404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Respectarea hotărârilor instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe. Art.315 pct.1 cod procedură civilă

Prin sentinţa civilă nr.6485/13.10.2006 , Judecătoria Galaţi a admis acţiunea reclamanţilor C.C.T. şi P.G., obligând Consiliul Local Galaţi prin reprezentantul său, Primarul mun.Galaţi să le plătească suma de 440.504,97 lei reprezentând actualizare despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi.

S-a reţinut ca motivare că prin sentinţa civilă nr. 7815/12.10.2001 a Judecătoriei Galaţi, schimbată prin decizia civilă nr.842/2003 a Tribunalului Galaţi care la rândul ei a fost modificată în parte prin decizia civilă nr.942/5.11.2004 a Curţii de Apel Galaţi , pârâtul a fost obligat către reclamanţi la plata sumei de 977.139.015 lei , despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi.

Această sumă a fost achitată în tranşe reclamanţilor. Astfel : suma de 27.243,77 lei a fost achitată la data de 8.04.2004; suma de 10.000,00 lei a fost achitată la data de 4.03.2005; suma de 10.000,00 lei a fost achitată la data de 21.03.2005.

Pe baza expertizei contabile instrumentate în cauză, pentru actualizarea despăgubirilor primite de reclamanţi pe perioada 10.09.1998, data evaluării imobilului şi până la data plăţii efective, s-a reţinut că suma totală de 97.713,90 lei actualizată cu rata inflaţiei pentru perioada cuprinsă între data evaluării imobilului şi până la data plăţii efective, devine suma de 440.504,97 lei şi pe cale de consecinţă a obligat pârâtul la plata acestei sume de către reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri Consiliul Local Galaţi prin reprezentant Primarul municipiului Galaţi a declarat apel pentru neachitarea taxei judiciare de timbru în condiţiile în care s-a formulat o acţiune în pretenţii şi inadmisibilitatea acţiunii pe motiv că despăgubirile cuvenite reclamanţilor, astfel cum au fost stabilite prin decizia civilă nr.942/5.11.2004 a Curţii de Apel Galaţi, au fost achitate în integralitate acestora, iar prin admiterea acţiunii cea făcut obiectul judecăţii la fond s-a ajuns ca reclamanţii să fie practic despăgubiţi de două ori.

Prin decizia civilă nr. 96/22.02.2007 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de pârât , cu următoarea motivare:

Referitor la primul motiv de apel , acesta nu poate fi reţinut întrucât acţiunea în pretenţii cea făcut obiectul judecăţii la fond este o consecinţă a preluării abuzive de către stat şi demolării imobilului pentru care s-a recunoscut reclamanţilor dreptul de proprietate.

Ca urmare a acestei situaţii, s-a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamanţilor, regimul juridic al pretenţiilor fiind reglementat de legile reparatorii care scutesc de plata taxei judiciare de timbru asemenea acţiuni.

Nefiind supusă taxei judiciare de timbru, acţiunea în acordare de despăgubiri, nici acţiunea având ca obiect actualizare despăgubirilor nu poate fi supusă taxei de timbru, urmând acelaşi regim.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel, respectiv, inadmisibilitatea acţiunii, nici acesta nu poate fi reţinut deoarece în cauză nu se pune problema despăgubirii de două ori a reclamanţilor, prin actualizarea unei sume deja achitate.

Problema ce se pune este aceea a plăţii cu întârziere, ceea ce a produs un prejudiciu creditorilor obligaţiei, prin devalorizare monetară.

În aceste condiţii, acţiunea nu poate fi considerată inadmisibilă, întrucât dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă şi la timp a obligaţiei , fără întârziere, este recunoscut de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul pe care l-a întemeiat pe disp.art.304 pct.7,8,9 C.pr.civ.

În dezvoltarea acestui recurs s-a susţinut că soluţia este nelegală sub aspectul soluţionării celor două excepţii privind netimbrarea şi inadmisibilitatea acţiunii dar şi sub aspectul rezolvării fondului cauzei deoarece pe parcursul primei acţiuni în pretenţii reclamanţii nu au solicitat reactualizarea valorii stabilită prin raportul de expertiză până la data punerii în aplicare a hotărârii definitive.

A mai susţinut recurentul că s-a pus în executare decizia civilă nr.942/R/05.11.2004 plătind de îndată reclamanţilor în integralitate despăgubirile acordate de instanţă.

Astfel prima plată în sumă de 272.437.657 lei (vechi) s-a efectuat la data de 08.04.2004(după pronunţarea deciziei din apel şi înainte de soluţionarea recursului declarat de reclamanţi), următoarele două plăţi în sumă de către 100.000.000 lei vechi la 4 şi 7 .03. 2005, iar ultima plată în sumă de 504.701.385 lei vechi s-a efectuat la data 21.03.2005.

În situaţia în care şi-a îndeplinit de îndată obligaţiile de plată motivul pe care se sprijină acţiunea reclamanţilor este nefondat.

Pentru aceste considerente reclamantul a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii .

Prin decizia civilă nr. 440/13.09.2007 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis recursul pârâtului Cons.loc.Galaţi şi a fost modificată decizia Tribunalului Galaţi în sensul că a fost admis apelul pârâtului şi schimbându-se în parte hotărârea instanţei de fond a fost obligat pârâtul să achite reclamantului despăgubiri constând în diferenţa dintre actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 272.437.657 lei pentru perioada 04.10.2003 – 08.04.2004 şi suma de 272.437.657 precum şi diferenţa dintre actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 704.701.358 lei pentru perioada 05.11.2004 – 21.03.2005 şi suma de 704.701.358 lei.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut faptul că potrivit art.1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei iar în caz contrar are dreptul la dezdăunări.

S-a mai reţinut faptul că art.1082 Cod civil prevede că debitorul este obligat la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligaţiei sau exercitarea cu întârziere a acesteia.

Deşi prin decizia civilă nr. 171/2006 a Tribunalului Galaţi s-a dispus ca în rejudecare să se aibă în vedere cuprinsul cererii de chemare în judecată, considerentele deciziei civile nr. 924/2005 a Curţii de Apel Galaţi precum şi data la care s-au acordat despăgubirile şi data efectuării plăţii, instanţa de fond a ignorat aceste dispoziţii încălcând în acest sens dispoziţiile art.315 alin.1 cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente recursul a fost admis în sensul celor arătate mai sus.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro