404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Legalitatea proc verbal de contraventie in cazul existentei unor cauze de nulitate relativa

Domeniu: Contraventii

Tip: sentinta

Nr. 615/05.09.2007

Autor: Judecatoria Adjud, complet civil

Legalitatea procesului-verbal de contraventie in cazul existentei unor cauze de nulitate relativa.

Petentul S.P.,a contestat procesul verbal nr.0089931/2007 emis de Politia Homocea,prin care a fost amendat cu suma de 243 lei pe motiv ca la data de 22.06.2007, orele 0749 ,in Lespezi-Homocea,pe DN 11A,a condus un autoturism, transportand in partea din spate a autoturismului mai multe persoane decat locurile prevazute in certificatul de inmatriculare,fapta ce constituie contraventie conform art.148 pct.2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 aprobat prin H.G. nr.1391/2006 si 101 alin. 1 pct. 13 din OUG nr.195/2002.

In motivarea plangerii a aratat petentul ca procesul verbal este lovit de nulitate intrucat nu are forma si continutul stabilit prin Regulamentul de aplicare a O.U.G.nr.195/2002, nu are datele personale din actul de identitate si nici nu a fost indicat actul normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia, agentul constatator indicand in cazul sau O.U.G. nr.195/2005 care se refera la protectia mediului.

In dovedirea plangerii a solicitat proba cu acte – procesul verbal de contraventie .

Intimata I.P.J Vrancea a formulat intampinare in cauza prin care a solicitat respingerea plangerii ca nefondata precizand ca fata de procesul verbal si raportul agentului constatator petentulse face vinovat de savarsirea contraventiei..

Instanta a respins plangerea contraventionala ca nefondata, retinand ca potrivit art. 148 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 aprobat prin H.G. nr.1391/2006 se interzice conducatorului auto să transporte în autovehicul sau tramvai mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare.

Conform art. 101 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr.195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa III de sanctiuni nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule.

Petentul nu a contestat fapta retinuta in procesul verbal, acesta semnand procesul verbal si fara a face obiectiuni, motiv pentru care se retine ca se face vinovat de savarsirea faptei.

Desi petentul a sustinut ca procesul verbal nu respecta forma si continutul stabilit prin Regulament instanta constata ca in procesul verbal sunt mentionate toate elementele necesare prevazute de lege, regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 facand vorbire de procesul verbal din anexa ca model, tipizatul utilizat de agentul constatator in cauza fiind emis de asemenea in conditiile prevazute de lege.

In ceea ce priveste lipsa datelor de identificare, precum si mentionarea gresita a numelui contravenientului prin adaugarea unei litere, instanta a constatat ca datele de identificare exista, fiind mentionat chiar si codul numeric personal, astfel ca desi agentul constatator a trecut gresit numele petentului in procesul verbal, nu exista probleme de identificare a acestuia.

Referitor la incadrarea gresita a faptei, ca in loc de O.U.G.nr.195/2002 s-a trecut O.U.G. nr.195/2005 instanta constata ca acest aspect nu poate duce la anularea procesului verbal, corecta incadrare jurdica putand fi facuta si de instanta, atata timp cat fapta a fost clar determinata.

Astfel, s-a constatat ca motivele de nulitate invocate de petent sunt cauze de nulitate relativa, care pot duce la anularea procesului verbal doar daca se face dovada producerii unei vatamari care nu poate fi altfel inlaturata, dovada care nu a fost facuta in cauza.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro