404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

PENAL. Plângere împotriva actelor şi măsurilor procurorului. Analiza probatoriilor. Soluţie de achitare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, ca urmare a lipsei unui element constitutiv

J U D E C A T A,

Asupra acţiunii penale de faţă.

Prin cererea înregistrată sub nr.545 din 29.03.2006 petentul I.N. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele la data de 12.12.2005 în dosarul nr. 883/P/2005, precum şi împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii nr.41/II/2006 din 01.03.2006.

In motivarea plângerii petentul arată că , la data de 10.08.2005, a formulat plângere împotriva intimaţilor B.Ş., D.N. şi T.F., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 Cod penal.

Petentul a arătat că cei trei intimaţi au depus mărturie mincinoasă în dosarul nr.1159/2004 al Judecătoriei Pătârlagele, arătând că au fost martori asistenţi la întocmirea unui înscris sub semnătură privată denumit „chitanţă”, care a fost scris de D.I., în prezent decedat, şi prin care se atestă că numitul P.V. a dus la domiciliul petentului mai multe materiale de construcţie.

In urma cercetărilor efectuate în cauză,prin rezoluţia nr.883/P/2005 din data de 12.12.2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimaţilor pentru infracţiunea prev. de art.260 Cod penal, cu motivarea ca nu sunt îndeplinite condiţiile laturii obiective a acestei infracţiuni.

Judecătoria Pătârlagele ,prin sentinţa penală nr.409/18.08.2006 a admis plângerea formulată de petent şi în baza art.278 indice 1 al.8 lit.b Cod procedură penală a desfiinţat rezoluţia nr.883/P/2005, precum şi rezoluţia de respingere a plângerii, cauza fiind trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele în vederea începerii urmăririi penale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele la data de 01.02.2007 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului învinuit D.N. pentru infracţiunea prev. de art.260 Cod penal, întrucât fapta nu există. Totodată a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor B.Ş. şi T.F. pentru infracţiunea prev. de art. 260 Cod penal, întrucât faptele nu există. Această soluţie a fost confirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele prin respingerea plângerii formulată de petent la data de 10.04.2007.

Împotriva acestor soluţii s-a formulat plângere la Judecătoria Pătârlagele înregistrată sub nr.841/277/2007, de către petentul I.N. , arătând că rezoluţiile sunt neîntemeiate şi nelegale întrucât cei trei intimaţi au avut calitate de martori în dosarul nr.1115/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 395/2005 şi nr.1159/2004 ale Judecătoriei Pătârlagele.

Prin sentinţa civilă nr.133/25.06.2007 a fost admisă plângerea formulată de petent, desfiinţate atât rezoluţia de neînceperea urmăririi penale din data de 01.02.2007, cât şi cea de respingere a plângerii din data de 10.04.2007 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

Cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele în vederea redeschiderii urmăririi penale şi respectiv a începerii urmăririi penale a intimaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul civil nr. 1159/2004 al Judecătoriei Pătârlagele întrucât, deşi s-a formulat plângere penală pentru comiterea acestei infracţiuni şi în acest dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 883/P/2005 (în care s-au pronunţat rezoluţiile atacate) nu s-au efectuat cercetări privind această faptă, ci s-au efectuat cercetări exclusiv cu privire la dosarul 1115/P/2004. S-a dispus a se constata dacă faptele comise de către intimaţi în acest dosar întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. Mijloacele de probă ce urmează a fi administrate sunt declaraţiile petentului şi ale intimaţilor,interogatoriile luate intimaţilor în dosar,precum şi înscrisurile de la dosar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele prin rezoluţia din data de 23.05.2008 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 din Codul penal, deoarece în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că fapta în materialitatea sa nu există, în sensul că declaraţiile date de aceştia în dosarele nr.1115/P/2004 şi 1159/2004 al Judecătoriei Pătârlagele nu conţin afirmaţii contrar adevărului. Soluţia a fost menţinută de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele la data de 04.07.2008, prin respingerea plângerii.

Împotriva acestor soluţii petentul I.N. a formulat plângere la Judecătoria Pătârlagele susţinând că este nemulţumit de faptul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în condiţiile în care numitul P.V. (in prezent decedat) a transportat la domiciliul său materiale pentru care a semnat chitanţa scrisă de Dragomir Ion. A mai susţinut că intimaţii B.Ş. şi D.N. au asistat la scrierea chitanţei de către D.I. şi la semnarea ei de către petent şi P.V. .

Instanţa, prin sentinţa penală nr. 153/02.12.2008, a respins plângerea formulată de petent şi a menţinut rezoluţiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că I.N. s-a plâns împotriva intimaţilor pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, însă din dosarul cauzei nu rezultă existenţa acestei fapte penale. Declaraţiile celor trei au fost luate în faza actelor premergătoare, iar între petiţionar şi numitul P.V. se poartă un litigiu civil de mai mulţi ani, astfel că eventualele pretenţii ale petentului pot fi soluţionate pe cale civilă.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Pătârlagele a declarat recurs petentul susţinând că aceasta este greşită deoarece martorii au declarat mincinos în dosarul penal nr.1115/2004, dar şi în dosarul civil nr.1159/2004, iar pe baza acestor declaraţii a pierdut procesul.

Tribunalul Buzău – Secţia penală, prin Decizia penală nr.113/20.03.2009 a admis recursul, a casat sentinţa, iar pe fond a admis plângerea formulată de petentul I.N. împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală din data de 23.05.2008 din dosarul nr.883/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, pentru a judeca infracţiunea de mărturie mincinoasă săvârşită de B.Ş., D.N. şi T.F.

Instanţa de control judiciar a apreciat că la dosar sunt probe suficiente pentru a judeca pe fond plângerea petentului în conformitate cu dispoziţiile art.385 indice 15 pct.2 lit.d Cod procedura penală cu referire la art.278 indice 1 al.8 lit.c Cod pr. penală .

Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată sub nr.676/277/2009.

Instanţa a procedat la ascultarea inculpaţilor D.N.,T.F. şi B.Ş., depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar. De asemenea instanţa a procedat şi la ascultarea părţii vătămate I.N., depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Au fost depuse la dosarul cauzei, in copie,următoarele înscrisuri: Decizia penală nr.113/20.03.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, declaraţia inculpatului T.F. dată în faţa organelor de cercetare penală la data de 17.11.2005,declaraţia inculpatului D.N. dată in faţa organelor de cercetare penală la data de 26.09.2005, precum şi declaraţia inculpatului B.Ş. dată la data de 04.11.2005.De asemenea a fost ataşată sentinţa civilă nr.24/13.01.2005 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele in dosarul nr.1159/2004 şi declaraţiile inculpaţilor date în dosarul nr. 1159/2004 in care au calitate de martori.

In cauză au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii P. Vasile şi A.R., depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Pe parcursul soluţionării cauzei partea vătămată a depus mai multe memorii în care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la „judecarea dosarului penal nr.676/277/2009”.

Instanţa a dispus ataşarea dosarului nr.1159/2004 pentru a fi consultat, iar întrucât Tribunalul Buzău a făcut menţiune că este ataşat la dosarul nr.1731/277/2008 aflat în recurs cu termen la data de 18.01.2010, instanţa a ataşat în copie cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului 1159/2004, precum şi sentinţa civilă nr. 24/13.01.2005. De asemenea a fost ataşat dosarul nr.834/12.05.2000 care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă arătând că aceştia au avut calitate de martori în dosarul civil nr.1159/2004 al Judecătoriei Pătârlagele ,precum şi în dosarele nr.1115/P/2004 şi nr.883/P/2005.

Partea vătămată I.N. împreună cu soţia sa I.M. au chemat în judecată pe P.V.,in prezent decedat solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să-l oblige pe pârât a achita suma de 4.990.000 lei care reprezintă valoarea materialelor şi obiectelor primite de acesta de la reclamanţi. In motivarea acţiunii s-a arătat că prin convenţia încheiată cu def. P.V. la data de 11.12.2000 acesta s-a angajat să restituie reclamanţilor materialele şi obiectele până la data de 30.01.2001, iar în cazul nerespectării acestui termen s-a obligat să achite suma de 4.990.000 lei. In încercarea de a rezolva această problemă pe cale amiabilă, se mai arată că , în convenţia încheiată la data de 09.07.2001 defunctul P.V. s-a obligat să restituie materialele şi obiectele pe care le datora reclamanţilor, prevăzute în lista anexată până la data de 30.09.2001, iar în cazul nerespectării şi a acestui termen s-a obligat să le plătească în condiţiile prevăzute în chitanţa încheiată la data de 11.12.2000.

Această cerere de chemare în judecată a făcut obiectul dosarului nr.1159/2004 în care au fost ascultaţi ca martori inculpaţii, instanţa respingând excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către def. P.V. şi pe fond acţiunea fiind respinsă.

Din înscrisul intitulat „convenţie” întocmit la data de 11.12.2000 defunctul P.V. se angaja să restituie părţii vătămate şi soţiei acestuia până la data de 30.01.2001 următoarele materiale şi obiecte împrumutate: două butoaie din plastic cu capacitate de 100 litri fiecare, un colac de sârmă neagră cu diametrul de 2 mm în greutate de 30 kg., 20 kg. vopsea albă în ulei de in şi o bidinea, iar în cazul nerespectării termenului de 30.01.2001 va preda soţilor I.M.şi I.N. suma de 4.000.000 lei ce va fi recalculată la cursul inflaţiei cu data de 01.01.2000.

De asemenea s-a prevăzut ca până la data de 30.01.2001 să restituie părţii vătămate 60 de cărămizi normale, 88 cărămizi găurite,15 saci de ciment şi 6 m.c. balast . S-a mai prevăzut ca în cazul în care nu se va respecta acest termen, va plăti părţii vătămate şi soţiei suma de 794.000 lei recalculaţi la cursul inflaţiei cu data de 01.12.2000 şi suma de 200.000 lei recalculată la cursul inflaţiei începând cu data de 01.07.1995.

Prin convenţia încheiată la data de 09.07.2001 def. P.V. s-a obligat ca până la data de 30.09.2001 să restituie materialele împrumutate de la partea vătămată şi soţia sa.

Inculpatul D.N. în declaraţia pe care a dat-o în calitate de martor în dosarul nr.1154/2004 la data de 12.01.2005 nu face vorbire de materialele împrumutate în anul 1995 de către partea vătămată I.N. defunctului P.V. precizând doar faptul că defunctul P.V. „a adus acolo patru butoaie de cărat apă, doi colaci de sârmă a 20 kg. fiecare, 100 buc. cărămidă normală, 100 bucăţi cărămidă de Sătuc, ciment de câte ori a fost nevoie”. Inculpatul B.Ş.,in calitate de martor în aceeaşi cauză , de asemenea nu face vorbire despre materialele de construcţie pe care partea vătămată le-a împrumutat def. P.V. in anul 1995,precizând doar că „pârâtul P.V. a predat reclamanţilor nişte materiale de construcţii constând din nisip, ciment, fier beton, var, piatră, tot ce a trebuit pentru consolidarea casei reclamanţilor” (fila 36 din dosar). De asemenea inculpatul T.F., în calitate de martor în aceeaşi cauză nu a făcut vorbire despre materialele şi obiectele împrumutate de către partea vătămată în urmă cu 16 ani însă a declarat că „a transportat 15-16 saci cu ciment, cărămidă presată, vopsea, sârmă, balast 2 sau 3 remorci, apă cu butoaiele…… pârâtul mi-a povestit că aceste materiale vor fi folosite pentru consolidarea casei reclamantului” (fila 34 din dosar).

Toţi inculpaţii, in declaraţiile pe care le-au dat în calitate de martori au făcut vorbire de faptul că au fost încheiate nişte chitanţe cu privire la aceste materiale ,însă nu au cunoscut toate detaliile prevăzute în acestea.

Faţă de cele reţinute instanţa apreciază că în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul civil nr.1159/2004 , acesteia îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume caracterul esenţial al împrejurărilor despre care a fost întrebat martorul şi care nu se determină prin raportarea acestora la o soluţie efectiv pronunţată, ci prin raportare la obiectul probei, în sensul că proba respectivă este necesară rezolvării cauzei.

Potrivit art.260 Cod penal, constituie infracţiune de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă , disciplinară, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Prin sintagma împrejurări esenţiale se înţeleg orice fapte, date, situaţii sau circumstanţe care au legătură cu fondul cauzei, fiind determinante în soluţia care se dă în procesul respectiv.

Aşa cum s-a reţinut inculpaţii au declarat sincer ceea ce au ştiut cu privire la materialele de construcţii care au fost aduse la domiciliul părţii vătămate, fără a fi întrebaţi punctual cu privire la „materialele şi obiectele” împrumutate de către partea vătămată defunctului P.V. şi nici despre faptul că acesta din urmă trebuia să restituie anumite bunuri menţionate în convenţie. Mai mult decât atât martorii ştiau că defunctul P.V. execută o lucrare de renovare a casei părţii vătămate făcând vorbire de materialele care au fost aduse la domiciliul acestuia.

Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpaţilor arătând că aceştia au săvârşit această infracţiune cu ocazia audierii, în calitate de martori, în dosarul nr. 1115/P/2004. Prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 15.07.2006 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. de art.290 şi art.291 din Codul penal a învinuiţilor P.E. şi def. P.V. aplicându-se sancţiunea amenzii cu caracter administrativ de 300 lei. S-a stabilit că înscrisul reprezentând chitanţă datat 14.07.2001 nu a fost întocmit de numitul D.I. ,stabilindu-se că scrisul aparţine învinuitei P.E., neputându-se preciza vechimea scrisului de pe înscrisul falsificat.

Inculpaţii au fost audiaţi în cursul urmăririi penale în calitate de martori ,făcând vorbire de faptul că a fost întocmită o chitanţă cu privire la materialele de construcţie transportate la domiciliul părţii vătămate şi a soţiei acesteia. In condiţiile în care între partea vătămată şi def. P.V. au fost întocmite mai multe chitanţe,inculpaţii nu au putut preciza dacă „convenţia” din data de 14.07.2001 a fost scrisă de către numitul D.I. Este adevărat că aceştia fac vorbire despre vara anului 2001, chiar luna iulie, însă nu precizează exact data la care a fost întocmită această chitanţă.

Prin urmare nici în această cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă în condiţiile în care afirmaţiile făcute de aceştia nu priveşte împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. Caracterul mincinos trebuie dovedit, iar dovada se face prin raportarea datelor şi informaţiilor oferite de martori cu acele ale altor probe administrate în cauză.

Partea vătămată face vorbire de faptul că infracţiunea de mărturie mincinoasă a fost săvârşită şi in dosarul nr.883/P/2005, însă plângerea admisă de Tribunalul Buzău prin Decizia nr.113/20.03.2009 vizează tocmai soluţia pronunţată la data de 23.05.2008, în acest dosar, în care deja inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.

In consecinţă şi având în vedere cele expuse instanţa urmează să dispună achitarea inculpaţilor în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedura penală cu ref. la art.10 lit.d Cod procedură penală în ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă săvârşite în dosarul civil nr.1159/2004 al Judecătoriei Pătârlagele, precum şi în dosarul nr.1115/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, faptelor lipsindu-le unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

In conformitate cu dispoziţiile art.192 Cod procedură penală urmează să oblige pe partea vătămată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 900 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de partea vătămată ,ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

H O T A R A Ş T E,

În temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală cu referire la art. 10 lit.d Cod procedură penală achită inculpaţii B.Ş., D.N. şi T.F. în ceea ce priveşte infracţiunile de mărturie mincinoasă prevăzute de art.260 Cod penal, pretins a fi săvârşite în dosarul nr.1159/2004 al Judecătoriei Pătârlagele, faptelor lipsindu-le unul din elementele constitutive ale infracţiunii .

In temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală cu referire la art. 10 lit.d Cod procedură penală achită pe inculpaţii B.Ş, D.N. şi T.F., în ceea ce priveşte infracţiunile de mărturie mincinoasă prevăzute de art.260 Cod penal, pretins a fi săvârşite în dosarul nr.1115/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele , faptelor lipsindu-le unul din elementele constitutive ale infracţiunii .

În temeiul art.192 Cod procedură penală obligă pe partea vătămată I.N. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 900 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei .

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de partea vătămată, ca fiind neîntemeiată.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro