404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Prime de vacanţă funcţionari publici suspendare succesivă a dreptului de acordare. Data la care se acordă.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1357/91/2007 la Tribunalul Vrancea, reclamanta NEGOIŢĂ CONSTANŢA, a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Vrancea, solicitând obligarea la plata drepturilor băneşti reprezentând primele de vacanţă pentru perioada 2001, 2002, 2003, 2004.

În motivarea cererii, a precizat că dreptul funcţionarilor publici de a primi prima de vacanţă are ca temei legal disp. art. 34 al.2 din Legea nr.188/1999.

A apreciat că este îndreptăţită să primească prima de vacanţă, având în vedere disp.art.38, 166 Codul Muncii.

A susţinut că suspendarea dreptului privind prima de vacanţă este neconstituţională şi nelegală.

A invocat disp.art.53 al.1, 41 al.2 din Constituţie.

În ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, a invocat dispoziţiile art.15 al.1 din Decretul nr.167/58.

A depus la dosar adeverinţa eliberată de pârâtă privind cuantumul primelor datorate.

D.G.F.P. Vrancea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, prescripţia dreptului la acţiune şi respingerea ca fiind prescrisă.

A invocat şi prematuritatea cererii reclamantei, deoarece art.34 al.2 din Legea nr.188/99 a fost suspendat prin acte normative succesive – respectiv legile bugetului de stat.

A susţinut că cererea este neîntemeiată şi prin prisma prevederilor Constituţiei.

A invocat deciziile nr.37/2005, 398/2005 a Curţii Constituţionale,motivând că este posibilă suspendarea unui act normativ ori a unei dispoziţii dintr-un act normativ potrivit disp.art.54 al.1 din Legea nr.24/2000.

Mai mult, Ministerul Economiei şi Finanţelor are obligaţia de a se încadra în cheltuielile stabilite de către legiuitor, astfel că pentru anii respectivi nu sunt prevăzute în buget sumele necesare plăţii acestor prime.

În ce priveşte prescripţia extinctivă invocată de pârât, potrivit disp.art. 13,14 din Decretul nr.167/58, instanţa a reţinut că cererile ce au drept obiect soluţionarea unui conflict de muncă por fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care conflictul de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, conform disp. art.283 al.1, lit.c Codul Muncii.

Legiuitorul a înţeles să suspende aplicarea prevederilor legale privind acordarea primei de concediu iniţial până la 31.12.2003, conform O.U.G. nr. 33/2001 şi Legii nr. 31/2002 iar ulterior, prin suspendările dispuse de legile bugetului de stat din fiecare an, care şi-au încetat aplicabilitatea la finele fiecărui an. Efectele produse de aceste acte normative de suspendare trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv.

Nu se poate reţine astfel, că în această perioadă dreptul funcţionarilor publici de a beneficia de prima de concediu nu a existat ci că în această perioadă exerciţiul acestui drept a fost suspendat, iar suspendarea nu echivalează cu o inexistenţă.

Potrivit normelor din Statutul funcţionarului public – Legea 188/1999, aceştia au dreptul, pe lângă îndemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Potrivit disp.art.1al.3, art.53 al.1 din Constituţie, drepturile cetăţenilor sunt garantate, iar suspendarea actelor normative generatoare de drepturi care implicit duce la o restrângere a exerciţiului acestor drepturi, poate fi dispusă numai în cazuri speciale şi numai dacă se impune, după caz, pentru : apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea anchetei penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav.

Aceste condiţii nu au existat, astfel încât restrângerea drepturilor nu se justifică, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive.

Împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive, pe o durată de mai mulţi ani, o normă care recunoaşte existenta unui drept patrimonial, nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăşi înlăturarea acestui drept.

Efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute în cuprinsul lor şi de la acea dată s-a putut relua exerciţiul dreptului dobândit, el nestingându-se prin neuz.

Faptul că Ministerul Finanţelor Publice nu a prevăzut în buget sumele necesare plăţii acestei prime, nu poate fi imputat reclamantei şi nimeni nu se poate apăra invocând propria culpă.

În consecinţă, în temeiul disp.art.34 din Legea nr. 188/1999, art. 39, 139, 269 Codul Muncii şi a considerentelor expuse, instanţa a constatat acţiunea întemeiată, şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2002-2006, sume ce se vor actualiza în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective, prin sentinţa nr. 283/2007.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs D.G.F.P. Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare recurenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune având ca obiect primele de vacanţă aferente anilor 2001-2003, precum şi prematuritatea cererii de acordare a primelor de vacanţă aferente anilor 2001-2005, motivat de faptul că acordarea primei respective a fost suspendată prin mai multe acte normative succesive.

Cenzurarea legalităţii acestor suspendări succesive revine instanţei de fond şi nu Curţii Constituţionale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanţei.

Sub acest aspect, dispoziţiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu îşi pot produce efectele, fiind suspendate până la 31.12.2006 inclusiv.

Cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată şi din prisma prevederilor Constituţiei României conform cărora măsurile de protecţie socială sunt stabilite prin lege şi tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordare acestora pentru o anumită durată determinată.

În acest sens s-au invocat deciziile nr. 37/2005 şi 398/2005 ale Curţii Constituţionale care statuează că drepturile suplimentare nu sunt drepturi fundamentale consacrate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice, să înceteze acordarea lor,sau să stabilească perioada pentru care sunt acordate.

Este posibilă suspendarea unui act normativ ori a unei dispoziţii dintr-un act normativ, astfel cum rezultă din art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000.

În concluzie, acordarea primei de concediu fiind suspendată succesiv începând cu anul 2001 până la 31 decembrie 2006, dispoziţiile din art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu produc efecte.

În plus, plata primelor de concediu apare ca nelegală şi imposibil de efectuat deoarece Ministerului Economiei şi Finanţelor îi revine obligaţia de a se încadra în cheltuielile stabilite de legiuitor, nefiind prevăzute în buget sumele necesare plăţii acestor prime.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie şi o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică a cărei reformare nu se impune.

Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părţi, instanţa a dat o corectă dezlegare pricinii.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru perioada 2001-2002, Curtea constată că, critica nu este întemeiată.

Prin toate actele normative prin care a fost adoptat bugetul, s-a dispus suspendarea şi respectiv prelungirea suspendării acordării drepturilor privitoare la prima de vacanţă.

O astfel de dispoziţie a legii a avut nu un caracter suspensiv ci întreruptiv de prescripţie,astfel încât un nou curs al prescripţiei a început să curgă abia la data de 31 decembrie 2003, dată până la care a produs efecte Legea nr. 631/27.11.2002 prin care s-a dispus prelungirea suspendării până la acea dată.

Dreptul la acţiune s-a născut aşadar la această dată, nu la finele anului 2001 când o acţiune în justiţie nu putea fi promovată căci dreptul fiind suspendat nu era actual.

Pe fond, pretenţiile privitoare la prima de vacanţă sunt întemeiate.

Până la data de 31 decembrie 2003, a fost suspendat în fiecare an dreptul privitor la prima de vacanţă aşa cum s-a precizat mai sus.

Legea nr. 507/2003 privind bugetul pe anul 2004 a suspendat prin art. 9 alin. 7 de asemenea aplicarea art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 cu începere de la 1 ianuarie 2004 şi până la 31 decembrie 2004 pentru ca Legea nr. 511/2004 să repete aceeaşi operaţiune până la 31 decembrie 2005.

Prin aceste două acte normative a fost suspendată anual dispoziţiunea din art. 32 (2) din Legea nr. 188/1999.

Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art. 11 din Legea nr. 500/2002 şi art. 138 (2) din Constituţia României, efectele suspendării dispuse de fiecare dintre ele au încetat odată cu încetarea efectelor lor, respectiv la 31 decembrie 2003 la 31 decembrie 2004 şi la 31 decembrie 2005. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta îşi produce efectele numai pentru anul 2006 şi nu prelungeşte efectele suspendării din anii anteriori.

Dreptul la prima de vacanţă este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desfiinţarea lui, dreptul existând şi în prezent,cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare şi nici nu a desfiinţat dreptul.

Împrejurarea că Ministerul Finanţelor Publice nu a prevăzut aceste cheltuieli în bugetele anilor 2001 – 2005 nu înseamnă că plata acestor drepturi ar fi nelegală, întrucât aceasta ar fi o chestiune de executare atâta vreme cât dreptul este recunoscut ca atare prin lege.

Faţă de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei recurate, de natură a putea fi luate în discuţie şi din oficiu,în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro