404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Aplicarea dispoziţiilor art. 2821 Cod procedură civilă. Calificarea căii de atac în cazul acţiunii ce are ca obiect partaj succesoral

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanţii au solicitat să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la imobilul teren şi construcţii şi împărţirea în natură a imobilului, potrivit cotelor-părţi deţinute de fiecare. Tribunalul Vrancea, prin decizia civilă nr. 960/2007 a calificat calea de atac ca fiind recursul. Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 99/R/2008 a admis recursul, a casat decizia civilă nr.960/2007 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ca instanţă de apel. A reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.2821 Cod procedură civilă, acţiunea de ieşire din indiviziune este o acţiune patrimonială, neevaluabilă în bani. Fiind o acţiune declarativă de drepturi, efectul produs prin admiterea unei asemenea acţiuni nu este dobândirea vreunui drept real sau de creanţă şi pe cale de consecinţă valoarea bunului litigios nu are relevanţă la stabilirea competenţei de soluţionare şi a căii de atac

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro