404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

COMERCIAL. Cerere în anularea ordonanţei de plată admisă sub incidenţa prevederilor OUG nr. 119/2007. Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei astfel de sentinţe

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. 1278/277/2008 din 7.04.2008, creditorul SC „V” SRL Nehoiu a solicitat emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somaţia de plată pentru sumele de 19.273,41 lei – preţ marfă livrată şi de 29.240,32 lei – penalităţi de întârziere împotriva debitorului SC E.L.C. SRL Cislău.

În motivarea cererii, creditorul a învederat că în baza contractului de vânzare –cumpărare nr. 244/5.02.2007 încheiat cu debitorul, în cursul lunii octombrie 2007 i-a livrat acestuia cantitatea de 71,042 mc lemn răşinoase conform facturii seria BZ WFA nr. 5475969/12.10.2007 în valoare de 16.339,66 lei şi de 23,254 mc lemn de diferite esenţe conform facturii seria BZWFA nr. 5475978/26.10.2007 în valoare de 2.934,12 lei, preţul urmând a fi achitat în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor.

Expirând termenul de plată a preţului mărfii livrate, deşi a întreprins demersuri în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, sens în care a emis somaţia nr. 55 din 16.11.2007, debitorul nu i-a achitat suma datorată de 19.273,66 lei, motiv pentru care a calculat şi penalităţi de întârziere de 1 % pe zi de întârziere, în valoare de 29.240,32 lei conform clauzei contractuale.

Consideră că în conformitate cu prevederile art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă, creanţa este certă, ea rezultând din însuşi actul de creanţă recunoscut de debitor, facturile emise fiind semnate, acceptate şi evidenţiate în contabilitatea acestuia.

În drept, creditorul a invocat prevederile OUG nr. 119/2007, ale art. 969-970 din Codul civil şi ale art. 43 şi 46 din Codul comercial.

Prin memoriul depus la cel de al doilea termen de judecată din 19.05.2008, la filele 24-26 dosar, debitorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin.5 din OUG nr. 119/2007 în raport de dispoziţiile art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac.

Prin încheierea din 19.05.2008, în baza art. 7 din OUG nr. 119/2007 s-a constatat că debitorul este decăzut din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, întrucât nu a depus întâmpinare conform textului menţionat, iar în baza art. 9 alin.1 din acelaşi act normativ a constatat că, prin nedepunerea întâmpinării în condiţiile expuse, debitorul este decăzut din dreptul de a contesta creanţa (fila 35 dosar).

Prin sentinţa nr. 675 din 26.05.2008 s-a admis cererea ca întemeiată, ordonându-se ca în termen de 15 zile de la data pronunţării, debitorul să plătească creditorului sumele de 19.273,41 lei – preţ marfă şi de 29.240,32 lei – penalităţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în baza probelor administrate că sumele pretinse de creditor cu titlu de preţ marfă livrată şi de penalităţi de întârziere în executarea contractului comercial nr. 244/5.02.2007 constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sensul art. 2 alin. 1 din OUG nr. 119/2007.

S-a apreciat că potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 469/2002, penalităţile pot depăşi valoarea creanţei întrucât au fost prevăzute prin contractul încheiat de părţi. Convenţia legal făcută are putere de lege între părţi conform art. 969 din Codul civil, creditorului revenindu-i dreptul de a solicita îndeplinirea exactă a obligaţiilor asumate, astfel cum se prevede la art. 1073 din acelaşi cod.

Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere în anulare debitorul în termen legal conform art. 11 alin.1 din OUG nr. 119/2007, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor depuse în scris la dosar.

În expunerea motivelor de critică debitorul a invocat : exercitarea căii de atac a recursului împotriva ordonanţei de plată şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin.2 din OUG nr. 119/2007, în raport de dispoziţiile art.24 şi 129 din Constituţia României şi ale art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (CEDO).

Pe fond, debitorul a invocat greşita aplicare a actului normativ menţionat în raport de data încheierii contractului comercial, precum şi neîndeplinirea cerinţelor impuse de lege sub aspectul caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.

Creditorul a formulat întâmpinare prin care a solicitat motivat respingerea cererii în anulare ca neîntemeiată (filele 28-30 dosar), iar la termenul de judecată din 22.08.2008 a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului debitorului (fila 35 dosar).

În aplicarea prevederilor art. 161 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanţa a acordat un nou termen debitorului pentru a face dovada calităţii de reprezentant a avocatului său (fila 36 dosar).

Prin sentinţa nr. 1230 din 17.10.2008 s-a admis excepţia formulată de creditor, privind lipsa calităţii de reprezentant al avocatului debitorului, iar în baza art. 161 alin.2 din Codul de procedură civilă s-a dispus anularea cererii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut ;

Contractul de asistenţă juridică nr. 39 din 27.05.2008 a fost încheiat între avocat şi B.A.S. –asociat al SC E.L.C. SRL, care arată că are calitatea de reprezentant al acestei societăţi comerciale.

Potrivit adresei nr. 697 din 29.09.2008 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău, SC E.L.C. SRL are trei asociaţi persoane fizice, respectiv : S.B.A., A.M. şi F.D., acesta din urmă având de la data de 21.05.2008 calitatea de unic administrator şi reprezentant.

În contextul expus, contractul de asistenţă juridică al avocatului nu a fost încheiat cu persoana împuternicită să reprezinte societatea comercială, ci cu unul din asociaţii acesteia, fără împuternicire de reprezentare. Prin consecinţă, lipsind calitatea de reprezentant al persoanei care a mandatat avocatul, implicit mandatul avocatului este lipsit de valabilitate pentru reprezentarea în instanţă a societăţii.

Împotriva sentinţei nr. 1230 din 17.10.2008 a declarat recurs debitorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.

În expunerea motivelor de recurs, debitorul a invocat în esenţă că deşi la primul termen de judecată din 21.04.2008 i s-a încuviinţat cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, la termenul acordat din 19.05.2008 a fost decăzut în mod greşit din dreptul de a depune întâmpinare şi de a ridica excepţii, încălcându-se astfel nu numai dreptul său la apărare, dar şi principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil, precum şi rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Prin întâmpinarea depusă la filele 15-16 dosar, creditorul intimat a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de debitor, invocând caracterul irevocabil al sentinţei recurate.

Prin decizia nr. 15 din 14.01.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a respins ca in admisibil recursul declarat de debitorul SC E.L.C. SRL Cislău împotriva sentinţei nr. 1230 din 17.10.2008 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 12778/277/2008 în contradictoriu cu creditorul S.C. „V” SRL Nehoiu.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, a fost adoptată în raport de :

a) – Prevederile art. 249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care prevede obligaţia României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a transpune în dreptul intern directivele comunitare ;

b) – Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale, şi

c) – Angajamentele asumate de autorităţile române prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

În esenţă, prin OUG nr. 119/2007 s-au stabilit măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru instituirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 din Constituţia României, competenţa instanţelor de judecată şi procedura in faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa invocată.

În contextul expus, prin art. 13 alin.1, 4 şi 5 din OUG nr. 119/2007, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 118 din 27.05.2008, împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, hotărârea fie de admitere, fie de respingere a cererii fiind irevocabilă.

Or, în condiţiile în care prin OUG nr. 119/2007 – lege specială, s-a prevăzut în mod expres că soluţia pronunţată în cererea în anulare formulată împotriva ordonanţei de plată este irevocabilă, coroborat şi cu dispoziţiile art. 299 şi 377 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil.

Apreciindu-se asupra inadmisibilităţii recursului s-a reţinut şi faptul că prin Deciziile nr. 1116 din 16 .10.2008 şi nr. 1170 din 6.11.2008 pronunţate de Curtea Constituţională s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din OUG nr. 117 /2007 sub aspectul exercitării căilor de atac împotriva ordonanţei de plată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro