404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Concediere. Cauză de nulitate

Prin sentinţa civilă nr. 518/27.06.2007 emisă de Tribunalul Brăila, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea O.S. împotriva deciziei nr. 64/07.03.2007 emisă de intimata S.C.D.A. Brăila.

S-a anulat decizia sus-menţionată.

S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută.

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale de care a fost lipsită de la data de 11.04.2007 până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.1080/113/26.03.2007 petenta O.S. a contestat decizia nr.64/7.03.2007 emisă de intimata S.C.D.A. Brăila, solicitând anularea acestei decizii, repunerea în situaţia anterioară emiterii ei şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea O.S. a fost salariata intimatei în funcţia de şef de fermă.

Prin decizia nr.64/7.03.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 11.04.2007, ca urmare a desfiinţării fermei şi implicit a funcţiei unice de şef fermă.

În motivarea deciziei se arată că măsura a fost luată având în vedere hotărârea consiliului de administraţie luată în şedinţa din data de 7.03.2007 vizând continuarea măsurilor de reorganizare şi de restrângere a unor activităţi şi reducerea cheltuielilor de personal, concretizate prin desfiinţarea unor subunităţi, sens în care au fost emise deciziile nr.50/2007 şi 58/2007.

Ca temei de drept al emiterii deciziei s-au indicat art. 65, 73 alin.1, art.74 coroborat cu art.64 alin.2 şi art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii şi art.23 alin.1 lit.a şi art.36 alin.1 şi 2 din Contractul colectiv de muncă nr.5241/2006.

În conţinutul deciziei s-a mai precizat că întrucât S.C.D.A. Brăila nu dispune de locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională a contestatoarei, se va solicita sprijinul A.J.O.F.M. Brăila în vederea redistribuirii salariatei corespunzător acestei pregătiri.

Examinând legalitatea deciziei prin prisma motivelor invocate de contestatoare, instanţa a constatat că, potrivit art.76 Codul muncii, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută deoarece nu s-au respectat dispoziţiile art.64 alin.1 şi 2 Codul muncii.

Astfel, art.74 lit d Codul muncii prevede că decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

Art.64 Codul muncii la care se face trimitere stipulează la alin.1 că, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit.c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

Conform alin.2 al aceluiaşi articol, în situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

Deşi art.65 Codul muncii nu reglementează în sarcina angajatorului aceste obligaţii de diligenţă, din interpretarea a fortiori a art.64 alin.1 şi 2 şi în virtutea principiului egalităţii de tratament şi al protecţiei salariaţilor împotriva concedierilor nelegale se impune concluzia că cele două obligaţii de diligenţă reveneau intimatei şi în cazul concedierii contestatoarei pentru un motiv ce nu ţine de persoana acesteia.

Ori, în cauză, intimata nu a propus contestatoarei alt loc de muncă în unitate, motivând că nu dispune de locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea ei profesională, dar nici nu a solicitat sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii acesteia.

Faptul că a precizat în decizie că va cere sprijinul A.J.O.F.M. Brăila în vederea redistribuirii contestatoarei corespunzător pregătirii ei nu este de natură să înlăture nulitatea concedierii, atât timp cât art.4 alin.4 Codul muncii că angajatorul poate dispune concedierea salariatului după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2), deci măsura concedierii nu poate fi dispusă anterior acestui demers.

De asemenea, având în vedere că decizia de concediere a fost emisă în temeiul art.65 Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, iar conform art.66 o astfel de concediere poate fi individuală sau colectivă, instanţa a apreciat că ne-menţionarea în cuprinsul deciziei a caracterului concedierii – individuală sau colectivă – este de natură să atragă nulitatea acesteia, deoarece nu se poate verifica dacă au fost respectate condiţiile specifice impuse de lege în fiecare caz.

Faţă de cele expuse instanţa a constatat că este fondată contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere, motiv pentru care a admis-o şi în temeiul art.78 alin.1 Codul muncii a dispus anularea deciziei.

Ţinând seama de dispoziţiile art.78 alin.2 Codul muncii referitoare repunerea părţilor în situaţia anterioară, instanţa a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior concedierii, iar conform alin.1 al aceluiaşi articol a obligat pe intimată să plătească acesteia despăgubiri egale cu salariile cuvenite începând de la data încetării contractului de muncă până la reintegrarea efectivă, actualizate cu rata inflaţiei.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs intimata S.C.D.A. Brăila.

Prin decizia civilă nr.788/R/14.09.2007 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul declarat de intimata S.C.D.A. Brăila pentru următoarele considerente:

S-a apreciat că este întemeiat motivul de nulitate absolută referitor la nerespectarea de către intimata recurentă a disp. art. 64 din Codul muncii la emiterea deciziei de concediere.

Într-adevăr, potrivit alineatului 2 din articolul invocat, în situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri vacante, are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă pentru redistribuirea salariatului, corespunzător pregătirii profesionale.

Nici recurenta nu contestată faptul că are de îndeplinit această obligaţie legală.

Singura problemă pusă în discuţie este data când trebuiau efectuate aceste demersuri.

Contrar susţinerilor recurentei, considerăm că demersurile trebuiau făcute înainte de data emiterii deciziei nr. 64/07.03.2007 de desfacere a contractului individual de muncă, şi nu ulterior acestei date, indiferent de data cu care urma să înceteze contractul de muncă.

Decizia de desfacere a contractului de muncă are caracterul unui act juridic.

În momentul în care se analizează respectarea condiţiilor de formă şi fond ale unui act juridic, se raportează la momentul emiterii actului.

Ori, în cazul de faţă, la data emiterii deciziei, respectiv 07.03.2007, este indiscutabil faptul că intimata recurentă nu îşi îndeplinise obligaţia de a se adresa AJOFM Brăila.

Fiind vorba de nulitate absolută, nu poate fi acoperită prin confirmare.

Aspectul că intimata recurentă s-a adresat AJOFM Brăila ulterior emiterii deciziei nu are nici o relevanţă întrucât sprijinul trebuia solicitat înainte de emiterea deciziei, văzând şi dispoziţiile clare şi lipsite de orice echivoc a art. 64 alin. 3 şi 4 din Codul muncii, conform cărora , în cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul cu privire la un eventual loc de muncă oferit în termenul legal, precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă , angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

În concluzie, în speţa de faţă, intimata recurentă trebuia ca să emită decizia după notificarea cazului către AJOFM Brăila, şi nu anterior acestei date.

Întrucât neîndeplinirea acestei obligaţii atrage nulitatea absolută a deciziei, aşa cum a reţinut corect prima instanţă, apare ca inutilă cercetarea motivul de recurs ce vizează relevanţa menţionării caracterului individual sau colectiv al concedierii în cuprinsul deciziei.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro