404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Introducerea unei acţiuni în nulitate absolută contract vânzare-cumpărare după expirarea termenului prevăzut de dispoziţiile art.50 alin.5 din Legea 10/2001. Prescriptibilitatea unei astfel de acţiuni.

Prin cererea formulată la data de 10.03.2006 reclamanţii S.Ş.D. şi S.I.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Mun.Gl., S.S., S.Z. şi J.S. în temeiul art. 5 Cod civil constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare Nr. 24127/15.07.1997 şi a contractului nr. 79680/20.01.2000 .

În motivarea cererii formulate au arătat reclamanţii sunt moştenitorii defunctei D.P.P.A., decedată la data de 18.01.1987 în calitate de fiu şi respectiv nepot de fiu predecedat aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 3/1999 .Imobilul a fost dobândit de autoarea lor prin ordonanţă de adjudecare 2304/1928, transcrisă sub nr. 783/1928 la grefa Tribunalului Covurlui.

În baza Decretului 92/1950 imobilul a fost preluat de stat, dar în mod abuziv întrucât autoarea lor nu se încadra în cazurile prevăzute expres de acest decret.

În prezent parte din imobil este ocupată de pârâţii S.S., S.Z. şi J.S. în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu primăria.

În baza Legii 10/2001 au notificat Primăria Gl. pentru restituirea imobilelor din Galaţi , str. Domnească nr. 77 cu excepţia părţilor din imobil ocupate de pârâţi şi care au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere prin prezenta cerere .

Solicită anularea contractelor de vânzare-cumpărare pentru că acestea au fost încheiate prin fraudă la lege. Dispoziţiile legale încălcate în mod flagrant de către pârâţi la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare sunt cele cuprinse în Legea 112/1995 ce constituie de altfel actul normativ cadru în baza căruia a fost înstrăinat imobilul.

Prin sentinţa civilă nr. 7342/2006 a Judecătoriei Gl. S-a respins acţiunea ca tardiv formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a apreciat că această acţiune este expres reglementată de art.45 din Legea 10/2001. Acest act normativ instituie o procedură specială şi derogatorie de la dreptul comun în ceea ce priveşte acţiunile în nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare. Legiuitorul a luat o asemenea măsură pentru a nu prelungi la nesfârşit insecuritatea raporturilor civile şi pentru sancţionarea proprietarilor nediligenţi.

Soluţia Judecătoriei a fost menţinută de Tribunalul Gl. prin decizia civilă 322/2007.

Împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamanţii care au apreciat că hotărârea este nelegală din următoarele considerente :

1. Motivele de nulitate invocate sunt cele prev. de art.I pct.4, în referire

la art.9 din HG 11/1997 şi art.948 pct.4, în referire la art.968 cod civil şi frauda la lege. Raportat la acestea, art.50 alin.5 (după republicare) din Legea nr.10/2001 nu e incident. Dreptul reclamanţilor la promovarea prezentei acţiuni este imprescriptibil. Legea nr.112/1995 nu cuprinde norme derogatorii cu privire la termenul de prescripţie a dreptului la acţiune, astfel că sunt aplicabile disp. dreptului comun Decretului nr.167/1958, din următoarele considerente :

– când legea specială, derogatorie tace, aceasta se completează cu dispoziţiile dreptului comun şi nu ale legii înrudite;

– legea civilă nu retroactivează şi restricţiile prev. de art.50 alin.5 din Legea nr.10/2001, nu se aplică contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare;

– Legea nr.10/2001 nu poate limita accesul la justiţie al proprietarului pentru invocarea unui drept la acţiune născut anterior apariţiei sale;

– ideea că raţiunea legiuitorului din anul 2001 a fost „să evite perpetuarea la nesfârşit a litigiilor având ca obiect imobile preluate de stat în mod abuziv, încalcă flagrant principiile de drept şi liber acces la justiţie;

– este în contradicţie clară cu practica CEDO în materie, practică reflectată în cazul Păduraru versus România.

Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs invocate instanţa de recurs a reţinut că acesta este nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare :

In mod corect a reţinut instanţa că acţiunea în nulitate contract vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1996 nu este imprescriptibilă, ci supusă termenelor de prescripţie prev. de art.50 alin.5 din Legea nr.10/2001.

In adoptarea legislaţiei interne ce se referă la restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor deposedate, statul din raţiune de politică economică şi socială şi pentru a preveni prelungirea stării de insecuritate a raporturilor juridice a adoptat această soluţie a instituirii unui termen de prescripţie pentru acţiunile în nulitate contract de vânzare-cumpărare.

Acest termen derogă de la disp.art.2 din Decretul nr.167/1958 privind imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută şi se aplică în speţă, iar raţiunile lui rezidă în dorinţa legiuitorului de a se elucida definitiv regimul juridic al actelor de înstrăinare perfectate anterior intrării în vigoare a legii şi de a sancţiona foştii proprietari nediligenţi care nu au exercitat drepturile în termenul prevăzut de lege.

Aceştia nu pierd însuşi dreptul subiectiv, ci doar dreptul la restituirea în natură a imobilului, putând obţine măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum s-a întâmplat în speţă.

In consecinţă, indiferent de cauzele de nulitate care se invocă, art.50 din Legea nr.10/2001, impune exercitarea acţiunii în termenul prevăzut de alin.5.

Celelalte motive privind caracterul retroactiv al acestei dispoziţii şi limitarea accesului la justiţie au făcut obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate respinse de Curtea Constituţională care a reţinut că legiuitorul e competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv. De altfel recurentele nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate, ei au făcut scurte consideraţii privind prevederile legale.

Nici cauza Păduraru invocată de recurenţi nu are incidenţă în speţă, Curtea sancţionând acolo tocmai incertitudinea legislativă şi administrativă, lipsa de claritate şi coerenţă a legislaţiei în materie.

Ori, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material a acestui tip de acţiune, dispoziţiile legale sunt clare şi coerente iar aplicarea lor, concretizată în jurisprudenţa instanţelor, este unitară. (L.Ş.)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro