul partajului, căzând în lotul altui comoştenitor decât al vânzătorului, actul de vânzare fiind deci nul de drept.

Ceilalţi intimaţi nu au formulat întâmpinare.

La data de ……, numitul BM a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în prezentul dosar, solicitând admiterea contestaţiei la executarea promovate de contestatoarea MM, fosta sa soţie. Cererea de intervenţie a fost legal timbrată şi a fost admisă în principiu de instanţă la termenul din data de ……

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza topo cadastru. Lucrarea tehnică a fost efectuată de expert TV.

La solicitarea instanţei, BEJ ,, MI,, a depus la dosar o copie certificată a dosarului de executare nr. nr…….

În cursul judecăţii, contestatoarea a solicitat şi suspendarea executării silite, cerere respinsă de instanţă prin încheierea din ……

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de …. la BEJ MI, intimatele DI şi OE, în calitate de creditoare, au solicitat executarea silită a SC nr……., pronunţată de Judecătoria B., rămasă irevocabilă prin DC ….. a Tribunalului Bacău, prin care s-au partajat terenurile rămase de pe urma defunctului DI, mai exact au solicitat executarea debitorului PC pentru punerea în posesie cu lotul nr.1 şi lotul nr.2 şi recuperarea cheltuielilor de judecată şi de executare. Prin SC nr……., pronunţată de Judecătoria B., s-a admis contestaţia la executare promovată de numitul PC şi s-au anulat actele de executare întocmite de BEJ MI, instanţa reţinând că indicarea greşită a numelui debitorului – PC în loc de PC – echivalează cu lipsa numelui adevăratului debitor. Ulterior, executarea silită este reluată împotriva debitorului PC, conform procesului verbal nr….. din … creditoarele DI şi OE fiind puse în posesie cu loturile 1 şi 2 conform SC nr……., pronunţată de Judecătoria B..

Contestatoarea BM formulează contestaţie la executare solicitând anularea formelor de executare din dosarul nr…… al BEJ MI, arătând că imobilul – teren de 959 mp şi casă de locuit situat în comuna VS, sat M., jud. B – suspus executării silite ca făcând parte dintr-unul din cele două loturi şi cu privire la care intimatele solicită punerea în posesie, este proprietatea sa, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …. la data de …..

Art.399 C.proc.civ. prevede că împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrăgând sancţiunea anulării actului nelegal.

Instanţa reţine că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …. la data de …, numitul PC înstrăinează fiicei sale BM suprafaţa de teren de 959 mp teren curte, împreună cu o casă de locuit, imobile situate în comuna VS, sat M., jud. B., precizându-se că acestea au fost dobândite de vânzător prin moştenire, conform certificatului de moştenitor nr……, terenul fiind la data înstrăinării în indiviziune, provenind din succesiunea defunctului DI, decedat în anul ….. şi fiind înscris în TP nr…….

Prin SC nr……, pronunţată de Judecătoria B., rămasă irevocabilă prin DC nr…… a Tribunalului B., s-a admis cererea de partaj formulată de reclamanta DI în contradictoriu cu pârâţii OE şi pârâtul PC, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului DI şi s-a dispus sistarea stării de indiviziune a părţilor cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctului.

Din expertiza efectuată în cauză – expert TV – rezultă că, în urma partajului, terenul în litigiu nu a căzut în lotul înstrăinătorului – coproprietar PC, ci în lotul unui alt copărtaş, respectiv, al intimatei DI, terenul de 959 din contractul de vânzare-cumpărare din anul …. suprapunându-se integral cu suprafaţa de ….. mp din TP nr….., T ….. şi cel din lotul nr.1 atribuit intimatei DI prin SC nr……, astfel cum sentinţa a fost îndreptată prin încheierile din …….

Instanţa reţine că, atunci când unul dintre coindivizari, fără acordul celorlalţi, înstrăinează în natură, în materialitatea sa, un bun aflat în indiviziune, validitatea acelui contract de vânzare – cumpărare depinde de rezultatul partajului. Mai exact:

– dacă bunul aflat în indiviziune şi care a format obiectul înstrăinării este atribuit la partaj copărtaşului – înstrăinător, atunci contractul rămâne valabil, iar dreptul cumpărătorului se consolidează retroactiv, deoarece împărţeala are caracter declarativ, vânzătorul devenind proprietar exclusiv în mod retroactiv.

– dacă bunul înstrăinat este atribuit altui copărtaş, actul de înstrăinare devine ineficace, adică va fi desfiinţat retroactiv pentru lipsa calităţii de proprietar al vânzătorului, aplicându-se regulile ce guvernează vânzarea lucrului altuia.

În speţă, ne aflăm în cea de a doua ipoteză enunţată, imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …. la data de ….. vizând un imobil aflat la data înstrăinării în indiviziune şi care prin SC nr……., pronunţată de Judecătoria B., a căzut în lotul altui coproprietar decât vânzătorul.

Apărările contestatoarei şi ale intervenientului în sensul că nu au fost citaţi în cadrul procesului de partaj, sau că intimata DI renunţase la succesiunea defunctului DI, sunt apărări care nu pot fi analizate în cadrul contestaţie la executare, contestaţie care nu are caracterul unei căi de atac împotriva SC nr……. Deci nu este posibil, ca , pe calea contestaţiei la executare să se procedeze la stabilirea unei alte situaţii de fapt de cât cea reţinută prin SC nr……, sentinţă intrată în puterea lucrului judecat.

Faţă de aceste considerente, constatând că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art.399 C.proc.civ, instanţa va respinge contestaţia la executare şi cererea de intervenţie în interes propriu, ca neîntemeiate.

În temeiul art.274 C.proc.civ, va fi obligată reclamanta la plata către intimatele OE şi DI la plata cheltuielilor de judecată.

Etichete: