Top

ORDONANTA PRESEDINTIALĂ NEINDEPLINIREA CONDITIILOR PREVĂZUTE DE ART.581 C.PR.CIV RESPECTIV A CELOR TREI CONDITII CUMULATIVE ŞI ANUME : URGENŢA, VREMELNICIA, NEPREJUDICIEREA FONDULUI – NU INDEPLINESTE CONDITIILE ORDONANTEI PRESEDINTIALE

DOSAR NR 1226/324/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR 814/2008

I N S T A N Ţ A

Asupra cererii civile de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.1226/324 din data de 09.04.2008 reclamanţii M T şi M I-M,în calitate de administratori la S.C. „B ” SRL D, au chemat în judecată pe pârâtul Ţ Ş pentru ca,pe cale de ordonanţă preşedinţială,să fie obligat la înapoierea sculelor şi utilajelor pe care le-a sechestrat.

În fapt,în motivarea cererii au arătat că la data de 19.03.2008 au fost solicitaţi de către pârât pentru a efectua lucrări de construcţie la imobilul situat în Tecuci.

S-a încheiat o înţelegere verbală,în sensul că s-a stabilit preţul lucrării la suma de 10.000 lei,urmând ca în scurt timp să se întocmească devizul de lucrări şi să se încheie acordul în formă scrisă.

În urma înţelegerii,s-a achitat drept avans suma de 6.000 lei,iar în aceeaşi zi o echipă de 8 muncitori s-au apucat de lucru şi au efectuat următoarele lucrări: spart betonul existent,săpat pentru fundaţii,turnat talpa de jos,întins,tăiat şi format oţelul beton sub formă de grinzi,executat panouri pentru cofrat.

A mai arătat reclamantul M T că datorită unei situaţii medicale a fiului său a fost nevoit să lipsească 2 zile,timp în care nici muncitorii nu au lucrat,iar când s-a prezentat la lucru,pârâtul i-a spus că şi-a angajat alţi muncitori şi i-a cerut restituirea avansului.

A explicat reclamantul pârâtului că suma dată drept avans reprezintă contravaloarea muncii efectuate,însă acesta l-a ameninţat,l-a alungat şi i-a interzis să-şi ia sculele şi utilajele.

Au precizat reclamanţii că utilajele sunt următoarele: o betonieră mare,un polizor electric marca Bosch,un circular de mână,2 rotopercutoare,o carpentieră cu scule, 5 buc.cleşti fierar,4 buc.ciocane dulgherie,150 buc.dispozitive de strâns cofragul,160 buc.bare de fier beton de 70 cm în T,cheie pentru dispozitivele de strâns,3 buc.ciocane de cauciuc,250 buc.bile pătrate pentru cofrat,o mandrină şi cheia pentru maşina de găurit,0 ruletă de 30 m,3 buc.rulete de 5 m,2 buc,role cablu electric de 25 m,o stafieră de făcut etriere,2 cutii cu seturi diferite burghie,o pânză polizor pentru tăiat fier,o pânză polizor pentru tăiat beton,3 buc.roabe pentru beton,4 buc.găleţi pentru beton,3 buc.mistrii,o masetă,2 lopeţi,2 hârleţe,3 buc.cumpene,2 role aţă zidărie,un furtun de nivel,un echipament de lucru,o foarfece de tăiat fier,o drujbă electrică tip Bosch.

A mai arătat reclamantul că zilnic a insistat ca pârâtul să-i înapoieze aceste obiecte,acesta a refuzat,motiv pentru care a pierdut două lucrări,una de 8.000 lei în comuna G şi una de 17.000 lei în satul M A.

Urgenţa acestei măsuri se impune şi urmarea faptului că atât familia reclamanţilor cât şi familiile angajaţilor trăiesc de pe urma muncii efectuate cu aceste utilaje,iar fiecare zi de întârziere le cauzează prejudicii.

In drept, au invocat art.581 c.pr.civilă.

In dovedirea acţiunii s-au folosit de proba cu acte,sens în care a depus la dosar în copie certificat de înmatriculare şi act constitutiv al societăţii comerciale „B SRL”,din care rezultă că sunt administratorii societăţii.

Prin întâmpinare,pârâtul ŢŞ a solicitat respingerea cererii ca nefondată,întrucât după ce a încasat avansul,reclamantul Marin Tudorel a dispărut,motiv pentru care a apelat la organele de poliţie pentru a recupera banii,iar reclamantul a dat un angajament în faţa şefului Postului de Poliţie D.

A precizat pârâtul că la postul de poliţie a fost de acord ca din avansul de 6.000 lei reclamantul să-şi oprească suma de 1.500 lei contravaloarea muncilor efectuate,urmând să-i restituie până la data de 10.04.2008 diferenţa de 4.500 lei,aşa cum şi-a luat angajamentul.

Tot prin acel „angajament” reclamantul împreună cu pârâtul au stabilit ca sculele,respectiv betoniera,3 roabe,schelă metalică,flex şi circular de mână,să le ridice când va achita banii.

Pentru aceste motive,pârâtul consideră că nu sunt întrunite condiţiile unei ordonanţe preşedinţiale prevăzute de art.581 c.pr.civilă.

A menţionat pârâtul că a chemat pe cei doi reclamanţi la conciliere prin executorul judecătoresc C A M.

Pârâtul a depus la dosar un angajament luat de reclamantul M T prin care se angajează să restituie pârâtului suma de 4.500 lei şi că va lua utilajele în momentul când va achita suma. A mai depus invitaţia la conciliere înregistrată la executorul judecătoresc sub nr.42/16.04.2008.

Cu ocazia dezbaterilor în fond,pârâtul a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active,întrucât nu a avut vreo înţelegere cu SC B SRL.

Având în vedere că din actele depuse la dosar rezultă că reclamanţii sunt administratorii societăţii,aceştia sunt îndreptăţiţi să formuleze cerere de chemare în judecată,astfel că instanţa,văzând şi art.137 c.pr.civilă,va respinge excepţia ca nefondată.

Pe fondul cauzei,instanţa reţine următoarele:

Între părţi a intervenit o înţelegere prin care reclamantul M T s-a angajat să efectueze lucrări de construcţii la imobilul pârâtului,sens în care a transportat la acesta mai multe utilaje,s-a achitat un avans şi s-a lucrat câteva zile,după care reclamantul nu s-a mai prezentat la lucru,iar pârâtul a refuzat înapoierea utilajelor,condiţionat de restituirea unei părţi din avansul bănesc.

Reclamanţii au solicitat înapoierea utilajelor,prin ordonanţă preşedinţială,în condiţiile prevăzute de art.581 c.pr.civ.

Din cuprinsul prevederilor art.581 c.pr.civ. reiese că,pentru a se putea recurge la calea ordonanţei preşedinţiale,se cer îndeplinite trei condiţii şi anume: urgenţa,adică să fie vorba de „cazuri grabnice” a căror soluţionare pe calea dreptului comun nu ar putea asigura o protecţie eficace a dreptului pretins încălcat,măsura dispusă de instanţă să aibă un caracter vremelnic,în sensul că prin ea nu se va rezolva fondul pricinii,evitându-se astfel prejudecarea acestuia.

In cauză,întinderea şi existenţa drepturilor fiecărei părţi nu pot fi examinate şi soluţionate pe calea verificării sumare şi printr-o măsură provizorie care este de esenţa ordonanţei preşedinţiale.

Probatoriul administrat în cauză face dovada că măsura ce se solicită a se lua de instanţă,respectiv restituirea sculelor şi utilajelor,nu are caracter vremelnic,ci apare ca fiind o măsură definitivă,ce pune în discuţie drepturi şi obligaţii reciproce (aşa cum rezultă din angajamentul reclamantului),aşa încât se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului.

Îndeplinirea unei singure cerinţe (urgenţa) prevăzute de lege nu este suficientă pentru a deduce existenţa ori pentru a complini absenţa celorlalte condiţii,iar pentru acoperirea eventualelor prejudicii ce le-ar putea fi cauzate,reclamanţii au posibilitatea sesizării instanţei de drept comun.

Faţă de cele mai sus expuse,urmează a respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Conf.art.274 c.pr.civ. va obliga în solidar reclamanţii să plătească pârâtului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Sentinta civilă a ramas definitivă prin nerecurare

Etichete: