Top

Dizolvarea prin trecerea timpului stabilit pentru durata societatii

[tab: Dizolvarea prin trecerea timpului stabilit pentru durata societatii ]

Societatea comercială se dizolvă la expirarea termenului stabilit pentru durata societăţii (art. 22 litera a) din Legea nr. 31/1990.

Prin împlinirea termenului pentru care a fost constituită, societatea se dizolvă automat, fără să fie necesar adoptarea unei hotărâri de către adunarea generală, pronunţarea dizolvării de către tribunal sau îndeplinirea vreunei formalităţi în acest sens. De asemenea, conform art.227 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nu este necesară nici înscrierea în Registrul Comerţului, nici publicarea în Monitorul Oficial a dizolvării societăţii.

Justificarea dizolvării fără nici o formalitate, în cazul împlinirii termenului pentru care a fost constituită societatea, constă în faptul că potrivit legii, în contractul de societate trebuie să se prevadă „durata societăţii”. În acest caz, dizolvarea nu trebuie adusă la cunoştinţa terţilor deoarece actul constitutiv fiind publicat, se prezumă că terţii cunosc termenul pentru care a fost constituită societatea, şi, în consecinţă, momentul în care intervine dizolvarea acesteia.

Evident că dizolvarea va interveni şi în situaţia în care durata societăţii a fost stabilită printr-o hotărâre a adunării generale, posterioară constituirii societăţii[1].

Prin ajungerea la termen, societatea fiind dizolvată, ea intră în lichidare; administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni în contul societăţii, în caz contrar, fiind personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins; asociaţii nu mai pot prelungi durata societăţii, o hotărâre a lor în acest sens, după împlinirea termenului, având semnificaţia constituirii unei noi societăţi[2].

Orice parte interesată poate cere constatarea dizolvării deci, atât asociaţii, cât şi creditorii societăţii sau creditorii particulari ai asociaţilor.

Aceştia din urmă, cu condiţia să posede creanţe anterioare expirării duratei societăţii, pot cere lichidarea părţii cuvenite asociatului, conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 care precizează că pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Singura modalitate de a împiedica dizolvarea societăţii este prorogarea expresă a duratei societăţii, cu condiţia ca prorogarea să intervină înaintea îndeplinirii termenului de funcţionare a acesteia. În cazul în care, după pronunţarea duratei, societatea continuă să funcţioneze, s-a considerat într-o opinie că avem de-a face cu o societate neregulat constituită. În  altă opinie s-a susţinut că nu ar fi vorba de o societate neregulată, ci de angajarea răspunderii administratorilor pentru operaţiunile săvârşite de aceştia[3].

Dacă în reglementarea Codului Comercial ar fi putut fi luată în considerare şi ipoteza societăţii neregulate, în prezent, după modificarea dispoziţiilor referitoare la consecinţele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii, o asemenea ipoteză este exclusă, aflându-ne în situaţia prevăzută de art.228 alin.2 din Legea nr. 31/1990 care instituie regula ca „din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins”.

În scopul de a evita o dizolvare surpriză legea impune ca asociaţii, cu cel puţin un an înainte de expirarea duratei societăţii, să fie consultaţi cu privire la eventuala prelungire a acesteia. Dacă nu se întâmplă acest lucru, la cererea oricărui asociat, tribunalul va putea dispune, prin încheiere,  efectuarea consultării.

Dispoziţia menţionată, preluată din dreptul francez (art. 1844 -6 alin. (2) Cod Civil francez) nu trebuie înţeleasă în sensul că stabileşte un termen limită, după care prelungirea duratei societăţii nu mai poate fi hotărâtă. Prelungirea poate fi decisă oricând, până la împlinirea termenului pentru care a fost constituită societatea. Dispoziţia art. 222 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 are drept scop tocmai împiedicarea dizolvării societăţii datorită faptului că asociaţii nu au mai avut timp să prelungească durata acesteia.

Un autor de drept comercial a susţinut ideea că, în situaţia în care contractul de societate nu prevede durata societăţii, oricare asociat poate cere dizolvarea societăţii care se consideră nelegal constituită[4].  Totuşi,  concluzia este prea categorică, întrucât societatea se poate constitui şi pe o durată nedeterminată.

Art. 222 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care dispune că asociaţii trebuie consultaţi, cu cel puţin un an înainte de expirarea duratei societăţii cu privire la eventuala prelungire a acesteia poate fi considerată a fi o măsură  preventivă.

Dacă administratorii societăţii nu organizează consultarea, la cererea oricărui asociat, tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării. Efectuarea consultării nu împiedică dizolvarea societăţii la expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.

Mai trebuie amintit şi faptul că unii creditori ai asociaţilor dintr-o societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată pot face opoziţie împotriva hotărârii asociaţilor de prelungire a duratei societăţii peste termenul fixat iniţial, dacă au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii.

Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României şi se depune la Oficiul Registrului Comerţului.

În cazul admiterii opoziţiei, asociaţii trebuie să opteze, în termen de o lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, fie pentru a renunţa la prelungire, fie pentru a exclude din societate pe asociatul debitor al creditorului care a făcut opoziţie, caz în care drepturile cuvenite asociatului debitor se vor calcula pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat (art. 62 din Legea nr. 31/1990).

Referindu-ne la prelungirea duratei societăţii, chiar şi în faza de lichidare, opiniile care tratează această problemă sunt controversate.

După părerea unui autor de drept comercial[5] asociaţii pot reveni asupra dezvoltării şi lichidării şi pot prelungi durata societăţii sau pot decide fuziunea cu alta societate chiar în faza lichidării dar acesta consideră că se exceptează dizolvarea pentru expirarea termenului, o prelungire având înţelesul întemeierii unei alte societăţi. În doctrină[6] există şi un alt punct de vedere care contrazice opinia de mai sus ca fiind nejustificată şi aduce ca argument ideea că regula conform căreia societatea încetează pe data dizolvării nu trebuie înţeleasă ad literam, pentru că altfel nu s-ar vedea cum operaţiunile societăţii sunt continuate sub numele acesteia de lichidatori şi cum asociaţii ar putea hotărî, în perioada lichidării o măsură inversă lichidării.

Cazul dizolvării societăţii comerciale la expirarea termenului stabilit pentru durata acestuia (art. 222 litera a) din Legea nr. 31/1990) este singurul caz de dizolvare de plin drept. Aparent s-ar putea afirma că dizolvarea de drept, în fond, ca şi dizolvarea voluntară, reprezintă o dizolvare hotărâtă de asociaţi prin contractul de societate sau statut. Asociaţii au stabilit ca societatea să dureze un timp prestabilit şi au consimţit ca, la expirarea duratei, aceasta să se dizolve. Interdicţia efectuării de noi operaţiuni se aplică din momentul dizolvării, fără a se face deosebire între dizolvarea de drept, dizolvarea voluntară sau dizolvarea judiciară.

Deosebirea majoră constă în aceea că, în ce priveşte dizolvarea voluntară, lichidarea este resortul voinţei asociaţilor iar în cazul dizolvării de drept, lichidarea intervine automat, fără ca organele statutare sau, după caz, asociaţii să poată decide altfel după ce aceasta şi-a produs efectele.

Am tratat mai sus aspecte legate de prelungirea duratei societăţii, dar nu se pot epuiza discuţiile legate de prima cauză generală de dizolvare a societăţilor comerciale.

De exemplu, se pune întrebarea dacă formalităţile de prelungire a duratei societăţii trebuie integral terminate mai înainte de expirarea duratei sale ori dacă ar fi suficient ca acestea să fie numai începute, putând continua  după momentul dizolvării de drept.

În literatura de specialitate[7] apare ca importantă respectarea dispoziţiilor legale deoarece a se proceda în alt mod înseamnă a introduce incertitudinea acolo unde trebuie să existe certitudine şi a încuraja neglijenţa organelor statutare sau, după caz, a asociaţilor, care, cunoscând durata societăţii şi voind prelungirea ei, nu iau din timp măsurile corespunzătoare.

Tot în doctrină[8] s-a conturat un alt punct de vedere cu privire la solicitarea de către asociaţi a dizolvării societăţii înainte de expirarea duratei de funcţionare a societăţii prevăzută în contractul de societate.

Astfel, instanţa nu va putea acorda dizolvarea înainte de îndeplinirea termenului când prin acesta s-ar cauza o veritabilă atingere intereselor de ordin public. Nu se poate invoca o atare atingere în cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă, care trebuie să dureze atâta timp cât asociaţii supravieţuiesc.

Asociatului căruia durata viageră i se va părea grea, i se poate răspunde că s-ar afecta grav ordinea publică dacă s-ar lăsa la dispoziţia capriciilor sale soarta celorlalţi asociaţi, care poate au pus în societate toata averea lor, lipsind totodată pe creditorii sociali de garanţiile pe care aceştia le aşteaptă de la continuarea afacerii.

Durata, cât de lungă ar fi, nu va da niciodată asociatului dreptul de a cere dizolvarea societăţii, atâta timp cât el poate să se libereze de aportul său la capitalul social, prin vinderea sau cesionarea părţilor sociale, nefiind lezat de continuarea societăţii[9].

În jurisprudenţă[10] s-a dat următoarea soluţie: cererea de înscriere de menţiuni cu privire la prelungirea duratei de funcţionare a societăţii nu poate fi admisă dacă, la data care adunarea generală a hotărât prelungirea, expirase durata de funcţionare, societatea fiind de drept dizolvată.


[1] I.L.Georgescu, op.cit., vol.II, p.710

[2] I.Băcanu, „Dizolvarea de drept a societăţilor comerciale. Condiţiile de valabilitate a prelungirii duratei societăţii” în R.D.C. nr.1/1997, p.20

[3] M. Şcheaua, op.cit., p.461-462

[4] I. N. Finţescu , Curs de drept comercial,  vol.I, Bucureşti, 1929,  p.289

[5] I. Băcanu, op.cit., p.20

[6] St. Cărpenaru, „Societăţile comerciale”, Ed.All Beck, 2002, p.504

[7] I.Băcanu, op.cit., p.22

[8] D.M.Tăbăltoc, „Contribuţii la clarificarea unor probleme ivite în aplicarea de către instanţele judecătoreşti a Legii nr.31/1990” în R.D.C. nr.6/1993, p.110

[9] C.Vivante, „Tratatto di diritto commerciale”, ed.a V-a, Vallardi, Milano, 1929, vol.II, p.629

[10] D.Lupaşcu, Culegere de practică judiciară în materie comercială a Trib.Bucureşti pe anii 1990-1998″, Ed.All Beck, 1999 – Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, decizia nr.4717/12.12.1997