404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contestatie la executare.Titlu executor.Inscris legalizat de notar

Asupra prezentului recurs civil:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub nr. 7755/200/200 din data de 24.07.2009, contestatorul O.C. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executorului Judecătoresc P.A. şi S.C. „D.T.” S.R.L., contestaţie la titlul reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 576/12.02.2009 la B.N.P. J.N., în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor asumate de vânzător prin acel contract şi implicit al aplicării titlului executoriu. A solicitat anularea formelor de executare silită efectuate în temeiul titlului executoriu în dosarul de executare nr. 206/2009 al intimatului Biroul Executorului Judecătoresc P.A..

În motivare, contestatorul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare amintit, intimata S.C. „D.T.” S.R.L. s-a obligat să predea autovehiculele, care făceau obiectul vânzării, cu motoarele în stare de funcţionare şi actele de proprietate ale acestora, dar că nu şi-a respectat această obligaţie, vehiculele nu pot fi folosite, având defecţiuni majore. A mai susţinut contestatorul că, deşi a invocat această împrejurare în faţa executorului, în mod nejustificat acesta continuă executarea silită, deşi sunt întrunite condiţiile „exceptio non adimpleti contractus”. Intimata S.C. „D.T.” S.R.L. a formulat întâmpinare, la data de 07.08.2009, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare.

Pârâta a susţinut că actul în temeiul căruia s-a început executarea silită reprezintă titlu executoriu, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995, pentru creanţa sa, căreia îi este corelativă obligaţia care îi incumbă contestatorului, de plată a preţului stipulat pentru cele două autovehicule care fac obiectul vânzării. Intimata a apreciat că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin acest contract, că unul dintre vehicule se afla deja în posesia contestatorului la data încheierii contractului, fiind achitată o parte a preţului, respectiv sumele de 3000 euro şi de 2000 euro, la datele de 30.06.2008 şi de 28.07.2008. Referitor la defecţiunile majore invocate de către contestator, a susţinut că sunt invocate în mod tendenţios şi după ce a început executarea silită împotriva sa.

În şedinţa publică din 02.11.2009, instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Biroul Executorului Judecătoresc P.A., pe care a admis-o, reţinând că executorul judecătoresc nu poate avea calitate procesuală, întrucât îndeplineşte un serviciu public atunci când pune în executare titlurile executorii.

Prin sentinţa civilă nr. 7008/23.11.2009, pronunţată în dosarul nr. 7755/200/2009, Judecătoria Buzău, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pentru Biroul Executorului Judecătoresc P.A., a respins contestaţia promovată în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, şi a respins ca neîntemeiată contestaţia îndreptată împotriva intimatei S.C. „D.T.” S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, între intimata S.C. „D.T.” S.R.L., în calitate de vânzător, şi contestatorul O.C., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 576/12.02.2009 de B.N.P. J.N.. Obiectul acestui contract rezidă în două autovehicule, proprietatea intimatei, respectiv autocamionul-cisternă marca Fiat Iveco, an de fabricaţie 1979, cu numărul de înmatriculare CKU681, şi autocamionul furgon marca Iveco Fiat, an de fabricaţie 1988, cu numărul de înmatriculare CIT 485.

Instanţa de fond a constatat că preţul stipulat în acest contract, cu privire la plata căruia s-a obligat cumpărătorul, este în cuantum total de 19.000 euro, care urma a fi achitat în patru tranşe, astfel: 3000 euro la data de 30.03.2008, 5000 euro la data de 30.06.2008, 6000 euro la data de 30.08.2008 şi 5000 euro la data de 30.10.2008.

A apreciat Judecătoria că, în ceea ce priveşte creanţa intimatei, căreia îi este corelativă obligaţia care îi incumbă contestatorului de plată a preţului menţionat, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public este titlu executoriu, reţinând prevederile art. 66 din Legea nr. 36/1995,conform cărora „actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia”.

Instanţa a considerat că, în cauză, s-a promovat contestaţie la executare, întrucât contestatorul a solicitat anularea actelor de executare realizate în baza titlului executoriu, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 576/12.02.2009 de B.N.P. J.N., invocându-se neîndeplinirea de către intimatul-creditor a obligaţiilor asumate prin acest contract, respectiv a celei referitoare la predarea autovehiculelor în stare de funcţionare.

Cu privire la temeiul juridic al contestaţiei, instanţa a reţinut că, deşi contestatorul omite să-l invoce, acesta nu poate fi decât art. 399 alin. 1 teza a II-a, coroborat cu art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, norme conform cărora „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege”, respectiv, „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

Raportat la aceste norme, s-a susţinut că se invocă existenţa unor vicii ale vehiculelor cumpărate de acesta care au făcut imposibilă utilizarea bunurilor respective în conformitate cu destinaţia şi cu scopul pentru care au fost cumpărate, iar pentru angajarea răspunderii vânzătorului, contestatorul are la dispoziţie o altă cale de atac, respectiv acţiunea în răspundere contractuală, întemeiată pe prevederile art. 1352 şi următoarele din Codul civil, ceea ce ar induce concluzia neechivocă în sensul că asemenea apărări de fond nu sunt admisibile în cadrul contestaţiei la executare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs contestatorul O.C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi desfiinţarea formelor de executare.

Recurentul a susţinut că hotărârea este lovită de nulitate, conform art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, apreciind că hotărârea conţine motive străine de natura pricinii, întrucât s-a reţinut invocarea unor vicii ale vehiculelor care au făcut imposibilă utilizarea acestora, dar că, în realitate, contestaţia viza efectele contractelor sinalagmatice.

A mai arătat recurentul că s-a ignorat faptul că, fiind un contract sinalagmatic, pentru a se putea cere executare acestuia în temeiul art. 66 din Legea nr. 36/1995, vânzătorul era obligat să prezinte un înscris semnat de către cumpărător, cu care să dovedească îndeplinirea obligaţiei asumate prin contract, respectiv de a preda bunurile în stare de funcţionare.

Recurentul a apreciat că, în raport de motivele contestaţiei, care se refereau la neîndeplinirea obligaţiilor corelative, în mod inutil instanţa a analizat condiţiile răspunderii pentru garanţie împotriva viciilor lucrurilor vândute, deşi nu invocase o astfel de apărare.

Un alt motiv de recurs s-a referit la încălcarea normelor prevăzute de art. 1017, 1018 şi 1020 din Codul civil, deoarece nu s-a făcut dovada că titlul există, cât timp nu s-a dovedit şi că a survenit evenimentul viitor şi incert pentru punerea în funcţiune a vehiculelor.

Recursul a fost legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 97 lei, în baza art. 11 alin. 1, cu trimitere la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, şi s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata S.C. „D.T.” S.R.L. nu a formulat întâmpinare, în termenul şi condiţiile stabilite de art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă, rap. la art. 115 din Codul de procedură civilă, însă a fost reprezentată în instanţă, la prima zi de înfăţişare, 01.02.2010, a solicitat respingerea recursului, depunând la dosar concluzii scrise.

La termenul la care au avut loc dezbaterile, 01.02.2010, recurenta a mai susţinut că a fost pus în executare un act care nu era titlu executoriu conform art. 66 din Legea nr. 36/1995.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de contestaţia promovată, analizând cauza şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Recurentul O.C. a promovat o contestaţie la titlu, respectiv la contractul de vânzare „autentificat sub nr. 576/12.02.2009” la Biroul Notarului Public „J.N.”, solicitând anularea formelor de executare reprezentate de somaţia din dosarul nr. 206/2009, emise de către Biroul Executorului Judecătoresc „P.A.”. Instanţa de fond a analizat cererea recurentului, în temeiul art. 399 alin. 1 teza a-II-a, coroborat cu art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, apreciind că, deşi contestatorul nu a indicat temeiul de drept al acţiunii, aceasta nu putea fi întemeiată pe alte dispoziţii legale.

Tribunalul reţine că, potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă, în funcţie de motivele de fapt invocate, actul a cărui executare s-a solicitat de către intimată şi solicitarea contestatorului, acţiunea promovată nu era o contestaţie la titlu, ci o contestaţie la executare. Instanţa de fond a reţinut în mod corect obiectul cererii ca fiind contestaţie la executare, în cadrul căreia contestatorul O.C. a solicitat anularea formelor de executare realizate în baza contractului de vânzare-cumpărare (pct. III din hotărâre, fila 53 din dosarul de fond), însă a considerat că s-au invocat apărări de fond împotriva titlului pus în executare, care nu puteau fi analizate, faţă de existenţa unei alte căi de contestare, respectiv acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1352 din Codul civil referitoare la angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse ale lucrului vândut. Este adevărat că debitoarea a invocat apărări de fond, însă ceea ce a solicitat pe calea contestaţiei, nu era lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, conform art. 400 alin. 2, fraza a-II-a, din Codul de procedură civilă, ci anularea formelor de executare emise. Având în vedere că exista această neconcordanţă între motivele de fapt ale contestaţiei (care se refereau la neîndeplinirea de către creditoare a obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare, a cărui executare s-a solicitat) şi pretenţia dedusă judecăţii (debitoarea a solicitat anularea formelor de executare emise, iar nu lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu), era necesar, ca, în baza art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond să ceară explicaţii recurentei, cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, şi să decidă numai asupra obiectului cererii, conform art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă.

Nefiind calificată în mod corect cererea, în raport de obiectul contestaţiei, instanţa de fond a analizat contestaţia la titlu, potrivit art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dar fără să observe că actul în baza căruia fusese începută executarea silită nu era titlu executoriu, în temeiul art. 372 şi, ca atare, nici nu ar fi putut fi promovată contestaţia la titlu.

Tribunalul reţine că, la data de 12 februarie 2008, sub nr. 576, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare (fila 6 din dosarul de fond) între intimata S.C. „D.T.” S.R.L., în calitate de vânzător, şi recurentul O.C., cumpărător. Părţile s-au înţeles asupra vânzării-cumpărării a două autovehicule, pentru preţul de 19.000 Eur, care urma să fie achitat de către recurent astfel: 3000 Eur, până la data de 30.03.2008, 5000 până la 30.06.2008, 6000 până la 30.08.2008 şi 5000 până la 30.10.2008. Este evident că, în ceea ce priveşte obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul, contractul astfel încheiat constată o creanţă certă (întrucât existenţa sa rezultă din actul de creanţă, conform art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă), lichidă (câtimea ei este determinată în act, în temeiul art. 379 alin. 4) şi exigibilă (a ajuns la scadenţă). Pentru a fi însă titlu executoriu, actul trebuia încheiat în formă autentică, iar nu sub semnătură legalizată, după cum rezultă din încheierea de legalizare nr. 576/12.02.2008 a Biroului Notarilor Publici Asociaţi „J.N. & J.I.A.” (fila 6, verso, din dosarul de fond). În acest sens sunt dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, norme potrivit cărora: „Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.”

Notarul public poate autentifica înscrisurile redactate de către acesta, de parte personal sau de avocat, însă are competenţa şi de a legaliza semnăturile de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor, în temeiul art. 8 lit. e din Legea nr. 36/1995. Procedura de legalizare a semnăturilor este reglementată de art. 89 din Legea nr. 36/1995, iar în cadrul acestei proceduri notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa toate exemplarele înscrisului. Autentificarea înscrisurilor presupune însă nu numai identificarea părţilor, convingerea că părţile cunosc conţinutul înscrisului şi subscrierea actului în faţa notarului public, ci şi alte proceduri pe care trebuie să le urmeze notarul public. În temeiul art. 58-60 din Legea nr. 36/1995, notarul public verifică şi stabileşte identitatea părţilor; dacă are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, notarul public procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului; pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, şi menţiunea că s-a luat consimţământul părţilor, conform art. 65 din Legea nr. 36/1995, în timp ce încheierea de legalizare cuprinde constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.

Plecând de la aceste diferenţe existente între cele două acte pe care le poate îndeplini notarul public şi prevederile art. 66 din Legea nr. 36/1995, rezultă că numai actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu de la data exigibilităţii acesteia. Prevederea de la art. 66 (cuprinsă în capitolul al II-lea, secţiunea a-II-a, intitulată „Autentificarea actelor”), referitoare la recunoaşterea caracterului de titlu executoriu al actelor autentificate, atunci când constată o creanţă certă şi lichidă de la data exigibilităţii actului, nu poate fi extinsă şi pentru actele încheiate sub semnătură legalizată (procedura de legalizare este reglementată în secţiunea a-IV-a, intitulată „Alte proceduri”, lit. A -„Legalizarea semnăturilor şi a sigiliilor”), cât timp art. 89 nu are o astfel de prevedere şi nici nu conţine o normă de trimitere la art. 66.

În consecinţă, având în vedere norma instituită de art. 66 din Legea nr. 36/1995, care este de strictă interpretare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurentul O.C. şi intimata S.C. „D.T.” S.R.L. nu este titlu executoriu.

Cu toate acestea, apreciindu-se în mod greşit calitatea de titlu executoriu, prin încheierea Judecătoriei Buzău (fila 7 din dosarul nr. 206/2009, de executare), dată în şedinţa din 02.07.2009, în dosarul nr. 6567/200/2009, s-a încuviinţat executarea silită a contractului de vânzare-cumpărare, iar executorul judecătoresc a emis somaţia nr. 206/2009, la data de 08.07.2009.

Potrivit art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabileşte că se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege”.

Din modalitatea de redactare a textului, rezultă cu claritate că hotărârea judecătorească şi titlul executoriu nu sunt noţiuni distincte, ci ultima o include şi pe prima, hotărârea judecătorească fiind tot un titlu executoriu (dacă este definitivă, învestită cu formulă executorie, constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă).

Categoria titlurilor executorii este mult mai largă decât cea a hotărârilor judecătoreşti, putând fi titluri cărora legea le recunoaşte acest caracter şi pot fi puse în executare fără învestirea cu formulă executorie, conform art. 3741 din Codul de procedură civilă, sau acele înscrisuri care, potrivit legii, pentru a deveni executorii, trebuie să îndeplinească această cerinţă, după cum prevede art. 376 din Codul de procedură civilă.

Legile speciale şi Codul de procedură civilă reglementează mai multe categorii de titluri executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, respectiv hotărâri arbitrale, cele străine, recunoscute în România, acte autentice notariale, titlurile de valoare, contractele de credit bancar, de garanţie reală, actele care atestă creanţe fiscale.

În prezenta cauză, contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între părţi, sub forma unui înscris sub semnătură legalizată, în faţa notarului, nu reprezintă un titlu executoriu, întrucât nicio lege nu îi consacră această putere. Iar legea, în sensul dispoziţiilor citate mai sus, art. 372 din Codul de procedură civilă, este potrivit art. 64 din Constituţia României, actul normativ adoptat de unica autoritate legiuitoare a ţării, parlamentul, sau ordonanţa de guvern, atunci când actul este emis de către guvern, în baza legii speciale de abilitare (art. 107 din Constituţia României). Instanţa nu va putea reţine aplicabilitatea art. 66 din Legea nr. 36/1995, menţionat de părţi, deoarece această normă, după cum s-a precizat mai sus, se referea la actele autentice, iar nu şi la cele încheiate sub semnătură legalizată.

În consecinţă, instanţa apreciază că sunt lovite de nulitate absolută actele de executare întocmite de cei doi executori judecătoreşti, întrucât au fost încălcate prevederile art. 372 din Codul de procedură civilă, fiind pus în executare silită un act care nu este titlu executoriu. Nulitatea nu este expresă, ci virtuală, neexistând un text de lege care să prevadă expres sancţiunea, însă este absolută, având în vedere că norma instituită de art. 372, privind actele care pot fi puse în executare, are caracter imperativ şi decurge din aplicarea principiului legalităţii, şi este necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 3041, 304 pct. 9, dată fiind aplicarea greşită a legii, 312 alin. 2, cu aplicarea art. 372 şi 399 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul şi va modifica, în parte, sentinţa civilă nr. 7008/23.11.2009, pronunţată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. 7755/200/2009, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării formelor de executare emise în dosarul nr. 206/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc „P.A.”. Hotărârea va fi menţinută în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei promovate în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc „P.A:”, având în vedere că, după cum, în mod corect a reţinut instanţa de fond, executorul judecătoresc îndeplineşte un serviciu public şi nu are calitate procesuală pasivă în cadrul contestaţiei la executare.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă şi a principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil, se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro