Top

„Violare de domiciliu. Existenţa laturii subiective a infracţiunii

Fond: Judecătoria Galaţi, sent.pen. nr.96709.05.2007

Apel : Tribunalul Galaţi, dec.pen. nr.180/2008

Recurs: Curtea de Apel Galaţi, dec.pen. nr.170/2008

Prin sentinţa penală nr. 967/2007, Judecătoria Galaţi a achitat pe

inculpatul LM, conform art. 11, pct.2, lit.a cu referire la art.10, lit.d din

Cod.pr.pen., pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192, al.1

Cod penal cu aplicarea art.99 Cod penal. Totodată, l-a condamnat pe inculpat la

o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt

prevăzută de art.208, al.1 cu aplicarea art. 99 Cod penal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, inculpatul a

pătruns în curtea şi în casa părţii vătămate, locuri de unde a furat mai multe

bunuri. Instanţa a apreciat că nu a existat intenţia acestuia în a săvârşi acţiunea

de pătrundere fără drept în locuinţă.

Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria

Galaţi, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Tribunalul Galaţi, prin dec.pen. nr.180/2008, a admis apelul Parchetului şi

a desfiinţat în parte sentinţa Judecătoriei Galaţi. În rejudecare, instanţa de apel a

condamnat inculpatul şi pentru infracţiunea de violare de domiciliu, a contopit

pedepsele aplicând-o pe cea mai grea, pe care a sporit-o. Pentru a hotărî astfel,

instanţa de apel a reţinut că Judecătoria Galaţi l-a achitat în mod greşit pe

inculpat pentru lipsa intenţiei de a săvârşi infracţiunea de violare de domiciliu.

Astfel, acesta a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale atunci când a pătruns

fără drept în domiciliul părţii vătămate, deci a existat infracţiunea şi sub aspectul

laturii subiective.

Hotărârea a rămas definitivă prin retragerea recursului declarat de

inculpat, retragere de care Curtea de Apel Galaţi a luat act prin dec.pen.

nr.170/2008.

Etichete: