404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Recuperarea despăgubirilor civile stabilite prin proces-verbal de contravenţie

Prin decizia civilă nr. 104/A din 2 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a fost admis apelul declarat de D.R.D.P. T., a fost schimbată în tot încheierea pronunţată la data de 27 noiembrie 2003 de către Judecătoria Galaţi şi s-a încuviinţat executarea silită a debitului.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut faptul că prin procesul verbal de contravenţie încheiat de organele de poliţie, debitorul B.C. a fost sancţionat cu o amendă contravenţională şi obligat să plătească suma cu titlu de despăgubiri civile. Executarea amenzii aplicate revine organelor specializate privind recuperarea creanţelor bugetare (amenzile fiind făcute venit la bugetul statului) iar despăgubirile sunt recuperate de către persoana (fizică sau juridică) păgubită.

În acest context s-a apreciat ca fiind legală cererea privind încuviinţarea executării silite formulată de către creditoare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro