404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Încadrarea activităţii salariaţilor în grupe de muncă

Locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionarii sunt prevăzute în mod expres în Ordinul nr. 50/1990, cu modificările ulterioare, în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 care l-a abrogat.

Este irelevantă concluzia expertului că salariatul lucrează în condiţii la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică şi nervoasă, risc de accidente şi boli profesionale ca şi alte persoane pe care Ordinul nr. 50/1990 le încadrează în grupa I de muncă, atât timp cât acelaşi ordin încadrează funcţia de electrician în grupa a II-a de muncă.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Tribunalul Galaţi sub nr. 4573/121/25.06.2008 reclamantul I.S. a solicitat obligarea pârâtei C.N.C.F. să-i acorde grupa I de muncă pentru perioada 19.04.1978 – 25.10.1988, obligarea paratei la rectificarea carnetului de muncă cu înscrierea menţiunilor corespunzătoare precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt a arătat că a desfăşurat activitate în cadrul unităţii pârâte în perioada 1978-1988 în funcţia de electrician-electromecanic la Şantierul C.M. iar potrivit fişei postului şi activităţii depuse îndeplineşte condiţiile de încadrare în grupa I de muncă.

În drept a invocat prevederile Ordinul nr. 50/1990 al MMPS şi Ordinul nr. 125/1990 şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod pr. civilă.

A solicitat proba cu acte şi eventual cu expertiză tehnică de specialitate şi a depus la dosar în susţinere o serie de acte şi înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată motivat de faptul că reclamantul a avut funcţia de electrician, activitate expres prevăzută ca fiind încadrată în grupa a II-a de muncă conform anexei nr. 2 pct. 210 din Ordinul nr. 50/1990.

În cauza s-a administrat proba cu expertiza tehnica de specialitate.

Prin sentinţa civilă nr. 608/13.04.2009 Tribunalul Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamantul I.S. în contradictoriu cu pârâta CNCF Galaţi, ca nefondată.

În motivare instanţa reţine următoarele:

Conform actelor depuse la dosar reclamantul a fost salariatul unităţii pârâte în funcţia de electrician în perioada 19.04.1978 – 25.10.1988, activitate încadrată în grupa a II-a de muncă şi expres prevăzută de Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, pct. 210.

Activitatea desfăşurată de petent a fost încadrată în grupa a II-a de muncă conform anexei 2 pct. 210 din Ordinul nr. 50/1990 – ordin care s-a aplicat până la data de 01.03.1990.

După data de 01.03.1990 activitatea desfăşurată de petent a fost încadrată în grupa a II-a de muncă conform anexei 2 pct. 109 din Ordinul nr. 125/1990 al MMOS.

Potrivit al. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990 coroborat cu al. 1 pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, pentru celelalte categorii de personal (neprevăzute în anexele 1 şi 2) nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I şi II de muncă în funcţie de condiţiile deosebite concrete de la locul de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele.

Potrivit pct. 13 din Ordinul nr. 50/1990 perioada lucrată după data de 18.03.1969 şi până în prezent se încadrează în grupele I şi II de muncă în conformitate cu prevederile prezentului ce înlocuieşte Ordinele nr. 59/1969, nr. 105/1976 şi nr. 210/1977 ale Ministrului Muncii şi Ministrului Sănătăţii.

Or, se poate observa că activitatea desfăşurată de petent era deja încadrată la grupa II de muncă, orice interpretare în acest sens nemaiputând fi făcută.

De asemenea, Ordinul nr. 125/1990 nu abrogă Ordinul nr. 50/1990, acesta completându-se, aşa cum rezultă din alin. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 125/1990: „Metodologia pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990.

Având în vedere că activitatea desfăşurată de petent a fost încadrată prin lege la grupa II de muncă (societatea pârâtă nefăcând altceva decât să respecte legea atunci când a făcut notarea în carnetul de muncă), instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Instanţa nu a reţinut concluziile expertizei efectuate în prezenta cauză în sensul că activitatea reclamantului s-ar încadra în grupa I de muncă, motivat de faptul că activitatea desfăşurata de către reclamant a fost în mod expres încadrata in grupa a II a de munca conform Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, pct. 210, expertul apreciind doar ca s-ar fi putut face o încadrare în grupa I de muncă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.S. considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

– hotărârea este lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea disp. art. 261 al. 5 Cod procedură civilă, nefiind motivată în fapt şi în drept;

– hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii;

În consecinţă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept în conf. cu disp. art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a apreciat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

A afirmat recurentul că hotărârea instanţei de fond este nemotivată.

Această afirmaţie nu poate fi reţinută întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele prev. de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa are obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate şi la considerentele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, concisă şi fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv.

Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prev. art. 6 din CEDO obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârile lor dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor din proces.

Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile, dar nu şi la a răspunde la fiecare argument care nici nu a influenţat soluţionarea litigiului nu se poate considera că instanţa a pronunţat o hotărâre nemotivată (Decizia din 28.03.2000, în cauza Jorgorie et Leda contra France).

În speţa de faţă, se apreciază că instanţa a analizat toate probele administrate în cauză, considerentele hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate şi motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.

Mai mult, prima instanţă a motivat amplu de ce activitatea desfăşurată de către recurent nu se încadrează în grupa I de muncă şi a înlăturat motivat concluziile expertizei efectuate în cauză, fiind îndeplinite toate criteriile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea justă a legii, apreciem că nu este întemeiată.

Astfel, potrivit carnetului de muncă, recurentul-reclamant a lucrat în grupa a II-a de muncă în funcţia de muncitor necalificat respectiv electrician în cadrul CNCF Galaţi, în perioada 19.04.1978 – 25.10.1988.

Activitatea desfăşurată de către recurent în perioada 19.04.1078 – 25.10.1988 a fost încadrată de intimată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990.

Instanţa trebuie să analizeze dacă intimata – pârâtă a respectat întocmai dispoziţiile legale atunci când a considerat că activitatea prestată de recurent nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Astfel, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel puţin 70% din programul de lucru.

Este adevărat că potrivit art. 14 din Ordinul nr. 50/1990 pentru perioada de activitate desfăşurată între 18.03.1969 şi 31.12.1975 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul lucrat, conform precizărilor Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11860/1969, fără a condiţiona de existenţa buletinelor de determinare a noxelor.

Însă, după 1 ianuarie 1990 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face numai în situaţia în care cu toate măsurile luate de unitate pentru nominalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis de normele de protecţia muncii.

Potrivit art. 4 şi 5 din Ordinul nr. 50/1990, existenta condiţiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate ale unităţilor. De asemenea, determinările de noxe trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecţia muncii care, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

În conf. cu disp. art. 6 şi 15 (2) din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă s-a făcut de către conducerea societăţii împreună cu sindicatele.

Aşa cum rezultă din adeverinţa emisă de serviciul resurse umane, recurentului i s-a acordat grupa a II-a de muncă pentru perioada 17.04.1978 – 25.10.1988 conform Ordinului nr. 50/1990 lucrată în funcţia de muncitor necalificat şi electrician conform Hotărârii Consiliului de conducere al RCF G. din data de 19.08.1994, în baza tabelului cu cei nominalizaţi aprobată de sindicat (numele recurentului figurează la poziţia 7).

De asemenea, în perioada 20.06.1990 – 31.10.1995 recurentului i s-a acordat grupa II-a de muncă având funcţia de curăţitor macaze.

Concluzionând, instanţa apreciază că activitatea desfăşurată de către recurent a fost încadrată prin lege în grupa II-a de muncă iar intimata pârâtă nu a făcut altceva decât să respecte legea atunci când a făcut notarea în carnetul de muncă, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Prin urmare, instanţa apreciază că activitatea desfăşurată de recurent a fost în mod expres încadrată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa 2, pct. 210 iar intimata-pârâtă împreună cu sindicatul nu au făcut altceva decât să respecte legea atunci când a nominalizat persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă în funcţie de condiţiile deosebite concrete de la locul de muncă.

Curtea nu a reţinut concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză în sensul că activitatea recurentului s-ar încadra în grupa I de muncă întrucât acesta a apreciat doar că s-ar fi putut face o încadrare în grupa I de muncă.

De asemenea, concluzia acestuia nu se bazează pe nici un buletin de determinare a nivelului de noxe sau pe alte determinări concrete a condiţiilor de muncă, pe existenţa îmbolnăvirilor profesionale sau pe orice alte date certe care să ateste condiţiile de muncă la societatea pârâtă.

Este irelevantă concluzia expertului că reclamantul lucrează în condiţii la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică şi nervoasă, risc de accidente şi boli profesionale ca şi alte persoane pe care Ordinul nr. 50/1990 le încadrează în grupa I de muncă, atât timp cât acelaşi ordin încadrează funcţia reclamantului în grupa a II-a de muncă.

Atât timp cât meseria de electrician este prevăzută de anexa 2 a ordinului, voinţa legiuitorului a fost ca acesta să beneficieze de grupa a II-a de muncă.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut în mod expres ca determinările de noxe să fie efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau în laboratoarele de specialitate ale unităţilor, determinări ce trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecţia muncii şi nu de un expert tehnic.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că există hotărâri judecătoreşti irevocabile dând exemplu o sentinţă civilă a Tribunalului Galaţi pronunţată într-o altă cauză, se arată următoarele:

Practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanţă întrucât potrivit Constituţiei, judecătorii se supun doar legii.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte cauze sunt opozabile doar acelor părţi litigante din cauza respectivă şi nu „erga omnes”.

În consecinţă, instanţa trebuie să se bazeze în pronunţarea soluţiei adoptate pe temeiuri de drept aplicabile speţei dedusă judecăţii şi pe propria convingere, rezultată din analizarea situaţiei de fapt raportată la probele administrate în cauză.

Mai mult, CEDO prin hotărârea pronunţată la data de 06.12.2007 în cauza Beian contra României a precizat faptul că divergenţele de jurisprudenţă constituie prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.

În ceea ce priveşte solicitarea expertului de a obliga biroul local pentru expertize judiciare să vireze suma de 600 lei reprezentând onorariul de expertiză depus de reclamant pentru expertiza efectuată în cauză, curtea a apreciat că este întemeiată şi a dispus în consecinţă.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, curtea a apreciat că recursul reclamantului este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro