404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Exercitarea abuzivă a drepturilor civile subiective împiedică pe titularii lor să obţină despăgubiri din partea cocontractantului.

Potrivit clauzelor contractului de asociere în participaţiune, pârâţii s-au obligat să pună la dispoziţie spaţiul comercial proprietatea lor, situat în Galaţi, str. M. I. nr. 44, în suprafaţă de 44 mp.

Cum contractul de asociere în participaţie încheiat între părţile litigante pe o perioadă de 5 ani a încetat din vina pârâţilor prin înstrăinarea spaţiului comercial, este evident că din culpa acestora nu s-a mai derulat activitatea comercială.

Decizia nr. 265/ 4 mai 2009 a Curţii Apel Galaţi

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 110/2006 la Curtea de Arbitraj a CCIA Galaţi, reclamanta SC „R.” SRL Galaţi a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor H. C. şi H. G. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune, rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de asociere în participaţiune.

La data de 20.07.2005 a încheiat cu cei doi pârâţi un contract de asociere în participaţiune prin care au convenit ca aceştia să pună la dispoziţie un spaţiu situat în municipiul Galaţi, ce consta în acel moment într-o baracă proprietatea celor doi pârâţi, în timp ce reclamanta urma să amenajeze, să îmbunătăţească spaţiul respectiv contribuind cu materiale şi manoperă pentru ca acesta să poată fi folosit pentru o activitate de alimentaţie publică. Spaţiul respectiv a fost amenajat corespunzător, iar părţile urmau să beneficieze de profit conform prevederilor contractuale.

Reclamanta a mai arătat că, ulterior, în ceea ce o priveşte, din anumite considerente, a înţeles să subînchirieze spaţiul către SC „A. C.” SRL Galaţi – aceasta din urmă subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile sale, ce rezultau din contractul de asociere în participaţiune. La scurt timp, pe parcursul soluţionării de către Judecătoria Galaţi a cererii de evacuare pe cale de ordonanţă preşedinţială a SC „A. C.” SRL Galaţi din imobilul respectiv – pârâţii au înstrăinat spaţiul respectiv către SC „A. C.” SRL Galaţi prin act de vânzare cumpărare, spaţiul fiind înstrăinat cu îmbunătăţirile aduse de reclamantă, îmbunătăţirile având o valoare de 10.000 lei.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 969 din Codul civil şi art. 250 şi urm. din Codul comercial.

La termenul din 22.02.2007, pârâţii au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională cu nerespectarea dispoziţiilor 37-39 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj cu precizarea ca aceasta să fie considerată notă de susţineri şi întâmpinare.

Prin cererea reconvenţională pârâţii au solicitat anularea contractului în participaţiune, încheiat la data de 20.07.2005.

În motivarea cererii reconvenţionale, pârâţii au arătat că, deşi reclamanta încheiase cu ei un contract de asociere în participaţiune, fără consimţământul lor, la data de 23.01.2006, a închiriat spaţiul respectiv unei alte societăţi comerciale, ceea ce făcea imposibilă desfăşurarea activităţii, respectiv derularea contractului de asociere în participaţiune.

În subsidiar, în motivarea întâmpinării prin care au solicitat respingerea acţiunii au arătat că reclamanta nu avea dreptul să subînchirieze spaţiul respectiv. De asemenea, pârâţii au mai arătat că au fost nevoiţi să înstrăineze spaţiul deoarece locatarii din vecinătatea spaţiului au formulat plângeri la organele în drept.

S-a susţinut, de asemenea, că reclamanta este culpabilă de încălcarea contractului de asociere în participaţiune, astfel încât nu datorează acesteia daune.

În cauză s-a efectuat o expertiză judiciară cu obiective formulate de ambele părţi litigante.

Prin Hotărârea nr. 110/2006, Curtea de Arbitraj a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 9917,09 lei cu titlu de daune şi cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Arbitraj a reţinut că pârâţii şi-au încălcat obligaţia privind asocierea în participaţiune pe termen de 5 ani cât şi faptul că spaţiul în discuţie a fost vândut cu îmbunătăţirile aduse de reclamantă, ceea ce i-a sporit valoarea.

Pârâţii au formulat acţiune în anulare împotriva Hotărârii nr.110/2006, acţiune ce a fost înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 5400/121/2007.

Prin sentinţa comercială nr. 2106/28.09.2008, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea arbitrală nr. 110/2006, reţinând că aceasta a fost atacată după expirarea termenului prevăzut de art. 3533 din Codul de procedură civilă respectiv 5 luni de la constituirea arbitrajului. A mai reţinut că instanţa de arbitraj nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale privind anularea contractului de asociere în participaţiune.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 2106/2007 a declarat recurs reclamanta criticând-o ca fiind nelegală.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia comercială nr. 110/18.06.2008 a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3533 din Codul de procedură civilă nu poate fi interpretat decât prin raportare la dispoziţiile aliniatului final al aceluiaşi articol, în sensul că trecerea timpului nu poate constitui un motiv de caducitate a arbitrajului, afară de cazul în care una din părţi a notificat celelalte părţi şi tribunalul arbitral, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea.

În ceea ce priveşte celălalt motiv de anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. f din Codul de procedură civilă, instanţa a reţinut că acesta subzistă, fiind corect analizat, acţiunea în anulare fiind legală sub acest aspect, dar eliptică din perspectiva dispoziţiilor art. 366 alin. 1 din Codul de procedură civilă( Tribunalul a admis acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, fără a se pronunţa şi asupra fondului, în limitele convenţiei arbitrale – n.s.).

În rejudecare acţiunea în anulare a fost înregistrată sub nr. 4978/121/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 2745/8.10.2008 pronunţată în cauză de Tribunalul Galaţi s-a admis acţiunea în anulare şi s-a dispus, pe cale de consecinţă, anularea hotărârii arbitrale nr. 110/2006 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi.

Astfel, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei.

Pârâţii au fost obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 9917,09 lei cu titlu de daune şi a sumei de 5117 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost admisă în parte şi cererea reconvenţională, fiind obligată reclamanta să plătească pârâţilor suma de 192,28 lei reprezentând participare la beneficiu.

Totodată, s-a respins capătul de cerere din cererea reconvenţională privind constatarea nulităţii contractului de asociere în participaţiune, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Potrivit clauzelor contractului de asociere în participaţiune, pârâţii s-au obligat să pună la dispoziţie spaţiul comercial proprietatea lor, situat în Galaţi, str. M. I. nr. 44, în suprafaţă de 44 mp.

Reclamanta potrivit contractului s-a obligat să execute lucrări de igienizare, să aducă fondul de marfă, să asigure desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, precum şi să doteze spaţiul cu aparatura necesară desfăşurării activităţii şi să suporte cheltuielile generate de utilităţi în vederea desfăşurării unei activităţi cu specific de alimentaţie publică.

În temeiul art. 4 din contract, reclamanta a efectuat cheltuieli în amenajarea spaţiului respectiv. Aşa cum s-a reţinut în raportul de expertiză, reclamanta a evidenţiat în contabilitate cheltuielile cu materiale şi lucrări efectuate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea spaţiului.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că s-a înţeles cu pârâţii să procedeze la amenajarea spaţiului anterior încheierii contractului, se poate lua în calcul doar valoarea lucrărilor efectuate după data încheierii lui, respectiv suma de 9917,09 lei.

Potrivit punctului de vedere al expertului, în evidenţa contabilă ţinută de reclamantă nu s-au înregistrat decât operaţiuni care privesc asocierea pârâţilor în sensul că, prin vânzarea făcută de pârâţi, nu rezultă o altă configurare a spaţiului ca urmare a îmbunătăţirilor realizate de reclamantă.

Cum contractul de asociere în participaţie încheiat la data de 20.07.2005 între părţile litigante pe o perioadă de 5 ani a încetat din vina pârâţilor prin înstrăinarea spaţiului comercial, este evident că din culpa acestora nu s-a mai derulat activitatea comercială.

Cum reclamanta a subînchiriat în 23.01.2006 spaţiul către SC „A. C.” SRL Galaţi, căreia i-a fost vândut spaţiul chiar de către pârâţi, nu se poate reţine că din vina sa nu s-a putut derula activitatea de participaţie, neexistând clauza care să interzică subînchirierea.

În privinţa cererii reconvenţionale sunt întemeiate pretenţiile pârâţilor privind acordarea cotei de 1% din profit, dar nu poate fi primită solicitarea de constatare a nulităţii contractului.

Eroarea nu poate produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când considerarea persoanei în cauză este motivul determinant al încheierii convenţiei.

De asemenea, eroarea nu poartă asupra identităţii cocontractantului, ci asupra calităţii de reprezentant legal a persoanei care a angajat pârâţii în raporturi juridice.

Or, persoanele care se angajează în relaţii comerciale trebuie să dea dovadă de diligenţe sporite, pârâţii fiind în culpă în sensul că se puteau interesa la ORC despre firma respectivă, având posibilitatea să afle că numitul V. M. nu era administrator al SC „R.” SRL la data de 20.07.2005.

Împotriva susmenţionatei sentinţe, în termen legal, s-a declarat apel de către pârâţii-reclamanţi, care au criticat-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Deşi, prin cererea de arbitrare, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune, rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, Tribunalul Galaţi a obligat pârâţii la suma de 9917,09 lei cu titlu de daune, reprezentând cheltuielile cu materiale şi lucrări efectuate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea spaţiului comercial.

Spaţiul în litigiu a fost înstrăinat în aceeaşi configuraţie, aşa cum l-au stăpânit pârâţii şi cum de altfel l-au cumpărat, fiind în suprafaţă de 36,74 mp. construit din zidărie, acoperit cu placă din beton şi format dintr-o sală propriu-zisă şi un grup sanitar.

Culpa în nerespectarea dispoziţiilor contractului nu aparţine pârâţilor care au înstrăinat imobilul determinaţi fiind de conduita reclamantei.

La momentul vânzării imobilul nu mai era demult în folosinţa reclamantei. Aceasta a subînchiriat imobilul fără acordul scris al pârâţilor proprietari, iar motivarea instanţei că nu există clauză contractuală în acest sens, contravine dispoziţiilor legale în materia exercitării dreptului de proprietate şi anume că dreptul de dispoziţie este exercitat doar de proprietar şi nu de alte persoane.

Cererea reconvenţională a pârâţilor trebuia admisă deoarece angajarea societăţii comerciale în contractul de asociere în participaţiune a fost făcută printr-o persoană care nu era abilitată să semneze în numele societăţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 948 Cod civil privind capacitatea de a contracta.

Pentru motivele expuse mai sus, pârâţii au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi a admiterii cererii reconvenţionale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul de faţă este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate de reclamantă dar şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc.civ., Curtea, o apreciază ca fiind una legală şi temeinică , a cărei menţinere se impune cu prisosinţă, criticile recurentei neconfirmându-se.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond ar fi dat altceva decât s-a cerut de către reclamantă, se constată că instanţa de fond a confirmat, practic, sub aspectul cuantumului pretenţiilor, soluţia instanţei arbitrale, soluţie ce nu a fost criticată sub acest aspect prin acţiunea în anulare.

În cererea de arbitrare, reclamanta a solicitat acordarea daunelor „rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de asociere în participaţiune” dar când explicitează, sub forma motivelor de fapt, această cerere, specifică faptul că : „ .. în virtutea acestei convenţii, subscrisa a efectuat o serie de investiţii care au transformat baraca existentă pe terenul Primăriei într-o clădire aptă de a găzdui o activitate economică ….”, pentru a conchide în sensul că : „considerăm că partea contractului de asociere în participaţiune trebuie să despăgubească atât pentru lucrările executate, cât şi pentru cheltuielile ocazionate cu promovarea prezentei”.

Astfel, nu se regăseşte în cererea de arbitrare vreo altă referire la despăgubiri de altă natură şi, prin urmare, nu se poate vorbi de vreo ipoteză de nelegalitate a soluţiei instanţei de fond, ipoteză care să poată fi subsumată temeiului de reformare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.civ. („instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, sau ceea ce nu s-a cerut”).

Al doilea motiv de recurs, privitor la nedovedirea îmbunătăţirilor pretins efectuate de către pârâţi, este, de asemenea, nefondat, deoarece s-a probat efectuarea de îmbunătăţiri la spaţiul în litigiu; îmbunătăţirile avute în vedere de către instanţă fiind doar cele ulterioare datei perfectării contractului de asociere în participaţiune.

De altfel, chiar pârâtul H. C. a confirmat prin răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantă că „imobilul era amenajat; în baza contractului reclamanta a realizat îmbunătăţiri” – fapt ce corespunde clauzelor contractuale privitoare la aportul reclamantei, art. 7 impunându-i acesteia efectuarea „cheltuielilor ocazionate de igienizare, organizarea fluxului tehnologic a cosmetizării spaţiului”.

Asemenea îmbunătăţiri s-au regăsit, cu siguranţă în preţul de vânzare al spaţiului, profitându-le pârâţilor care nu puteau fi, însă, exoneraţi de obligaţia de dezdăunare a reclamantei, cu atât mai mult cu cât suma acordată de instanţă a fost cea calculată de expertiza instrumentată la instanţa de arbitraj (fila 91 dosar arbitraj).

Conform contractului de asociere în participaţiune, reclamanta a dobândit posesia şi folosinţa spaţiului în litigiu cu obligaţia de a efectua toate cheltuielile aferente, inclusiv procurarea fondului de marfă şi de a împărţi profitul cu reclamanta, pârâţii asumându-şi drept unică obligaţie „ aducerea în folosinţă a spaţiului comercial”.

În condiţiile în care, prin contractul de asociere nu i s-a interzis reclamantei „subînchirierea spaţiului” un atare act nu este lovit de nulitate, mai ales că nu poate fi considerat act de dispoziţie ( astfel cum greşit a susţinut recurenta).

Buna-credinţă a reclamantei rezultă şi din aceea că nu s-a erijat nici un moment în proprietarul spaţiului, în contractul de subînchiriere specificându-se faptul că H.C. era proprietar al spaţiului (art. 9.5 contract).

Deşi contractul de asociere în participaţiune nu încetase, pârâţii au procedat la rândul lor, la scoaterea spaţiului comercial din ecuaţia afacerii demarate cu reclamanta, procedându-se de această dată chiar la efectuarea unui act de dispoziţie (înstrăinarea) încheiat cu aceeaşi persoană juridică căreia reclamanta îi subînchiriase spaţiul.

În consecinţă, nu poate fi primită nici critica recurentei referitoare la nerespectarea dispoziţiilor contractuale de către pârâţii-reclamanţi prin „înstrăinarea imobilului care nu le aparţinea”.

Nici poziţia recurentei privitoare la nulitatea contractului de asociere în participaţiune ( prin confirmarea poziţiei pârâţilor-reclamanţi), din perspectiva nesocotirii dispoziţiilor art. 948 lit. a Cod civil nu poate fi primită.

În virtutea respectivei dispoziţii legale, este imperios necesar ca subiectele implicate în raporturi juridice civile să aibă şi capacitatea de a contracta, adică abilitatea de a încheia acte juridice.

În această materie, regula este a capacităţii, incapacitatea fiind excepţionată, dispoziţiile legale ce instituie astfel de excepţii fiind de strictă interpretare.

Excepţiile se referă, desigur, la persoanele fizice care pot fi minore, puse sub interdicţie ori se află în vreuna din situaţiile calificate expres de legiuitor „incapacităţi speciale”.

Persoana juridică (constituită întotdeauna de către persoane fizice având capacitate de exerciţiu) este prezumată a avea capacitate de a contracta pe toată durata fiinţării sale.

Ceea ce susţine recurenta ţine de specificul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice, acela că voinţa subiectului colectiv de drept civil este, în fapt, voinţa uneia sau a unor persoane din colectivul persoanei juridice, ceea ce în drept este cunoscut ca fiind instituţia reprezentării legale a persoanei juridice de către organele sale de conducere.

Problema erorii asupra reprezentantului legal al reclamantei a fost corect tranşată de instanţa de fond, neputând fi calificată drept o „error in personam” propriu-zisă de natură a atrage nulitatea relativă a actului.

Faptul că adevăratul reprezentant legal al reclamantei a confirmat tacit actul la a cărui încheiere nu a participat este în măsură a înlătura anulabilitatea actului.

Având în vedere că nici o critică a recurentei (întemeiată în drept sau nu) nu este confirmată de verificarea operată de instanţa de recurs, urmează a face aplicarea, în speţă, dispoziţiilor art. 312 alin.1 C. proc.civ. referitoare la respingerea recursului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro