404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

INFRACŢIUNI.Schimbare de încadrare juridică din infracţiunea prev. de art.193/1, cu aplic. art.33 lit.a C.p., în infr. prev. de art.193/1 cu aplic. art.41/2 C.p. Unicitatea rezoluţiei infracţionale

Asupra acţiunii penale de faţă.

Prin rechizitoriul nr.1048/P/2008 întocmit la data de 25.02.2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului B.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prev. de art.193 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal , constând în aceea că pe parcursul mai multor luni de zile, începând cu luna mai 2007 a dat zeci de telefoane şi SMS-uri cu caracter ameninţător, precum şi scrisori cu acelaşi conţinut la adresa părţii vătămate R.B., prin care acesta urmărea să-i distrugă căsnicia şi să fie dată afară de la serviciu. Totodată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 205 şi 206 din Codul penal.

Pentru dovedirea acestei situaţii de fapt, în cursul urmăririi penale, s-au administrat următoarele mijloace de probă: mesaje telefonice primite de partea vătămată şi soţul ei (filele 10-15) , scrisori de avertizare transmise la locul de muncă al soţului părţii vătămate (filele 16-23), mesaje telefonice şi scrisori adresate directorului de la locul de muncă al părţii vătămate , P.V. (filele 24-31), declaraţiile părţii vătămate şi ale soţului acesteia(filele 32-39), documente privind percheziţia domiciliară şi listingul telefoanelor transmise de pe numărul inculpatului 0722356805 (filele 40-73), listingul telefoanelor mobile utilizate de salariaţii **** – beneficiari ai telefoanelor mobile oferite de societate, pe care inculpatul le bifa, in special convorbirile părţii vătămate cu directorul societăţii, găsite în maşina inculpatului (filele 74 – 162), imagini descărcate de pe Hard Disk-ul marca MAXTON din componenţa calculatorului ce aparţine inculpatului la SC **** S.A. (filele 167-185), planşă fotografică realizată in urma examinării criminalistice (filele 187-199), planşă fotografică cu imagini criminalistice a telefoanelor mobile care o vizează pe partea vătămată , transmise pe telefoanele ce aparţin inculpatului (filele 205-292), dovada că de pe cartela telefonică seria 21556255 găsite la domiciliul inculpatului au fost transmise între 5 şi 12.04.2008 11 mesaje către R.F. (fila 298), declaraţia inculpatului (filele 303-315), declaraţii de martor (filele 316-324), mesaje text , transmise de pe telefoanele inculpatului (filele 325-346), scrisori la care sunt ataşate imagini porno, identice cu cele depistate pe Hard-Disc-ul calculatorului de la serviciu aparţinând inculpatului şi în borseta acestuia de la domiciliu, CD marca FILIPS conţinând convorbiri telefonice înregistrate pe telefonul mobil aparţinând soţului părţii vătămate R.F..

Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, iar ca urmare a admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală , a fost înaintat Judecătoriei Pătârlagele, fiind menţinute actele îndeplinite în faţa instanţei de la care se strămută judecarea cauzei.

Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată sub nr. 1115/277/2009.

In faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de proba: declaraţia inculpatului B.C. prin care acesta nu recunoaşte săvârşirea faptei , declaraţia părţii vătămate , precum şi declaraţiile martorilor R.F.-D., P.V., S.C., B.M. şi G.E..

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă in cauză .

Au fost ataşate la dosar, în copie, „Ziarul de Vrancea” din data de 13 şi 20 oct.2009, precum şi chitanţele nr.148/22.09.2009 şi 152/23.10.2009.

In şedinţa publică de la data de 26.11.2009 reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, in conformitate cu dispoziţiile art.334 C.p.penală a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev. de art.193 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 193 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 Cod penal, acordând termen in vederea pregătirii apărării.

Faţă de actele şi lucrările cauzei, analizând ansamblul probator existent, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Partea vătămată R.B. a formulat plângere penală faţă de autori necunoscuţi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sub nr.1048/P/2008 prin care arată că prin scrisori, telefoane şi SMS-uri este ameninţată, insultată, calomniată, plângere care a fost înaintată la data de 20.05.2008 la Serviciul de Investigaţii Criminale a I.P.J.Vrancea.

R.B. este salariata SC ****, iar în perioada mai-august 2007, până când fiul acesteia a început anul şcolar, a lucrat după orele de program la Societatea privată proprietatea lui B.C., având ca obiect arhivarea de documente.

In acest interval a început să primească pe telefonul de la societatea privată, apeluri de la o voce totdeauna voalată care părea a unei persoane de sex feminin, apeluri ce conţineau injurii, calomnii, ameninţări, solicitându-i-se să întrerupă relaţia extraconjugală pe care a avut-o cu B.C.

De la sfârşitul lunii august, R.B. nu a mai lucrat la societatea privată a lui B.C., dar începând cu 09.10.2007 atât ea ,cât şi soţul ei R.F. au început să primească SMS-uri pe telefoanele mobile pe e-mail-uri cu caracter obscen, calomnios, din care rezultă că R.B. întreţine relaţii extraconjugale cu mai mulţi colegi de la SC **** S.A. printre care se regăsea şi B.C. – salariat în acea perioadă la această societate.

Concomitent si soţul părţii vătămate a primit pe adresa de la locul său de muncă SC ***** SRL Odobeşti scrisori cu caracter vulgar, insultător şi ameninţător, la adresa soţiei sale şi a sa, din care rezultă că soţia sa îl înşeală cu diferiţi bărbaţi (fila 205-260).

Intr-un limbaj trivial, lui R.F. i se înfăţişau relaţii extraconjugale ale soţiei, fiind somat să divorţeze de aceasta (fila 245). Astfel, au fost trimise următoarele mesaje: la fila 247 „ţi-a spus c…. că s-a f… cu P*** miercuri? ; sau cel de la fila 248 „îţi jurăm că vei primi documente şi vei da răspuns la tot ce a ce suporţi nevinovat pentru o mare c…..”; fila 251 şi 252 unde este catalogat drept „bou” sau mesajul din 13.04.2008 ora 7.56, fila 254 prin care i se spune „trimite c….. la biserica să se roage înainte să înnebunească pentru că vei afla tragicul adevăr” sau de la fila 257 foto 153 „nu tu eşti vinovat că ai o c….ci că stai cu ea, să-ţi iei măsuri de siguranţă dacă suferi cu

inima când vei primi primul document. Ai grijă de tine”.

Pentru că nu a reuşit să-l determine pe R.F. să divorţeze de R.B., inculpatul şi-a orientat atacul către directorul societăţii unde aceasta lucra transmiţând prin scrisori şi pe telefonul mobil al acestuia (fila 274-292) ameninţări cu darea publicităţii a unei presupuse relaţii între cei doi, dacă nu o dă afară din serviciu pe R.B..

Astfel mesajul foto 6,7 fila 277 “moş c.a…..ai crezut că relaţia ta cu c….. de B**** nu se va afla ? Ai termen până pe 25 să o dai afară, dacă nu dăm documentul lui F***”; foto 9, 10 fila 278 “…….dacă nu rezolvi se va face public tot scandalul “; foto 12 fila 279 “pentru ceea ce faci ai mari şanse să îţi pierzi familia şi poziţia ta pentru o mare c…….” foto 14 fila 280 “te va distruge m…. mai ai câteva zile sa o dai afară “;foto 16, 17 fila 281 “boşorog c…. număraţi zilele până vor afla de relaţia ta cu c….” foto 21 fila 283 “golanule ai timp să-ţi dai m… afară daca nu vrei sa dispari cu ea..”; foto 25 fila 285 “nenorocitule trezeşte-te că îţi vei pierde familia si poziţia socială pentru un WC public”; foto 28 fila 286 “dacă până marţi 13 mai nu-şi face lichidarea c…. îţi jur ca vom da drumul la documente trezeşte-te în ceasul al 12…..” foto 33 fila 288 “ mai ai o zi de linişte lângă m… după care vei fi un om mort….”foto 36 fila 289 “mai ai o oră să o dai afară pe c…..”.

P.V. – directorul SC **** SA nu a formulat plângere penala împotriva inculpatului, dar a acceptat să depună mărturie împotriva acestuia (fila 322-324), din care rezulta ca in anul 2008 a primit SMS-uri pe telefonul mobil personal, ce avea caracter calomnios şi prin care se ameninţa de a face publică o relaţie ce o întreţine cu partea vătămată, dacă nu-i desface acesteia contractul de muncă.

De asemenea, martorul a mai declarat că atât el cât ţi soţia sa au primit scrisori cu caracter obscene însoţite de imagini cu caracter pornografic atribuite relaţiei dintre el şi partea vătămată.

O dată cu declaraţia formulată, martorul a depus şi unele scrisori de genul arătat mai sus, care au fost adresate şi altor persoane din cadrul SC.**** S.A.

Martorul P.V. a făcut trimitere la B.C. ca posibil autor al scrisorilor şi telefoanelor primate deoarece in una din scrisori a descoperit un listing telefonic la care acesta avea acces.

In ceea ce o priveşte pe partea vătămată R.B., aceasta a primit telefoane şi mesaje SMS precum şi scrisori cu caracter obscen şi de ameninţare (fila 206-260) dintre care cele primite in data de 09.04.2008, ora 17.57 şi 18.00 fila 213-214 era ameninţată cu moartea precum şi cele primate la 10.04.2008 ora 12.12 continua cu ameninţări la viata sa (fila 216) au speriat-o in aşa măsură încât a formulat plângere penală.

Mărturie stau mesajele de natura celor ce le vom exemplifica : foto 10,11,12,13 fila 209-210 “… el a simţit ca-l înşeli dar nu a putut sa ajungă când l-am chemat sa se convingă de ceea ce mi-a spus ca te ameninţ c…”foto 16 fila 211 “m…. papagalu va primi documentul din care reiese relaţia ta cu P***” ; foto 21 fila 212 ”….nu vei mai ţipa in scurt timp “; foto 24 fila 213 “este sfârşitul tău…” foto 31 fila 216 “caută-ţi alt loc de muncă”; foto 37, fila 218 “numără-ţi zilele de fericire alături de p “; foto 45 fila 220 “mai e puţin până vor afla amanţii de P** şi sa vezi ce va urma, ai să înnebuneşti”; foto 74 fila 230 “la nebuni sau pe centură vei ajunge, WC public, să vezi când va afla populaţia”; foto 80 fila 232 “ înumără-ţi zilele până va afla F*** de noi“ foto 87 fila 235 “nu ai plecat c…. ordinară? Ai să ajungi la nebuni în scurt timp m….” foto 101 fila 239 “c…ordinara dacă mai ţii la familie şi la amantul P. dă-ţi demisia până mine la ora….”.

Conform propriei declaraţii , partea vătămată R.B. a primit la data de 5.04.2008 un telefon prin care era ameninţată cu moartea.

Instanţa mai reţine că partea vătămată R.B. are un copil în vârstă de 8 ani care era uneori sunat şi întrebat de mama sa, iar pentru că unele mesaje telefonice le primea în timpul nopţii, nu numai că o deranjau, dar trezeau suspiciuni copilului care întreba cine este cel care îi deranjează atât de des cu telefonul.

Din lucrările Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Vrancea, care au procedat la cercetarea şi stabilirea numerelor cartelelor SIM utilizate pentru transmiterea mesajelor cu caracter ameninţător şi injurios la adresa părţii vătămate, dar şi a lui R.F. şi P.V., s-a stabilit că toate mesajele au fost transmise de pe telefoanele ce aparţineau inculpatului.

In urma percheziţiei domiciliare autorizate şi cu acordul şi în prezenţa inculpatului s-a verificat si autoturismul acestuia, fiind ridicate şapte bucăţi de hârtie cu fotografii xeroxate reprezentând imagini pornografice despre care inculpatul a declarat că îi aparţin, două cartele ROMTELECOM de telefonie fixă, listinguri telefonice şi telefonul mobil Vodafone cu cartela SIM 073*******, toate recunoscute ca aparţinând inculpatului. De asemenea a fost ridicat telefonul Nokia cu cartela SIM 072******, un laptop Toshiba seria X27091829 cu accesorii, un stick de memorie, toate aparţinând inculpatului.

In urma cercetărilor efectuate asupra lucrărilor ridicate la percheziţie, organele de cercetare penală au stabilit următoarele: SC **** i-a predate inculpatului pentru utilizare telefonul mobil cu seria IMEI 35981201760252 şi cartela SIM 073********.

Din cercetări a rezultat că acest IMEI a fost folosit şi cu numărul de telefon 073******* de pe care i-au fost transmise părţii vătămate SMS-uri cu caracter ameninţător.

De la SC **** SA a fost ridicat pentru investigaţii un hard discul cu seria 48692527, de pe calculatorul utilizat de învinuit şi cu ocazia percheziţiei informatice efectuată asupra acestei unităţi, au fost identificate în memorie 20 de fişiere tip, ce conţineau imagini în format digital, reprezentând persoane de sex feminin şi masculin întreţinând raporturi sexuale.

Aceste imagini sunt identice cu cele găsite în borseta învinuitului dar şi cu cele transmise prin scrisori la diferite persoane din cadrul S.C. **** S.A. (fila 166-185; 190-203).

Atât in cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei inculpatul a negat că el ar fi autorul SMS-urilor, scrisorilor şi a telefoanelor de ameninţare, susţinând că îşi lăsa telefoanele nesupravegheate şi nu ştie cine le-ar fi putut utiliza. In ceea ce priveşte imaginile pornografice a declarat că le-a făcut pentru uzul personal. De asemenea inculpatul a declarat că a avut o relaţie extraconjugală cu partea vătămată R.B..

Martora B.M. – soţia inculpatului a declarat că ştia despre faptul că soţul său avea o relaţie extraconjugală cu partea vătămată R.B., situaţie cunoscută şi de către sora inculpatului S.C..

In drept, fapta inculpatului care pe parcursul mai mult luni de zile ,începând cu luna mai 2007 a dat zeci de telefoane şi SMS-uri cu caracter ameninţător,precum şi scrisori cu acelaşi conţinut la adresa părţii vătămate R.B. prin care urmărea să-i distrugă căsnicia şi să fie dată afară de la serviciu,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prev. de art.193 alin.1 Cod penal.

Infracţiunea a fost săvârşită în formă continuată, în condiţiile în care, aceeaşi persoană, în speţă inculpatul, la intervale de timp diferite, in realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale a săvârşit acţiuni (telefoane, SMS-uri, scrisori) care prezintă fiecare în parte conţinutul infracţiunii de ameninţare .

Astfel fiind instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice, din infr. prev. de art.193 alin.1 Cod penal cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 193 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

Ameninţarea este fapta persoanei care ameninţă o altă persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare împotriva ei , a soţului ei ori a unei rude apropiate, dacă ameninţarea este de natură să o alarmeze. Este o faptă socialmente periculoasă , fiindcă prin tulburarea pe care o creează în psihicul persoanei ameninţate stânjeneşte desfăşurarea normală a relaţiilor sociale , punând în pericol, în ultimă instanţă, însăşi existenţa societăţii. Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de ameninţare, adică de încercare de a insufla unei persoane temerea pentru un pericol ce o aşteaptă , făcându-i cunoscut că ii va cauza un anumit rău fie prin săvârşirea unei infracţiuni, fie prin săvârşirea unei fapte păgubitoare, în ambele variante , fapta trebuie să fie susceptibilă de a alarma.

In speţă, prin acţiunile sale tendenţioase inculpatul a reuşit să-i creeze părţii vătămate o stare de temere, de nelinişte cu privire la păstrarea căsniciei proprii şi a locului de muncă, a prestigiului la locul de muncă şi în societate dar şi a vieţii sale.

Infracţiunea săvârşită atrage răspunderea penală a inculpatului în sensul art.17 din Codul penal.

In consecinţă instanţa va dispune condamnarea inculpatului, având în vedere la individualizarea pedepsei criteriile prev. de art.72 Cod penal: limitele pedepsei fixate de Codul penal în partea specială pentru această infracţiune,pericolul social al faptei (astfel cum rezultă din modul concret de săvârşire,anterior prezentat), urmarea imediată (fapta este susceptibilă de a alarma pe partea vătămată), persoana inculpatului care nu a recunoscut fapta, însă s-a prezentat in faţa instanţei pentru audiere şi nu are antecedente penale .

Pentru aceste motive instanţa va aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de art.193 al.1 Cod penal, considerând că aplicarea unei pedepse de 3 luni închisoare, pentru infracţiunea săvârşită este suficienta pentru reeducarea inculpatului si pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 alin.1 C.pen.

Fiind îndeplinite condiţiile cu privire la pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii, condiţiile cu privire la persoana inculpatului la care se adaugă convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani şi trei luni stabilit conform dispoziţiilor art. 82 alin.1 Cod penal.

Convingerea instanţei că scopul pedepsei, reeducarea inculpatului se poate atinge şi fără executarea pedepsei se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârşite, a împrejurărilor în care ea s-a săvârşit, a personalităţii inculpatului. In formarea convingerii, instanţa are în vedere întreaga conduită a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea faptei,în timpul judecăţii.

In temeiul art. 71 C.pen., instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) si b) C.pen., cu excepţia dreptului de a alege in cadrul alegerilor legislative, (instanţa face aplicarea art. 3 din Protocolul 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care garantează dreptul de a vota in cadrul alegerilor legislative si a jurisprudenţei CEDO din cauza Hirst contra Marii Britanii, raportate la art. 20 din Constituţia României), pe perioada executării pedepsei.

In baza art. 71 alin. 5 C.pen., va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite prin prezenta hotărâre, pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni , stabilit conform art. 82 C.pen.

In baza art. 359 C.p.p., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

In temeiul art.346 C.p.penală urmează să ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

In temeiul art.193 C.p.penală urmează să oblige pe inculpat la plata sumei de 2000 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanţelor nr.59/8.06.2009, nr. 148/22.09.2009 şi 152/23.10.2009.

In baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare in favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRAŞTE

In temeiul art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din art.193 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, în art.193 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În temeiul art. 193 alin 1 Cod penal cu art. 41alin 2 Cod penal condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

In temeiul art.71 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege in cadrul alegerilor legislative, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate prin aceasta hotărâre.

In temeiul art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni stabilit conform dispoziţiilor art. 82 alin.1 C.pen.

In temeiul art. 71 alin 5 din C.penal, suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

In temeiul art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 si 84 C.pen., privind cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

In temeiul art. 346 Cod procedură penală ia act că partea vătămată nu s-a constitut parte civilă în cauză.

In temeiul art.193 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare în favoarea părţii vătămate R.B. .

In temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro