404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f Cod pr. penală pentru a se putea lua această măsură preventivă

Prin încheierea de şedinţă din 30.07.2009 a Tribunalului Galaţi s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului D.I., de la 30.07.2009 până la 27.08.2009.

Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3472/121/2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a solicitat arestarea preventivă a inculpatului D.I. pe o perioadă de 29 de zile .

In motivarea propunerii s-a arătat că prin ordonanţa cu numărul 748/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 al. 1 Cod penal raportat la art. 175 al. 1 lit. c şi i Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în ziua de 21.06.2009, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, în loc public, l-a lovit pe fratele său, partea vătămată D.A., cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înţepat – tăiată penetrantă abdominal cu plagă jejunală şi hemiperitoneu, leziune ce i-a pus în primejdie viaţa.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. f Cod pr. penală.

Pentru a se putea dispune luarea măsurii arestării preventive trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, să existe cel puţin unul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală şi măsura să fie necesară pentru buna desfăşurare a procesului ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei .

Examinând sumar actele şi lucrările dosarului, fără a intra pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că există probe şi indicii temeinice, respectiv: proces-verbal de conducere în teren, planşă foto, raport de constatare medico-legală, declaraţia părţii vătămate D.A., declaraţiile martorilor P.V., L.D., M.V., D.S. şi Ţ.E. din care rezultă că în ziua de 21.06.2009, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, în loc public, inculpatul D.I. l-a lovit pe fratele său, partea vătămată D.A., cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i leziuni ce i-a pus în primejdie viaţa.

Faptele pe care se presupune că le-ar fi săvârşit inculpatul constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută art. 20 Cod penal în referire la art. 174 al 1 Cod penal raportat la art. 175 al 1 lit. c şi i Cod penal, ce este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani (7 ani şi 6 luni – 12 ani şi 6 luni).

Având în vedere împrejurările comiterii faptei, importanţa deosebită a valorilor sociale lezate, starea de nelinişte şi nesiguranţă generată în rândul cetăţenilor, persoana inculpatului, care a fost sancţionat contravenţional în mai multe rânduri pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 şi 148 litera f Cod procedură penală .

De asemenea măsura arestării preventive s-a apreciat că este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

S-a arătat că susţinerea inculpatului cum că nu ar fi lovit cu cuţitul partea vătămată şi că el este cel care ar fi fost agresat nu poate fi primită întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva încheierii mai sus arătate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.I. solicitând cercetarea sa în stare de libertate susţinând că nu a comis fapta care i se impută şi că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fost respins ca atare.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea de Apel Galaţi a constatat că aceasta este legală şi temeinică şi că în mod justificat s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului D.I..

Astfel, din probele administrate în cauză până la acest moment procesual, rezultă date care susţin acuzaţiile aduse inculpatului în sensul că la data de 21.04.2009, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat fratelui său, partea vătămată D.I., o lovitură de cuţit în zona abdominală producându-i o leziune care a pus în primejdie viaţa victimei.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 148 lit. f Cod pr. penală reţinute de instanţa de fond ca temei pentru arestarea preventivă Curtea a constatat că acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză.

Astfel infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani iar modalitatea în care se reţine că inculpatul ar fi săvârşit fapta, obiectul vulnerant folosit şi intensitatea loviturii aplicate părţii vătămate indică o periculozitate socială ridicată şi justifică aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În plus infracţiunea mai sus arătată, de săvârşirea căreia a fost acuzat inculpatul, este de o gravitate deosebită, aducând o atingere severă relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă şi impune, pentru menţinerea unui climat de securitate socială, luarea unor măsuri preventive ferme faţă de persoanele suspectate de comiterea unor asemenea fapte.

În consecinţă susţinerea inculpatului că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică este nefondată, chiar dacă de la data faptei şi până la arestarea sa a trecut mai mult de o lună, câtă vreme în această perioadă s-au desfăşurat activităţi specifice de urmărire penală iar ecoul unei astfel de fapte grave este încă prezent în rândul comunităţii restrânse din care provin părţile.

Nici susţinerea inculpatului că nu el a lovit pe fratele său cu cuţitul nu poate conduce la admiterea recursului câtă vreme chiar inculpatul recunoaşte că a avut un conflict cu partea vătămată iar la dosar există declaraţiile martorilor P.V., L.D., M.V., D.S. şi Ţ.E. care confirmă că în urma conflictului dintre cei doi fraţi D.A.a fost înjunghiat de în zona abdominală, putându-se astfel face presupunerea rezonabilă că cel care a lovit este inculpatul D.I..

Faţă de cele mai sus arătate, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de inculpat iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat pe acesta la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea căii de atac promovate.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro