Top

Executare silita

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1347 Şedinţa publică de la 18 Mai 2010

Prin cererea înregistrată sub nr. 1441/260/2010 contestatoarea SC… SA a solicitat în contradictoriu cu intimata C Ţ prin primar anularea executării silite, a titlului executoriu nr. 115/725.02.2010, a somaţiei nr. 1995/25.02.2010 şi a tuturor actelor de executare subsecvente emise de C Ţ în dosarul de executare nr. 115/25.02.2010.

In motivarea cererii contestatoarea a arătat că executarea a fost începută fără a avea la bază un titlu executoriu valabil emis deoarece nu există o decizie de impunere, iar titlul executoriu şi somaţia de plată sunt nule absolut deoarece nu respectă formularele tipizate reglementate în mod imperativ prin Ordinul nr. 75/2009 al Ministerului Finanţelor Publice.

In drept, contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 173 Cod procedură fiscală şi art. 399 Cod procedură civilă.

In susţinerea cererii contestatoarea a depus înscrisuri.

Prin i atâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată deoarece nu în toate cazurile se emite decizia de impunere şi sumele a căror executare silită se efectuează nu reprezintă impozite şi taxe datorate bugetului consolidat al statului, iar titlul executoriu şi somaţia conţin toate elementele prevăzute de lege.

La termenul din data de instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială pentru soluţionarea prezentei contestaţii, iar prin concluziile formulate la termenul din data de 18.05.2010 ambele părţi au solicitat respingerea excepţiei apreciind că instanţa este competentă teritorial să soluţioneze această cerere.

2

Analizând excepţia ridicată din oficiu instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de dosar menţionat mai sus contestatoarea a solicitat anularea executării silite, a titlului şi a somaţiei precum şi a tuturor actelor subsecvente emise în dosarul de executare nr. 115/2010.

La termenul din data de 18.05.2010 reprezentantul contestatoarei a depus la dosar şi dovada că a fost înfiinţată poprirea asupra contul societăţii, terţ poprit fiind Raiffeisen Bank SA.

Având în vedere faptul că societatea contestatoare a înţeles să solicite anularea titlului, somaţiei, dar şi a actelor subsecvente, instanţa apreciază că prezenta contestaţie are ca obiect şi măsura înfiinţării popririi asupra conturilor societăţii, aceasta reprezentând un act subsecvent, nefiind necesar a fi formulată o nouă contestaţie la executare ori de câte ori în cadrul dosarului de executare se mai emite vreun act sau se mai întreprinde vreo măsură de executare silită.

Potrivit art. 400 cod procedură civilă contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Conform art. 373 alin. 1 Cod procedură civilă „hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea”.

La alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

In temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă „poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit”.

Prin competenţă se înţelege aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona o anumită pricină. După cum se poate observa, legea instituite competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea instanţei în raza teritorială a căreia se face executarea.

In cazul de faţă forma de executare solicitată de creditor şi adoptată de executorul judecătoresc a fost cea a popririi, în cazul acestei instituţii executarea realizându-se în circumscripţia instanţei în care îşi are sediul terţul poprit. Raţiunea textului porneşte de la efectele instituţii popririi, aceasta implicând indisponibilizarea sumelor în mâinile terţului popritor şi în obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său.

Apărarea invocată de părţi, în sensul că executarea, respectiv contestaţia împotriva executării, se pot face la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora s-ar afla bunurile urmăribile aparţinând debitoarei, nu este corectă în

3

cazul de faţă deoarece, în primul rând, este necesar ca executarea să se facă asupra unuia din bunurile urmăribile.

Din actele de care au înţeles să se folosească părţile în susţinerea concluziilor pe această excepţie, nu rezultă că s-ar fi început executarea asupra unui bun al contestatoarei aflat în circumscripţia Judecătoriei Moineşti.

Pe de altă parte, dacă am face aplicarea acestui caz la modul general şi nu în funcţie de datele exacte ale executării, ar rezulta că în cazul în care executarea vizează o societatea de nivelul debitoarei din prezenta cauză, care deţine bunuri pe întreg teritoriul ţării, executarea şi contestaţia la executare ar putea fi făcute la oricare din instanţele din ţară.

Mai mult, instanţa apreciază că prin expresia „bunuri urmăribile” şi legiuitorul a avut în vedere nu doar ideea de bun urmăribil, ci bun urmăribil asupra căruia se desfăşoară executarea silită.

De asemenea, este adevărat că textul de lege prevede că dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii oricare din aceste este competentă, dar la alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este instanţa în circumscripţia căreia se face executarea.

Astfel cum reiese din actele de la dosar executarea s-a făcut prin poprirea conturilor contestatoarei, conturi deschise la Reiffeisen Bank SA Bucureşti.

In aceste condiţii nu numai că nu s-a făcut dovada că s-a început executarea altor bunuri ale contestatoarei, dar s-a dovedit că forma de executare silită a fost prin poprirea conturilor, situaţia în care regula privind circumscripţia în care se află bunurile urmăribile nu are aplicabilitate în speţă.

In ceea ce priveşte susţinerea intimatei că prin decizia nr. XIV/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a decis că în ce priveşte contestaţia la executare în materie fiscală competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei din circumscripţia instanţei de executare, aceasta este corectă, doar că nu face altceva decât să susţină motivarea instanţei în ceea ce priveşte necompetenţa teritorială în soluţionarea prezentei contestaţii, deoarece instanţa de executare, astfel cum reiese din întreg probatoriul administrat în cauză, nu este Judecătoria Moineşti, ci este Judecătoria de la domiciliul contestatoarei şi a terţului poprit, respectiv, Judecătoria sector 1 Bucureşti.

Pentru toate aceste considerente instanţa va admite excepţia de necompetenţa teritorială şi va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

Etichete: